Connect with us

Eveniment

Succes pentru piața volantă „Produs de Cluj”, ținută la Deva

Stefania Heinz

Published

on

Succes pentru piața volantă „Produs de Cluj”, ținută la Deva

Consiliul Județean Cluj, în parteneriat cu Shopping City Deva, a organizat între 14 și 16 mai o piață volantă destinată micilor întreprinzători locali.
Desfășurată prin intermediul Asociației Produs de Cluj, entitate care funcționează sub autoritatea deliberativului județean clujean, această manifestare a reunit mici fermieri și artizani din județele Cluj și Hunedoara, precum și o serie de invitați speciali din alte unități administrativ teritoriale.

„Situația epidemiologică cu care ne confruntăm de mai bine de un an a determinat restrângerea, până aproape de dispariție, a multor afaceri locale, micii întreprinzători fiind în imposibilitatea de a accede în marile lanțuri comerciale. Asta, în condițiile în care târgurile dedicate lor sunt supuse restricțiilor. Am considerat firesc să căutăm soluții pentru a-i sprijini, ei fiind esențiali pentru economia, cultura gastronomică și tradiția locală, și, din fericire, aceste soluții există, a fost nevoie doar de voință pentru a le pune în practică.

Am demonstrat, astfel, că atunci când există determinare, există și rezolvare la probleme considerate de unii insurmontabile. Piața volantă de la Deva este un asemenea exemplu, iar reacțiile vizitatorilor ne-au demonstrat că românii își doresc să li se ofere ocazia să se aprovizioneze cu preparate alimentare tradiționale și cu obiecte de artizanat. Suntem mândri că noi am reușit să o facem și am demonstrat și că la o asemenea manifestare regulile de prevenire a pandemiei pot fi și sunt respectate”, a precizat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

La piața volantă desfășurată în parcarea Shopping City Deva au fost prezenți aproximativ 40 de expozanți care au oferit celor interesați preparate alimentare din lapte și carne, uleiuri presate la rece, gemuri, sucuri, siropuri și ceaiuri naturale, pâine, prăjituri și ciocolată de casă, turtă dulce, produse apicole, vinuri, lavandă, costume populare și accesorii, bijuterii lucrate de mână și obiecte sculptate în lemn.

Pe durata întregii manifestări au fost respectate măsurile igienico-sanitare impuse de normele legislative în vigoare, de la obligativitatea de a purta masca de protecție, la respectarea distanțării sociale, dezinfecția standurilor și marcarea distinctă a culoarelor de acces.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Eveniment

Accident tragic în Cluj: Copil de 2 ani și 7 luni, lovit mortal de o mașină în Căpușu Mic

Alex Campian

Published

on

Un grav accident rutier a avut loc marți seara, 2 iulie, în localitatea Căpușu Mic, județul Cluj. Un copil de doar 2 ani și 7 luni și-a pierdut viața după ce a fost lovit de un ansamblu de vehicule format din autoturism și remorcă.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj, două echipaje SMURD din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca, dintre care unul de terapie intensivă mobilă, au fost mobilizate de urgență la locul accidentului. La fața locului a fost solicitat și un elicopter SMURD pentru sprijin medical aerian.

Copilul a fost găsit în stop cardio-respirator, iar echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor depuse, medicii au fost nevoiți să declare decesul micuțului.

Conform Poliției Cluj, accidentul s-a produs în jurul orei 18:45. Primele cercetări arată că un bărbat în vârstă de 43 de ani, aflat la volanul unui vehicul cu remorcă, l-ar fi accidentat pe copilul care se afla în apropierea Drumului Comunal 114 (DC114). Circumstanțele exacte urmează să fie stabilite în cadrul anchetei.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

Poliția continuă cercetările pentru a clarifica toate aspectele privind modul în care s-a produs tragedia.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Tragedie la Săvădisla, Cluj: Bărbatul prins între fiarele contorsionate a murit

Alex Campian

Published

on

Un grav accident rutier a avut loc în localitatea Săvădisla, județul Cluj. Un bărbat de aproximativ 60 de ani, aflat în autoturismul implicat în coliziunea cu un autocamion, și-a pierdut viața.

Victima a fost găsită încarcerată, în stop cardio-respirator, între fiarele contorsionate ale mașinii. Pompierii Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit de urgență, reușind să-l extragă din autoturism. În ciuda eforturilor medicilor de a-l resuscita, bărbatul nu a mai putut fi salvat.

„Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un grav accident rutier petrecut pe raza localității Săvădisla. În accident au fost implicate un autocamion și un autoturism”, a transmis ISU Cluj.

Circumstanțele exacte ale impactului urmează să fie stabilite de către polițiști. Traficul în zonă a fost restricționat temporar.

Sursa: ISU Cluj / Radio Cluj

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Tragedie la Florești: Fetiță de 12 ani lovită pe trecerea de pietoni. A fost intubată și transportată de urgență la spital

Alex Campian

Published

on

O fetiță de doar 12 ani a fost grav rănită marți seara, în jurul orei 21:25, după ce a fost lovită de un autoturism pe trecerea de pietoni de pe DN1 E60, în zona Metro din Florești, județul Cluj. Incidentul a provocat o intervenție medicală de urgență, copila fiind intubată la fața locului și transportată în stare critică la spital de către o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Cluj, accidentul s-a produs în momentul în care un tânăr de 24 de ani, din Oradea, care conducea un autoturism pe direcția Gilău – Cluj-Napoca, a surprins și accidentat grav minora care traversa regulamentar pe trecerea de pietoni.

„Din primele cercetări, a reieşit că un tânăr de 24 de ani din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism din direcția Gilău spre Cluj-Napoca, ar fi acroşat o minoră de 12 ani din comuna Florești, aflată în traversarea drumului public pe trecerea pentru pietoni”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

Polițiștii continuă ancheta pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului. Impactul a fost extrem de violent, iar starea fetiței este în continuare una critică, medicii depunând toate eforturile pentru a-i salva viața

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom