Sponsorizat
Categories: Eveniment

Tavanul Căminului Cultural din Apahida, căzut peste mai multe persoane. Patru ambulanțe SMURD intervin

Sponsorizat
Sponsorizat

Un accident s-a produs, în această dimineață, într-o localitate din județul Cluj, unde tavanul unui imobil, aflat în reabilitare, s-a prăbușit peste mai multe persoane.
Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente după ce tavanul unui imobil, aflat în lucrări de reabilitare, de pe strada Libertății din localitatea Apahida, s-a prăbușit peste doi muncitori.  

La fața locului acționează trei autospeciale și 4 ambulanțe SMURD, potrivit ISU Cluj. 

Revenim cu mai multe detalii. 

Update: Până în prezent s-au evacuat 4 bărbați de sub dărâmături, în stare de conștiență, care primesc primul ajutor calificat și asistență medicală de urgență de la echipajele SMURD și SAJ.

“Din primele evaluări, doi dintre bărbați au suferit traumatisme mai grave și a fost necesară extragerea de sub dărâmături de către pompieri. Toți cei patru bărbați care au primit asistență medicală la fața locului vor fi transportați la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate”, a transmis ISU Cluj.

 Informaţiile publicate pe site-ul ZCJ.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere, cu citarea sursei 

Source link

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Rețea de cămătărie destructurată la Cluj. Percheziții în Cluj-Napoca și Florești, dobânzi uriașe și amenințări la adresa victimelor

O rețea de cămătărie care ar fi acționat în Cluj-Napoca și Florești a fost destructurată…

11 hours ago

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena,…

18 hours ago

Programul DARIA începe în august 2026 la IOCN: 119.000 de femei vor fi testate gratuit pentru cancerul de sân

Proiectul DARIA, un amplu program național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân,…

1 day ago

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i…

2 days ago

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat…

2 days ago

Cluj Arena se modernizează cu 13,5 milioane de euro: iluminat UEFA, panouri solare de 1 MW și reducere de 40% a consumului

Cluj Arena intră într-un amplu proces de modernizare energetică, în baza unui proiect inițiat de…

2 days ago