Connect with us

Eveniment

Vârstnicii, tratați în ultimul hal în căminele de bătrâni din Cluj: mâncare expirată, lenjerii de pat murdare, WC-uri insalubre

Stefania Heinz

Published

on

Vârstnicii, tratați în ultimul hal în căminele de bătrâni din Cluj: mâncare expirată, lenjerii de pat murdare, WC-uri insalubre

Mai multe cămine de bătrâni din județul Cluj au fost amendate de Protecția Consumatorilor Cluj. Comisarii au aplicat sancțiuni dure după ce au au văzut în ce condiții sunt îngrijite persoanele vârstnice.
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Cluj a verificat, în data de 22 februarie 2023, mai multe centre care prestează servicii de îngrijire a persoanelor vârstnice din județ.

Au fost făcute controale în următoarele locații:


Casa Criss Raza de Soare, Turda
Asociația Raisa – Turda
Asociația Casa Antonia – Turda
Asociația Casa Munteanu -Turda

Comisarii CJPC Cluj au găsit mai multe nereguli și au fost nevoiți să aplice patru amenzi de 70.000 de lei.

Totodată, au fost dispuse măsurile  complementare de:

– oprire definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme în valoare de circa 4.500 de lei

– oprirea temporară a prestării serviciilor la blocul alimentar, până la remedierea deficiențelor, la o unitate

– sesizarea instituțiilor abilitate pentru luarea măsurilor aferente intrării în legalitate a celor două centre cu beneficiari cazați peste numărul avizat.

“Până la remedierea abaterilor constatate în blocurile alimentare, hrana vârstnicilor va fi asigurată în regim de catering”, a anunțat ANPC.

Neregulile identificate de echipele de control au fost următoarele:

1. Prezența în blocul alimentar a pisicilor

2. Modificarea stării termice a produselor

3. Folosirea unor preparate și produse fără elemente de identificare-caracterizare și cu data limită de consum depășită cu până la 60 de zile

4. Folosirea unor vitrine frigorifice insalubre, pentru depozitarea produselor și preparatelor, cu praf  în exces, rugină și chedere pline de mucegai

5. Utilizarea veselei din plastic și a unor ustensile de lucru cu mânere de lemn sau plastic, precum și a veselei smălțuite cu ciobituri în exces

6. Folosirea unor spații de depozitare neigienizate, cu rafturi cu rugină, improprii depozitării produselor alimentare

7. Folosirea unor spații nerenovate, insalubre, cu gresie lipsă sau spartă, cu scurgeri de canalizare defecte, cu calorifere cu rugină, îmbâcsite, pline de praf și depuneri de produse

8. Folosirea unor coșuri/tomberoane pentru reziduuri fără capace, în zona de preparare a alimentelor , în camere  de cazare și băi

9. Utilizarea unor lenjerii de pat și saltele neconforme, neigienizate, cu pete

10. Folosirea unor vase wc neigienizate în incinta băilor din camerele beneficiarilor

11. Lipsa amenajărilor spațiului (scările de acces, cu gresia spartă, spațiul neamenajat)

12. Folosirea unor paturi neconforme

13. Depozitarea produselor direct pe paviment, la temperatura mediului ambiant,

14. Folosirea unor dispozitive medicale expirate (ex.: test glicemie)

15. Lipsa soluției dezinfectante pentru veselă, în blocul alimentar

16. Folosirea unei liste meniu incompletă, neavizată de personalul de specialitate

17. Supraaglomerarea camerelor, fiind cazați mai mulți beneficiari față de numărul pentru care operatorul economic avea aviz de funcționare (aceștia erau cazați inclusiv în cabinetul medical).

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Eveniment

Curtis, cel mai cunoscut rapper din Ungaria, vine la Cluj-Napoca pentru un super concert pe 29 ianuarie

Maria Costea

Published

on

Fanii muzicii hip-hop au motive de entuziasm: Curtis, unul dintre cei mai apreciați și influenți rapperi din Ungaria, ajunge la Cluj-Napoca pentru un concert de excepție. Evenimentul va avea loc pe 29 ianuarie, în cunoscuta locație After Eight, promițând o seară plină de energie, hituri și atmosferă explozivă.

Artistul este recunoscut pentru stilul său autentic, versurile puternice și show-urile memorabile, având o bază uriașă de fani în întreaga Europă Centrală. Concertul din Cluj-Napoca face parte dintr-un turneu special și reprezintă o ocazie rară pentru publicul din România de a-l vedea live pe unul dintre cei mai mari rapperi maghiari ai momentului.

Biletele sunt disponibile online pe platforma LiveTickets, iar organizatorii au pregătit mai multe oferte atractive:

  • Early Bird: 60 lei

  • Mega ofertă de Crăciun – Xmas Dual Pass: 85 lei

https://www.livetickets.ro/bilete/curtis-live-kolozsvar

Având în vedere popularitatea artistului și interesul crescut pentru eveniment, se recomandă achiziționarea biletelor din timp.

Concertul Curtis de la After Eight se anunță a fi unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale ale începutului de an la Cluj-Napoca, un must-attend pentru iubitorii de hip-hop și nu numai.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Fenice Palas aduce gastronomia libaneză la Cluj-Napoca, în viitorul proiect RIVUS

Alex Campian

Published

on

Fenice Palas va deschide un nou restaurant în proiectul RIVUS, dezvoltat de IULIUS și Atterbury Europe, introducând la Cluj-Napoca o experiență culinară libaneză autentică. Noul local promite să devină un reper pentru gastronomia levantină și mediteraneană, oferind un concept rafinat, bazat pe preparate originale și pe ospitalitatea specifică Orientului Mijlociu.

În cadrul RIVUS, cel mai amplu proiect de reconversie urbană dezvoltat în România, Fenice Palas Mediterranean & Lebanese va aduce la Cluj-Napoca o viziune culinară premium, caracterizată de arome orientale, ingrediente proaspete și interpretări moderne ale gastronomiei libaneze. Restaurantul își propune să ofere o experiență completă, de la mezze tradiționale la feluri principale bogate în condimente și texturi, completate de ritul shisha și de selecții exclusive de ceaiuri.

Prin designul sofisticat și atmosfera sa caldă, Fenice Palas va deveni un spațiu ideal pentru seri speciale, întâlniri între prieteni sau momente în familie. Conceptul este deja validat în Iași – Palas și Timișoara – Iulius Town, unde s-a bucurat de un succes constant, fiind apreciat pentru rafinament, autenticitate și atenția la detalii.

Proiectul RIVUS va integra o ofertă culinară diversă, cu peste 30 de restaurante și cafenele amplasate în Piața 1 Mai, unele cu priveliște spre Someș. De asemenea, un nou concept de food court va reuni bucătării internaționale, zone verzi, spații pentru familii și zone destinate relaxării, transformând pauza de masă într-o experiență completă pentru vizitatori.

Pe lângă componenta gastronomică, RIVUS va integra un parc de 5,2 hectare cu peste 700 de copaci maturi, spații culturale, birouri moderne și peste 400 de magazine. Detalii suplimentare pot fi consultate pe www.rivus.ro și pe platformele social media dedicate proiectului.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

✨ Încep Zilele UMF „Iuliu Hațieganu” 2025: o săptămână a excelenței, inspirației și recunoașterii performanței

Alex Campian

Published

on

Zilele Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca debutează oficial, potrivit sursei UMF, cu o serie de evenimente menite să celebreze excelența academică, inovația și comunitatea medicală clujeană. Manifestările se vor desfășura în perioada 8–13 decembrie 2025, reunind cadre universitare, studenți și invitați din întreaga țară.

Programul include mesajul festiv al rectorului prof. dr. Anca Buzoianu, precum și unul dintre momentele centrale ale ediției—Gala Premiilor Universității, programată joi, 11 decembrie, de la ora 18:00. Gala va aduce în prim-plan performanța academică, odată cu decernarea Marelui Premiu „Iuliu Hațieganu”, a premiilor facultăților și a premiilor speciale ale universității.

Un alt punct de atracție al Zilelor UMF este noua expoziție–concurs de fotografie „Frumusețea clipei”, dedicată tuturor membrilor și studenților universității pasionați de arta vizuală. Fotografiile preselectate vor putea fi admirate în holul Aulei „Iuliu Hațieganu”, de pe strada Gh. Marinescu nr. 23, pe întreaga durată a săptămânii.

Programul complet al evenimentelor poate fi consultat pe site-ul oficial al universității.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom