Sponsorizat
Categories: Eveniment

VIDEO. Cum va arata Centru Integrat de Transplant care se va construi in centrul Clujului – E fain la Cluj!

Sponsorizat
Sponsorizat

Primul Centru Integrat de Transplant din România și din sud-estul Europei va fi construit la Cluj
Consiliul Județean Cluj a primit Proiectul Tehnic (P.T.) aferent construirii viitorului Centru Integrat de Transplant de la Cluj.
Proiectul forului administrativ județean vizează edificarea primului centru de transplant din țară care integrează facilitățile necesare pentru patru tipuri de transplant: de cord, plămân, hepatic și renal. În cadrul acestuia, toate circuitele, spațiile și funcțiunile necesare vor fi realizate la cele mai înalte standarde din domeniu.
Având un regim de înălțime 4S+P+5E+Et., edificiul medical ultramodern va dispune de 12 săli de operație și chirurgie, zone de Imagistică și U.P.U., laboratoare, unitatea de transfuzii și recoltare sânge, zona A.T.I., cabinete medicale și săli de cercetare, saloane, heliport, etc. De asemenea, va avea un număr de 280 de paturi pentru pacienți și 176 de locuri de parcare.
Cu o valoare estimată la cca. 200 de milioane euro, proiectul viitorului Centru Integrat de Transplant Cluj este inclus la finanțare pe fonduri europene prin intermediul PNRR.

Source link

Facebook Comments Box
Tudor Calinescu

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago