Connect with us

Eveniment

Walking Month Cluj! Finanțare-record pentru tineri cu dizabilități și copii orfani

Stefania Heinz

Published

on

Walking Month Cluj! Finanțare-record pentru tineri cu dizabilități și copii orfani

Sute de copii cu dizabilități, orfani sau din familii cu venituri foarte mici vor avea ocazia să facă sport și să meargă în tabere sportive datorită concursului caritabil Walking Month, care a strâns o finanțarerecord la ediția 2022.
Cei 2.563 de participanți în competiție, alături organizatorul Betfair Romania Development, partenerii de la Banca Transilvania și alte peste 40 de companii-partenere au strâns în total suma de 448.868 de lei. Rezultatul acestei ediții reprezintă cea mai mare sumă oferită în istoria de 8 ani a competiției Walking Month. Programele sportive pentru copii și tineri din grupuri vulnerabile vor fi puse în practică de trei asociații non-profit, beneficiarele donațiilor strânse prin intermediul Walking Month.

Astfel, asociația CERT Transilvania va ajuta 50 de copii care cresc fără părinți la mănăstirea Dumbrava, de lângă Turda, să facă sport și dans și să deprindă abilități de mișcare și socializare utile viața întreagă. Datorită finanțării record, acești copii vor avea parte de activitățile menționate timp de minim 16 luni în care vor avea asigurate echipamente, două antrenamente săptămânale cu antrenori dedicați dar și deplasări la cluburi de profil din Cluj pentru a putea interacționa cu alți copii de aceeași vârstă. Asociația Caiac Smile va ajuta 160 de elevi de la Liceul Special pentru Deficienți de Vedere Cluj-Napoca cu o săptămână intensă de inițiere în ski, după ce a investit în accesibilizarea pârtiilor, pentru a face posibile asemenea experiențe. Sumele strânse în Walking Month 2022 vor permite însă extinderea programului și la alte categorii de tineri cu dizabilități.

Asociația Minute de mișcare și-a propus să ajute 25 de copii din familii cu posibilități financiare reduse să participe la drumeții și activități sportive variate, menite să îi introducă în lumea sportului și să le dezvăluie avantajele unui stil de viață activ și sănătos, dar va reuși în urma Walking Month să ofere două astfel de tabere, pentru un număr dublu de copii.

„Faptul că și în acest an mii de oameni au ales să ajute prin intermediul Walking Month ne dă puterea să fim alături de unii din cei mai vulnerabili membri ai comunității din care facem parte. Sute de tineri vor cunoaște acum bucuria, libertatea și abilitățile pe care sportul le aduce în viața oricărui om, iar suma record strânsă înseamnă că asociațiile beneficiare vor putea extinde activitățile planificate inițial”, spune Ioana Popa, General Manager Betfair Romania Development, compania care organizează concursul Walking Month din anul 2015.

Dincolo de componenta sa caritabilă, Walking Month este un eveniment care încurajează fiecare concurent să adopte un stil de viață activ și, astfel, sănătos. Concurenții încearcă, timp de o lună, să meargă cât mai mult pe jos în timpul activităților zilnice, pentru a acumula pași și a avansa în clasamentul Walking Month. Rezultatele sunt pe măsură: în total, cei 2.563 de participanți au făcut peste 780 de milioane de pași, adică o medie zilnică de 10.200 de pași de persoană.

Ediția 2022 a fost câștigată de echipa „Cucubau”, cu un număr total de 9.082.464 de pași, urmați de „Smashers”, cu 8.101.620. Pe locul al treilea s-a clasat echipa „Pantera Roz”, campioana ediției precedente, cu 6.839.523 de pași. La nivel individual, concurentul cu cele mai bune rezultate este Claudiu Tofeni, de profesie trainer, cu un total de 3.066.343. Aflat al doilea an consecutiv pe primul loc, Claudiu aproape și-a dublat numărul de pași față de ediția 2022, dedicând mersului pe jos ore întregi în fiecare zi.

În Cupa Companiilor, un concurs desfășurat în cadrul Walking Month dar în care se ia în calcul media de pași făcute de angajații companiilor care aleg să susțină financiar cauza concursului, podiumul a fost ocupat de campionii de la EuroGSM, veterani ai competiției, urmați de echipele Nixu Cybersecurity și Generix. În total, 37 de companii s-au înscris în această competiție și au contribuit cu sponsorizări.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Cultura

Clujul găzduiește Gala Elitelor Clujene, organizată de Marea Lojă Naţională din România

Alex Campian

Published

on

Miercuri, 19 noiembrie 2025, Cluj-Napoca devine gazda unei noi ediții a Galei Elitelor Clujene, eveniment organizat de Marea Lojă Națională din România (MLNR) și dedicat valorizării personalităților din mediul universitar, cultural și civic.

Un eveniment dedicat comunității academice

Manifestarea se va desfășura în Sala Auditorium Maximum a Universității Babeș-Bolyai, începând cu ora 18:00. În cadrul ceremoniei, mai multe figuri reprezentative ale vieții intelectuale clujene vor fi premiate pentru contribuțiile lor la dezvoltarea culturală și științifică a orașului.

Reprezentanții MLNR transmit că gala reflectă angajamentul organizației pentru susținerea excelenței și pentru implicarea în proiecte cu impact în societatea civilă. Nominalizările au fost făcute de universitățile și instituțiile de cultură din Cluj-Napoca.

Concert susținut de Young Orchestra

Evenimentul va fi completat de un program muzical amplu, oferit de Young Orchestra din Cluj-Napoca. Publicul va putea asculta lucrări cunoscute de Strauss, Mozart, Mascagni, Respighi, Grieg, Enescu, Doga, Ceaikovski, Arturo Caldas, precum și adaptări după Beethoven și T. Riley.

Programul include piese precum Uvertura la Liliacul, Flautul fermecat, Intermezzo din Cavalleria Rusticana, Fontane di Roma, Peer Gynt Suite, Rapsodia Română nr. 1, Kaiserwalzer, dar și celebrul vals compus de Eugen Doga.

Acces liber pentru public

MLNR reamintește că gala nu este un eveniment închis, ci este adresată tuturor celor interesați. Inițiativa continuă tradiția galelor de excelență derulate anterior în orașe precum București, Timișoara, Arad și Bistrița, în colaborare cu Academia Română și cu numeroase instituții culturale și universitare.

Asociația Marea Lojă Națională din România este recunoscută ca organizație non-profit de utilitate publică, conform Hotărârii de Guvern nr. 561/2004.

info:

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Laureat al Premiului Nobel onorează Clujul. Sir Tim Hunt, invitat special al Academiei Române – Filiala Cluj-Napoca

Alex Campian

Published

on

Un moment de înaltă ținută academică a avut loc joi, la Cluj-Napoca, unde Academia Română – Filiala Cluj a găzduit Atelierul „O viață dedicată științei”. Invitatul special al evenimentului a fost Sir Tim Hunt, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie și Medicină (2001), cunoscut pentru descoperirile sale fundamentale în domeniul ciclului celular.

Manifestarea s-a desfășurat în cadrul Conferinței Internaționale de Biologie Moleculară – ICBM 2025 („Molecular Biology – Current aspects and prospects”), organizată de Asociația pentru Știință și Cercetare, în parteneriat cu mediul academic și universitar clujean.

Dialogul cu Sir Tim Hunt, moderat de prof. univ. dr. Ioan Negruțiu, membru de onoare al Academiei Române, a oferit publicului o incursiune inspiratoare în parcursul profesional al savantului britanic. În sală s-au aflat academicienii Marius Andruh și Nicolae Zamfir, vicepreședinți ai Academiei Române, alături de cercetători, doctoranzi și studenți din domeniul științelor vieții.

„Keep going, never give up and have fun!”

Într-un discurs plin de căldură și umor britanic, Sir Tim Hunt a vorbit despre provocările și satisfacțiile unei vieți dedicate științei. Mesajul său esențial, „Keep going, never give up and have fun!” („Continuă, nu te lăsa și distrează-te!”), a fost primit cu aplauze de tinerii cercetători prezenți în sală.

El a subliniat importanța curiozității, a colaborării internaționale și a pasiunii pentru descoperire, încurajând comunitatea științifică românească să își urmeze visurile cu perseverență.

O platformă pentru viitorul biologiei moleculare

ICBM 2025 reunește în acest an cercetători, profesori, doctoranzi și studenți din domeniul biologiei moleculare, oferind un cadru interdisciplinar de dialog științific și colaborare. În cadrul conferinței sunt prezentate cele mai noi descoperiri privind biologia microorganismelor, plantelor și animalelor, precum și direcțiile de cercetare care pot modela viitorul medicinei și biotehnologiei.

Evenimentul de la Cluj confirmă, încă o dată, rolul orașului ca pol al excelenței academice și al colaborării internaționale în domeniul științelor vieții.

Mai multe detalii despre programul conferinței pot fi consultate pe site-ul oficial: https://icmb2025.stiinta-cercetare.ro.

info&foto: Academia Română Filiala Cluj-Napoca acad-cj.ro

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

„Stagiunea de toamnă” a Teatrului de Păpuși începe la Iulius Mall Cluj. Magie, culoare și povești pentru cei mici

Alex Campian

Published

on

Toamna aduce povești cu zâmbete și aventuri pentru cei mici, odată cu revenirea Teatrului de Păpuși la Iulius Mall Cluj. Începând din acest weekend, copiii și părinții sunt invitați să redescopere farmecul poveștilor spuse prin personaje simpatice, culoare și muzică, în cadrul unei noi „stagiuni de toamnă” dedicate micilor spectatori.

Povești magice pentru toată familia

Cum vremea rece limitează activitățile în aer liber, Iulius Mall Cluj le oferă copiilor o alternativă plină de bucurie și imaginație: seriile de spectacole de teatru de păpuși, desfășurate în fiecare sâmbătă, în zona foodcourt.
Micii spectatori vor avea parte de personaje năstrușnice, decoruri vesele și întâmplări pline de haz, aduse la viață de trupa AnimaArt.

Primul spectacol: „Șoricelul Animator”

Sâmbătă, de la ora 11:00, începe aventura cu povestea unui simpatic „Șoricel Animator”, care promite zâmbete și voie bună pentru toți copiii.
Atmosfera va fi una de basm, în care micii curioși sunt invitați să râdă, să aplaude și să descopere bucuria teatrului.

Programul spectacolelor din noiembrie

  • 15 noiembrieCrăiasa Zăpezii

  • 22 noiembrieDegețica

  • 29 noiembriePovestea Omului de Zăpadă

Participarea este gratuită, iar accesul este liber pentru întreaga familie. Fiecare spectacol promite să aducă o doză de magie, veselie și emoție autentică, într-un decor prietenos și cald, perfect pentru serile de toamnă.

Teatrul, magia copilăriei

Prin aceste evenimente, Iulius Mall Cluj continuă tradiția de a transforma spațiile comerciale în locuri de educație prin joacă, unde copiii învață să iubească arta, teatrul și poveștile.
Stagiunea de toamnă promite o lună plină de emoții frumoase, râsete și amintiri colorate pentru toți cei care cred în magie.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom