Sponsorizat
Categories: Prin Oras

Centura ocolitoare a Clujului, un proiect tot mai complicat: Cu metroul te duci pe sub pământ și acolo nu mai ai nici un fel de opreliște. În cazul centurii avem un delay, dar care nu este imputabil Primăriei

Sponsorizat
Sponsorizat

Centura metropolitană continuă să ridice probleme autorităților, din cauza multiplelor diferențe de nivel înregistrate pe cei peste 40 km ai traseului de ocolire. Este foarte probabil ca întârzierile de proiectare în cazul centurii ocolitoare să persiste ori să fie recuperate în etapele ulterioare ale proiectului. În acest răstimp, autoritățile consideră că metroul, întrucât este un proiect dezvoltat subteran, merge ca pe roate. „Revenind la centura metropolitană, s-a spus că este «prioritatea priorităților». Așa este. Niciodată, Bucureștiul nu ne-a întrebat pe noi ce prioritizați între metrou și centură. Sunt două proiecte care merg în paralel, care nu se exclud unul pe celălalt”, a explicat viceprimarul Dan Tarcea în cadrul unei intervenții online. Multă lume consideră, totuși, că centura ar fi prioritară – a fost intervenția moderatorului.„Sunt 100% de acord. Doar că proiectele au intrat în furci caudine diferite: dacă în cazul metroului, pe o anumită componentă, a fost mai ușor să faci studiul de fezabilitate, pentru că nu am avut atâtea opreliști, având în vedere că te duci pe sub pământ și acolo nu mai ai nici un fel de opreliște. Dar la centura metropolitană discutăm de 41 km de centură ocolitoare, de încă vreo 60 km în total, ca drumuri de legătură, din care o parte vor intra acum în proiect, iar cealaltă parte va reveni în sarcina UAT-urilor să le rezolve, discutăm de piste de biciclete ce au trebuit proiectate pe această centură metropolitană, discutăm de diferențe de nivel – la fiecare 500 m sunt diferențe de nivel. Ori, la metrou nu avem aceste diferențe de nivel. Este clar că componenta de proiectare pentru centură a fost mult mai complicată decât pentru metrou”, a clarificat viceprimarul Dan Tarcea. Proiectul metroului ar urma să fie finanțat prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar centura metropolitană ar putea fi susținută financiar prin fondurile disponibile din Programul Operațional de Transport. Dincolo de ușurința cu care discută autoritățile atunci când se referă la proiectul metroului clujean, acesta presupune lucrări majore la nivel suprateran, deloc neglijabile. „Orice investiție de acest gen are și niște costuri ascunse, care, tot bugetul local le plătește. Chiar dacă banii vin de altundeva.Trebuie să racordezi toate aceste elemente, nodurile de metrou, acestea vor reprezenta o presiune extraordinară: acolo trebuie să aduci celălalt tip de transport, iar la suprafață totul trebuie să fie refăcut, să faci nodurile, gurile și stațiile de metrou compatibile cu transportul în comun, cu taximetrele, cu bicicletele, cu autoturismele personale și parcări. Altfel, nu ai făcut niște noduri bune.Și se vor întâmpla niște lucruri pe care nu ni le dorim.Iar cea mai mare nefericire a noastră este, după părerea mea, după mobilitate, problema centurii”, explica Șerban Țigănaș, fost președinte OAR, pentru Ziar de Cluj încă din iunie 2020. CITEȘTE ȘI: INTERVIU – Șerban Țigănaș, despre „estetica arhitecturii”: Clujul primește notă de trecere, chiar dacă lucrurile se schimbă în bine „extrem de încet”. Despre METROU: „E o beție cu apă rece”Stadiul actual al elaborării proiectului centurii metropolitane Recent proiectul centurii metropolitane a primit avizul siguranței circulației din București, context în care proiectul ar putea înainta. Însă, după cum recunosc autoritățile, proiectul continuă să înregistreze întârzieri:„Avem un delay, o întârziere la centura metropolitană în componenta de proiectare. Nu este imputabilă Primăriei, pentru că noi am pus la dispoziție toate elementele, dar cred că acest termen (3 luni de întârziere – n.r.) îl vom putea recupera în etapele următoare. Practic, la centura ocolitoare mai este necesar acordul de mediu, sunt depuse documentele, dar trebuie să treacă prin acele proceduri specifice – câteva zeci de zile, după care se poate emite acest aviz. Ulterior, mergem mai departe, pentru a obține aviz de la ministerul Transporturilor, avizul comisiei interministeriale, după care să fie aprobat studiul de fezabilitate și, evident, după aceea, vom lansa licitația”, potrivit viceprimarului Dan Tarcea.  Estimarea optimistă a autorităților este că anul acesta ar putea fi lansată licitația de proiectare și execuție a centurii metropolitane. Execuția propriu-zisă a lucrărilor ar putea rămâne pentru 2023-2024 în funcție de modul în care se vor derula etapele, cu eventuale contestații în cazul licitației. Proiectarea centurii metropolitane înregistrează o întârziere de 3 luni.Proiectul TR35 – Drum TransRegio – Centura Metropolitană Cluj – un proiect de importanță strategică pentru regiunea Cluj, se află în etapa de proiectare Studiu de Fezabilitate (partea finală).Proiectul Centurii Metropolitane este dezvoltat de asocierea EXPLAN (lider de asociere), CADSIL SRL – TRANSINVEST BUDAPEST kft. – SPECIÁTERV  ÉPITOMÉRNOKI kft.CITEȘTE ȘI: Metroul merge mai departe, chiar dacă proiectul centurii ocolitoare a rămas în urmă: „Din păcate, Centura Metropolitană are o întârziere de câteva luni…”

Source link

Facebook Comments Box
Alex Campian

Recent Posts

Rețea de cămătărie destructurată la Cluj. Percheziții în Cluj-Napoca și Florești, dobânzi uriașe și amenințări la adresa victimelor

O rețea de cămătărie care ar fi acționat în Cluj-Napoca și Florești a fost destructurată…

10 hours ago

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena,…

17 hours ago

Programul DARIA începe în august 2026 la IOCN: 119.000 de femei vor fi testate gratuit pentru cancerul de sân

Proiectul DARIA, un amplu program național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân,…

1 day ago

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i…

2 days ago

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat…

2 days ago

Cluj Arena se modernizează cu 13,5 milioane de euro: iluminat UEFA, panouri solare de 1 MW și reducere de 40% a consumului

Cluj Arena intră într-un amplu proces de modernizare energetică, în baza unui proiect inițiat de…

2 days ago