Connect with us

Prin Oras

Cum va afecta traficul extinderea arterei Moților-Mănăștur. Tarcea: Dacă vrei să mănânci omletă, trebuie să spargi ouăle

Alex Campian

Published

on

Cum va afecta traficul extinderea arterei Moților-Mănăștur. Tarcea: Dacă vrei să mănânci omletă, trebuie să spargi ouăle

Cine mănâncă omleta. Și ale cui sunt ouăle (casele) sparte? Extinderea arterei Moților-Mănăștur se va lăsa cu aglomerație și trafic blocat. DAR. Dar până la urmă, supra-lărgirea necesită costuri la care clujenii vor participa în mod solidar. Vă imaginați blocajul de la Platinia, odată cu execuția lucrărilor de extindere? –  a fost intervenția moderatorului. „Vedeți, până la urmă, dacă vrei să mănânci omletă trebuie să spargi ouăle!Pentru că n-ai ce să faci. Vrem să și rezolvăm proiectul, să facem proiectul… Acuma, așa s-a speriat lumea și când am început lucrările pe Bdul 21 Decembrie 1989. Dar, uitați-vă că este gata! Oamenii și-au creat un ecosistem, a fost o perioadă de deranj în trafic, categoric, dar oamenii și-au creat un ecosistem și au găsit și rutele alternative pe care să le folosească”, a declarat viceprimarul Dan Tarcea în cadrul unei intervenții online, oferind exemplul șantierului de pe Bulevardul 21 Decembrie 1989, unde traficul a fost dat peste cap, iar lucrările urmează să se încheie abia în aprilie 2022, potrivit contractului semnat de Primărie cu firma Diferit srl. Pe 21 Decembrie – autoritățile au deschis șantierul, iar clujenii au găsit singuri alternativele de trafic. CITEȘTE ȘI: Clujenii semnalează calitatea îndoielnică a lucrărilor de modernizare a Bdului 21 Decembrie. Primarul îi liniștește: „Suntem departe de faza finală… Lucrările nu se fac pentru un an, se fac pentru 50-100 de ani de acum înainte”De asemenea, viceprimarul a declarat că municipiul Cluj-Napoca a înregistrat o creștere considerabilă a autoturismelor – peste 200 k, în condițiile în care Clujul a fost proiectat pentru un trafic redus. În ianuarie 2022, Consiliul local a aprobat suplimentarea cu 1.375.990 lei a sumei alocate de la bugetul local pentru exproprierile necesare privind realizarea obiectivului de investiții Modernizare Calea Moților-Mănăștur–str Uzinii Electrice–str Oțetului–str Mărginașă din municipiul Cluj-Napoca. CITEȘTE ȘI: Autoritățile suplimentează cu 1,3 milioane lei fondul alocat exproprierilor de pe artera Moților-MănășturZiar de Cluj semnala recent că cel puțin un număr de 8 case vor fi demolate și peste patruzeci de imobile urmează să fie afectate de extinderea arterei Moților-Mănăștur.În iunie 2021, proiectul modernizării şi extinderii străzilor Calea Moţilor – Calea Mănăştur a fost votat în unanimitate de către consilierii locali ai municipiului Cluj-Napoca, în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Local. Un număr de 48 de imobile, din care 25 din domeniul public și 23 din domeniul privat, se suprapun lucrărilor de modernizare a tronsonului Calea Moților – Calea Mănăștur – strada Uzinei Electrice – strada Oțetului – strada Mărginașă. În 10 Ianuarie 2022 a fost dat ordinul de începere a lucrărilor pentru Calea Moților-Mănăștur și a străzilor adiacente. Valoarea totală a investiției era estimată de autorități la 54.328.940,68 lei cu TVA.Lucrările vor fi realizate de Antrepriza de Reparații și Lucrări Cluj (ARL).Valoarea exproprierilor era estimată la suma de 14.466.601,95 lei.Lucrările urmează să fie desfășurate etapizat, 18 luni – din care 3 luni proiectare și 15 luni pentru execuție. Proiectul prevede modernizarea circulației pentru oferirea unor alternative la utilizarea autovehicului personal, prin realizarea de piste de biciclete și benzi dedicate pentru transportul public în comun, o prefacere a zonei pentru reducerea congestiei traficului în zonă, pe axa est-vest.
               sursa foto: capturag4media.ro

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Actualitate

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

Dani Muresan

Published

on

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone ale municipiului Cluj-Napoca. Cauza este însă una cunoscută și specifică acestei perioade.

În intervalul 25 martie – 10 aprilie 2026, pe terenurile agricole din zona limitrofă a municipiului se desfășoară lucrări specifice sezonului agricol de primăvară. Acestea includ aplicarea de îngrășăminte naturale pe suprafețele cultivate, o practică obișnuită în această perioadă.

Ca efect al acestor activități, în funcție de condițiile meteorologice, în special direcția vântului și variațiile de temperatură, mirosul poate fi resimțit temporar și în interiorul orașului.

Autoritățile precizează că aceste mirosuri nu reprezintă un risc pentru sănătatea populației, fiind asociate exclusiv activităților agricole sezoniere.

În această perioadă, Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Cluj monitorizează modul de aplicare a îngrășămintelor naturale, pentru a se asigura că sunt respectate toate normele legale și de mediu.


Fenomen temporar, specific sezonului agricol

Situații de acest tip apar periodic în fiecare primăvară, atunci când lucrările agricole sunt în plină desfășurare în zonele din jurul municipiului.

Disconfortul este unul temporar și va dispărea odată cu finalizarea acestor activități.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Afaceri Cluj

ERA: o nouă comunitate urbană prinde contur în nordul Clujului

Dani Muresan

Published

on

În nordul Clujului, pe fosta platformă industrială Tehnofrig, prinde contur un proiect care își propune mai mult decât locuințe: o comunitate gândită pentru viața de zi cu zi.

Dezvoltat de Hexagon, pe strada Fabricii de Chibrituri nr. 9, ERA face parte din conceptul „manifestul locuirii firești” – o abordare care pune accent pe echilibru, funcționalitate și sustenabilitate.

Proiectul este conceput ca un ansamblu complet, în care locuințele, spațiile verzi și facilitățile urbane se îmbină natural. Promenadele pietonale, grădinile comunitare, spațiile de relaxare, locurile de joacă, cafenelele și supermarketul sunt gândite pentru a susține un stil de viață activ și conectat.

În plus, comunitatea este completată de creșa și grădinița de stat „Micul Pinguin”, o clădire care depășește standardele nZEB de eficiență energetică.

Un element important îl reprezintă și serviciul de facility management integrat pe o perioadă de 10 ani. Pentru locuitori, acest lucru înseamnă întreținere constantă, administrare profesionistă și un nivel ridicat de confort, dar și păstrarea valorii proprietății în timp.

Poziționarea este un alt avantaj major. ERA se află în proximitatea centrului orașului și are acces rapid la rețeaua de transport urban, facilitând conexiunea cu principalele zone din Cluj-Napoca.

Dezvoltarea are loc etapizat. Primul corp de clădire, ERA Roots, este aproape de finalizare. În paralel, proiectul continuă cu ERA River – care oferă 10 ani de încălzire și răcire gratuite – și ERA Ray, ce aduce un stil arhitectural contemporan, cu influențe french chic.

Sustenabilitatea este una dintre componentele centrale ale proiectului. Sistemul energetic dezvoltat de Hexagon integrează energie geotermală, pompe de căldură, panouri fotovoltaice și centrală de cvartal, contribuind la reducerea consumului și la costuri predictibile pe termen lung.

Prin ERA, Hexagon contribuie la regenerarea unei foste zone industriale și la crearea unei comunități urbane moderne, în care locuirea, natura și infrastructura se întâlnesc într-un mod firesc.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Prin Oras

Panicǎ într-un supermarket din Cluj: bărbat cu cuțit, clienți speriați și agent de pază agresat

Alex Campian

Published

on

Momente tensionate într-un supermarket din Cluj-Napoca, unde un bărbat a provocat panică după ce a amenințat clienții și angajații, având asupra sa un cuțit. Incidentul s-a încheiat cu intervenția poliției și reținerea suspectului, potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Cluj.

Totul s-a petrecut în data de 18 martie, când polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Apahida au fost alertați printr-un apel de urgență cu privire la comportamentul agresiv al unui bărbat aflat într-un magazin.

Amenințări și panică printre clienți

Potrivit anchetatorilor, bărbatul, în vârstă de 30 de ani, ar fi intrat în supermarket și ar fi început să amenințe persoanele aflate la cumpărături, dar și angajații unității. Comportamentul său a generat rapid teamă și panică în rândul celor prezenți.

Mai mult, acesta ar fi avut asupra sa un obiect tăietor-înțepător, pe care îl ținea la spate, în zona centurii, sugerând că îl poate folosi împotriva celor din jur.

Agent de pază lovit

În timpul incidentului, un agent de pază a intervenit pentru a calma situația, însă a fost lovit de agresor în zona feței. Conflictul a amplificat starea de tensiune din magazin, într-un spațiu frecventat de numeroși clienți.

Prin acțiunile sale, individul ar fi tulburat grav liniștea și ordinea publică, creând un sentiment de insecuritate în rândul tuturor celor aflați în incintă.

Reținut de polițiști

Polițiștii au intervenit rapid și au reușit să imobilizeze suspectul, acesta fiind ulterior reținut pentru 24 de ore.

Bărbatul urmează să fie prezentat procurorului din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, pentru dispunerea altor măsuri preventive.

info imagine: imagine sugestiva generata Ai

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era

Era