Categories: Prin Oras

De ce au fost dublate costurile METROULUI. Tarcea: Distanța a crescut de la 14 km la 21 km, așa a crescut și valoarea proiectului. În 2026 am putea avea o linie

Proiectul metroului din Cluj reprezintă cea mai bună soluție de transport, susțin reprezentanții autorităților, care fac trimitere la analizele realizate de specialiști. Potrivit celor mai optimiste estimări, anul 2026 ar putea reprezenta perioada în care Clujul să beneficieze de o linie de metrou. Până atunci însă, proiectul studiului de fezabilitate abia a trecut de votul consilierilor locali, urmând să parcurgă în continuare procedura birocratică a avizelor ministeriale, interministeriale și a hotărârilor de guvern. Viceprimarul Dan Tarcea s-a arătat optimist în privința proiectului megalomanic din Cluj. Acesta a explicat și modul în care valoarea proiectului a fost dublată de la un studiu la altul.„Toate calculele ne arată că municipiul Cluj-Napoca poate să suporte acest cost al metroului, dar am făcut propunerea ca Ministerul Transporturilor să acopere, de asemenea, din costuri. Nicăieri un asemenea proiect nu este sută la sută rentabil. Și funcționarea metroului din București este susținută cu bani din bugetul de stat.  Dar acest proiect al metroului din Cluj are beneficii extrem de mari: o componentă verde, componenta de mediu. Din Florești până pe Bdul Muncii vei putea face 20-25 min. Aceeași distanță, cu tramvaiul, ar fi parcursă într-o oră. Analizele au arătat de ce metroul e cea mai bună soluție: de departe, cea mai eficientă e cea a metroului ușor. Cea mai proastă e cea a tramvaiului. Studiile au fost făcute de cele mai mari firme internaționale în domeniu. Tramvaiul e cea mai proastă soluție. Trebuie să ne gândim la zona metropolitană, nu la municipiul Cluj-Napoca în mod singular”, a declarat viceprimarul Dan Tarcea în cadrul unei intervenții la un post local de radio. Reprezentanții autorităților au prezentat și planul de desfășurare al acestui proiect în viitor. „Nu am făcut nici un pas fără să ne consultăm cu specialiștii. Așa cum arată studiile, am ales studiul de fezabilitate pentru metrou, care a trecut prin Consiliul local. Distanța a crescut de la 14 km la 21 km, așa a crescut și valoarea proiectului. De aici vine diferența de la studiul de prefezabiliatte la studiul de fezabilitate. Urmează o ședință ministerială, cu aviz de la Ministerul Transporturilor, apoi o ședință interministerială. Apoi o hotărâre de guvern și licitația. 2026 ar putea fi un an în care am avea o linie. Dar asta in cazul în care totul va merge bine, fără probleme”, a mai adăugat Tarcea. Proiectul metroului din Cluj a trecut de votul consilierilor locali din Consiliul local Cluj-Napoca, precum și de votul consilierilor locali din Florești. CITEȘTE ȘI: UNANIMITATE. Floreștiul a votat „pentru” metroul din Cluj. Pivariu: „Sunt fericit… Primul metrou care ar putea să existe altundeva în afară de Capitală”În ședința extraordinară a Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca de luni a fost aprobat proiectul privind Studiului de fezabilitate (documentația tehnică și indicatorii tehnico-economici) pentru obiectivul de investiții „Tren metropolitan Gilău-Florești-Cluj-Napoca-Baciu-Apahida-Jucu-Bonțida – etapa I a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj: Magistrala I de Metrou și Tren Metropolitan, inclusiv legătura dintre acestea și a studiilor conexe viitoarelor obiective de investiții” – componenta investițională Magistrala I de Metrou. Opțiunea de traseu recomandată prin acest studiu este: Florești – Piața Unirii – Piața Mărăști – Muncii / Europa Unită – Depou Sopor. Traseul va avea o lungime de 21,03 km și va dispune de 19 stații. Investiția totală: 2.052.196.984 EURO. Durata de realizare a investiției va fi de 128 de luni, iar finanțarea obiectivului va fi realizată din diverse surse: PNRR, POIM, Alocări de la bugetele naționale și locale, dar și alte surse de finanțare identificate pe parcurs.CITEȘTE ȘI: În an electoral, Boc semnează un contract de 7,4 MILIOANE EURO pentru studii în vederea realizării metroului și trenului metropolitan, două proiecte cu costuri exorbitante, care vor fi gata peste cel puțin 20 de aniValoarea inițială a investiției era estimată la 5,7 miliarde de lei, adică peste 1 miliard de euro. Iar lungimea inițială a obiectivului de investiții Magistrala 1 de Metrou era de 14,40 km și un număr de 14 stații. 

Source link

Facebook Comments Box
Alex Campian

Recent Posts

POZA in articol: Atenție la viteza pe poduri! Pericolele ignorării condițiilor de drum

Pe poduri, mai ales în timpul sezonului rece, condițiile de drum pot deveni extrem de…

4 hours ago

Accident grav pe Centura Grigorescu: O mașină s-a răsturnat, trafic îngreunat

În cursul zilei de astăzi, un accident rutier a avut loc pe Centura Grigorescu, unde…

6 hours ago

Planeta Crăciun surprinsă de Sergiu Răzvan: Târgul de Crăciun Cluj-Napoca văzut din aer

Pe 24 noiembrie 2024, fotograful Sergiu Răzvan a impresionat publicul cu o imagine spectaculoasă a…

22 hours ago

Cel mai mare glob de zăpadă din România va fi atracția principală la un târg de Crăciun inedit din Cluj-Napoca.

În perioada 23 noiembrie – 8 decembrie, Cluj-Napoca va găzdui cea de-a șaptea ediție a…

6 days ago

Un spectacol pe care nu-l vei uita niciodată. Cei mai talentați rideri din lume SuperEnduro World Championship – GP of Romania VIDEO

Pe 18 ianuarie 2025, Sala Polivalentă BTarena din Cluj-Napoca se transformă într-o arenă a adrenalinei…

6 days ago