Sponsorizat
Categories: Prin Oras

După ce 2021 a fost declarat „anul cartierelor”, Emil Boc a proclamat 2022 drept „anul licitațiilor”

Sponsorizat
Sponsorizat

 „2021 va fi anul cartierelor!”, a exclamat, în cadrul primei ședințe de Consiliu Local din luna ianuarie a anului trecut, primarul care, până acum, timp de 4 mandate, a fost edilul Centrului.În 2021 urma ca Primăria Cluj-Napoca să pună „accentul pe modernizarea infrastructurii și creșterea calității vieții în toate cartierele orașului”, mai ales că, potrivit declarațiilor lui Emil Boc, o analiză externă „plasa Clujul, în materie de calitate a vieții, într-o foarte onorantă poziție mondială (…), Clujul fiind într-o postură de a fi pe același picior și chiar mai în față decât Londra, alte orașe europene, chiar în comparație cu New York-ul, la multe capitole”.Ce ar fi trebuit să însemne „anul cartierelor”?„Adică, asta înseamnă că tot ceea ce ține de modernizare, de la școală, creșă, grădiniță, alee, trotuar, parc, loc de joacă, punct gospodăresc, toate acestea vor fi modernizate, începând cu Iris și Bulgaria, de acolo am început anul acesta modernizarea și aici veți vedea deja primele rezultate concrete”, a explicat edilul, în 4 ianuarie 2021.Un an mai târziu, în Iris nu se văd rezultatele concrete promise, nefiind finalizat și dat în folosință niciun proiect major. 2021 nu a fost anul modernizărilor nici pentru celelalte cartiere vechi ale orașului, care au rămas, în mare, împietrite în anii ’80.Dacă 2021 a fost, declarativ, „anul cartierelor”, 2022 va fi „anul licitațiilor”Întrebat astăzi, în cadrul unei emisiuni radio, unde vom ajunge în 2022 cu proiectele mari ale Clujului, cum ar fi metroul, primarul Emil Boc a răspuns:„Anul 2022 este anul licitațiilor! Deci, anul 2022, așa cum am spus, este anul în care trebuie să se organizeze licitațiile, cu speranța că se vor și finaliza, lucru care nu mai depinde de noi, pentru că depinde foarte mult și de procedurile legale de participare. Deci, la fel și la metrou, și la tren metropolitan, și la centură, metroul având un avans de câteva luni, pentru că proiectanții de acolo s-au mișcat mult mai bine, adică, s-au mișcat la timp, nu mai bine, au respectat termenele contractuale! La trenul metropolitan au 3 luni de întârziere. Și la centură. Au 3 luni de întârziere. Dar, se pot recupera, astfel încât să intrăm în grafic, pentru că, din nefericire, nici exercițiul financiar 2021-2027 nu a început! Că, dacă ar fi început, chiar eram în întârziere! Adică, dacă erau banii pe masă și noi nu aveam proiecte, era o problemă! Acuma, nici ăștia nu au început exercițiul financiar 2021-2027, pentru că tot s-au preocupat de planul de reziliență, de PNRR! Pentru că au considerat că ăla e mai rapid, pentru că se încheie în 2026…”Întrebat în ce etapă are șanse centura să ajungă în anul 2022, primarul a răspuns:„Are șansa de a ajunge la licitație! Așa, ca și metroul!”Ce facem anul acesta cu pasajul de la Tăietura Turcului?„Vedem când se finalizează licitația. Partea plină a paharului, că licitația este pe drum, se depun oferte până în 15 februarie sau ceva de genul acesta. Și, cu alte cuvinte, vom vedea după aceea calendarul de execuție, după ce licitația va fi finalizată”, a precizat Boc.Edilul a explicat la radio că „anul licitațiilor” a fost pregătit prin munca vizionară, de ani de zile, a aleșilor liberali ai orașului:„Dacă noi nu am fi lucrat, cu 5 ani în urmă, la toate aceste proiecte, astăzi, când ar fi venit sursele astea de finanțare, nu eram… (…) Sigur că este aglomerație (în Cluj – n.r.), de aceea lucrăm de atâția ani de zile, ca să regândim viitorul, numai că proiectele astea mari nu se pregătesc peste noapte, nu se pot face peste noapte!”Lucrurile sună bine, așadar, dormiți liniștiți, Primăria lucrează pentru voi, de ani de zile!

Source link

Facebook Comments Box
Alex Campian

Recent Posts

Sfârșitul unei ere: Armătura Cluj își închide porțile după 141 de ani de activitate…

Pe 24 iunie 2025, acționarii companiei Armătura vor decide închiderea și lichidarea societății, care are…

2 hours ago

Când GPS-ul zice „pe jos”, dar tu iei calul… pe drumul european! 🐎🇷🇴

Cine mai are timp de ambuteiaje când ești un adevărat cavaler urban? Un clujean a…

2 hours ago

Zilele Clujului 2025: Patru zile de sărbătoare, culoare și emoție în inima Transilvaniei!

Cluj-Napoca își deschide larg porțile pentru una dintre cele mai așteptate sărbători ale anului: Zilele…

10 hours ago

3 zile fără apă în Cluj! A fost nevoie să spargă drumul pentru a înlocui conducta veche

O intervenție amplă a avut loc astăzi în județul Cluj, pe conducta principală de aducțiune…

20 hours ago

Record pe piața imobiliară: IULIUS și Atterbury Europe atrag 400 milioane de euro pentru reconversia urbană RIVUS din Cluj

Proiectul RIVUS Cluj-Napoca, dezvoltat de IULIUS și Atterbury Europe, marchează un moment istoric în industria…

23 hours ago

La o cafea cu un polițist: Clujenii, invitați să vorbească deschis despre siguranța rutieră ☕🚔

Cum ar fi să discuți față în față, la o cafea, cu un polițist despre…

23 hours ago