Connect with us

Prin Oras

Europarlamentarul Corina Crețu susține că banii pentru cele trei spitale regionale ar fi fost virați încă din 2019. Cu toate acestea, autoritățile cam bat pasul pe loc

Alex Campian

Published

on

Europarlamentarul Cirina Crețu susține că banii pentru cele trei spitale regionale ar fi fost virați încă din 2019. Cu toate acestea, autoritățile cam bat pasul pe loc

Europarlamentarul Corina Creţu a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, că acum, când se negociază programele operaţionale, o prioritate a Guvernului ar trebui să fie stabilirea exactă a beneficiarului celor trei spitale regionale din ţară, din Cluj-Napoca, Iaşi şi Craiova, şi să se treacă urgent la construirea lor.”În exerciţiul financiar 2014-2020, unde au figurat iniţial aceste spitale regionale, Guvernul României solicitase ca beneficiar să fie Ministerul Sănătăţii şi, având în vedere tensiunile din ţară, autorităţile locale au solicitat, cât eram eu comisar european, să le preia ele. Dar pe acel exerciţiu financiar nu era posibilă realizarea acestui transfer. Acum, banii pentru spitalele regionale sunt deja aprobaţi şi transferaţi către Guvernul României, rămânând în continuare beneficiar Ministerul Sănătăţii. Propunerea mea, având în vedere experienţa pe care o am, atât cu toate celelalte ţări, dar şi cu România, este ca acum, când se negociază programele operaţionale 2021-2027, vor fi 8 programe regionale, dacă Guvernul României decide, împreună cu autorităţile locale, poate schimba beneficiarul”, a declarat Corina Creţu.CITEȘTE: Emil Boc: Doar după 10 ANI (!), am ajuns la faza în care să semnăm contractul de finanțare pentru Spitalul Regional Cluj! Poate merge mai departe, la proiectare și execuțieEuroparlamentarul a spus că este o soluţie viabilă ca beneficiarii să fie autorităţile locale şi judeţene, fie primăriile municipiilor reşedinţă de judeţ, fie consiliile judeţene, pentru cele trei spitale din Cluj, Iaşi şi Craiova.”Eu cred că este o soluţie viabilă, având în vedere faptul că şi la Bruxelles, deja, este şocant faptul că s-a semnat un contract în 2015, s-au îndeplinit toate formalităţile, documentaţiile, banii au fost viraţi din 2019, e vorba de 1,2 miliarde euro pentru cele trei spitale regionale, şi de atunci nu se mai întâmplă nimic. În mod normal ar fi trebuit ca Guvernul, prin Ministerul Sănătăţii, pentru că el figurează acum ca şi beneficiar, ar fi trebuit deja să lanseze licitaţiile, să se aleagă companiile şi să se înceapă construcţia. Acum, fiind un Guvern nou, stabil, având în vedere criza sanitară, cred că trebuie să fie o prioritate stabilirea exactă a beneficiarului şi trecerea la construcţia rapidă celor 3 spitale regionale. Vorbim de trei spitale a câte 1.000 de paturi fiecare, care ar deservi aceste trei regiuni istorice şi v-am spus, deja există o asemenea iritare, cel puţin ştiu de la foştii mei colegi din Comisia Europeană, pentru că ne-am luptat foarte mult, tot ce a ţinut de Comisia Europeană sau de Banca Europeană de Investiţii s-a realizat şi acum efectiv responsabilitatea este în mâna Guvernului, să decidă dacă merge în continuare cu beneficiar la centru, la Bucureşti, sau descentralizează, ceea ce este posibil acum”, a precizat eurodeputatul.CITEȘTE: SCANDALOS! La aproape 2 ANI de la începerea licitației, proiectarea pentru Spitalul Regional Cluj nu a fost atribuită. Construcția ar fi trebuit să înceapă în 2017Corina Creţu consideră că, întrucât vor exista opt programe regionale, pe fiecare program regional se poate lua realizarea unui spital, însă nu îşi explică de ce toată lumea s-a concentrat doar pe Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).”Este absolut inexplicabil ce se întâmplă, faptul că ştim care este situaţia din spitalele din România, ştim care este situaţia infrastructurii de sănătate, tocmai de aceea m-am zbătut în 2015, atât Guvernul Ponta s-a zbătut să ţină aceste 3 spitale regionale în Programul Operaţional Regional, iar eu le-am semnat din partea Comisiei Europene. Şi după 6 ani nu cred că mai există vreo ţară care să aibă proiect semnat de 6 ani unde să nu se fi săpat nici măcar o groapă pentru construcţie. Vă spun sincer că la momentul semnării am fost convinsă, oricum speram ca măcar să fie finalizate sau spre finalizare, la finalul mandatului meu şi iată că la finalul mandatului meu erau într-adevăr toate actele realizate, dar de-atunci lumea s-a concentrat pe PNRR, poate să fie o chestiune politică, ceea ce mi s-ar părea aberant, adică să nu se spună că au fost începute pe vremea altui guvern. Politizarea aceasta excesivă dăunează foarte mult, inclusiv în ceea ce priveşte viaţa oamenilor”, a precizat Corina Creţu.CITEȘTE: Spitalul Regional Cluj avansează din vorbe. Boc și Tișe se laudă prin comunicate de presă că Guvernul a aprobat o hârtie prin care România cere bani de la UE pentru spitalCITEȘTE: Încă un ministru al Sănătății care promite Spital Regional la Cluj. Vlad Voiculescu: „Dacă vă uitaţi la un oraş precum Clujul, e o ruşine Spitalul Judeţean de acolo”

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Orasul Tau

Poliția Română, prezentă la datorie în zona Tarnița: „Acționăm pentru ca weekendul să se încheie în siguranță, nu cu neplăceri

Stefania Heinz

Published

on

Într-o postare publicată pe rețelele de socializare, Poliția Română anunță că acționează și în acest weekend pe Drumul Județean 107P, în zona turistică Tarnița, una dintre cele mai frecventate destinații din județul Cluj în sezonul estival.

 

📍 „Acționăm pentru ca weekendul să se încheie în siguranță, nu cu neplăceri”, transmite instituția. Echipajele sunt prezente pe traseu pentru a preveni staționările neregulamentare, care pot cauza blocaje în trafic și disconfort atât pentru localnici, cât și pentru turiștii care aleg să se relaxeze în zona lacului.

„Ne dorim ca toți cei care se bucură de natură să ajungă acasă fără griji”, mai spun reprezentanții Poliției, care subliniază că prezența lor are un caracter preventiv, dar ferm, în sprijinul siguranței rutiere.

👮‍♂️ Autoritățile le mulțumesc celor care aleg să respecte regulile și spațiul celorlalți participanți la trafic. Sub mesajul prietenos „Enjoy the views, respect the rules ✌️”, Poliția încurajează comportamentele responsabile, în special în zonele turistice aglomerate.

 

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Prin Oras

RIVUS Cluj-Napoca găzduiește cea mai mare librărie Cărturești și un nou concept de edutainment în premieră națională

Alex Campian

Published

on

Cărturești aduce la Cluj-Napoca, în cadrul proiectului RIVUS, cea mai mare librărie din rețea și un concept revoluționar de edutainment, într-un spațiu de 2.500 mp desfășurați pe două niveluri. Noua locație va reuni, în premieră națională, o selecție vastă de cărți, produse de papetărie, articole home decor, jucării, dar și o cafenea, zone pentru ateliere, expoziții și evenimente dedicate artei și culturii românești.

Proiectul Cărturești din RIVUS va funcționa ca un centru cultural și educațional integrat, conceput ca un „lifestyle hub”, în care cititorii și vizitatorii vor descoperi experiențe interactive și spații de relaxare. De la ateliere creative și educaționale la evenimente de promovare a designerilor și artiștilor locali, noua librărie va deveni un punct de referință în peisajul cultural al Clujului.

„De peste două decenii, Cărturești construiește comunități în jurul cărții. Suntem onorați să fim brand ancoră în RIVUS și să oferim publicului din Cluj o selecție diversă de cărți în română, maghiară și engleză, dar și spații dedicate pasiunilor, evenimentelor și descoperirilor culturale”, a declarat Adrian Păun, Head of Marketing Cărturești.


RIVUS – Reconversie urbană la scară mare

RIVUS este cel mai amplu proiect de reconversie industrială din România, dezvoltat de companiile IULIUS și Atterbury Europe, cu o investiție de peste 550 de milioane de euro. Amplasat pe fosta platformă Carbochim, proiectul își propune să transforme un fost spațiu industrial de 14 hectare într-un pol urban modern și vibrant.

Pe lângă cea mai mare suprafață de retail din România (142.000 mp), RIVUS va include peste 400 de magazine, restaurante-concept, cafenele orientate spre râul Someș, un parc de peste 5,2 hectare, spații culturale, birouri premium și facilități de entertainment pentru toate vârstele. Proiectul integrează și soluții verzi – grădină japoneză, acoperișuri înierbate, fațade verzi – alături de peste 700 de copaci maturi și 100.000 de plante decorative.

„Ne dorim ca RIVUS să devină o destinație-experiență pentru întreaga comunitate. Împreună cu Cărturești, lansăm un concept de edutainment în premieră națională, un spațiu dinamic în care lectura, joaca, arta și educația se întâlnesc într-un mod inedit”, a declarat Oana Diaconescu, Head of Leasing Retail IULIUS.

Proiectul se află în etapa de autorizare și a fost aprobat de Consiliul Local Cluj-Napoca în august 2024. Este primul proiect din România realizat de celebra firmă de arhitectură UNStudio, gândit în colaborare cu comunitatea locală.


Mai multe detalii despre proiect pe
🌐 www.rivus.ro
📸 Instagram: @rivuscluj
📘 Facebook: facebook.com/rivuscluj

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Magia Nopții la Cluj Never Sleeps, surprinsă de fotograful Lucian Nuță

Egon Kilin

Published

on

Weekendul trecut, Clujul a fost din nou cuprins de farmecul nopții, odată cu ediția spectaculoasă Cluj Never Sleeps. Pe strada Iuliu Maniu, locul unde istoria se întâlnește cu energia urbană, trupa Eternal Flames a încins atmosfera cu un show de foc plin de emoție, lumină și adrenalină. 🔥🌙

În mijlocul acestui spectacol vizual impresionant, fotograful Lucian Nuță a reușit să surprindă esența momentului în imagini de o forță rară – cadre care redau nu doar mișcarea flăcărilor, ci și vibrația publicului, conexiunea dintre artiști și oraș, și acel „ceva” magic ce transformă o noapte de vară într-o amintire de neuitat. ✨

📷 Lucian este cunoscut pentru talentul său de a captura momente autentice, iar seria de fotografii de la Cluj Never Sleeps dovedește încă o dată măiestria sa. Fiecare imagine transmite povestea unei nopți în care arta, pasiunea și orașul au bătut la unison.

#cluj #clujulmagic #clujneversleeps #eternalflames #luciannuta #artaînstradă #noapteamagică

Foto: Lucian Nuta

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom