Connect with us

Prin Oras

FRECŢIE LA PICIORUL DE LEMN: ANRE a dat PRIMELE AMENZI. Electrica Furnizare și Gaz Vest, SANCȚIONATE cu 400.000 de lei pentru că NU au plafonat facturile

Alex Campian

Published

on

FRECŢIE LA PICIORUL DE LEMN: ANRE a dat PRIMELE AMENZI. Electrica Furnizare și Gaz Vest, SANCȚIONATE cu 400.000 de lei pentru că NU au plafonat facturile

ANRE a finalizat parțial acțiunile de control demarate în data de 12.01.2022 la principalii furnizori de energie electrică și gaze naturale. Astfel, au fost finalizate verificările privind îndeplinirea obligației de emitere de facturi care să cuprindă informații corecte, transparente, clare și complete referitoare la plafonarea prețului final al energiei electrice și al gazelor naturale precum și consumul facturat aferent perioadei de acordare a compensației.În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că societățile ELECTRICA FURNIZARE și GAZ VEST, nu au aplicat clienților beneficiari schema de sprijin prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 118/2021, aprobată prin Legea nr. 259/2021, pentru plata facturilor aferente consumului de energie electrică şi gaze naturale, pentru luna noiembrie 2021, afectând astfel interesele economice ale clienților finali beneficiari ai schemei.Pentru faptele săvârșite, societatea ELECTRICA FURNIZARE a fost sancționată cu amendă contravențională în valoare de 200.000 lei, iar societatea GAZ VEST cu amendă contravențională în valoare de 200.000 lei.Totodată, au fost dispuse măsuri pentru restabilirea legalităţii în sensul refacerii facturilor aferente consumului de energie electrică şi gaze naturale din luna noiembrie 2021, cu aplicarea schemei de sprijin.ANRE continuă acțiunile de control la furnizorii de energie electrică și gaze naturale, urmând ca, după finalizarea acestora, concluziile și eventualele sancțiuni și măsuri aplicate, să fie făcute publice.Reamintim clienților finali care sunt pașii de urmat dacă au neclarități privind facturarea energiei electrice și a gazelor naturale:• Clienții finali care au neclarități privind facturarea energiei electrice și a gazelor naturale, trebuie să se adreseze furnizorului care a emis factura în discuție pentru clarificări, acesta având obligația transmiterii unei explicaţii clare şi uşor de înţeles a modului în care este calculată valoarea facturii, în special în cazul în care aceasta nu este bazată pe consumul real.• În măsura în care apreciază că prin răspunsul formulat nu au fost aduse clarificările necesare, clientul final are posibilitatea să se adreseze ANRE sau altor instituții care au atribuții în acest sens, chiar și instanței de judecată.• Recomandăm clienților finali de energie electrică/gaze naturale următoarele: să încheie o convenție de consum cu furnizorul de energie electrică/gaze naturale; să verifice dacă facturarea s-a efectuat potrivit indexului transmis să verifice în contract perioada în care trebuie transmis furnizorului indexul și să beneficieze de mecanismul autocitirii pentru a evita facturarea unui consum estimat şi ulterior regularizarea acestuia; să nu ignore notificările transmise de furnizorul de energie privind modificarea condițiilor contractuale, în special modificarea prețurilor/tarifelor. Dacă aceste modificări nu respectă condițiile prevăzute în contract (preț fix pe o anumită perioada de timp), clientul final are dreptul să sesizeze ANRE sau alte instituții care au atribuții în acest sens, chiar și instanța de judecată.LEGEA E O GLUMĂ în România: ANPC a găsit PROBLEME la 27 din 72 furnizori de gaze și energie verificațiComisarii ANPC au verificat în perioada 6-13 ianuarie 72 de firme din domeniul distribuției de energie și gaze din țară, iar la 27 dintre acestea au fost constatate abateri. Au fost date amenzi de 450.000 de lei și a fost dispusă recalculaea facturilor ilegale.Acestea sunt primele rezultate ale Comandamentului pentru Energie, o structură special creată de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).În urma verificărilor, până în acest moment, adică în perioada 6-13 ianuarie 2022, comisarii ANPC au controlat 72 de operatori economici, din întreaga țară, cu unul sau mai multe puncte de lucru, la 27 dintre aceștia constatându-se abateri.Au fost aplicate amenzi de 450.000 lei, la care s-au adăugat 4 propuneri de încetare a practicilor comerciale incorecte în raport cu consumatorii și măsura recalculării tuturor facturilor care nu respectă prevederile legii.Operatorii economici verificați pînă în acest moment, fără a fi controlate încă toate de puctele de lucru ale fiecăruia, au fost:- CEZ VÂNZARE SA- DISTRIGAZ SUD REȚELE- ENGIE ROMÂNIA- RCS & RDS SA- ENEL ENERGIE MUNTENIA- ELECTRICA FURNIZARE SA- DIGI ENERGY- PADO GROUP INFRASTRUCTURES SRL- E.ON ENERGIE ROMANIA SA- EURO SEVEN INDUSTRY SRL- RESTART ENERGY ONE SRL- GAZ VEST- MEGACONSTRUCT SA- GAZMIR IASI SRL- GRENERG SRL- RES ENERGY SOLUTIONS SA- DISTRIGAZ VEST SA- CPL CONCORDIA ROMANIA SRL- CIS GAZ SA- SPEAKOVER ROMANCE SRL- PREMIER ENERGY SRL- GAZ NORD EST HÂRLĂU- PRISMA SERV COMPANY SRL- GAZ EST SA- PRISMA GAZ SRL- MVM TRADE ENERGY PLUS SRL- NOVA POWER- ELECTRIC & GAZ POWER TRADE SRL- SST GROUP TRANSILVANIA SRL- NORD GAZ SRL.Dintre cele mai importante abateri conmstatate de către comisarii ANPC:-nu a fost aplicată plafonarea și compensarea prețurilor conform OUG118/2021 începând cu 01.11.2021-tabelul privind consumul energie electrică, de pe site-ul companiei nu cuprinde consumul zilnic de referință, inclusiv marja de 10%-informările privind compensarea facturilor de energie electrică și gaze naturale, transmise clienților, nu conțin elementele din care este compus prețul la care se aplică compensarea-nerestituirea la termen a avansului achitat la trecerea la alt furnizor,-nerespectarea termenului de răspuns la solicitarile petenților de încheiere a contractelor de furnizare pentru energie electrică și gaze naturale, punând consumatorii în situația de a nu cunoaște statusul contractului o perioadă de până la 60 de zile.-contractele emise nu conțin prețul serviciilor din prețul gazului, doar prețul total, astfel încât consumatorul nu poate verifica modalitatea de calcul al compensării acordate-diferențe de preț între 2 notificări privind prețul emis de operatorul economic unui consummator-împiedicarea sub orice formă a comisarilor ANPC de a exercita atribuțiile de serviciu: nerespectarea termenului de răspuns;-procedură nesigură: operatorul economic nu s-a asigurat că notificările privind majorările de preț au fost primite de consumatori;-practică comercială incorectă: majorările succesive ale tarifelor nu au fost determinate de modificări legislative.Comandamentul pentru Energie își continuă verificările până pe data de 31 martie 2022.În această perioadă, în cazul în care constată nereguli la facturile de energie electrică și gaze naturale, consumatorii pot depune o reclamație online sau în scris (prin poștă sau predare personală la sediile Comisariatelor Județene pentru Protecția Consumatorilor, ale căror adrese sunt stipulate pe site-ul www.anpc.gov.ro). Totodată, pentru sesizări, ANPC a pus la dispoziția consumatorilor din toată țara un număr de telefon și o adresă de e-mail dedicate: 021.307.67.89, de luni-vineri, între orele 8.00-16.00, sau adresa de e-mail energie@anpc.ro.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Orasul Tau

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

Diana Petrescu

Published

on

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i s-a făcut rău pe o stradă intens circulată din oraș.

Incidentul a avut loc în cursul zilei de astăzi, când trecătorii au observat că femeia, aflată pe trotuar, părea dezorientată și slăbită. Martorii spun că aceasta s-a sprijinit de un gard, iar la scurt timp s-a așezat jos, acuzând stări de amețeală și dificultăți de respirație.

Persoanele aflate în zonă au sunat imediat la 112, iar un echipaj al Serviciul de Ambulanță a ajuns la fața locului în doar câteva minute. Cadrele medicale i-au acordat primul ajutor chiar pe trotuar, monitorizându-i tensiunea și pulsul.

După stabilizarea stării sale, femeia a fost urcată în ambulanță și transportată la Spitalul Județean de Urgență pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Potrivit primelor informații, starea acesteia este stabilă, însă medicii continuă evaluările pentru a determina cauza exactă a incidentului.

Autoritățile recomandă persoanelor în vârstă să evite deplasările în perioadele cu temperaturi extreme și să solicite ajutor imediat la apariția oricăror simptome neobișnuite.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Prin Oras

Incendiu puternic pe strada Henri Barbusse din Cluj-Napoca: o autoutilitară și fațada unui bloc au fost cuprinse de flăcări

Stefania Heinz

Published

on

Pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente pentru limitarea și stingerea unui incendiu izbucnit pe strada Henri Barbusse din municipiul Cluj-Napoca, unde flăcările au cuprins o autoutilitară și s-au extins la fațada unui bloc de locuințe.

La fața locului au fost mobilizate forțe importante de intervenție. Acționează patru autospeciale de stingere, două autoscări pentru intervenție la înălțime, un echipaj SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Cluj.

Pentru siguranța locatarilor, pompierii au evacuat până în prezent patru persoane din imobilul afectat. Una dintre acestea primește îngrijiri medicale la fața locului din partea echipajului SMURD. Potrivit primei evaluări medicale, persoana este conștientă și cooperantă.

Intervenția este în desfășurare, iar pompierii lucrează pentru lichidarea completă a incendiului și pentru a preveni extinderea acestuia la alte apartamente sau autovehicule din apropiere. Cauza producerii incendiului urmează să fie stabilită după finalizarea operațiunilor de stingere.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Prin Oras

S-a deschis un nou parking în centrul Clujului. 34 de locuri și tarife reduse seara și în weekend

Alex Campian

Published

on

Șoferii care ajung în zona centrală din Cluj-Napoca au, din 2026, o alternativă nouă pentru parcare: un parking suprateran pe Bulevardul 21 Decembrie 1989, nr. 78, cu 34 de locuri disponibile. Investiția aparține companiei Intra Muros Properties SRL și vine într-un context în care deficitul de locuri de parcare din centru este deja bine cunoscut precizeaza Ziua de Cluj (zcj.ro).

Presiunea traficului din centrul orașului

Numărul autoturismelor din Cluj-Napoca a continuat să crească și în 2025, iar centrul istoric rămâne una dintre cele mai aglomerate zone. Pe lângă mașinile rezidenților, fluxul constant de turiști amplifică presiunea asupra infrastructurii rutiere.

Proiectele publice pentru parkinguri subterane în zona centrală, precum cele din Piața Mihai Viteazul sau Piața Cipariu, nu au trecut încă de faza de intenție. În acest peisaj, inițiativele private încep să ocupe spațiul lăsat liber.

Unde este amplasat noul parking

Noua parcare este poziționată strategic, la câteva minute de mers pe jos de instituții și repere importante precum:

Tribunalul Cluj
Curtea de Apel Cluj
Teatrul Național Cluj-Napoca
Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca
Piața Unirii Cluj-Napoca

Accesul rapid către aceste puncte face din noul parking o opțiune practică pentru cei care au treburi administrative, juridice sau culturale în centru.

Tarifele practicate

Structura tarifară este diferențiată în funcție de intervalul orar:

• Luni–Vineri, 07:00–19:00 → 8 lei/oră
• Luni–Vineri, 19:00–07:00 → 4 lei/oră
• Sâmbătă–Duminică → 4 lei/oră

Prețul redus din afara programului de vârf poate reprezenta un avantaj pentru cei care ajung seara la teatru, la restaurant sau în weekend în oraș.

Spațiu verde și supraveghere permanentă

Parkingul se remarcă printr-un aspect îngrijit și funcțional. Terenul este înconjurat de spații verzi, cu arbori ornamentali și pomi fructiferi, iar zona este monitorizată video 24/7. Sunt amenajate și locuri dedicate persoanelor cu dizabilități.

Într-un oraș unde găsirea unui loc de parcare în centru poate deveni o adevărată probă de răbdare, cele 34 de locuri noi pot însemna timp câștigat și mai puțin stres pentru șoferi.

Sursa info&foto: Ziua de Cluj |zcj.ro

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era