Connect with us

Prin Oras

Proiect de 1 MILION € privind susținerea sportului de masă, în analiza autorităților. BOC: Să sprijinim instituționalizat copiii din familii cu posibilități reduse, pe baza unui voucher sportiv, la un club autorizat

Alex Campian

Published

on

Proiect de 1 MILION € privind susținerea sportului de masă, în analiza autorităților. BOC: Să sprijinim instituționalizat copiii din familii cu posibilități reduse, pe baza unui voucher sportiv, la un club autorizat

Autoritățile analizează posibilitatea demarării unui proiect, cu o valoare de până la 1 milion de euro, privind susținerea sportului în rândul tinerilor, pe baza voucherelor sportive. România se situează pe primul loc într-un top negativ al ratei de obezitate la adoloescenți și tineri, la nivelul UE. În ședința de prezentare a bugetului general al mun. Cluj-Napoca 2022, reprezentanții Primăriei au oferit câteva detalii în privința proiectului, chiar dacă acesta se află abia la nivelul analizei administrative.  „Împreună cu colegii de la PNL și UDMR lucrăm la un proiect – am avut rețineri împreună cu colegii să-l discutăm, dar vrem să fie o dezbatere publică timp de 1 lună – 1 lună și jumătate – cum putem susține sportul de masă și de performanță pentru copiii care provin din familii cu venituri reduse.Cu două mari obiective: de a diminua obezitatea la tineri. Avem rata cea mai înaltă de obezitate la tineri și adolescenți din Uniunea Europeană. Este o realitate crudă.Am încercat cu curțile școlilor – a progresat proiectul, sunt deschise în proporție de 90%, în sfârșit, după ani de luptă, de bătălii cu directorii, curțile-s deschise. Au început să se umple. Avem programele noastre prin ONG-uri – „Fugi în curtea școlii” sau „Aleargă în curtea școlii”, cum se mai numesc”, a explicat primarul Emil Boc. „Acum ne gândim instituționalizat – să sprijinim copiii din familii cu venituri reduse (de ex. acele familii care sunt eligibile pentru programul de burse sociale sau cu venituri sub nivelul salariului mediu pe economie), astfel încât ei să primească un voucher sportiv prin care să meargă la fotbal, baschet, handbal, spadă, scrimă, deci orice sport, la un club legitimat, autorizat și acreditat de ministerul de resort și lunar să se facă acest decont.Dacă te-ai dus și te-ai ținut de treabă, primești. Dacă nu, s-a terminat – nu mai primești dreptul acesta niciodată!”, a mai adăugat Emil Boc. Autoritățile nu au oferit detalii în privința cluburilor care au putea fi parte a acestui proiect și a modalităților concrete de implementare a programului cu caracter sportiv.Deși anunțat public, proiectul se găsește în analiză prelungită.„Vrem să ne consultăm cu cluburile, să vedem care ar fi modalitatea de lucru, pentru că o investiție aici, cu siguranță, ar fi între o jumătate de milion și 1 milion de euro pe an, dar care cred că dacă am aduce 2.000-4.000 de elevi care astăzi nu fac sport, să-i aducem, să-i prindem în structuri sportive ar fi un câștig uriaș pentru sănătatea lor, pentru familiile lor și pentru ceea ce înseamnă sportul în acest oraș. De acolo se vor selecta sportivii, care ar putea să facă performanță – măcar 1%, dar ar putea face performanță. Proiectul nu este încă în totalitate fundamentat, dar cu siguranță ne gândim să-l înaintăm. Evident, îl vom promova și în funcție de constrângerile bugetare, dar am putea aloca o sumă de bani de până la 1 milion de euro și să gândim un program de susținere a sportului de masă și de performanță din oraș pentru copiii din familii cu venituri reduse”, a declarat edilul Emil Boc în conferința de prezentare a bugetului general al Clujului pentru anul 2022. La nivelul municipiului Cluj-Napoca, autoritățile au întâmpinat dificultăți în a implementa proiectul de menținere a curților școlilor deschise pentru practicarea jocurilor și sportului de către copii chiar și pe timpul verii. Anul trecut, în iulie 2021, în fața sediului Primăriei Cluj-Napoca de pe Calea Moților, era organizat un protest inedit pentru scoaterea lacătului de la curtea școlii. Reprezentanții Declic îi solicitau lui Emil Boc, în calitate de președinte al Asociației Municipiilor din România (AMR) să promoveze proiectul de menținere a curții școlilor deschise pentru sport la nivelul tuturor municipiilor din România. CITEȘTE ȘI: Scoateți lacătul de la curtea școlii: Protest inedit în fața PrimărieiUn alt proiect cu caracter sportiv și de agrement, cel de modernizare a Bazei Sportive La Terenuri, din cel mai mare cartier clujean, Mănăștur, un proiect așteptat de clujeni de peste 5 ani de zile, a înregistrat întârzieri. în imagine: șantier Baza Sportivă La Terenuri noiembrie 2021 Deși înițial proiectul trebuia să fie finalizat în vara lui 2021, termenul final de realizare a Bazei Sportive La Terenuri a fost tărăgănat pentru lunile septembrie – octombrie 2021. Noul termen înaintat de autorități pentru amenajarea celei mai noi baze sportive din cartierul Mănăștur este iunie 2022.    featured image: captură proiectie video baza sportiva la terenuri

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Prin Oras

Incendiu puternic pe strada Henri Barbusse din Cluj-Napoca: o autoutilitară și fațada unui bloc au fost cuprinse de flăcări

Stefania Heinz

Published

on

Pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente pentru limitarea și stingerea unui incendiu izbucnit pe strada Henri Barbusse din municipiul Cluj-Napoca, unde flăcările au cuprins o autoutilitară și s-au extins la fațada unui bloc de locuințe.

La fața locului au fost mobilizate forțe importante de intervenție. Acționează patru autospeciale de stingere, două autoscări pentru intervenție la înălțime, un echipaj SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Cluj.

Pentru siguranța locatarilor, pompierii au evacuat până în prezent patru persoane din imobilul afectat. Una dintre acestea primește îngrijiri medicale la fața locului din partea echipajului SMURD. Potrivit primei evaluări medicale, persoana este conștientă și cooperantă.

Intervenția este în desfășurare, iar pompierii lucrează pentru lichidarea completă a incendiului și pentru a preveni extinderea acestuia la alte apartamente sau autovehicule din apropiere. Cauza producerii incendiului urmează să fie stabilită după finalizarea operațiunilor de stingere.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Prin Oras

S-a deschis un nou parking în centrul Clujului. 34 de locuri și tarife reduse seara și în weekend

Alex Campian

Published

on

Șoferii care ajung în zona centrală din Cluj-Napoca au, din 2026, o alternativă nouă pentru parcare: un parking suprateran pe Bulevardul 21 Decembrie 1989, nr. 78, cu 34 de locuri disponibile. Investiția aparține companiei Intra Muros Properties SRL și vine într-un context în care deficitul de locuri de parcare din centru este deja bine cunoscut precizeaza Ziua de Cluj (zcj.ro).

Presiunea traficului din centrul orașului

Numărul autoturismelor din Cluj-Napoca a continuat să crească și în 2025, iar centrul istoric rămâne una dintre cele mai aglomerate zone. Pe lângă mașinile rezidenților, fluxul constant de turiști amplifică presiunea asupra infrastructurii rutiere.

Proiectele publice pentru parkinguri subterane în zona centrală, precum cele din Piața Mihai Viteazul sau Piața Cipariu, nu au trecut încă de faza de intenție. În acest peisaj, inițiativele private încep să ocupe spațiul lăsat liber.

Unde este amplasat noul parking

Noua parcare este poziționată strategic, la câteva minute de mers pe jos de instituții și repere importante precum:

Tribunalul Cluj
Curtea de Apel Cluj
Teatrul Național Cluj-Napoca
Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca
Piața Unirii Cluj-Napoca

Accesul rapid către aceste puncte face din noul parking o opțiune practică pentru cei care au treburi administrative, juridice sau culturale în centru.

Tarifele practicate

Structura tarifară este diferențiată în funcție de intervalul orar:

• Luni–Vineri, 07:00–19:00 → 8 lei/oră
• Luni–Vineri, 19:00–07:00 → 4 lei/oră
• Sâmbătă–Duminică → 4 lei/oră

Prețul redus din afara programului de vârf poate reprezenta un avantaj pentru cei care ajung seara la teatru, la restaurant sau în weekend în oraș.

Spațiu verde și supraveghere permanentă

Parkingul se remarcă printr-un aspect îngrijit și funcțional. Terenul este înconjurat de spații verzi, cu arbori ornamentali și pomi fructiferi, iar zona este monitorizată video 24/7. Sunt amenajate și locuri dedicate persoanelor cu dizabilități.

Într-un oraș unde găsirea unui loc de parcare în centru poate deveni o adevărată probă de răbdare, cele 34 de locuri noi pot însemna timp câștigat și mai puțin stres pentru șoferi.

Sursa info&foto: Ziua de Cluj |zcj.ro

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Dreamscape Rave revine în România — petreceri „No Camera Policy” la Cluj-Napoca și Târgu-Mureș

Maria Costea

Published

on

Dreamscape Rave revine în România — petreceri „No Camera Policy” la Cluj-Napoca și Târgu-Mureș

Dreamscape Rave se întoarce din nou în România. După evenimentele organizate în 27 și 28 noiembrie, echipa aduce încă o dată experiența autentică de rave în două orașe, unde accentul cade exclusiv pe muzică și energie.

Elementul special al acestei ediții este conceptul „No Camera Policy”: fără fotografii și filmări, iar trăirea momentului devine prioritatea principală. Un sound puternic, o atmosferă întunecată și un ring de dans intens îi așteaptă pe cei care își doresc un rave adevărat, fără distrageri.

Dreamscape Rave va avea loc în 20 și 21 februarie. Prima oprire este la Târgu-Mureș, în clubul Signal, iar a doua zi, 21 februarie, la Cluj-Napoca, în The Matter Club. Evenimentele se desfășoară între 23:00 și 06:00, fiind dedicate celor care vor să scape de presiunea și rutina cotidiană și să trăiască o experiență unică alături de echipa Purgatorium.

Line-up-ul include DJ-i din Ungaria, cunoscuți pentru seturile lor autentice și energice, precum și un invitat internațional care va ridica nivelul serii. Organizatorii promit o atmosferă puternică și o noapte de neuitat în ambele orașe.

Dreamscape Rave demonstrează încă o dată că Cluj-Napoca și Târgu-Mureș sunt pregătite pentru adevărate experiențe underground.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era