Sponsorizat
Categories: Prin Oras

Greu de născut

Sponsorizat
Sponsorizat

Ne zice azi Grindeanu, ex-sluga prea-plecată a lui Dragnea şi Tăriceanu, prim vicepreşedinte PSD, că guvernul PSD-PNL-UDMR se naște greu.Că nu se poate ști dacă vom avea sau nu săptămâna aceasta un nou guvern, că încă mai sunt negocieri neîncheiate pe unele domenii. Citez: „Nu e gata programul de guvernare”. Că ei cer venituri „la popor”, că „e absolut necesar ca statul român să ajute populația”, că în lume inflaţia e grea. Şi alte bla-bla-bla-bla.E luni, nici iarba nu creşte, lumea e mahmură de la beţia de arătat muşchii declarativi de săptămâna trecută, când mai aveau doar puţin de negociat pe ici-pe colo şi scremeau guvernarea „să fie bine la popor, să nu fie rău”. E clar că încă nu s-a dat tot ceea ce s-a cerut, aşa că noi să facem bine să celebrăm 11 ani de la incendiul de la maternitatea Giulești, 6 ani de la Colectiv şi restul morţilor arşi în spitale, în loc să moară, cu bun simţ, de la infecţia cu Covid-19 cu care s-au dus, plus comorbidităţile. În peste un deceniu, sistemul mafiot statal român n-a sughițat nici un gest să facă ceva să nu se mai întâmple astfel de tragedii, sau, dacă se întâmplă, să poată să le gestioneze fără victime. Aceleași rebuturi politice cu față umană ne spun (ei, sau prin vocea veşnicului Arhanghel al Apocalipsei Sanitare, Raed Arahat), cât de apărați şi protejaţi suntem.Politicienii n-au avut timp şi de poporul român. Au fost prea preocupaţi să nască guverne: 12 în ultimul deceniu (Boc, Ungureanu, Ponta, Cîmpeanu, Cioloş, Grindeanu, Tudose, Fifor, Dăncilă, Orban, Ciucă, Cîţu), după toanele Măriţilor Conducători şi ale celor care-i păpuşau sau şuntau la acea vreme.În decembrie 2020, se „năştea greu” Guvernul Cîţu. Mass media titra: „Guvernul Cîţu se naşte greu. Negocierile PNL, USR-PLUS şi UDMR se reiau duminică aproape de la zero”.În octombrie 2019, Guvernul Orban se năştea greu. „Ce condiţii pun partidele?” – titra mass media. Citez: „După trei zile de negocieri și consultări pentru susținerea guvernului PNL la votul de învestitură, lucrurile par să se complice. Toate partidele, chiar și principalul aliat din opoziție, USR, pun condiții care fie sunt greu de îndeplinit, fie intră în contradicție unele cu altele.”Doar Guvernele lui Dragnea (Grindeanu, Tudose, Fifor, Dăncilă), s-au născut dintr-o singură aşezare pe vine a celui care era Măritul Conducător al PSD la vremea respectivă. Restul, aţi intuit: s-au născut greu.E bine în România că murim întotdeauna de grija altora. Că facem tot felul de acţiuni împotriva altora. Că răcnim că homosexualii nu pot avea copii deşi este evident că, pe „natural”, este imposibil. În schimb, bine că pot avea copii alcoolicii, curvele, narcomanii, iresponsabilii, leneșii, în general părinții denaturați.Şi este plină mass media de ucigaşi şi violatori de copii, de denaturaţi care-şi scot copiii de mici la cerşit, sau de copii abandonaţi şi de părinţi şi de acest stat eşuat, şi care sunt crescuți în barăci insalubre și făcuți doar ca să le bea părinții alocația. Copii despre care nu se discută decât electoral şi numai în perioadele în care infantilii care ne conduc sunt pe cale de a-şi procrea propriul copil (guvernarea), care, nu ştiu cum, se face tot mai malformat, tarat şi imbecil din naştere, în naştere.Şi cum să nu fie aşa de avortoni bieţii copii (guvernările), din moment ce, de treizeci de ani, participă la procreere numai rudele de sânge născute din mama Frontului Salvării Naţionale, cu tată Iliescu şi toţi securisto-activiştii Partidului Comunist Român şi urmaşii acestora?Nu ştiu ce aşteptări să mai avem de la aceşti „părinţi” ai naţiunii, de la aceşti iresponsabili. Şi nici de la ce au să plodească, cu greu, când au să plodească.Ştiu doar că „Carpete diem”, este singura chestie care a mai rămas din insula noastră de latinitate.Şi, gata! 

Source link

Facebook Comments Box
Alex Campian

Recent Posts

Contractul pentru tronsonul II al Centurii Metropolitane Cluj, suspendat temporar din cauza unui conflict juridic

Primăria Cluj-Napoca a cerut oprirea temporară a lucrărilor pe tronsonul 2, în așteptarea clarificării situației…

8 hours ago

Comună din Cluj investește în dronă și camere de supraveghere, în ciuda nevoilor de infrastructură

Primăria comunei Chinteni, județul Cluj, a achiziționat o dronă profesională de 36.000 de euro și…

16 hours ago

Angela Similea, absentă de la gala aniversară a lui Florin Piersic. Actorul, elegant la 90 de ani: „Noi îi iertăm”

Florin Piersic a împlinit 90 de ani și a fost sărbătorit într-o gală impresionantă organizată…

1 day ago

CJ Cluj ia în calcul subvenționarea zborurilor directe spre Budapesta, Viena și alte capitale europene

Consiliul Județean Cluj analizează posibilitatea subvenționării unor rute aeriene directe din Cluj-Napoca către capitale europene,…

2 days ago

Hidroelectrica și EDF lansează proiectul Tarnița de peste un miliard de euro la Cluj.Franța intră în proiectul de peste un miliard

Hidroelectrica, compania de stat care produce cea mai mare parte a energiei electrice din România,…

4 days ago

Cele două femei diagnosticate cu lepră la Cluj s-au întors în țara de origine

Cele două femei angajate la un salon de spa din Cluj-Napoca, diagnosticate cu lepră la…

5 days ago