Connect with us

Prin Oras

IPOCRIZII CU ȘI DESPRE MORȚI: Toată lumea îl plânge pe Socaciu, câți i-au plâns pe copiii care au murit din cauză că acesta a primit doi rinichi peste rând, cu complicitatea lui Lucan?

Alex Campian

Published

on

IPOCRIZII CU ȘI DESPRE MORȚI: Toată lumea îl plânge pe Socaciu, câți i-au plâns pe copiii care au murit din cauză că acesta a primit doi rinichi peste rând, cu complicitatea lui Lucan?

Victor Socaciu a primit doi rinichi în urmă cu 12 ani, deși la rând se aflau doi copii care au murit în cele din urmă. ”Dumnezeu să-l ierte pe Victor Socaciu! Eu nu îl voi ierta”, a scris deputatul USR Emanuel Ungureanu, în cadrul unei postări pe pagina sa de Facebook.Cum a ajuns Victor Socaciu să primească doi rinichi „dintr-un foc“ la spitalul condus de Mihai Lucan. „Cazul este mai flagrant decât cel al lui Arşinel“”Cântăreţul cu patru rinichi” – aşa cum a fost promovată în 2009 ştirea despre transplantul pe care Mihai Lucan i l-a făcut artistului Victor Socaciu este un nou exemplu privind neregulile grave din sistemul de transplant românesc, arăta ziarul Adevărul într-un material semnat de jurnalistul Remus Florescu. ”Un astfel de transplant, în care sunt donaţi doi rinichi de copil unui adult încalcă logica, bunului simţ şi criteriile medicale“, declara, în 2017, când a ieșit cazul la iveală, managerul Institutului de Transplant Renal din Cluj, Silviu Moga. În septembrie 2009, artistul Victor Socaciu arese bucura de patru rinichi, dintre care doi transplantaţi de la o fetiţă de 10 ani intrată în moarte cerebrală. Era bine să fii parlamentar PSD și să vrea chirurgul Lucan să-și facă imagine pe imaginea ta.Cazul prezentat în urmă cu 12 ani ca o nouă reuşită extraordinară a medicului Mihai Lucan, este un nou exemplu al unui sistem de transplant în care organele donatorilor sunt atribuite preferenţial către VIP-uri, politicieni, persoane cu bani. Omul de la care a pornit dosarul DIICOT,  deputatul USR Emanuel Ungureanu, care a fost martor la moartea a 23 de copii cu insuficienţă renală cronică din cauza sistemului corupt de transplant, a declarat:   ”Cazul Socaciu e şi mai flagrant decât cazul Arşinel, pentru că Socaciu a fost transplantat cu ambii rinichi ai unui copil de 10 ani care a suferit anevrism cerebral, în condiţiile în care erau copii compatibili pe secţia Nefrologie Pediatrică internaţi la Spitalul Pediatrie 2 din Cluj”.   Emanuel Ungureanu îşi aminteşte că ”cei doi rinichi puteau salva vieţile a 2 copii, verişori, Gabi şi Viorel Bora. Gabi suferise două transplanturi nereuşite, iar de fiecare dată i se promitea că următorul rinichi va fi şi cel valabil. Problema celor care nu erau transplantaţi era fie că nu erau suficient de importanţi, nu aveau bani sau nu aveau imagine de oferit. Socaciu si Arşinel nu aveau bani, dar ofereau imagine care urma să fie convertită în bani prin clinica privată Lukmed, care avea astfel mai mulţi clienţi care veneau la maestru”.   Cazul Socaciu. Trafic de influență pe viața unor copii și ipocrizii cântate la Pro TVVictor Socaciu a ajuns la dializa în 2009, ca urmare a unui diabet care i-a generat insuficienţă renală cronică. Medicului Mircea Penescu, director pe atunci la Spitalul de Nefrologie Carol Davilla din Bucureşti, i-a recomandat ca unica şansă pentru a scăpa de dializă, transplantul. A luat legătura cu Mihai Lucan, de la ICUTR Cluj, şi s-a înscris pe lista de transplant.”Într-o lună sunt gata”, ar fi spus el apropiaţilor, explicându-le că ”Lucan are nişte interese mari, aşteaptă o aprobare importanta pentru un proiect de-al lui, şi îl voi ajuta să o obţină”, au declarat surse din anturajul artistului pentru ”Adevărul”.După nici o lună, a primit telefon că s-au găsit rinichi compatibili, a plecat urgent la Cluj, iar a doua zi a fost operat. Cei doi rinichi transplantaţi funcţionează şi în ziua de astăzi. Mulţumirea către familia donatoarei a venit la televiziune, la Pro TV, de unde aflăm  din emisiunea Happy Hour, că Socaciu a compus o melodie pentru fetiţă (”Imbrăţişare-n cer”). Din aceeaşi emisiune aflăm că acestuia i-a fost mai uşor să ajungă la televiziune, decât părinţilor îndureraţi, pe care ”intenţionează să-i viziteze pentru a le mulţumi personal pentru gestul lor”.Motivul pentru care artistului, care la acea vreme era şi deputat PSD, i s-au transplantat doi rinichi la Institutul de Transplant Renal din Cluj a fost explicat CINIC prin faptul că ”unul ar fi fost insuficient pentru un organism adult”, scria presa în 2009.  ”Din fericire pentru domnul Socaciu a avut cea mai bună compatibilitate cu donatorul, mai bună decât copiii care ar fi putut să intre în sala de operaţie”, declara atunci, fără să clipească, Dan Luscalov, care era atunci directorul executiv al Agenţiei Naţionale de Transplant şi subordonatul lui Mihai Lucan la ICUTR. Managerul Institutului de Urologie şi Transplant Renal Cluj (ICUTR), Silviu Moga, a declarat pentru ”Adevărul” că ”logic, de bun simţ şi conform criteriilor medicale un rinichi al unui copil de 10 ani ar avea cele mai mare şanse să funcţioneze la un alt copil de vârstă similară. Astăzi la Institut un astfel de transplant nu ar avea loc, pentru că după plecarea domnului Lucan au fost introduse criterii clare privind beneficiarii unei grefe”.   Moga a explicat pentru „Adevărul” cum se făcea alocarea unui rinichi la Institut:”Nu ştiu să vă zic, dacă Socaciu era pe listă sau nu, dar nu are importanţă. Aceasta e o formalitate peste care se putea trece chiar în ziua transplantului. Problema este alta: criteriile de alocare a grefelor. Când apărea un donator cadavru noi primeam primele criterii: grupa sangvină, care era esenţială, apoi vârsta şi greutatea”. Pentru doi rinichi erau chemaţi 6 pacienţi din cei 5-600 care aveau aceeaşi grupă de sânge pentru continuarea analizelor. „Mai puţin contau vârsta şi greutatea, cum a fost de exemplu în cazul lui Socaciu. Aceste aspecte sunt importante pentru că de exemplu, având o diferenţă de greutate de la 50 de kilograme cam cât are un copil, la circa 100 cât are un adult, ai nevoie de doi rinichi. În cazul Socaciu, aceşti doi rinichi puteau să salveze doi copii”, a explicat medicul.   Criteriul decisiv în alegerea unui primitor, după ce s-a trecut de prima fază, este aşa-zisul test ”HLA”.”Acesta test arată cât de compatibil imunologic este donatorul cu primitorul. Pe un cromozom există nişte gene, care reglează răspunsul la un transplant. Cu cât există o compatibilitate mai mare cu atât sunt şanse mai mari ca transplantul să ţină mai mult şi să nu fie respins. Dacă primeşti, de exemplu, un organ de la un părinte- corespondenţa este din start de 50%”.  Aici abia apare marea problemă a sistemului de transplant dominat de Lucan:”Problema era că cei 6 pacienţi aleşi din circa 500 nu erau cei care se potriveau cel mai bine cu donatorul. Au fost cazuri în care compatibilitatea imunologică era zero. Toate controalele de la minister întrebau despre criteriile de selecţie a celor 6 pacienţi pentru că nu se putea justifica pe ce bază au fost chemaţi. De multe ori nu se chema pe bază de compatibilitate, nu erau chemaţi cei care corespundeau cel mai bine din punct de vedere urologic”.  ”În absenţa acestor mafioţi erau salvate sute de vieţi”  Din 2017 la Institut există critierii clare de determinare a primitorilor.”Se face tipizarea tuturor posibililor primitori, avem circa 2.000 la ora actuală, pentru a şti cam ce gene au, iar când apare un donator chemarea lor la analize se face pe baza compatibilităţii HLA, a grupei sangvine, vârstei, greutăţii. Contează de asemenea criteriul urgenţei în care se află pacienţii, vechimea de pe lista de transplant, iar în ceea ce priveşte minorii ei au prioritate”, spune Moga. De asemenea, se realizează procese verbale cu toate analizele şi cu declaraţiile pacienţilor ”pentru ca cel refuzat să poată vedea de ce a fost refuzat. Înainte, erau trimişi la plimbare pur şi simplu”.   Aceste criterii clare despre care vorbeşte Moga sunt norme interne valabile doar la Institutul din Cluj deoarece Legea din România lasă la latitudinea fiecărei instituţii de transplant să-şi facă regulile, rezultatul fiind alocarea preferenţială a organelor.Emanuel Ungureanu explica, încă din 2017, de ce nu a ieşit public în 2009 cu ceea ce se întâmplase în cazul Victor Socaciu.”N-am reacţionat atunci la presiunea unor mame a căror copii aşteptau un rinichi şi cărora Lucan le-a spus să tacă, că dacă spun ceva copiii lor nu vor mai beneficia de transplant. Aceşti oameni şi-au dat seama că intră într-un sistem controlat de un alt grup infracţional organizat, cel de la vârful Agenţiei Naţionale de Transplant, care n-au permis deschiderea altui centru pentru transplant de rinichi. Este un uriaş monopol. De ce nu se fac transplanturi hepatice la Cluj? Pentru ca să aibă monopol Irinel Popescu la Bucureşti. Practic aceşti oameni au blocat activitatea de transplant, monopolizând-o”.Legat de Dan Luscalov, care era atunci directorul executiv al Agenţiei Naţionale de Transplant:”Luscalov prin activitatea de la Agenţia Naţională de Transplant trebuia să-l controleze pe Lucan. El avea un comportament de slugă faţă de Lucan, care de fapt a fost cel care la numit în funcţie. Apoi, în paralel Luscalov era subordonatul lui Lucan la ICUTR. Gândiţi-vă câte operaţiuni făcea un singur doctor. Era cel care înscria pacienţi pe lista de aşteptare, îi chema pentru transplant, în calitate de şef de laborator stabilea compatibilitatea între donator şi primitor, mergea să convingă aparţinătorii să fie de acord cu prelevarea organelor şi era şi coordonator regional de transplant. Făcea toate aceste lucruri simultan.”Ungureanu susţinea că în cadrul Agenţiei Naţionale de Transplant, Luscalov „împreună cu Victor Zota (fost coordonator al Programului naţional de transplant) direcţiona în momentele cheie rinichi, ficat, inimă preferenţial în funcţie de interesele unui grup. De asemenea, el coordona finanţarea programului de transplant din care se alimenta îngrijirea pacienţilor de la Lukmed, aşa cum apare în dosarul DIICOT.”   Ce susținea Victor Socaciu?”Discuţia asta a mai fost şi în acea perioadă. Că spune domnul ministru, că aş fi beneficiat preferenţial de transplant, asta e o părere. Eu din ce ştiu, pot să vă spun că în primul rând am făcut o serie de analize şi apoi, după un timp oarecare, mai multe luni, a existat posibilitatea unui transplant datorită unei compatibilităţi foarte mari, cu un rinichi care apărut în urma unui accident. Asta e ceea ce ştiu. Am avut partea de o îngrijire cu totul şi cu totul excepţională, iar echipa condusă de domnul Lucan este impecabilă ca şi mâna dânsului, de asemenea unicat. Îmi pare rău de ce i se întâmplă şi ca fost pacient”, a declarat Victor Socaciu pentru „Adevărul”.La 8 ani de la operaţie, în 2017, Socaciu spunea că rinichii transplantaţi funcţioneză bine şi totul este în regulă.În 2021 a murit de insuficiență renală și alte complicații date de același diabet care-l dusese în situația transplantului în 2009.Ipocrit, poporul ”tembeliziunilor” varsă lacrimi pentru Victor Socaciu. Nimeni nu varsă o lacrimă pentru cei doi copii omorâți de un sistem mafiot de privilegii, inclusiv pe sănătate!

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Prin Oras

Premieră la Cluj-Napoca! Primul preot chinez al Bisericii Ortodoxe Române slujește într-o biserică din oraș

Stefania Heinz

Published

on

Un moment deosebit pentru comunitatea ortodoxă din Cluj-Napoca a atras atenția pe rețelele de socializare. Dionisie Kenan Wang, prezentat drept primul preot chinez al Bisericii Ortodoxe Române, a fost surprins slujind într-o biserică din municipiu. Imaginile au devenit virale pe TikTok, stârnind interesul a zeci de mii de persoane.

În videoclipul publicat de Antonio Miclea, preotul apare în interiorul unei biserici ortodoxe, îmbrăcat în veșminte liturgice aurii, în fața unui iconostas impresionant, înconjurat de picturi religioase și elemente tradiționale ale artei bisericești.

Imaginile surprind o întâlnire aparte între două culturi diferite, unite prin aceeași credință.

Un preot chinez în inima Transilvaniei

Prezența părintelui Dionisie Kenan Wang la Cluj-Napoca reprezintă un moment interesant pentru comunitatea ortodoxă locală și evidențiază caracterul universal al credinței creștine.

Deși Ortodoxia este asociată în România cu tradițiile și istoria poporului român, aceasta depășește granițele geografice și culturale, reunind credincioși din numeroase țări ale lumii.

Imaginea unui preot de origine chineză slujind într-o biserică ortodoxă din Transilvania ilustrează tocmai această diversitate.

Videoclipul a devenit viral pe TikTok

Materialul distribuit pe contul lui Antonio Miclea a atras o atenție considerabilă în mediul online.

La momentul capturii de ecran, videoclipul înregistra:

  • Peste 75.000 de aprecieri
  • Peste 1.500 de comentarii
  • Aproximativ 45.500 de distribuiri
  • Peste 6.400 de salvări

Aceste cifre arată interesul ridicat al publicului pentru o apariție mai puțin obișnuită în peisajul religios românesc.

Cluj-Napoca, locul unde culturile și tradițiile se întâlnesc

Cunoscut pentru diversitatea sa culturală și religioasă, Cluj-Napoca continuă să fie un oraș în care tradițiile locale se întâlnesc cu influențe din întreaga lume.

Prezența unui preot chinez în cadrul unei slujbe ortodoxe oferă o imagine simbolică a acestei deschideri și amintește că spiritualitatea poate construi punți între oameni, indiferent de naționalitate, limbă sau origine.

Un moment care demonstrează că, dincolo de diferențele culturale, credința poate deveni un limbaj comun.

Sursa imaginii: TikTok – Antonio Miclea.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Prin Oras

Cel mai nou planetariu din Cluj-Napoca te invită într-o călătorie spectaculoasă prin Univers! O experiență de neuitat, de la cei mici până la bunici

Egon Kilin

Published

on

Cum ar fi să călătorești printre stele, să descoperi misterele Universului și să privești Pământul din perspectiva astronauților, fără să părăsești Cluj-Napoca? Acum, această experiență este posibilă chiar în inima orașului, la Planetarium Cluj-Napoca, un loc în care tehnologia, știința și imaginația se întâlnesc pentru a crea momente memorabile.

Fie că ai 5, 25, 50 sau 80 de ani, fascinația pentru cerul înstelat nu are vârstă. Noul planetariu este o invitație pentru întreaga familie să descopere împreună frumusețea cosmosului, într-un mod spectaculos și accesibil.

Un Univers întreg, sub o cupolă de 4,5 metri

Situat pe Bulevardul 21 Decembrie 1989, la numărul 74, Planetarium Cluj-Napoca oferă o experiență intimă și captivantă, într-o sală cu doar 11 locuri.

În centrul experienței se află o cupolă înclinată, cu diametrul de 4,5 metri, pe care sunt proiectate filme full-dome. Spre deosebire de cinematograful clasic, imaginile creează senzația unei călătorii prin spațiu, înconjurând vizual spectatorii.

Fiecare proiecție durează aproximativ 40 de minute, iar spectacolele pornesc din oră în oră. Capacitatea redusă a sălii oferă o atmosferă aparte, potrivită atât pentru familii, cât și pentru cupluri sau grupuri de prieteni.

spectacole full-dome, bilete online

 

Patru filme care îți arată Universul din perspective diferite

Planetariul propune patru experiențe cinematografice dedicate explorării spațiului:

  • Voyager: The Never-Ending Journey – povestea extraordinarelor sonde spațiale lansate în 1977, care au ajuns mai departe decât orice alte obiecte construite de oameni.

  • The Dark Matter Myste

    4V37W04

    4V37W04

    4V37W04

    4V37W04

    4V37W04

    4V37W04

    4V37W04

    4V37W04

    ry – o incursiune în misterul materiei întunecate, una dintre cele mai fascinante enigme ale astronomiei moderne.

  • From Earth to the Universe – o călătorie prin istoria descoperirilor astronomice, de la primele observații ale cerului până la explorarea cosmosului cu telescoape moderne.

  • Satelix – o aventură pe orbita Pământului, care dezvăluie lumea sateliților și priveliștile spectaculoase ale planetei noastre din spațiu.

Fiecare film are o durată de 40 de minute, iar selecția permite vizitatorilor să aleagă între explorare spațială, știință și marile întrebări despre Univers.

spectacole full-dome, bilete online

Mai mult decât un planetariu: laborator, gaming și experiențe private

Planetarium Cluj-Napoca nu se limitează la proiecțiile astronomice. Vizitatorii pot descoperi și un laborator de experimente, conceput pentru a aduce știința mai aproape de public.

Pentru cei care preferă distracția interactivă, există și o sală privată de gaming, dotată cu PlayStation, jocuri de societate și o canapea cu șase locuri.

Planetariul oferă și posibilitatea organizării unor evenimente speciale. Cuplurile pot rezerva întreaga cupolă pentru o întâlnire romantică, cu două filme la alegere, într-un cadru exclusivist. Prețul pornește de la 400 de lei.

De asemenea, sunt disponibile vizite private pentru grupuri de până la 11 persoane, cu proiecții alese de participanți și posibilitatea includerii sălii de gaming.

Un loc în care copiii descoperă, părinții se relaxează, iar bunicii retrăiesc bucuria curiozității

Într-o perioadă în care timpul petrecut împreună este tot mai prețios, Planetarium Cluj-Napoca oferă o alternativă interesantă la activitățile obișnuite de weekend.

Pentru copii, poate fi primul contact spectaculos cu astronomia. Pentru adolescenți, o ocazie de a descoperi știința într-un format vizual captivant. Pentru adulți, o evadare din rutina zilnică, iar pentru bunici, o experiență pe care o pot împărtăși cu nepoții.

Este genul de activitate care poate transforma o simplă ieșire în oraș într-o amintire de familie.

Și, poate cel mai frumos, aici nu trebuie să fii expert în astronomie. Este suficient să fii curios.

Cât costă o călătorie printre stele?

Prețurile publicate pe site-ul oficial sunt:

Tip bilet Preț
Adult 50 lei
Copii sub 18 ani 35 lei
Studenți 35 lei
Pensionari 35 lei
Familie – 2 adulți și 2 copii 150 lei
Laboratorul de experimente 25 lei

Un detaliu important pentru familii: spectacolele sunt accesibile copiilor începând de la 4 ani, iar cei sub 14 ani trebuie însoțiți de un adult. Filmul Satelix este recomandat începând de la 7–8 ani. Toate cele patru filme sunt dublate în limba română.

Planetarium Cluj-Napoca

 

Știința prinde viață în Laboratorul de Experimente

Aici, vizitatorii pot descoperi fenomenele fizicii nu doar privind, ci și experimentând.

Prisme care descompun lumina în culori, bile de plasmă, magneți și experimente despre electricitate, optică și gravitație transformă învățarea într-o activitate distractivă.

Laboratorul poate primi maximum 12 persoane simultan, iar vizita durează aproximativ o oră.

Planetarium Cluj-Napoca

 

Unde se află și cum poți vizita Planetarium Cluj-Napoca?

Planetarium Cluj

Bulevardul 21 Decembrie 1989 74, 400124 Cluj-Napoca, Romania

Telefon: 0775 183 278

Site oficial și bilete

Programul de vizitare:

  • Luni–vineri: 14:00–22:00

  • Sâmbătă–duminică: 12:00–22:00

Organizatorii recomandă sosirea cu 15 minute înainte de începerea spectacolului. Biletele pot fi achiziționate online sau direct la planetariu, în limita locurilor disponibile.

Pentru persoanele cu mobilitate redusă, este important de știut că la intrare există șase trepte și nu este disponibilă o rampă. Se recomandă contactarea echipei înaintea vizitei.

Planetarium Cluj-Napoca+1

 

O experiență care merită trăită măcar o dată

Cluj-Napoca are acum încă un loc în care familiile pot petrece timp de calitate, iar curiozitatea poate deveni o aventură.

Planetarium Cluj-Napoca nu este doar despre planete, stele și galaxii. Este despre bucuria descoperirii, despre întrebările pe care ni le punem privind cerul și despre momentele pe care le împărtășim cu oamenii dragi.

Pentru că Universul nu are limită de vârstă. Iar uneori, cea mai frumoasă călătorie începe chiar în orașul tău.

 

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Prin Oras

Schimbări importante la transportul public din Cluj-Napoca! Linia 49 își modifică traseul de luni, 9 noiembrie. Patru stații vor fi eliminate, iar linia 43P va fi prelungită

Stefania Heinz

Published

on

Clujenii care circulă cu transportul public trebuie să fie atenți la noile modificări anunțate de Compania de Transport Public Cluj-Napoca (CTP). Începând de luni, 9 noiembrie 2026, linia 49 va circula pe un traseu modificat, după ce autoritățile au analizat problemele semnalate de călători și dificultățile generate de lungimea foarte mare a traseului. Patru stații vor fi eliminate de pe linia 49, însă vor fi deservite prin prelungirea liniei 43P.

Linia 49, modificată la scurt timp după introducere. Ce se schimbă?

Linia 49, care asigură legătura între mai multe cartiere importante ale Clujului, inclusiv Grigorescu, Mănăștur, Zorilor, Bună Ziua și Gheorgheni, va avea un traseu mai scurt începând de luni.

Potrivit CTP Cluj-Napoca, autobuzele de pe această linie nu vor mai urca pe Calea Turzii până la intersecția cu Drumul Făget.

În schimb, autobuzele vor efectua virajul la stânga de pe Calea Turzii direct pe strada Bună Ziua, iar pe sensul de întoarcere vor vira la dreapta de pe strada Bună Ziua pe Calea Turzii.

Această modificare are ca obiectiv reducerea timpului de parcurs și limitarea întârzierilor care pot afecta întregul traseu.

Patru stații eliminate de pe traseul liniei 49

În urma modificării, autobuzele liniei 49 nu vor mai opri în următoarele stații:

  • Hexagon
  • Drum Făget
  • Dacia Service
  • Compexit

Călătorii care folosesc aceste stații vor trebui să țină cont de noua organizare a transportului public și de prelungirea liniei 43P, care va prelua deservirea zonei respective.

Linia 43P va fi prelungită pentru a compensa modificările

Pentru ca locuitorii și persoanele care lucrează sau au diverse activități în zona Calea Turzii – Drum Făget să nu rămână fără transport public, CTP anunță și o modificare a liniei 43P.

Linia 43P va fi prelungită din zona Observator până la stația Dacia Service de pe Calea Turzii.

Pe traseul acesteia vor fi incluse următoarele stații:

  • Meteor
  • Constantin Noica
  • Hexagon
  • Drum Făget
  • Dacia Service
  • Compexit
  • Electrogrup
  • W.A. Mozart

Prin această măsură, CTP urmărește menținerea accesului la transportul public pentru călătorii afectați de scurtarea traseului liniei 49.

De ce a decis CTP să modifice linia 49?

Compania de Transport Public explică faptul că decizia a fost luată după analizarea parametrilor tehnici, dar și a sesizărilor și sugestiilor venite din partea călătorilor.

Deși linia 49 a adus beneficii importante pentru mobilitatea urbană, lungimea sa foarte mare a generat și dificultăți operaționale.

Una dintre principalele probleme identificate este faptul că o întârziere produsă într-un cartier poate afecta circulația autobuzelor pe întregul traseu.

De exemplu, aglomerația din Grigorescu, Mănăștur sau Zorilor poate provoca întârzieri care se propagă ulterior către Bună Ziua și Gheorgheni, afectând inclusiv cursele de întoarcere.

Totodată, unii călători care utilizau anterior liniile 43, 43B sau 45 au semnalat că noua succesiune a stațiilor le-a mărit timpul de deplasare.

Linia 49 rămâne importantă pentru studenți și locuitorii mai multor cartiere

În ciuda problemelor identificate, reprezentanții CTP subliniază că linia 49 oferă avantaje semnificative pentru transportul public din Cluj-Napoca.

Printre cele mai importante beneficii se numără reducerea numărului de transferuri între autobuze, diminuarea costurilor pentru călătorii care utilizează bilete și creșterea accesibilității pentru persoanele cu mobilitate redusă.

Linia conectează zone rezidențiale, comerciale, universitare, instituții publice și servicii medicale.

Un avantaj important îl reprezintă și legătura dintre zonele universitare, inclusiv Campusul Observator și instituțiile de învățământ din zona Teodor Mihali, facilitând deplasarea studenților între mai multe puncte ale orașului.

Ce trebuie să știe clujenii de luni, 9 noiembrie?

Modificările intră în vigoare luni, 9 noiembrie 2026, iar călătorii sunt sfătuiți să verifice traseul înainte de plecare, în special dacă folosesc stațiile din zona Calea Turzii – Drum Făget.

Pe scurt, linia 49 va avea un traseu mai scurt, iar linia 43P va fi extinsă pentru a asigura în continuare transportul public în zona afectată.

Pentru mii de clujeni care folosesc zilnic transportul în comun, aceste modificări pot însemna timpi de deplasare diferiți și schimbarea obișnuințelor de călătorie.

Rămâne de văzut dacă scurtarea traseului liniei 49 va reuși să reducă întârzierile și să îmbunătățească respectarea programului de circulație, una dintre cele mai importante așteptări ale călătorilor.

Tu ce părere ai despre noua linie 49? Te ajută să ajungi mai repede la destinație sau consideri că vechile trasee erau mai eficiente?

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Revelion 2027 de poveste lângă Cluj! Salt Resort Cojocna pregătește o petrecere spectaculoasă, cu muzică live, băuturi nelimitate, SPA și surprize. Prețuri de la 380 de lei!

Anamaria Ioana

Published

on

Clujenii care își doresc un Revelion memorabil, fără să plece la sute de kilometri de casă, au anul acesta o alternativă atractivă chiar lângă oraș! Salt Resort Cojocna pregătește o petrecere specială pentru trecerea în 2027, cu muzică live, DJ, preparate festive, băuturi nelimitate, tombolă cu premii și o mulțime de surprize. Iar prețul petrecerii este de doar 380 de lei de persoană!

Dacă încă nu ți-ai făcut planurile pentru noaptea dintre ani, poate că nici nu trebuie să cauți prea departe. La doar o scurtă călătorie de Cluj-Napoca, Salt Resort Cojocna își propune să transforme Revelionul 2027 într-o experiență în care distracția, eleganța și relaxarea se întâlnesc într-un singur loc.

Cunoscut pentru piscinele sale încălzite, facilitățile SPA și atmosfera de vacanță, complexul din Cojocna vine cu o ofertă specială pentru clujenii care vor să întâmpine noul an altfel.

Muzică live, DJ și o noapte în care distracția este în centrul atenției!

Pentru Revelionul 2027, Salt Resort a pregătit un program muzical care promite să țină invitații pe ringul de dans.

Alin Rotar, alături de formația sa, va întreține atmosfera, iar un DJ va completa programul cu muzică pentru toate gusturile.

Organizatorii pregătesc o petrecere în care invitații să se bucure de fiecare moment, de la primele acorduri muzicale până la numărătoarea inversă de la miezul nopții.

Decorurile instagramabile vor completa atmosfera festivă, oferind cadrul perfect pentru fotografiile care vor rămâne amintire din prima noapte a anului 2027.

Meniu festiv, băuturi nelimitate, candy bar și șampanie la miezul nopții

Un Revelion reușit înseamnă și o experiență culinară pe măsură.

La Salt Resort Cojocna, invitații vor avea parte de un meniu festiv de Revelion, pregătit special pentru această ocazie.

Și asta nu este tot!

În prețul de 380 de lei de persoană sunt incluse:

  • Muzică live cu Alin Rotar și formația, plus DJ;
  • Meniu festiv de Revelion;
  • Băuturi incluse, în regim nelimitat;
  • Tombolă cu premii;
  • Bar de shoturi;
  • Candy bar și fructe;
  • Șampanie la miezul nopții;
  • Decoruri instagramabile;
  • Un cadou special pentru fiecare participant: o intrare la SPA în luna ianuarie 2027.

Practic, petrecerea nu se termină odată cu noaptea de Revelion. Fiecare invitat primește și ocazia de a reveni la Salt Resort pentru câteva ore de relaxare în prima lună a noului an.

Surpriza care face diferența: primești cadou o intrare la SPA!

Unul dintre cele mai interesante beneficii ale ofertei de Revelion este cadoul oferit fiecărui participant.

Toți cei care participă la petrecerea dintre ani vor primi o intrare la SPA, valabilă în luna ianuarie 2027.

După agitația sărbătorilor, câteva ore petrecute într-un centru SPA pot fi exact ceea ce ai nevoie pentru a începe anul cu energie.

Salt Resort Cojocna este apreciat pentru experiența de relaxare oferită vizitatorilor, în special datorită piscinelor încălzite și facilităților dedicate stării de bine.

Astfel, cei care aleg să petreacă Revelionul aici primesc nu doar o seară festivă, ci și un motiv în plus să revină.

Vrei să transformi Revelionul într-o minivacanță? Salt Resort oferă și cazare!

Pentru cei care nu vor să se gândească la drumul spre casă după petrecere, Salt Resort Cojocna pune la dispoziție și pachete de cazare pentru noaptea dintre ani.

Acestea includ cazarea, accesul la petrecerea de Revelion, accesul la centrul SPA și un mic dejun întârziat, astfel încât oaspeții să se poată bucura de dimineața de 1 ianuarie fără grabă.

Tarifele pachetelor de Revelion cu cazare sunt:

Număr persoane Tarif total
2 persoane 1.500 lei/cameră/noapte
3 persoane 2.100 lei/cameră/noapte
4 persoane 3.000 lei/cameră/noapte
5 persoane 3.500 lei/apartament/noapte

Pachetele includ:

  • Cazare în noaptea de 31 decembrie 2026;
  • Participarea la petrecerea de Revelion;
  • Acces la centrul SPA;
  • Mic dejun întârziat.

Atenție! Numărul camerelor și apartamentelor este limitat, iar rezervările se fac în funcție de disponibilitate.

Vii cu gașca? Primești și reducere!

Salt Resort Cojocna are o ofertă specială și pentru grupurile de prieteni sau colegii care vor să sărbătorească împreună.

Grupurile mai mari de 10 persoane beneficiază de o reducere de 10% la petrecerea de Revelion.

Astfel, pentru grupurile eligibile, tariful petrecerii scade de la 380 de lei la 342 de lei de persoană.

Reducerea se activează la recepția Salt Resort Cojocna.

Este o variantă interesantă pentru grupurile care își doresc să organizeze o petrecere comună fără să se ocupe separat de muzică, meniu și băuturi.

Revelion lângă Cluj, fără drumuri lungi și fără stresul organizării

Unul dintre marile avantaje ale Salt Resort Cojocna este apropierea de Cluj-Napoca.

În loc să petreci ore întregi pe drum spre o stațiune montană sau să organizezi acasă o petrecere care presupune cumpărături, gătit și curățenie, poți alege o seară în care toate detaliile festive sunt pregătite de organizatori.

Fie că vii în cuplu, cu prietenii sau cu un grup mai mare, oferta este gândită pentru cei care își doresc o noapte de Revelion cu muzică, mâncare bună și o atmosferă de sărbătoare.

Iar dacă alegi și cazarea, poți prelungi experiența cu relaxare la SPA și un mic dejun fără grabă în prima zi a anului.

Cum poți rezerva un loc la Revelion 2027 la Salt Resort Cojocna?

Rezervările se pot face telefonic, iar plata este posibilă cu orice tip de card, inclusiv de la distanță, printr-un link de plată solicitat organizatorilor.

Informații importante înainte de rezervare:

  • Tarif petrecere: 380 lei/persoană;
  • Reducere de 10% pentru grupurile mai mari de 10 persoane, activată la recepție;
  • Plata integrală se efectuează la rezervare;
  • Nu sunt disponibile meniuri speciale pentru copii;
  • În caz de neprezentare, suma achitată nu se rambursează, dar poate fi reprogramată pentru servicii SPA, cazare, masaj sau restaurant, conform condițiilor organizatorilor;
  • Locurile la petrecere și camerele disponibile sunt limitate.

Telefon rezervări: 0746 635 538

Salt Resort Cojocna – locul unde 2027 poate începe cu distracție și relaxare!

Revelionul nu înseamnă doar trecerea de la un an la altul. Înseamnă oameni dragi, muzică, zâmbete, amintiri și speranța că anul care începe va aduce lucruri frumoase.

Iar Salt Resort Cojocna își propune să ofere toate ingredientele pentru o noapte de neuitat.

Cu doar 380 de lei de persoană, clujenii pot avea parte de muzică live, meniu festiv, băuturi nelimitate, surprize și chiar o intrare cadou la SPA.

O petrecere aproape de casă, dar cu atmosfera unei adevărate escapade de sărbători!

Dacă vrei să întâmpini 2027 dansând, ciocnind un pahar de șampanie și bucurându-te de o atmosferă specială, Salt Resort Cojocna te așteaptă!

Rezervări și informații: 0746 635 538. Locurile sunt limitate!

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Clujul prinde viață în această seară! Muzică live, ceai cald gratuit și o atmosferă de poveste pe Strada Universității

Maria Costea

Published

on

O seară de noiembrie se transformă într-o adevărată sărbătoare a comunității, chiar în inima Clujului! Vineri, 6 noiembrie, de la ora 19:00, Strada Universității devine locul în care muzica, ceaiul fierbinte și oamenii se întâlnesc pentru a crea o atmosferă specială. Totul este gratuit!

Toamna aduce seri reci și zile tot mai scurte, dar Clujul demonstrează încă o dată că atmosfera unui oraș este dată de oamenii săi. Evenimentul Street Music & Tea revine cu cea de-a treia ediție, iar organizatorii promit o experiență plină de căldură, muzică și voie bună.

În spatele acestei inițiative se află trupa Mano & Gregor, care își propune să transforme pentru câteva ore una dintre cele mai cunoscute străzi din centrul Clujului într-un loc de întâlnire pentru întreaga comunitate.

Aproape 1.000 de oameni la ediția trecută. Acum, povestea continuă!

Ediția precedentă a Street Music & Tea a adunat aproape o mie de participanți, demonstrând că uneori cele mai frumoase momente nu au nevoie de scene spectaculoase, bilete scumpe sau organizări grandioase.

Este suficientă o chitară, o melodie bună, o cană de ceai cald și dorința de a petrece timp împreună.

Organizatorii își doresc ca și în această seară Strada Universității să devină un spațiu viu, în care clujenii să uite pentru câteva momente de agitația cotidiană și să se bucure de farmecul muzicii interpretate live.

Ceai cald pentru toată lumea și surprize pentru primii 50 de participanți

Unul dintre cele mai frumoase lucruri la acest eveniment este faptul că participarea este complet gratuită, iar organizatorii vor oferi ceai cald tuturor celor prezenți.

Mai mult, primii 50 de participanți care ajung la eveniment vor primi o surpriză specială.

Nu există bilete, taxe de participare sau interese comerciale. Street Music & Tea este un proiect independent, non-profit, construit în jurul unei idei simple: oamenii au nevoie de mai multe momente autentice petrecute împreună.

„Ne dorim ca strada să devină sufrageria noastră comună”

Membrii trupei Mano & Gregor spun că evenimentul este, înainte de toate, despre apropierea dintre oameni și despre bucuria de a redescoperi orașul într-o atmosferă diferită.

„Ne dorim ca strada să devină sufrageria noastră comună și să rupem monotonia serilor friguroase de noiembrie. Fără bilete sau mize comerciale, este doar bucuria simplă de a fi împreună la Street Music & Tea și de a simți căldura Clujului”, transmit organizatorii.

Un eveniment făcut de clujeni, pentru clujeni

Street Music & Tea este posibil datorită implicării voluntare a comunității locale și a partenerilor care susțin această inițiativă.

Dincolo de muzică și ceai, evenimentul transmite un mesaj simplu: un oraș frumos nu înseamnă doar clădiri, străzi și piețe, ci și oameni care știu să se bucure împreună de lucrurile mărunte.

Iar pentru câteva ore, Strada Universității va deveni exact acel loc în care necunoscuții pot zâmbi unii altora, prietenii se pot reîntâlni, iar muzica poate aduce oamenii mai aproape.

Unde și când are loc Street Music & Tea?

  • Data: Vineri, 6 noiembrie 2026
  • Ora: 19:00
  • Locația: Strada Universității, Cluj-Napoca
  • Intrare: Gratuită
  • Ceai cald: Gratuit pentru participanți
  • Bonus: Surprize pentru primii 50 de participanți
  • Muzică live: Mano & Gregor

Așadar, dacă ești în Cluj-Napoca în această seară, îmbracă-te bine, ia-ți prietenii și vino pe Strada Universității!

Poate că afară va fi frig, dar atmosfera promite să fie una dintre cele mai calde ale acestei toamne.

Pentru că uneori cele mai frumoase seri din Cluj nu se petrec într-un local, ci chiar pe stradă, alături de oameni, muzică și o cană de ceai fierbinte.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era

Era