Connect with us

Prin Oras

Judecătorul Cristi Danileț anunță că e urmărit disciplinar de Inspecția Judiciară într-un nou dosar

Alex Campian

Published

on

Judecătorul Cristi Danileț anunță că e urmărit disciplinar de Inspecția Judiciară într-un nou dosar

”Tocmai am primit de la Inspecția Judiciară o înștiințare oficială cum că sunt urmărit disciplinar într-o nouă cauză: pentru că sunt membru în asociația VeDem Just care desfășoară activități de educație juridică pentru copii și în asociația ICDE care susține valorile fundamentale ale UE, mi se reproșează că în acest fel fac parte din ”formațiuni politice” și desfășor activități politice, incompatibile cu statutul de magistrat”, a scris Danileț.”Trebuie să știți că un magistrat poate face parte din orice asociații, nu doar cele profesionale (art. 11 și 76 din Legea nr. 303/2004), dar nu poate să facă parte din partide sau formațiuni politice și nici să desfășoare sau să participe la activități cu caracter politic (art. 9 din aceeași lege).Or, fiecare din cele două ONG-uri menționate sunt înregistrate oficial, la Judecătorie, ca „persoană juridică de drept privat, independentă, apolitică, nonprofit, neguvernamentală”. Eu niciodată nu am luat parte la vreo acțiune politică cu aceste organizații și m-am abținut întotdeauna de la vot când a fost vorba de vreun comunicat de presă care viza spectrul politic, tocmai în considerarea funcției mele de judecător.
Interesant este că sesizarea a fost trimisă de un tânăr de 22 de ani, fără studii de specialitate. Ea are note de subsol și e formulată în limbaj juridic. Tânărul nu are cont de facebook, dar a anexat o grămadă de mesaje de pe FB de susținere a mea după excludere, mai ales cele care vin din partea unei ambasade și a oamenilor politici, dar sunt selectate doar cele ce vin dintr-un singur partid. S-a adresat direct președintelui CSM, a cărui adresă de email nici măcar eu nu o cunosc și nu e afișată public pe site-ul CSM. Plângerea lui este făcută pe data de 15 decembrie, când eram deja suspendat, așadar când eram deja în afara sistemului juridic. Mai mult, are 180 de pagini ca anexe, printre care un interviu de al meu din 2017 despre cartea de educație juridică și reacții ale unui șef de partid și unui europarlamentar din același partid avute în 14 decembrie.Inspecția a început cercetarea disciplinară ieri și mă anunță azi că pe 29 decembrie trebuie să fiu la audiere la sediul său din București, în condițiile în care legea spune că audierile se fac la sediul instanței, un ordin al Inspectorului șef de anul trecut spune că se fac online, iar eu sunt suspendat din funcție astfel că nu am nicio îndatorire față de Inspecția Judiciară.Mie îmi e clar ce se întâmplă și nu vreau să intru în răfuielile de partid. Cert este că Inspecția Judiciară profită de ocazie și, realizând ridicolul sancționării mele pentru postările de pe tiktok, și-a pregătit „arsenalul greu”: acuză un magistrat că face politică. Interesant este că aceeași Inspecție Judiciară nu a avut nimic de spus când magistrați au fost secretari de stat (funcție eminamente politică), când șeful Inspecției Judiciare a fost pus în funcție de Guvern, când un magistrat a fost filmat ieșind dintr-un sediu de partid politic după care a fost propus într-o funcție de ministru, când un magistrat a declarat public că a luat legătura cu un membru de partid pentru a fi propus într-o funcție de demnitate publică, când un magistrat a declarat că a fost sunat de premier și propus drept ministru sau când un șef de asociație de judecători pleacă într-un partid politic de unde candidează la alegerile locale. După tiktok, asta este încă o premieră în magistratura română.”

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Prin Oras

Incendiu puternic pe strada Henri Barbusse din Cluj-Napoca: o autoutilitară și fațada unui bloc au fost cuprinse de flăcări

Stefania Heinz

Published

on

Pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente pentru limitarea și stingerea unui incendiu izbucnit pe strada Henri Barbusse din municipiul Cluj-Napoca, unde flăcările au cuprins o autoutilitară și s-au extins la fațada unui bloc de locuințe.

La fața locului au fost mobilizate forțe importante de intervenție. Acționează patru autospeciale de stingere, două autoscări pentru intervenție la înălțime, un echipaj SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Cluj.

Pentru siguranța locatarilor, pompierii au evacuat până în prezent patru persoane din imobilul afectat. Una dintre acestea primește îngrijiri medicale la fața locului din partea echipajului SMURD. Potrivit primei evaluări medicale, persoana este conștientă și cooperantă.

Intervenția este în desfășurare, iar pompierii lucrează pentru lichidarea completă a incendiului și pentru a preveni extinderea acestuia la alte apartamente sau autovehicule din apropiere. Cauza producerii incendiului urmează să fie stabilită după finalizarea operațiunilor de stingere.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Prin Oras

S-a deschis un nou parking în centrul Clujului. 34 de locuri și tarife reduse seara și în weekend

Alex Campian

Published

on

Șoferii care ajung în zona centrală din Cluj-Napoca au, din 2026, o alternativă nouă pentru parcare: un parking suprateran pe Bulevardul 21 Decembrie 1989, nr. 78, cu 34 de locuri disponibile. Investiția aparține companiei Intra Muros Properties SRL și vine într-un context în care deficitul de locuri de parcare din centru este deja bine cunoscut precizeaza Ziua de Cluj (zcj.ro).

Presiunea traficului din centrul orașului

Numărul autoturismelor din Cluj-Napoca a continuat să crească și în 2025, iar centrul istoric rămâne una dintre cele mai aglomerate zone. Pe lângă mașinile rezidenților, fluxul constant de turiști amplifică presiunea asupra infrastructurii rutiere.

Proiectele publice pentru parkinguri subterane în zona centrală, precum cele din Piața Mihai Viteazul sau Piața Cipariu, nu au trecut încă de faza de intenție. În acest peisaj, inițiativele private încep să ocupe spațiul lăsat liber.

Unde este amplasat noul parking

Noua parcare este poziționată strategic, la câteva minute de mers pe jos de instituții și repere importante precum:

Tribunalul Cluj
Curtea de Apel Cluj
Teatrul Național Cluj-Napoca
Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca
Piața Unirii Cluj-Napoca

Accesul rapid către aceste puncte face din noul parking o opțiune practică pentru cei care au treburi administrative, juridice sau culturale în centru.

Tarifele practicate

Structura tarifară este diferențiată în funcție de intervalul orar:

• Luni–Vineri, 07:00–19:00 → 8 lei/oră
• Luni–Vineri, 19:00–07:00 → 4 lei/oră
• Sâmbătă–Duminică → 4 lei/oră

Prețul redus din afara programului de vârf poate reprezenta un avantaj pentru cei care ajung seara la teatru, la restaurant sau în weekend în oraș.

Spațiu verde și supraveghere permanentă

Parkingul se remarcă printr-un aspect îngrijit și funcțional. Terenul este înconjurat de spații verzi, cu arbori ornamentali și pomi fructiferi, iar zona este monitorizată video 24/7. Sunt amenajate și locuri dedicate persoanelor cu dizabilități.

Într-un oraș unde găsirea unui loc de parcare în centru poate deveni o adevărată probă de răbdare, cele 34 de locuri noi pot însemna timp câștigat și mai puțin stres pentru șoferi.

Sursa info&foto: Ziua de Cluj |zcj.ro

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Dreamscape Rave revine în România — petreceri „No Camera Policy” la Cluj-Napoca și Târgu-Mureș

Maria Costea

Published

on

Dreamscape Rave revine în România — petreceri „No Camera Policy” la Cluj-Napoca și Târgu-Mureș

Dreamscape Rave se întoarce din nou în România. După evenimentele organizate în 27 și 28 noiembrie, echipa aduce încă o dată experiența autentică de rave în două orașe, unde accentul cade exclusiv pe muzică și energie.

Elementul special al acestei ediții este conceptul „No Camera Policy”: fără fotografii și filmări, iar trăirea momentului devine prioritatea principală. Un sound puternic, o atmosferă întunecată și un ring de dans intens îi așteaptă pe cei care își doresc un rave adevărat, fără distrageri.

Dreamscape Rave va avea loc în 20 și 21 februarie. Prima oprire este la Târgu-Mureș, în clubul Signal, iar a doua zi, 21 februarie, la Cluj-Napoca, în The Matter Club. Evenimentele se desfășoară între 23:00 și 06:00, fiind dedicate celor care vor să scape de presiunea și rutina cotidiană și să trăiască o experiență unică alături de echipa Purgatorium.

Line-up-ul include DJ-i din Ungaria, cunoscuți pentru seturile lor autentice și energice, precum și un invitat internațional care va ridica nivelul serii. Organizatorii promit o atmosferă puternică și o noapte de neuitat în ambele orașe.

Dreamscape Rave demonstrează încă o dată că Cluj-Napoca și Târgu-Mureș sunt pregătite pentru adevărate experiențe underground.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era