Connect with us

Prin Oras

Mitropolitul Andrei împlinește astăzi 73 de ani

Alex Campian

Published

on

Mitropolitul Andrei împlinește astăzi 73 de ani

Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, împlinește astăzi, 24 ianuarie 2022, vârsta de 73 de ani. Ziar de Cluj îi urează „La mulți ani!”.Înaltpreasfințitul Părinte Andrei (Ioan Andreicuț) s-a născut în data de 24 ianuarie 1949, în Oarța de Sus, județul Maramureș, din părinţii Andrei şi Elena Andreicuț, ca primul dintre cei trei copii ai familiei.În data de 25 februarie 1990 a fost ales și hirotonit Arhiereu-vicar pentru Episcopia de Alba Iulia, pentru ca în data de 4 martie 1990 să fie numit episcop-locotenent al Episcopiei Alba Iuliei, iar din luna iunie a aceluiași an a devenit episcop titular.În data de 16 iulie 1998, Episcopia Alba Iuliei a fost ridicată la rangul de Arhiepiscopie, iar titularul ei la rangul de arhiepiscop.Este unul dintre fondatorii Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Este întemeietorul şi a fost profesor și decanul (două mandate: 2000-2004 şi 2004-2008) Facultăţii de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, întemeietor şi coordonator al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolit Simion Ştefan” Alba Iulia.Din februarie 2002 este membru al Academiei de Ştiinţe şi Arte din Salzburg, Austria.În data de 18 martie 2011, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales în scaunul vacant de Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, şi a fost instalat de către Patriarhul Daniel, la data de 25 martie 2011, de praznicul Bunei Vestiri, în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. După reorganizarea administrativ-bisericească în Transilvania, este Mitropolit al Clujului, Maramureşului şi Sălajului (Ardealul de Nord), respectiv al celei de a doua mitropolii ardelene, având reşedinţa mitropolitană în Cluj-Napoca.Ca Arhiepiscop și Mitropolit al Clujului a înființat numeroase mănăstiri și parohii, 3 centre pentru tineret, centre pentru cateheză, o grădiniță, o școală primară și o școală gimnazială confesională, precum și o școală gimnazială pentru recuperarea copiilor aflați în abandon școlar. În toamna anului 2013, la numeroasele ctitorii ale Înaltpreasfinției Sale, se adaugă și o nouă clădire pentru Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, în cadrul Campusului Universitar „Nicolae Ivan”, care oferă un spațiu generos și performant desfășurării învățământului teologic academic clujean la standarde moderne; iar în anul 2015 a fost inaugurat Centrul Misionar de Tineret „Ioan Bunea” din Sîngeorz-Băi.În prezent, se află în lucru numeroase proiecte sociale, printre care Centrul Misionar-Social „Sfântul Apostol Andrei”, care se construiește în Cluj-Napoca, pe Calea Turzii, care va cuprinde și o grădiniță. De asemenea, un alt proiect important al Mitropolitului Clujului este deschiderea, în viitorul apropiat, a Centrului Social-Educativ „Grigore Pletosu” din Bistrița, unde va funcționa o școală ortodoxă, cu cantină socială.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Prin Oras

Incendiu puternic pe strada Henri Barbusse din Cluj-Napoca: o autoutilitară și fațada unui bloc au fost cuprinse de flăcări

Stefania Heinz

Published

on

Pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente pentru limitarea și stingerea unui incendiu izbucnit pe strada Henri Barbusse din municipiul Cluj-Napoca, unde flăcările au cuprins o autoutilitară și s-au extins la fațada unui bloc de locuințe.

La fața locului au fost mobilizate forțe importante de intervenție. Acționează patru autospeciale de stingere, două autoscări pentru intervenție la înălțime, un echipaj SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Cluj.

Pentru siguranța locatarilor, pompierii au evacuat până în prezent patru persoane din imobilul afectat. Una dintre acestea primește îngrijiri medicale la fața locului din partea echipajului SMURD. Potrivit primei evaluări medicale, persoana este conștientă și cooperantă.

Intervenția este în desfășurare, iar pompierii lucrează pentru lichidarea completă a incendiului și pentru a preveni extinderea acestuia la alte apartamente sau autovehicule din apropiere. Cauza producerii incendiului urmează să fie stabilită după finalizarea operațiunilor de stingere.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Prin Oras

S-a deschis un nou parking în centrul Clujului. 34 de locuri și tarife reduse seara și în weekend

Alex Campian

Published

on

Șoferii care ajung în zona centrală din Cluj-Napoca au, din 2026, o alternativă nouă pentru parcare: un parking suprateran pe Bulevardul 21 Decembrie 1989, nr. 78, cu 34 de locuri disponibile. Investiția aparține companiei Intra Muros Properties SRL și vine într-un context în care deficitul de locuri de parcare din centru este deja bine cunoscut precizeaza Ziua de Cluj (zcj.ro).

Presiunea traficului din centrul orașului

Numărul autoturismelor din Cluj-Napoca a continuat să crească și în 2025, iar centrul istoric rămâne una dintre cele mai aglomerate zone. Pe lângă mașinile rezidenților, fluxul constant de turiști amplifică presiunea asupra infrastructurii rutiere.

Proiectele publice pentru parkinguri subterane în zona centrală, precum cele din Piața Mihai Viteazul sau Piața Cipariu, nu au trecut încă de faza de intenție. În acest peisaj, inițiativele private încep să ocupe spațiul lăsat liber.

Unde este amplasat noul parking

Noua parcare este poziționată strategic, la câteva minute de mers pe jos de instituții și repere importante precum:

Tribunalul Cluj
Curtea de Apel Cluj
Teatrul Național Cluj-Napoca
Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca
Piața Unirii Cluj-Napoca

Accesul rapid către aceste puncte face din noul parking o opțiune practică pentru cei care au treburi administrative, juridice sau culturale în centru.

Tarifele practicate

Structura tarifară este diferențiată în funcție de intervalul orar:

• Luni–Vineri, 07:00–19:00 → 8 lei/oră
• Luni–Vineri, 19:00–07:00 → 4 lei/oră
• Sâmbătă–Duminică → 4 lei/oră

Prețul redus din afara programului de vârf poate reprezenta un avantaj pentru cei care ajung seara la teatru, la restaurant sau în weekend în oraș.

Spațiu verde și supraveghere permanentă

Parkingul se remarcă printr-un aspect îngrijit și funcțional. Terenul este înconjurat de spații verzi, cu arbori ornamentali și pomi fructiferi, iar zona este monitorizată video 24/7. Sunt amenajate și locuri dedicate persoanelor cu dizabilități.

Într-un oraș unde găsirea unui loc de parcare în centru poate deveni o adevărată probă de răbdare, cele 34 de locuri noi pot însemna timp câștigat și mai puțin stres pentru șoferi.

Sursa info&foto: Ziua de Cluj |zcj.ro

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Dreamscape Rave revine în România — petreceri „No Camera Policy” la Cluj-Napoca și Târgu-Mureș

Maria Costea

Published

on

Dreamscape Rave revine în România — petreceri „No Camera Policy” la Cluj-Napoca și Târgu-Mureș

Dreamscape Rave se întoarce din nou în România. După evenimentele organizate în 27 și 28 noiembrie, echipa aduce încă o dată experiența autentică de rave în două orașe, unde accentul cade exclusiv pe muzică și energie.

Elementul special al acestei ediții este conceptul „No Camera Policy”: fără fotografii și filmări, iar trăirea momentului devine prioritatea principală. Un sound puternic, o atmosferă întunecată și un ring de dans intens îi așteaptă pe cei care își doresc un rave adevărat, fără distrageri.

Dreamscape Rave va avea loc în 20 și 21 februarie. Prima oprire este la Târgu-Mureș, în clubul Signal, iar a doua zi, 21 februarie, la Cluj-Napoca, în The Matter Club. Evenimentele se desfășoară între 23:00 și 06:00, fiind dedicate celor care vor să scape de presiunea și rutina cotidiană și să trăiască o experiență unică alături de echipa Purgatorium.

Line-up-ul include DJ-i din Ungaria, cunoscuți pentru seturile lor autentice și energice, precum și un invitat internațional care va ridica nivelul serii. Organizatorii promit o atmosferă puternică și o noapte de neuitat în ambele orașe.

Dreamscape Rave demonstrează încă o dată că Cluj-Napoca și Târgu-Mureș sunt pregătite pentru adevărate experiențe underground.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era