Connect with us

Prin Oras

Podul IRA din Someșeni este măcinat de infiltrații, la fel ca celelalte poduri comuniste ale Clujului, neîntreținute de la Revoluție încoace

Alex Campian

Published

on

Podul IRA din Someșeni este măcinat de infiltrații, la fel ca celelalte poduri comuniste ale Clujului, neîntreținute de la Revoluție încoace

Podurile Clujului nu au beneficiat niciodată de o întreținere corespunzătoare, ce le-ar fi prelungit durata de viață, în așa fel încât să nu fie nevoie de renovări integrale premature sau de înlocuirea lor totală, așa cum s-a întâmplat în cazul podului Traian, din buricul târgului, care a fost refăcut de la zero, după ce i s-au prăbușit trotuarele.Podul Fabricii, din Mărăști, a fost renovat, în anii 2019-2020, după ce apa i-a cariat adânc structura de rezistență. Podul Grigorescu, neîntreținut, este măcinat de apă până la fierul din armătură. În timp ce Primăria ne promite metrou, din acest pod în prezent cad bucăți, în secțiunea centrală. În anul 2022, pe podul „modernizat” Porțelanului se circulă printre gropi și stabilopozi, ca la sat. În Clujul cu cea mai bună calitate a vieții, cad bucăți de beton peste mașinile din parcarea cu abonament amenajată sub podul Calvaria (pod, la rândul său, măcinat de infiltrații). Și podul Aurel Vlaicu, din cartierul Mărăști, începe să își arate vârsta și fierul ruginit din beton, fiindcă, la fel ca celelalte poduri ale Clujului, nu a fost deloc întreținut.Podurile din beton armat au o hidroizolație care le protejează structura timp de 10, maximum 20 de ani. Dacă hidroizolația nu este refăcută după acest interval, apa începe să macine betonul și armătura din interior.Dacă lucrările de întreținere la aceste poduri s-ar executa la timp, cheltuielile ar fi liniare, însă, fiindcă podurile nu sunt deloc întreținute, costurile pentru refacerea lor, în al treisprezecelea ceas, cresc substanțial. Fiind vorba despre bugetul public însă, nu contează că plătim în final mai mult. În plus, renovarea integrală ori schimbarea totală a unui pod, fiind mai impresionante, aduc un câștig electoral mai mare.Astăzi vă prezentăm podul IRA, din cartierul Someșeni. Un alt pod care se macină, fiindcă nu este întreținut corespunzător:Armătura golașă ruginește, iar betonul se dizolvă:Pe acest pod, asfaltul se vălurește pe partea carosabilului dinspre trotuare, iar parapeții sunt ondulați:Înainte de a ne antama la proiecte megalomanice, precum metroul, ar trebui să întreținem și să reparăm infrastructura publică de care dispunem deja. Și să terminăm proiectele deja începute, cum ar fi podul Porțelanului. În timp ce podurile orașului sunt la pământ, Primăria ne promite că o să circulăm pe sub pământ, fiindcă promisiunile generoase asigură viitoarele mandate.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Orasul Tau

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

Diana Petrescu

Published

on

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i s-a făcut rău pe o stradă intens circulată din oraș.

Incidentul a avut loc în cursul zilei de astăzi, când trecătorii au observat că femeia, aflată pe trotuar, părea dezorientată și slăbită. Martorii spun că aceasta s-a sprijinit de un gard, iar la scurt timp s-a așezat jos, acuzând stări de amețeală și dificultăți de respirație.

Persoanele aflate în zonă au sunat imediat la 112, iar un echipaj al Serviciul de Ambulanță a ajuns la fața locului în doar câteva minute. Cadrele medicale i-au acordat primul ajutor chiar pe trotuar, monitorizându-i tensiunea și pulsul.

După stabilizarea stării sale, femeia a fost urcată în ambulanță și transportată la Spitalul Județean de Urgență pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Potrivit primelor informații, starea acesteia este stabilă, însă medicii continuă evaluările pentru a determina cauza exactă a incidentului.

Autoritățile recomandă persoanelor în vârstă să evite deplasările în perioadele cu temperaturi extreme și să solicite ajutor imediat la apariția oricăror simptome neobișnuite.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Prin Oras

Incendiu puternic pe strada Henri Barbusse din Cluj-Napoca: o autoutilitară și fațada unui bloc au fost cuprinse de flăcări

Stefania Heinz

Published

on

Pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente pentru limitarea și stingerea unui incendiu izbucnit pe strada Henri Barbusse din municipiul Cluj-Napoca, unde flăcările au cuprins o autoutilitară și s-au extins la fațada unui bloc de locuințe.

La fața locului au fost mobilizate forțe importante de intervenție. Acționează patru autospeciale de stingere, două autoscări pentru intervenție la înălțime, un echipaj SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Cluj.

Pentru siguranța locatarilor, pompierii au evacuat până în prezent patru persoane din imobilul afectat. Una dintre acestea primește îngrijiri medicale la fața locului din partea echipajului SMURD. Potrivit primei evaluări medicale, persoana este conștientă și cooperantă.

Intervenția este în desfășurare, iar pompierii lucrează pentru lichidarea completă a incendiului și pentru a preveni extinderea acestuia la alte apartamente sau autovehicule din apropiere. Cauza producerii incendiului urmează să fie stabilită după finalizarea operațiunilor de stingere.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Prin Oras

S-a deschis un nou parking în centrul Clujului. 34 de locuri și tarife reduse seara și în weekend

Alex Campian

Published

on

Șoferii care ajung în zona centrală din Cluj-Napoca au, din 2026, o alternativă nouă pentru parcare: un parking suprateran pe Bulevardul 21 Decembrie 1989, nr. 78, cu 34 de locuri disponibile. Investiția aparține companiei Intra Muros Properties SRL și vine într-un context în care deficitul de locuri de parcare din centru este deja bine cunoscut precizeaza Ziua de Cluj (zcj.ro).

Presiunea traficului din centrul orașului

Numărul autoturismelor din Cluj-Napoca a continuat să crească și în 2025, iar centrul istoric rămâne una dintre cele mai aglomerate zone. Pe lângă mașinile rezidenților, fluxul constant de turiști amplifică presiunea asupra infrastructurii rutiere.

Proiectele publice pentru parkinguri subterane în zona centrală, precum cele din Piața Mihai Viteazul sau Piața Cipariu, nu au trecut încă de faza de intenție. În acest peisaj, inițiativele private încep să ocupe spațiul lăsat liber.

Unde este amplasat noul parking

Noua parcare este poziționată strategic, la câteva minute de mers pe jos de instituții și repere importante precum:

Tribunalul Cluj
Curtea de Apel Cluj
Teatrul Național Cluj-Napoca
Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca
Piața Unirii Cluj-Napoca

Accesul rapid către aceste puncte face din noul parking o opțiune practică pentru cei care au treburi administrative, juridice sau culturale în centru.

Tarifele practicate

Structura tarifară este diferențiată în funcție de intervalul orar:

• Luni–Vineri, 07:00–19:00 → 8 lei/oră
• Luni–Vineri, 19:00–07:00 → 4 lei/oră
• Sâmbătă–Duminică → 4 lei/oră

Prețul redus din afara programului de vârf poate reprezenta un avantaj pentru cei care ajung seara la teatru, la restaurant sau în weekend în oraș.

Spațiu verde și supraveghere permanentă

Parkingul se remarcă printr-un aspect îngrijit și funcțional. Terenul este înconjurat de spații verzi, cu arbori ornamentali și pomi fructiferi, iar zona este monitorizată video 24/7. Sunt amenajate și locuri dedicate persoanelor cu dizabilități.

Într-un oraș unde găsirea unui loc de parcare în centru poate deveni o adevărată probă de răbdare, cele 34 de locuri noi pot însemna timp câștigat și mai puțin stres pentru șoferi.

Sursa info&foto: Ziua de Cluj |zcj.ro

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era