Connect with us

Prin Oras

Să-și fi tras Boc lege în Parlamentul României în favoarea investitorilor privați, nu a interesului public? Funcția de arhitect-șef din comune, orașe și municipii ar putea fi ocupată și de cei care nu sunt de meserie. Trăiască Urbanismul de Cumetrie!

Alex Campian

Published

on

Să-și fi tras Boc lege în Parlamentul României în favoarea investitorilor privați, nu a interesului public? Funcția de arhitect-șef din comune, orașe și municipii ar putea fi ocupată și de cei care nu sunt de meserie. Trăiască Urbanismul de Cumetrie!

Funcția de arhitect-șef din comune, orașe și municipii ar putea fi ocupată de ingineri, dar și de ingineri economiști, iar arhitectul șef poate să nu mai fie funcționar public, ci angajat al asociațiilor de comune/orașe/municipii, potrivit unui proiect de lege care va intra mâine la vot final în plenul Camerei Deputaților. Proiectul reprezintă de fapt aprobarea unei Ordonanțe de Urgență date în luna iunie de Guvernul Cîțu. Să-și fi tras Boc lege în Parlamentul României în favoarea investitorilor privați, nu a interesului public? Nu ar fi pentru prima dată. În fond, ca să-și țină Untold-ul amicul său Buta, i-a tras cu complicitatea lui Cîțu o lege specială în plină dezvoltare a valului patru al pandemiei de Covid-19.CITEȘTE: La mulţi ani, Bogdan Buta! #Echipacâştigătoare a făcut și o lege pentru tine!dacă pentru un festival și-a încordat mușchii Emil Boc, oare ce ar face pentru amicii săi imobiliarii de cumetrie, nu cumva i-ar ascunde mizeriile sub preșul mare al unei legi trecute prin Parlament prin care orice țâști-bâști poate ajunge arhitect-șef al unui UAT? Doar are la Cluj-Napoca un ”corijent” pe care s-a străduit să-l bage în pită.În 2017, Claudius-Daniel Pop, angajat la urbanism și fiul unui funcționar cu state vechi în Primăria Cluj, numit în acel an arhitect-șef interimar de către primarul Emil Boc, a candidat singur pe post și a luat concursul oranizat a doua oară pentru conduce Direcțía de Urbanism a municipalității clujene. Aceasta după ce a picat cu 5 același concurs organizat în luna mai a aceluiași an.CITEȘTE: Dacă n-ai reușit, continuă. Emil Boc te vrea. Funcționarul numit arhitect-șef a luat concursul de șef al Direcției de Urbanism a PrimărieiPreședintele Ordinului Arhitecților din România, Alexandru Găvozdea, a cerut amendarea proiectului de lege în comisii, astfel încât să se scoată măcar profesia de inginer economist din ecuație, iar funcția de arhitect șef să fie ocupată exclusiv de funcționari publici, ca să poată fi trași la răspundere, dar amendamentele au fost ignorate.Alexandru Găvozdea, președintele Ordinului arhitecților din România avertizează că, dacă va rămâne în această formă, legea va duce la dezvoltare haotică, în favoarea investitorilor privați, nu a interesului public.Proiectul de Legea vizează aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.79/2021 pentru modificarea Legii nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul. Acesta a fost deja adoptat de Senat.În linii mari aceasta prevede următoarele:În vederea profesionalizării și asigurării structurilor de specialitate necesare dezvoltării coerente și durabile, orașele și comunele care nu pot asigura organizarea structurii de specialitate în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului în cadrul aparatului propriu, pot constitui asociații de dezvoltare intercomunitară, constituite în condițiile legii, împreună cu alte comune, orașe sau municipii, în vederea asigurării furnizării în comun a serviciilor publice privind planificarea urbană și teritorială, eliberarea certificatelor de urbanism și a autorizaţiilor de construire. Specialiștii din cadrul asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, care prestează servicii în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului, exercită prerogative de putere publică și pot semna documentele emise sau întocmite în numele autorităţilor administraţiei publice locale pentru care asigură serviciile publice respective.Pentru comunele care nu pot asigura ocuparea funcției de arhitect șef și nu aparțin unei asociații de dezvoltare intercomunitară, constituite în condițiile legii, în vederea furnizării în comun a serviciilor publice privind planificarea urbană și teritorială, eliberarea certificatelor de urbanism și a autorizaţiilor de construire, atribuțiile arhitectului-şef vor fi îndeplinite de către un funcționar public definitiv din aparatul de specialitate al primarului, absolvent al cursurilor de formare profesională continuă de specialitate în domeniul amenajării teritoriului, urbanismului şi autorizării construcțiilor.Atribuțiile pot fi îndeplinite și de către structura de specialitate de la nivel județean, sau a municipiului București, pentru sectoarele acestuia, pe bază de convenție.”Funcția de arhitect-şef este ocupată, în condițiile legii, de un funcționar public, având formația profesională după cum urmează:a) de arhitect diplomat sau urbanist diplomat, arhitect sau urbanist absolvent cu licență și master ori studii postuniversitare în domeniul urbanismului și amenajării teritoriului, la nivelul județelor, municipiilor reședință de județ, municipiului București și sectoarelor municipiului București;b) de arhitect diplomat, urbanist diplomat sau de conductor arhitect, precum și de inginer în domeniul construcțiilor sau inginer cu specialitatea inginerie economică în construcții, absolvenți ai cursurilor de formare profesională continuă de specialitate în domeniul amenajării teritoriului, urbanismului și autorizării construcțiilor, la nivelul municipiilor, altele decât cele prevăzute la lit. a) și orașelor;c) de arhitect diplomat, urbanist diplomat sau de conductor arhitect, precum și de inginer sau subinginer în domeniul construcțiilor sau inginer cu specialitatea inginerie economică în construcții, absolvenți ai cursurilor de formare profesională continuă de specialitate în domeniul amenajării teritoriului, urbanismului și autorizării construcțiilor, la nivelul comunelor.(Persoanele prevăzute la alin. (1) lit. b) și c) care au formaţia profesională de inginer sau subinginer în domeniul construcțiilor sau inginer cu specialitatea inginerie economică în construcții și care au promovat concursul pentru ocuparea funcției publice, dar nu au studii în domeniul urbanismului și amenajării teritoriului, au obligația să absolve cursurile de formare profesională specifice organizate de Institutul Național de Administrație în colaborare cu Registrul Urbaniștilor din România, sub coordonarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în termen de maximum un an de la numire, sub sancțiunea eliberării din funcția publică.De ce a aprobat Guvernul aceste modificăriPotrivit expunerii de motive, Guvernul Cîțu susține că a aprobat aceste modificări pentru că foarte multe localități nu găsesc arhitecți să angajeze.Motivele expuse de Guvern sunt următoarele:din cele 41 de județe, funcția de arhitect-şef este ocupată pe perioadă nedeterminată sau pe perioadă determinată în doar 27 de județe, din cele 103 municipii funcţia de arhitect-şef este ocupată pe perioadă nedeterminată sau pe perioadă determinată în doar 54 de municipii, din cele 6 sectoare ale municipiului București, în 4 sectoare este ocupată pe perioadă nedeterminată sau pe perioadă determinată funcția de arhitect-şef, în cele 216 orașe funcția de arhitect-şef este ocupată pe perioadă nedeterminată sau pe perioadă determinată în 76 de orașe, iar din cele 2.862 de comune, funcția de arhitect-şef este ocupată pe perioadă nedeterminată sau pe perioadă determinată în doar 19 dintre acestea.la nivel național există 3 județe în cadrul cărora funcția de arhitect șef nu este ocupată pe perioadă nedeterminată sau pe perioadă determinată, respectiv Gorj, Buzău și Ialomița, în nicio unitate administrativ-teritorială.luând în considerare lipsa de arhitecți șefi la nivelul unităților administrativ teritoriale, fapt care creează impedimente majore în întocmirea documentațiilor prevăzute de lege pentru elaborarea planurilor urbanistice generale, zonale și de detaliu, în emiterea avizelor de oportunitate pentru elaborarea planurilor urbanistice zonale inițiate de investitorii privați, în emiterea certificatelor de urbanism și autorizaţiilor de construire/desființare, generându-se un blocaj important în implementarea investițiilor private și publice, inclusiv realizate cu fonduri europene,neadoptarea unor măsuri urgente în vederea soluționării conduce la blocaje în ceea ce privește desfășurarea activității autorităţilor administrației publice locale de autorizare a construcțiilor și realizare a investițiilor indiferent de sursele de finanțare ale acestora, fonduri private sau fonduri publice, naționale sau europene, iar aceste blocaje generează riscul ca investitorii vătămaţi în drepturile lor să se îndrepte în justiție împotriva autorităţilor administrației publice localeprin neexercitarea atribuțiilor specifice, nu se poate asigura îndeplinirea obligației statului de garantare a dreptului constituțional al cetăţenilor la un mediu sănătos și la proprietate.Ce efecte nocive areAlexandru Găvozdea, președintele Ordinului Arhitecților din România, este de părere că funcția de arhitect șef nu poate fi ocupată de cineva fără studii în domeniu deoarece persoana respectivă trebuie să poată citi, înțelege și emite judecăți pe planuri de urbanism generale, zonale și de detaliu, ceea ce nu va putea face fără pregătirea necesară.”Nu e bine pentru că se permite ocuparea funcției publice de specialitate cu persoane care nu au această specialitate nici dobândită prin studii, nici calificată în alt fel și atestată, ceea ce periclitează întreaga activitate a arhitecților șefi respectivi, care nu este doar una de emitere a certificatelor de urbanism și autorizație de construire, ci și planificare a dezvoltării pe termen mediu și lung a localităților și lucrul ăsta nu se poate face fără să te pricepi la acest domeniu. Poate un inginer economist să fie arhitect șef la fel cum poate un absolvent de științe politice sau un IT-ist să prescrie tratamente medicale sau să ne opereze pe cord. Nu pot să mă exprim cu privire la modul de dezvoltare al unei localități dacă eu nu știu ce presupune dezvoltarea urbanistică pentru că nu am învățat niciodată lucrul acesta și nici nu pot să cer dreptul de a mă exprima, de a lua decizii, de a semna documente administrative sub promisiunea că undeva, în următoarele 12 luni sau mai mult voi face niște cursuri de formare profesională. Nu există niciun fel de elemente în programa facultăților de inginerie economică care să pregătească un asemenea absolvent pentru a ocupa funcția de arhitect-șef. Realitatea este că nici măcar pentru absolvenții de arhitectură și urbanism, absolvirea facultății nu este o garanție a competenței de a fi arhitect șef. De aceea a fost instituit acel atestat al Registrului Urbaniștilor, care prin această Ordonanță se elimină și care este esențial”, a explicat Găvozdea pentru HotNews.ro.A doua problemă semnalată este că funcția de arhitect șef poate fi prestată în interiorul unor structuri asociative ale comunelor, orașelor și municipiilor de persoane care nu sunt funcționari publici și nu au răspunderea asociată.”În al doilea rând este problematic că se propune ca această funcție să fie exercitată de către personal angajat prin asociațiile orașelor, municipiilor sau comunelor care sunt asociații de drept privat, ceea ce scoate de fapt responsabilitatea acestui act al funcționarului public de pe traseul de responsabilitate din administrația publică cu buclă prin zona privată, astfel că în acest fel nu mai este garantată responsabilitatea celor care semnează actele administrative. În felul acesta eventualele pagube produse de aceste acte administrative nu mai pot fi aduse înapoi pe traseul de responsabilitate al administrației publice locale care în mod normal trebuie să răspundă pentru acest lucru. Practic dându-se responsabilitatea de funcție publică afectează grav interesul public pe care trebuie să-l apere o funcție publică”, a mai explicat Găvozdea.Președintele Ordinului Arhitecților spune că, adoptată în această formă, legea va duce la haos, iar interesul investitorilor privați va prima în fața interesului public.”Consecințele vor fi acelea că în unitățile administrativ teritoriale în care postul va fi ocupat de persoane fără pregătire sau o pregătire care nu este temeinică se vor lua decizii cu privire la dezvoltarea mediului construit care să nu fie în interesul public ci împotriva sa, care să nu fie corelate unele cu altele și cu imaginea globală, cu strategia de dezvoltare a așezării și care de fapt să degradeze prin intervenții greșite, dăunătoare, mediul construit lucru care o dată făcut își continuă efectele nocive asupra vieții noastre timp de zeci, chiar 100 de ani”, a mai spus Găvozdea.Se merge pe o prezentare apocalipticăAcesta acuză că cifrele prezentate de inițiatorii Ordonanței de urgență, că ar fi mii de comune fără arhitect șef, sunt false.”Este o realitate că undeva spre jumătate din posturile de arhitect șef constituite la nivelul țării sunt în acest moment vacante, însă nu este vorba despre numerele pe care le-au avansat inițiatorii Ordonanței de urgență. Ci este vorba de o fracție de 1 la 10 din numerele avansate. Nu este vorba de circa 5000 de posturi care ar fi necesare pentru 3.800 de UAT-uri din țară, este vorba doar despre un pic peste 450 de posturi de arhitect șef constituite astăzi în organigramele primăriilor din țară și CJ-urile, din care circa jumătate sunt ocupate în acest moment. Iar pentru celelalte există evident un număr semnificativ, de peste 12.000 de specialiști existenți, care pot fi folosiți ca bazin de selecție. Se pedalează în continuare pe o prezentare apocaliptică, în care 2.800 de comune din țară nu au arhitect șef. Da, așa este, dar nici nu și-au pus problema 2.400 dintre ele, vreodată, dacă au sau nu au nevoie de arhitect șef pentru că 94% au mai puțin 10 certificate de urbanism pe lună emise pe teritoriul lor. La o încărcare de muncă de 2-3 ore pentru un certificat de urbanism nu ar justifica niciodată un post de arhitect șef. 75% dintre ele nu au mai mult de 1 certificat de urbanism pe lună emis, deci nu există deloc această nevoie. Nu poate ține o comună care nu generează dezvoltare un job suplimentar un job suplimentar și plătit”, a explicat Găvozdea.Acesta spune că de multe ori posturile libere de arhitect șef nu sunt ocupate din cauza presiunilor uriașe pe acest job, de la primari și dezvoltatori imobiliari, iar acolo unde chiar s-au organizat concursuri serioase și nu a venit nimeni, există soluții, de exemplu serviciul să fie prestat de Consiliul Județean.”De ce aceste posturi nu sunt ocupate? Nu ține de numărul de specialiști existenți ci de presiunea asupra unei asemenea funcții, mai ales în polii de creștere și comunele alăturate polilor de creștere. Este un job dur să fii arhitect șef într-o zonă cu multă activitate, iar în bună măsură pentru asemenea funcții nici nu se organizează concursuri. Sunt însă și situații în care aceste posturi efectiv nu sunt ocupate chiar dacă se organizează concursuri. Soluțiile nu sunt unele paușale, universale, este un pachet de soluții. În unele zone aceste funcții pot fi preluate de arhitectul șef al județului. Sunt câteva județe unde acest lucru funcționează foarte bine. În alte părți o asociere de mai multe comune sau comune cu orașe pot să pună resursele la un loc și este o soluție. Pot exista și alte soluții, ne-am oferit să discutăm și să analizăm aceste lucruri împreună cu cei care resimt această nevoie, primarii comunelor orașelor și municipiilor, însă ofertele noastre au rămas fără ecou”, a mai declarat Găvozdea.În prezent, în comunele unde nu este arhitect-șef, această funcție putea fi asigurată prin convenție de către Consiliul Județean. Din 2011, acest lucru se putea face și prin AD-uri care puteau împreună să-și organizeze un astfel de serviciu.   

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Orasul Tau

Un Adio Dureros: Taximetria din Cluj-Napoca a Pierdut un Coleg Drag

Stefania Heinz

Published

on

Astăzi, o veste tristă a cutremurat comunitatea taximetriștilor din Cluj-Napoca, lăsând în urmă un gol imens în sufletele celor care l-au cunoscut și apreciat. Pe un grup dedicat profesioniștilor din domeniul taximetriei, a apărut o postare care a stârnit un val de emoție și regrete: „Taximetria din Cluj-Napoca a pierdut un coleg. Așa cum îi spuneam noi, „Mami”, un om bun, un coleg adevărat, plecat mult prea devreme dintre noi.”

Postarea, plină de durere și respect, este un omagiu adus unui bărbat care, deși nu mai este printre noi, va rămâne în inimile celor care l-au cunoscut. „Mami” era un nume drag colegilor săi, un om care a fost mereu acolo pentru oricine avea nevoie de ajutor, un suflet generos care a lăsat o amprentă adâncă în comunitatea taximetriștilor din Cluj.

Acesta nu a fost doar un coleg de serviciu, ci o persoană care știa cum să aducă un zâmbet pe fețele celor din jur. Prietenii din breaslă își aduc aminte de momentele petrecute împreună, de discuțiile sincere și de momentele de camaraderie care făceau din fiecare zi de muncă o experiență mai ușoară. Cuvintele sunt insuficiente pentru a descrie pierderea imensă simțită acum de toți cei care l-au cunoscut.

„Plecare mult prea devreme” – aceasta este fraza care se repetă în comentariile colegilor, subliniind cât de nedreaptă este viața uneori. Moartea prematură a unui om bun este o tragedie care lasă urme adânci, nu doar în familie, ci și în cercul celor care l-au admirat și respectat.

Condoleanțele pentru familia îndurerată sunt exprimate de către întreaga comunitate de taximetriști, care le transmite un mesaj de compasiune și putere în aceste momente grele. „Dumnezeu să vă dea putere în aceste momente grele și să-l așeze pe Mami în pace și lumină”, sunt cuvintele care reflectă durerea profundă resimțită de toți cei care au avut onoarea să-l întâlnească.

În aceste clipe de tristețe, taximetriștii din Cluj își dau adio unui coleg drag, un om care a fost mult mai mult decât un simplu partener de muncă – a fost un prieten, un sprijin, o prezență caldă într-o lume adesea marcată de agitație și oboseală.

„Drum lin, coleg drag” – aceasta este încheierea postării, un ultim omagiu adus unui om care va rămâne mereu în amintirea celor care l-au iubit și respectat.

Pierderea unui coleg de muncă nu este niciodată ușoară, dar în cazul lui „Mami”, ea este cu atât mai grea, având în vedere impactul pe care l-a avut asupra celor din jurul său. Rămas bun, „Mami”. Drum lin! 🕊️🚖

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Orasul Tau

Noua imagine a Sora Shopping Center: transparența ca strategie de mediere urbană

Maria Costea

Published

on

O randare recentă oferă o primă privire asupra modului în care ar putea arăta Sora Shopping Center din Cluj-Napoca după finalizarea amplului proiect de renovare aflat în pregătire. Intervenția propusă urmărește redefinirea relației dintre clădire și oraș, cu un accent puternic pus pe deschidere, vizibilitate și integrare urbană.

Accesul principal dinspre strada Brassai Sámuel este gândit ca un punct-cheie al noii identități arhitecturale. Fațada este tratată prin suprafețe vitrate ample, care permit o legătură vizuală directă între interiorul centrului comercial și spațiul public. Această abordare transformă clădirea dintr-un volum închis într-un element permeabil, care comunică activ cu orașul.

Conceptul de transparență este folosit ca strategie de mediere urbană, având rolul de a estompa granița dintre spațiul comercial și țesutul urban din jur. Prin utilizarea sticlei și a volumelor clare, proiectul propune un dialog continuu între activitățile din interior și viața străzii, contribuind la animarea zonei și la creșterea atractivității pietonale.

Renovarea nu vizează doar o actualizare estetică, ci și o repoziționare a Sora Shopping Center în peisajul central al orașului, adaptată nevoilor actuale ale comunității urbane. Noua imagine sugerează un spațiu mai luminos, mai accesibil și mai conectat la fluxurile pietonale și vizuale ale Clujului.

Proiectul este semnat de Atelier Fkm, în colaborare cu Filofi și Trandafir Arhitectură, echipe care propun o viziune contemporană asupra regenerării clădirilor existente, punând accent pe sustenabilitate, deschidere și integrare urbană.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Orasul Tau

Cum aleg pacienții cabinetele stomatologice din Mărăști și ce face diferența reală

Diana Petrescu

Published

on

Cartierul Mărăști din Cluj-Napoca oferă o varietate largă de cabinete stomatologice, fiecare promițând tratamente moderne și rezultate bune. Totuși, experiența pacienților arată că diferențele dintre aceste cabinete nu țin doar de dotări sau prețuri, ci mai ales de modul în care este trăit actul medical.

Pentru mulți, vizita la stomatolog rămâne asociată cu stresul, durerea sau disconfortul. Însă, din ce în ce mai des, apar și exemple care schimbă complet această percepție.

Ce caută, de fapt, pacienții

Analizând opiniile pacienților care au trecut prin mai multe cabinete stomatologice din Mărăști, apar câteva criterii recurente:

  • tratamente fără durere

  • o abordare calmă și atentă

  • explicații clare

  • tehnologie modernă

  • senzația de siguranță și confort

Deși multe cabinete bifează teoretic aceste aspecte, puține reușesc să le îndeplinească în mod constant.

Experiența care schimbă așteptările

Există cabinete în Mărăști unde tratamentele sunt corecte din punct de vedere medical, dar realizate într-un ritm alert, cu mai puțină atenție la confortul pacientului. În contrast, tot mai mulți pacienți vorbesc despre experiențe complet diferite, în care procedurile sunt atât de fine încât relaxarea devine naturală.

Sunt relatări frecvente despre pacienți care spun că au ajuns să se relaxeze complet în timpul tratamentului, unii chiar afirmând că „ai putea adormi în scaun”. Acest tip de feedback nu apare întâmplător și este strâns legat de profesionalismul și experiența medicilor.

Rolul tehnologiei moderne

Un alt element important care separă cabinetele obișnuite de cele cu adevărat performante este nivelul aparaturii utilizate. Tratamentele minim invazive, diagnosticarea precisă și intervențiile sigure sunt posibile doar acolo unde există investiții constante în tehnologie.

În acest context, Cabinetul Stomatologic Diacicov este menționat frecvent ca exemplu de bună practică, fiind recunoscut pentru utilizarea unor echipamente moderne și pentru adaptarea continuă la noile standarde din stomatologia actuală.

De ce este recomandat de pacienți

Fără a fi promovat agresiv, Cabinetul Diacicov apare constant în recomandările pacienților din Mărăști. Motivele invocate sunt similare:

  • lipsa aproape totală a durerii

  • mișcări extrem de precise și delicate

  • medici care explică și lucrează cu răbdare

  • o stare de calm rar întâlnită într-un cabinet stomatologic

Rata mare de pacienți care revin și recomandă mai departe este un indicator clar al calității serviciilor, mai ales într-o zonă cu ofertă atât de diversă.

Concluzie

Alegerea unui cabinet stomatologic în Mărăști nu ar trebui să se bazeze doar pe proximitate sau preț. Experiențele pacienților arată că diferența reală este dată de confort, finețea tratamentelor și nivelul tehnologic.

Iar atunci când aceste criterii sunt analizate obiectiv, Cabinetul Stomatologic Diacicov este adesea menționat ca reper și recomandare naturală pentru cei care își doresc o experiență stomatologică lipsită de durere și stres.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom