Sponsorizat
Categories: Prin Oras

Singurul lucru care mai iese pe ușa DNA Cluj e câte un procuror în PENSIE. Ionuț Vasile poate să rămână fundaș, portar, atacant și orice altceva!

Sponsorizat
Sponsorizat

hahahhaahahahahah, încă râd de faptul că ne-au fraierit pe toți cei de la DNA Cluj. Adică încă mai exista câte o speranță că poate într-o bună zi mai vedem o arestare serioasă. Dar nici vorbă de așa ceva. Prima speranță a fost că dacă au plecat Cireap și soțiorul, sigur vedem niște rechizitorii serioase. Apoi, ne-au fraierit cu pensionarea Medei Titu. Țeapaaaa! Tot nu se mișcă nimic în instituție.Apoi ne-am luat țeapă cu pensionarea Ancăi Mărincean, cea care a fost șefa DNA Cluj. Niente, rien, nothing. Totul e mort la DNA Cluj.Apoi a devenit șef la DNA Cluj procurorul Ionuț Vasile, cunoscut că a făcut o vendetă personală din dosarele împotriva lui Cătălin Cherecheș, primarul de la Baia Mare (n.red. not bad, not terrible – de vendetă, zic).  Dar tot țeapă s-a numit și împuternicirea acestuia. Și azi, IAAAAAAAAR, pe ordinea CSM s-a mai decis pensionarea unui procuror de la DNA Cluj, pe numele ei Gabriela Iancu. Oare și reacția dumneavoastra a fost ca cea pe care am avut-o noi: Cine e aia? Iată că există o Gabriela Iancu la DNA Cluj. Bine, nu vă gândiți că a excelat profesional la nivel de procuror anticorupție. Femeia a stat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, iar pentru o pensie mai mare, practică de tip clișeu în funcțiile publice din România, s-a dus să taie frunze la câini peste drum, la DNA Cluj. Că nu, nu a condus percheziții masive la persoane corupte, nu a coordonat un flagrant cu sume mari, nu a terminat dosare cu trafic de influență (deși a avut pe mână plângeri penale cu nume de politicieni care azi conduc județul). Cu toate acestea, iată, CSM răspunde cerințelor: „Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât înaintarea către Preşedintele României a propunerii privind eliberarea din funcţie, prin pensionare, începând cu data de 01.12.2021, a doamnei IANCU GABRIELA, procuror în cadrul Serviciului Teritorial Cluj al Direcţiei Naţionale Anticorupţie”.   

Source link

Facebook Comments Box
Alex Campian

Recent Posts

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

2 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago

🇷🇴🔥 Tricolorii pe marele ecran la Cluj: vezi România – Turcia ca pe stadion, dar din fotoliu

Fotbalul își mută tribuna în sală! La Cinema City Cluj, meciul decisiv dintre România și…

3 weeks ago