Connect with us

Prin Oras

STRICT SECRET: Potlogăria Bolloga. Profesorul Daniel Cocan, specialist în piscicultură și acvacultură la USAMV Cluj: „Ovidiu Oltean minte cu nerușinare, afirmând că are certificare ecologică pentru pești”

Alex Campian

Published

on

STRICT SECRET: Potlogăria Bolloga. Profesorul Daniel Cocan, specialist în piscicultură și acvacultură la USAMV Cluj: „Ovidiu Oltean minte cu nerușinare, afirmând că are certificare ecologică pentru pești”

E haos la Cluj, instituțiile statului nu știu ce să facă cu un patron care minte folosind fraudulos eticheta de “ecologic”, dezvăluie strictsecret.ro.Păstrăvăria Bolloga din județul Cluj era cunoscută până mai ieri, până la publicarea anchetei mele pe Strict Secret, drept singură păstrăvărie ecologică din România. Asta se întâmpla pentru că patronii ei, Ovidiu și Vasilena Oltean își plăteau articole laudative în presa națională și „împingeau” în spațiul public minciuni de marketing.În ancheta de ieri, am demonstrat clar câteva aspecte:că păstrăvăria Bolloga Nu e certificată ecologic și că folosește fraudulos această etichetăcă păstrăvăria Bolloga nu ar putea niciodată îndeplini toate standardele ecologice decât dacă inspectorii certificatori ar fi corupțică păstrăvăria Bolloga își minte consumatorii pretinzând că produce singură peștele în locație, când colo, cumpără pește de la alte păstrăvăriică jegul domnește în spațiile de producție ale păstrăvăriei, în total dispreț față de normele de igienăcă patronul Ovidiu Oltean și-a pus angajații să arunce mizeria rezultată în urmă eviscerării a mii de pești fie în apa râului Henț, fie să o îngroape în pământ, dovedind lipsă de respect față de naturăClujul a fost serios zdruncinat de ancheta Strict Secret. De la bogații Clujului la mame care își hrăneau pruncii cu ceea ce credeau ele că e pește ecologic, cu toții și-au dat seama că au fost trași pe sfoară.„Antreprenoarea” Vasilena Oltean și-a șters contul de Facebook și și-a pus pe privat Instagramul.Cititorii noștri au început să investigheze și ei, pe cont propriu, ce se întâmplă cu păstrăvăria Bolloga. Oamenii au fost impresionați și de mărturia tatălui patronului, Liviu Oltean, trebuie să recunoaștem una șocantă. Apoi și-au dat seama că am avut dreptate când am afirmat că soții Oltean au construit o mașinărie de minciuni in care au atras presa, artiști și vedete, ba chiar și politicieni precum europarlamentarul clujean, Daniel Buda, cel care a pus „botul” la blabla-urile familiei Oltean.Pe grupurile de facebook, de la mămici îngrijorate la prieteni ai familiei Oltean, cu toții și-au dat cu părerea, ca și cum ar fi niște specialiști în piscicultură și acvacultură, m-au înjurat ca ziarist, ba chiar au insinuat că am fost plătit de concurență să „atac” sau că nu am primit „destulă” publicitate. Asta se întâmplă mai mereu când scriu anchete care șochează prin dezvăluirile făcute.Singura mea surpriză a fost astăzi lipsa de reacție a autorităților.Cristian Nicula (foto jos), șeful OPC Cluj, nu s-a autosesizat, deși era treaba lui să o facă. Așa e domnul Nicula, numai dacă primește un șut în fund de la șefi se năpustește, altfel, agenții economici își bat joc de el și îl trimit la plimbare.A venit însă momentul să spulberăm orice umbră de îndoială în ceea ce privește FRAUDA comercială de la Păstrăvăria Bolloga. Vă prezint în cele de mai jos părerile unui SPECIALIST, și nu ale unui oarecare, ci ale conf.dr Daniel Cocan, specialist în acvacultură și piscicultură la USAMV Cluj, cel care cunoaște cel mai bine nu numai păstrăvăria Bolloga și ce se întâmplă acolo, dar și care sunt standardele pe care ar fi trebuit să le îndeplinească Oltean.Profesorul Daniel Cocan e ferm în afirmații, îl consideră pe Ovidiu Oltean un țepar și crede că minciuna lui Oltean de a pretinde că păstrăvăria Bolloga e ecologică pune în pericol sănătatea consumatorilor. Citiți cu atenție interviul și trageți singuri concluziile.SPECIALISTUL ARE CUVÂNTUL: Oltean face lucruri grave și ilegaleLiviu Alexa: Dragii mei, am publicat ieri o anchetă care a stârnit multă vâlvă despre un caz din județul Cluj, sigur, care poate fi însă extrapolat foarte ușor la nivel național. Este vorba despre Păstrăvăria Bologa, o păstrăvărie pretins ecologică, eu i-am spus „potlogăria” Bologa, fiindcă așa cum am demonstrat în ancheta mea, niciuna dintre afirmațiile astea, de exemplu cum că ar îndeplini standardele unei păstrăvării ecologice, sau că ar avea respectul față de consumatori, nu se susțin prin argumente. Întâmplător sau nu, Păstrăvăria Bologa și-a construit o imagine națională prin tot felul de articole plătite în presa din București, desigur că pe bani joacă motanii și soarecii, dar asta nu înseamnă că noi trebuie să punem botul la genul ăsta de marketing deșănțat. Și v-am spus, totul a început cu mărturia șocantă a tatălui patronului. E foarte rar și în meseria mea să vezi că un tată se îndreaptă împotriva copilului, dar de dimineață am primit un e-mail de la nu fitecine, ci de la domnul Cocan, Daniel Cocan, care este conferențiar doctor pe specializarea piscicultură și acvacultură chiar la reputata USAMV. Sigur că domnul Cocan ar fi putut să vorbească ieri sau alaltăieri despre asta din punctul de vedere al… Din punctul de vedere al unui specialist, dar dumnealui, pe lângă faptul că este specialist, culmea, a și interacționat cu Ovidiu Oltean, patronul Păstrăvăriei Bologa. Vom afla chiar de la dumnealui în ce sens. Vă salut, domnule profesor!Daniel Cocan: Bună ziua!Liviu Alexa: Da. Ați citit articolul ieri, nu?Daniel Cocan: L-am citit azi dimineață. Sincer vă spun, de dimineață  îmi tot bâzâie telefonul, tot soiul de prieteni, amici și foști studenți îmi trimit link-uri pe WhatsApp și pe Messenger: uite ce scrie Ziar de Cluj. Și, așa cum ați spus și dumneavoastră, cred că dacă tătăl lui nu ar fi spus nimic, nu aș fi intervenit. Dar, în momentul în care tata te acuză de așa ceva, e grav.Și individul ăsta face mult mai multe lucruri ilegale și grave. O dată, lăsând reclama de o parte, că aia și-o face fiecare cum și-o face, e dreptul lor până la urmă, certificarea ecologică înseamnă mult mai mult decât o hrană certificată ecologic.În primul rând, trebuie să asiguri niște condiții de mediu corespunzătoare, anumite tratamente pe care le faci trebuie să fie specifice, să folosești niște dezinfectanți sau substanțe antiparazitare, certificate, de asemenea, ecologic. Ori, sursa de alimentare cu apă, din păcate, nu e chiar ecologică, pentru că trece prin câteva localități și nu toate localitățile au stații de epurare așa cum trebuie. Dar, problema e alta.Problema e că acest individ minte cu nerușinare afirmând că are certificare ecologică pentru pești. El nu a făcut niciodată un ciclu de producție complet. Pornind de la reproducție, asta ar însemna să aibă reproducători, bazine cu reproducători, incubație, stații de incubație, eclozare, stație de creștere, predezvoltare largă puiet care vin ș.a.m.d. și până la comercializare. Pe urmă, o certificare ecologică presupune foarte mulți pași și o durată de timp destul de lungă. El nu are așa ceva.Așa că, nu că pun sub semnul întrebării, eu zic și afirm cu tărie că ce vinde el acolo e o porcărie. Nici măcar păstrăv normal nu e. Pentru că, da, din sursele mele, știu că nu produce păstrăv acolo. Toți avem un Google Maps ș.a.m.d. Și de multe ori m-am uitat eu ce are el pe-acolo. De multe ori bazinele alea sunt goale. Ori, un ciclu de producție la păstrăv durează și până la 2 ani de zile în sistemul pe care-l are el acolo. Deci, e clar că aduce pești din altă parte și așa cum spunea tatăl lui, pentru că m-am uitat foarte atent… Omul, în vârstă cum e, și am înțeles că nici nu are pregătire în domeniul biologiei, zicea foarte bine: dacă el tot aduce pești ba de la o păstrăvărie, ba de la alta, inevitabilul se produce. Apar boli acolo. Când apar boli, trebuie să faci tratamente. Când faci tratamente, nu mai poți vorbi despre un păstrăv ecologic.Liviu Alexa: Eu vreau să vă întreb. Două aspecte voiam să le discutăm. Ați văzut pozele din interior, fotografiile cu mizeria aia din spațiul de producție sau ce-o fi el?Daniel Cocan: Nu, nu m-am uitat, vreau să vă spun că nici măcar n-am călcat în păstrăvăria lui, cu toate că eu sunt cel care i-a făcut studiul de fezabilitate atunci când a accesat fondurile europene.Liviu Alexa: Asta nu știam, în ce an se întâmpla asta?Daniel Cocan: Dacă nu mă înșel, cred că în 2013. Cred că în 2013, era pe vremea când eu eram asistent și, ca tot omul, să mai fac un ban pe lângă, mi-am făcut și eu o autorizație din asta, o persoană fizică autorizată în domeniul pisciculturii și m-am ocupat de mai multe păstrăvării, în general de aici, din Transilvania, pentru implementare de proiecte pe fonduri europene și construcție de păstrăvării, ca inginer piscicultor, ca specialist în acvacultură, ca tehnolog. Lui i-am făcut acest studiu de fezabilitate, nu mi-a plătit niciun leu din contractul pe care-l aveam. Ba mai mult, a venit ulterior, la câteva luni, și mi-a prezentat un contract de colaborare cu semnătura mea falsificată. Atenție, vorbim de fonduri europene. Cred că dacă caut bine, contractul respectiv, îl am și acum prin birou, dar trebuie să-mi răscolesc bine sertarele.Liviu Alexa: Căutați-l și dați-mi-l și mie, poate iese și de-un dosar penal. Dacă-l găsiți, vă rog să mi-l transmiteți.Daniel Cocan: Eu chiar nu am intenții de-astea de dosare penale, dar aș vrea ca omul să se liniștească și să-și vadă de treaba lui.Liviu Alexa: Știți cum zice legea? Dacă știi o infracțiune și o tolerezi, ești părtaș la ea. Asta este, să se descurce persoanele. Și după aceea ce s-a întâmplat cu acest studiu? El a folosit studiul dumneavoastră pe care nu a dat niciun ban și și-a luat bănuții din fonduri europene. Cât știți că era suma?Daniel Cocan: A câștigat până la urmă proiectul. Proiectul era undeva în jurul a 100.000 de euro, dacă nu mă înșel… A câștigat proiectul, i-a fost finanțat, până la urmă, dar fiindcă legislația îl obliga pe fonduri europene să aibă angajat un specialist pe acvacultură, că acel contract l-a falsificat cu mine… Și tot a fost scandal cu el… Până la urmă a renunțat la mine. Că ăsta a fost și motivul pentru care eu am încercat să termin cu el. Și-a angajat pe altcineva. Nu știu cum a scos-o până la urmă la capăt, cert e că eu nu m-am dus niciodată în păstrăvăria lui, că nu m-a interesat. Oricum, individul e unul extrem de dubios, că altfel nu pot să-i spun. Pentru că-n momentul în care am avut eu problemele cu el, am căutat și eu pe internet să văd totuși cine e individul ăsta… Am căutat mai târziu decât trebuia. Și-am dat de ceva cunoștință de-a lui, foști colegi de liceu și așa mai departe și mi-au spus, am vorbit cu ei la telefon, zice: „Ferește-te de el, că ăsta cu asta se ocupă. E țepar de meserie”. Știam, am aflat ulterior că a mai avut prin centrul Clujului ceva baruri sau așa ceva… Cluburi… Tot așa, în asociere cu cineva, toți ăia și-au pierdut banii până la urmă, or ajuns prin tribunale… Și probabil că ăsta a fost și motivul pentru care eu n-am mers mai departe. Am zis: dacă m-au lăsat în pace, să fie sănătos cu peștii lui, acolo… Dar văd că nu se astâmpără deloc. Mai nou aflu că se ocupă și cu găini ecologice, și cu alte minuni.Liviu Alexa: El în toate articolele din astea de marketing deșănțat susținea că a investit 700.000 de euro în păstrăvărie. Eu mă gândesc, cu mintea mea mică, de nespecialist, că la 700.000 de euro, dacă ar fi fost suma investită, chiar trebuia să aibă astăzi o păstrăvărie ecologică, după 8 ani de la înființare, nu?Daniel Cocan: La o astfel de sumă, de 700.000 de euro, conform calculelor de specialitate, el ar fi trebuit să aibă acolo păstrăvărie de aproximativ 70 de tone producție anuală. Ori el acolo nu cred că poate face nici 10 tone. Dar de fapt nu face nicio tonă.Liviu Alexa: Nicio tonă, că n-a produs niciodată… Mi-au confirmat mai mulți în acest sens… Că el cumpără. De ce este periculos să cumperi din mai multe surse? Pentru sănătatea oamenilor, pentru consumatori?Daniel Cocan: Ar trebui să vă țin un curs, dar nu o să vă țin un curs. Pe scurt, vă spun așa. Fiecare fermă piscicolă are un anumit specific în ceea ce privește condițiile de mediu: anumit PH al apei, temperatură, salinitate, și așa mai departe. Poți să aduci material biologic, înțelegând prin aceasta pești. Dar poți să aduci dintr-o fermă în care peștii par a fi sănătoși, frumoși, dar când i-ai mutat la tine în fermă, datorită unor condiții de mediu diferite, inclusiv furajare diferită, se pot dezvolta anumite forme de boală. Cu alte cuvinte, peștii sunt bolnavi și în ferma lor, din care provin, dar nu se manifestă boala acolo. Abia când îi aduci și dau de alte condiții de mediu și alte furaje, pot să dezvolte bolile respective. Acuma, sigur că doar nu suntem japonezi să mâncam carnea asta crudă. Prin tratament termic, cam orice boală de la pește nu e periculoasă pentru om, dar e periculoasă din punct de vedere etic. Adică, cum îți permiți tu să vinzi un pește bolnav, sau și dacă nu e bolnav, să pretinzi că-i ecologic, când el de fapt nu-i ecologic?! Eu cred că e o chestiune de etică profesională, până la urmă.Liviu Alexa: De asemenea, aș vrea să-mi relatați… Mi s-a spus că și tatăl lui, și angajații, spuneau că materialul biologic rezultat din eviscerare, era aruncat în apa râului sau îngropat în pământ. Adică, lucruri de o gravitate incredibilă. Cum le comentați? Cum ar trebui să fie din punct de vedere ecologic, dacă ar fi?Daniel Cocan: Un pic v-am auzit rău, dar cred că am înțeles ce ați vrut să mă întrebați. Referitor la deșeurile care rezultă în urma eviscerării. În primul rând, nu cred că are în autorizație prevăzută această activitate de eviscerare. El, eventual, are prevăzut în licența de acvacultură, eliberată, dacă o are, de Agenția Națională de Pescuit si Acvacultură, livrare de pește neeviscerat, vânzare de pește. Eviscerarea presupune dotarea cu anumite utilaje, spații și așa mai departe. Dacă o are, foarte bine, dar nu cred că o are. În urma eviscerării, rezultă viscere (intestine, stomac si așa mai departe, organe interne). În mod normal, el ar trebui să aibă un contract cu cei de la Protan, să aibă niște spații de depozitare în condiții frigorifice și, știu eu, o dată pe lună, cei de la Protan să vină să ridice acele deșeuri, pentru că sunt niște deșeuri rezultate în urma, putem să îi spunem, abatorizării, exact ca și la animalele de fermă, la porc, la vacă. Aceia să i le ridice, dar atenție, pentru acele servicii prestate de Protan, se plătesc niște bani, ori, nu cred că are el un contract cu Protan-ul pentru așa ceva. N-are voie nici sub o culoare să deverseze în apa râului resturile.Liviu Alexa: Ce instituții ar trebui să intervină acum pentru a amenda această fraudă? De exemplu, aspectul faptului că minte că este păstrăvărie ecologică, sub aspectul igienei. Bun, înțeleg că DSP, dar toată lumea zice: „Domnule, noi nu putem interveni, că nu știm, nu avem cum să verificăm dacă îndeplinește standarde ecologice”. Există o instituție care să zică: „Bă, gata, oprește-te că minți! Ești un fraudator, un escroc!”?Daniel Cocan: Din câte știu eu, e destul de greu de obținut un certificat de pește ecologic în România. Nu știu exact nici care este legislația. Trebuie să recunosc lucrul ăsta, dar știu că sunt niște firme specializate care eliberează astfel de certificate, dar repet, procedura asta durează câțiva ani de zile până când tu primești acel certificat. Sunt câteva firme private. Nu cunosc exact care-i procedura de obținere a acestui certificat de produs ecologic, dar, așa cum ați spus și dumneavoastră, probabil că Direcția Sanitar-Veterinară ar trebui să intervină acolo, probabil Protecția Consumatorului, pentru că atâta timp cât tu minți (adică spui că vinzi pește ecologic și el de fapt nu e), e un afront adus consumatorului, până la urmă.Liviu Alexa: Exact!Daniel Cocan: Mă gândesc eu că cei de la Protecția Consumatorului ar trebui să aibă specialiști pe domeniul ăsta, legat de certificare ecologică. E ca și cu normele de la mașini, Euro 5, Euro 6. Cumva, trebuie cineva să dovedească că produsul e ecologic sau nu e ecologic.Liviu Alexa: Mulțumesc, domnule profesor pentru intervenție! Vă doresc o zi minunată! 

Source link

Facebook Comments Box

Eveniment

Zilele Clujului 2025: Patru zile de sărbătoare, culoare și emoție în inima Transilvaniei!

Stefania Heinz

Published

on

Cluj-Napoca își deschide larg porțile pentru una dintre cele mai așteptate sărbători ale anului: Zilele Clujului, un festival al comunității care aduce împreună mii de oameni, peste 100 de evenimente și mai mult de 40 de locații pline de viață.

🎭 Joi, 22 mai, startul se dă în Piața Unirii cu un spectacol de neuitat – „Chiritza în concert”, în interpretarea Teatrului Național Cluj-Napoca. În același timp, Strada Mihail Kogălniceanu devine gazda Festivalului Gastronomic Internațional, iar Strada Universității se transformă într-o galerie urbană.

🎶 Vineri, elevii din școlile clujene dau tonul cu „Kid’s Strythm”, iar seara, Piața Unirii răsună de acorduri clasice alături de instituțiile muzicale de prestigiu ale orașului. Gustările nocturne și multiculturalitatea se întâlnesc pe străzile Iuliu Maniu și Mihail Kogălniceanu.

🎉 Sâmbătă, de la ora 16:00, are loc Parada Zilelor Clujului, eveniment emblematic al festivalului. Iulius Parc devine scena marilor concerte – Compact, Delia, Subcarpați – urmate de un impresionant spectacol de drone și videomapping. Activitățile continuă în Parcul Central, Parcul Zorilor, Piața Muzeului și la Casino, unde se desfășoară Festivalul Național Science on Stage România.

👟 Duminică, ziua începe cu Crosul Universităților, iar apoi folclorul preia scena cu un regal autentic. De la ora 16:00, Heart Society aduce un takeover plin de muzică și artă în Iulius Parc. Parcul Central vibrează cu târguri, concerte, festivalul de vin, zone de aventură și activități pentru toate vârstele. Strada Potaissa reînvie istoria, iar malurile Someșului devin loc de relaxare urbană.

📍 Un oraș. 4 zile. Mii de inimi vibrând!
Vino să te bucuri de energia Clujului în peste 40 de locații!

🔗 Program complet și detalii: zileleclujului.ro/2025
📲 Urmărește și paginile oficiale Zilele Clujului pe Instagram și Facebook pentru ultimele noutăți.

Eveniment organizat de Primăria și Consiliul local Cluj-Napoca.

Parteneri oficiali: Terapia – o companie Sun Pharma, Iulius Mall
Parteneri principali: BCR, Ursus, Betfair, Vodafone
Parteneri: Moldovan Carmangerie, Coral Impex, msg systems, Narativo, Farmec, Autoworld, Alexandrion, Coca-Cola, PMA Invest

Ne vedem la Zilele Clujului! 💙

Facebook Comments Box
Continue Reading

Prin Oras

3 zile fără apă în Cluj! A fost nevoie să spargă drumul pentru a înlocui conducta veche

Stefania Heinz

Published

on

O intervenție amplă a avut loc astăzi în județul Cluj, pe conducta principală de aducțiune DN 600, care leagă Cluj-Napoca de Gherla și Dej. Pentru efectuarea lucrărilor, echipele au spart drumul și au îndepărtat placa de beton care acoperea vechile vane.

Ulterior, ansamblul de vane și robineți a fost tăiat și extras, urmând ca în locul acestora să fie montate componente noi.

„Operațiunea de tăiere și extracție a ansamblului de vane și robineți s-a încheiat. Urmează etapa de înlocuire și montare a noului grup de vane”, au declarat reprezentanții Companiei de Apă Someș.

Intervenția a dus la întreruperea furnizării apei potabile în mai multe localități din județ în perioada 20–23 mai. Din același motiv, zeci de școli au fost închise temporar, din considerente de igienă.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Prin Oras

Record pe piața imobiliară: IULIUS și Atterbury Europe atrag 400 milioane de euro pentru reconversia urbană RIVUS din Cluj

Tudor Calinescu

Published

on

Proiectul RIVUS Cluj-Napoca, dezvoltat de IULIUS și Atterbury Europe, marchează un moment istoric în industria imobiliară din România, prin obținerea unui credit sindicalizat record de 400 milioane de euro – cea mai mare finanțare acordată vreodată unei noi dezvoltări real-estate din țară. Finanțarea este asigurată de patru instituții de prestigiu: Erste Bank (Lead Arranger), Banca Comercială Română (BCR), Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și BRD Groupe Société Générale.

Un proiect mixt cu impact major pentru oraș

RIVUS redă comunității clujene 14 hectare de fostă platformă industrială (Carbochim), transformate într-un ansamblu multifuncțional cu o diversitate unică în România: spații de retail, office, cultură, entertainment și zone verzi. Valoarea totală a investiției depășește 500 de milioane de euro, iar proiectul este în prezent în faza de obținere a autorizației de construire.

Viziune urbană sustenabilă și integrată în oraș

Proiectul de reconversie urbană transformă un teren brownfield într-un nou pol de dezvoltare urbană, cu o arhitectură semnată de renumitul birou internațional UNStudio. Conceptul pune în valoare râul Someș, care va deveni accesibil publicului, și integrează armonios fosta zonă industrială în țesutul orașului.

RIVUS va include o grădină urbană de peste 52.000 mp, cu peste 700 de arbori (mulți salvați de pe platforma existentă) și 100.000 de plante decorative. Fațadele clădirii principale vor fi înverzite, cu acoperișuri verzi și chiar o grădină japoneză pe acoperiș.

Un proiect verde, certificat internațional

Creditul de 400 milioane de euro este o finanțare verde, acordată datorită respectării celor mai înalte standarde de sustenabilitate – LEED Platinum și EDGE Advanced. Întregul proiect este gândit pentru a respecta principiile de eficiență energetică, mobilitate alternativă și protejare a biodiversității.

RIVUS va include clădiri nZEB (nearly Zero Energy Buildings), materiale naturale, lumină naturală maximă, alei permeabile pentru apă, energie regenerabilă și infrastructură dedicată transportului ecologic. Se vor construi aproximativ 4.800 locuri de parcare, dintre care 900 vor avea stații de încărcare electrică, și 2.500 spații pentru biciclete.

Contribuții majore în infrastructura publică

Prin contract cu municipalitatea, IULIUS și Atterbury vor realiza investiții semnificative în infrastructură, inclusiv:

  • un nou pod rutier peste Someș,

  • două poduri pietonale,

  • modernizarea străzilor din zonă,

  • infrastructură pentru biciclete.

Toate acestea vor susține conectivitatea și mobilitatea verde a orașului.

Cifre-cheie RIVUS Cluj-Napoca

  • 142.000 mp suprafață totală de retail

  • Peste 400 de magazine (inclusiv premiere naționale și regionale)

  • Peste 30 de restaurante și cafenele orientate spre Someș

  • 15.000 mp de birouri premium

  • 2 clădiri industriale reconvertite pentru funcțiuni culturale și servicii

  • Cinematograf de ultimă generație & open-air cinema

  • Centru dedicat live arts – o premieră în România

Declarațiile partenerilor

„Suntem încântați să coordonăm această finanțare verde pentru un proiect atât de ambițios și sustenabil precum RIVUS. IULIUS este un partener de încredere, cu o viziune clară de regenerare urbană responsabilă.”
Marko Brekič, Senior Client Executive, Erste Group Bank AG

„Acest credit continuă seria premierelor pentru IULIUS în domeniul finanțărilor verzi. RIVUS reflectă misiunea noastră de a dezvolta proiecte cu impact economic și social pozitiv, care transformă orașele din România.”
Marius Perșenea, COO IULIUS


Despre RIVUS: Viitorul urban începe la Cluj

RIVUS este cel mai amplu proiect de reconversie urbană din România, dezvoltat pe o platformă industrială utilizată anterior în proporție de doar 30%. Fabrica Carbochim a fost relocată și modernizată cu o investiție de peste 7 milioane de euro, pentru a face loc acestei dezvoltări urbane de ultimă generație.

Proiectul se află în faza de autorizare, după ce Planul Urbanistic Zonal a fost aprobat de Consiliul Local Cluj-Napoca în 2023.

Descoperă mai multe detalii pe www.rivus.ro și urmărește noutățile pe:
📷 instagram.com/rivuscluj
📘 facebook.com/rivuscluj

Facebook Comments Box
Continue Reading

Cele mai citite