Țara noastră a devenit grădina zoologică a Europei. Dar au de suferit toți cei din agricultură. România e pe cale să pice cu mândrie un examen european important. Spunem asta pentru că, în timp ce nu reușim să reglementăm modul în care trebuie să ne comportăm cu animalele sălbatice, în paralel, avem ONG-uri finanțate să exceleze pe rețelele de socializare, prin postări cu tricouri cu ursuleți de pluș și slide-show-uri în care lupul ține amical în brațe oaia – susținând că, de fapt, cele două specii conviețuiesc amical.StrictSecret.ro încearcă prin acest material să vă prezinte cealaltă parte de adevăr, nepromovată, dar mai reală decât postările sponsorizate, like&share-urile și cauzele pentru care deseori vedeți mii de butoane prin care vi se cere să donați ca să salvați animalele sălbatice. Această parte de adevăr conține cazuri reale cu persoane omorâte de urși, cu oi omorâte de lupi, cu oameni mutilați din pricina atacurilor animalelor sălbatice, cu producători agricoli și piscicoli care pun lacătele pe firme din cauză că Statul Român este nehotărât de prea mult timp, iar populația animalelor sălbatice se dezvoltă necontrolat. România, o Chină a urșilorUltima evaluare a populației de urși e din 2016: 6.300 de exemplare. De atunci nu au mai fost numărați și nici vânați. Astăzi, datele oficiale ale Institutului Național de Statistică pentru Silvicultură arată că PESTE 60% din populația de urși din EUROPA se află în România. Adică țara noastră găzduiește echivalentul de urși care ar putea fi relocați în mai bine de 25 de țări pe de continent. Însă nimeni nu ne vrea urșii, iar noi îi vrem pe atât de protejați, pe cât ignorăm cele aproape 30 de vieți omenești pierdute în urma atacurilor acestora, faptul că alte 268 de persoane au fost mutilate și că sute de mii de animale din ”curtea” producătorilor români au fost sfâșiate, despăgubirile pentru acestea fiind extraordinar de mici și acordate cu întârziere. România a cheltuit 21 de milioane de lei pentru despăgubiri aferente animalelor ucise în perioada 2012-2021, dar aici vorbim de o sumă acordată doar celor care și-au declarat pagubele suferite, iar 50% din suma respectivă s-a înregistrat în ultimii doi ani. România NU are un cuantum de despăgubire pentru oamenii omorâți de animalele sălbatice, iar cuantumul stabilit la animalele ucise de urși, lupi, șacali, etc. nu se apropie niciodată de valoarea reală. Cu toate acestea, există situații în care o haită de lupi provoacă într-o noapte pagube de 100.000 de euro. Tentativele de relocare a urșilor problemă au eșuat în proporție de 100%. Urșii care ajung în sate, stațiuni, pe pârtii, în gospodăriile producătorilor agricoli, în curțile școlilor din zona rurală nu mai vor să se întoarcă în sălbăticie, iar asta ne costă vieți omenești și cimitire de ovine și bovine îngropate în pământ pentru că sistemul de incinerare a animalelor ucise de urși este prea costisitor, iar românul ajunge să își ascundă problema cum poate mai bine și să recurgă la acte de braconaj pentru a preveni alte tragedii. Recurg la braconaj pentru că un vânător care știe și poate împușca un urs problemă este amendat cu 30.000 de euro, în vreme ce în Rusia, cu 5.000 de dolari, vânătorul poate participa la o vânătoare unde are voie să împuște doi urși și primește hrană și cazare pe durata partidei de vânătoare. Se toarnă miere pe calea ferată, pentru ca ursul să fie lovit de tren, se pune hrană cu antigel în zonele în care ursul e văzut, iar acesta ajunge să moară în chinuri, dar nimeni nu discută public despre acest subiect înfiorător, totul e tabu. De la 44 de dosare anuale cu pagube provocate de animalele sălbatice protejate (ursul și lupul – carnivorele mari) s-a ajuns la cifra de 2.500, iar reprezentanții statului recunosc că, în realitate, sunt mii de crescători de animale care nu mai apelează la procedura de despăgubire, fiind descurajați de sumele primite și birocrația prin care trebuie să dovedească paguba, mai ales că lupii duc prada în pădure, iar păgubitul nu are cum să demonstreze comisiei de evaluare unde e cadavrul de oaie, spre exemplu. În zona Covasna avem o densitate de 18,36 de urși pe suta de kilometri pătrati, iar în zone precum Brașov și Sinaia avem 100 de urși pe suta de kilometri pătrati. Specia s-a extins în așa fel încât a migrat spre nord-vestul țării, unde nu are un habitat adecvat precum cel din inima munților, urmând ca în cinci ani să auzim de decese și mutilări și în județele de la granița cu Ungaria.  România are de recuperat șase ani în care nu a mai recoltat din speciile de urși și lupi, carnivorele mari care încep să pună stăpânire pe toate tipurile de teritorii și care ucid mii de exemplare de ciută, căprior, cerb, etc. Am adunat date și informații de la specialiști, oameni din teritoriu și oficiali ai Statului Român. Da, urmează un material lung, dar vă invităm să îl parcurgeți pentru a afla adevărul nespus cu care românii crescători de animale și producătorii agricoli se confruntă din cauza protecțiilor sporite la anumite specii de animale sălbatice și a petițiilor semnate de cetățeni (cărora nu le-au fost prezentate toate informațiile necesar) și care s-au transformat în modificări legislative. Stereotip: Vânătorii = CriminaliSocietatea românească excelează în a implementa stereotipuri și generalizări: politicienii sunt corupți, polițiștii sunt proști, polițiștii sunt corupți, medicii sunt corupți, medicii sunt criminali, vânătorii sunt criminali. Aceste afirmații se regăsesc de fiecare dată când apare un caz izolat în care un medic greșește, un polițist e filmat, un politician e chestionat, unde se vede clar că respectivul nu are ce căuta într-o asemenea funcție. De o astfel de generalizare se „bucură” și vânătorii, cu toate că acestă ”meserie” este mai veche decât cea a prostituatelor, dar devenită de-a lungul istoriei o activitate practicată în special de cei nobili, vânătorul fiind un garant al echilibrului faunei într-un stat.În ultimii șase ani, în România, diferite Organizații Non Guvernamentale au demarat campanii ample prin care arătau acte de braconaj ori cadavre ale animanelor sălbatice cu scopul de a demonstra populației că vânătorul este dușmanul ecosistemului, reușind astfel să fie introduse sub protecție specii precum cea a ursului, a lupului, a cormoranului, a râsului etc. Dincolo de eticheta de vânători ”de trofee”, motivul pentru care există vânători e cel de a menține echilibrul speciilor sălbatice. Fondurile de vânătoare în care aceștia împușcă animale sălbatice funcționează după un set de reguli stricte, încălcarea lor ducând la rezilierea contractului de administrare a fondului de vânătoare. Am stat de vorbă cu deputatul Gheorghe Nacov, politician român, etnic bulgar, care, în repetate rânduri, a tras semnale de alarmă de la tribuna Parlamentului, explicând nevoia de a se elibera derogări pentru vânatul carnivorelor mari. Nacov este cunoscut și între vânători, fiind unul ”de-al lor”, el motivând că această pasiune vine cu responsabilitatea pe care vânătorul o are față de faună și natură. „Pot să vă spun că populația de urși a explodat. Asta se vede din apelurile la 112, asta se vede din teren, asta raportează vânătorii, asta raportează paznicii de vânătoare – unicii care se ocupă de acest lucru, nu tot felul de ONG-uri inventate. La nivel de 2016 s-a oprit vânătoarea la urs, a fost om măsură absurdă, lipsită de orice raționament. Când toată lumea recunoaște că avem cea mai mare populație de urs brun din Europa, iar în celelalte țări ale Uniunii Europene se vânează ursul brun, pentru a fi ținută populația sub control, pentru a menține calitatea acestei populații. Gândiți-vă, ca să înțelegeți și dumneavoastră, că vânătorul este păstorul faunei. Adică vânătorul este o persoană fizică, membră într-o asociație cinegetică, gestionară de fond de vânătoare, care are ca obligații îngrijirea, ocrotirea și extragerea faunei în condițiile legii. Și îngrijirea și ocrotirea sunt obligații legale ale vânătorului. Este unica persoană care are aceste obligații legale. Iar legea se numește Legea 407/2006 – a vânătorii și a protecției fondului cinegetic, lumea uită să spună și acest lucru. Acesta e numele legii: a protecției fondului cinegetic, iar cel care este obligat să o facă este vânătorul. Unicii bani care ajung la faună, indiferent dacă este faună de interes cinegetic sau nu, sunt cei pe care vânătorii îi dau prin asociațiile de vânătoare, indiferent că e vorba de cotizații sau taxe de participare la vânătoare”, explică Nacov.ONG-uri versus Asociațiile de vânătoriDeputatul Nacov este dușmanul etern al ONG-urilor de tip #rezist, prezentat pe paginile de socializare cu fragmente din declarațiile sale, scoase din context, cu scopul de a strânge cât mai multă antipatie împotriva vânătorilor. Președinții de ONG-uri le-au pus eticheta de criminali sau vânători de trofee, aducând argumente despre cât de greșită e vânătoarea și cât de mult trebuie protejate animanele sălbatice. De partea celaltă, Nacov, un ”client” al campaniilor de PR derulate de ONG-uri, își arată nemulțumirea față de faptul că activiștii civici din aceste organizații au o influență puternică, fără să facă eforturi prea mari, fără a avea cunoștințe de specialitate. „Aceste ONG-uri nu duc nici măcar un știulete de porumb în pădure, să ne înțelegem. Unicul care face acest lucru e vânătorul.În ce sens protejează aceste ONG-uri animalele? Pentru că beneficiază de fonduri! Ce fac cu ele?Unicul care are obligația și face acest lucru este vânătorul, iar dacă cineva dorește să hrănească fauna trebuie să o facă prin intermendiul unei asociații de vânătoare, ori aceste ONG-uri, eu nu am cunoștință ca aceste ONG-uri să fi contactat vreo asociație de vânătoare și să le spună că vor să sponsorizeze cu o anumită sumă de bani pentru a aduce mistreților, cerbilor și ursuleților „de pluș” hrană în pădure. Nu am cunoștință de acest lucru. Deci sunt doar niște minciuni. În plus, gândiți-vă la vânător, așa cum am mai spus, ca un păstor al faunei, adică ce face păstorul: are grijă de turmă, alege cei mai frumoși berbeci pentru împerechiere, ferește turma de urși, lupi, de boli și are grijă ca aceasta să se înmulțească. Sigur că același păstor ia miei, face brânză, dar cam asta face și vânătorul. Turma vânătorului este fauna de pe fondul lui de vânătoare. Are tot interesul să o înmulțească și să-i fie sănătoasă. Este logic ce spun.Ce interes au în schimb aceste ONG-uri? Au interesul ca tot mai multe specii să dispară sau să fie în pericol de dispariție. Vă explic de ce. Pentru că, dacă un animal este cu statut de conservare favorabil, nu prezintă niciun interes. Eu nu am auzit de vreun ONG care să dorească să protejeze mistrețul. Mistrețul este un porc, toată lumea mănâncă porc, porcul este porc, n-am auzit ca cineva să ceară bani pentru protecția mistrețului. În schimb ursul dă bine, ciocârlia dă bine, ciocârlia cântă frumos. Vai, vânătorii însetați de sânge vor să împuște, nu să vâneze, ciocârlii. La fel și cu urșii. Ce nu înțelege o parte a societății e că este vorba în primul rând de o știință, vorbim de cinegetică.Un ONG ce înseamnă? Trei persoane pot să facă un ONG. Un ONG este lipsa garanției oricărei competențe în orice domeniu vorbim, pentru că noi doi și cu o persoană, două, trei putem să facem un ONG de mediu și să protejăm canarul albastru și să zicem„domnule, noi suntem un ONG care protejează canarul albastru”.Da, probabil vom și găsi un biolog pe care să-l includem printre noi. Ce rație de competență am avea noi?Fiecare vânător promovează un examen de stat, susține un examen în fața unei comisii, formată din reprezentanți ai Ministerului Mediului. Orice vânător are un examen la bază, ceea ce nu este valabil pentru ONG-uri. Orice vânător are o perioadă de stagiatură în teren înaintea acestui examen, ca să nu mai vorbim de cursurile de mânuire ale armelor, ne referim strict la faună, recunoașterea faunei, biotop, obiceiuri. Acest lucru se întâmplă atât pe teren, cât și în sala de curs, inainte de a dobândi calitatea de vânător. Ulterior, prin participarea la aceste partide de vânătoare, dar nu numai, prin acțiunile de gospodărire a faunei la care participă, care intră în obligațiile acestor asociații, fiecare vânător știe mult mai mult decât marea majoritate a acestor ONG-uri luate împreună, iar faptul că aceste ONG-uri beneficiază de anumite fonduri pentru protecția anumitor specii, în ce se materializează această protecție? Pentru că protecție… de exemplu, ursul a fost atât de protejat încât a degenerat. Deci, ce vedeți dumneavoastră pe marginea șoselelor sau pe la tomberoane, ăsta este animalul numit urs brun? Nu mi se pare. Și câinii hoinari au fost lupi acum 10.000 de ani, dar nu mai sunt de mult lupi. Sunt niște câini hoinari fără stăpâni, săracii. Cam asta se întâmplă cu ursul. Așa a ajuns ursul, acest animal falnic, datorită protecției acestor ONG-uri sau a unor decizii, hai să le spunem politicos, neinspirate ale Ministerului Mediului în 2016”, a mai completat acesta.Fondul de vânătoare – Afacerea Potrivit legislației, o asociație care obține un contract de administrare al uni fond de vânătoare are o serie de obligații de îndeplinit și este controlată de către autorități, în vederea respectării acestora. Administratorii fondurilor de vânătoare se ocupă de suprafețele din contract din fonduri proprii, cotizații de la membri asociației și taxele de la partidele de vânătoare. Am stat de vorbă cu doi vânători care au în administrare un fond de vânătoare în județul Bistrița-Năsăud: Dan Buia și Dragoș Hârjoabă.  În ciuda campaniilor care îi portretizează ca vânători de trofee și oameni care fac avere de pe urma vânatului, cei doi vânători susțin că niciodată nu au încheiat un an cu profit, creditând firma cu sume între 10 și 30 de mii de euro. Printre cheltuielile pe care le au se numără cele cu hrana animalelor, combusitibil, salariile paznicilor de vânătoare (posturi obligatorii prin contract) și întreținerea mașinilor de teren (indispensabile pentru vizitele în teren). Aceștia achită și taxe către Statul Român, în valoare de aproximativ 10.000 de euro, pentru fondul de vânătoare pe care îl administrează. O taxă de membru într-o asociație de vânătoare este în medie de 1.500 de lei, dar pentru fondul de vânătoare administrat de cei doi nu s-a îndrăznit să se ceară membrilor mai mult de 8-900 de lei/an, luând în calcul zona și starea socială a acestora. „El (n.red. Dan Buia) a fost 23 de ani pădurar în Austria, adică el știe pădure mai mult decât oamenii de aici din zonă. Știe cum funcționează poveștile în Austria, știe cum funcționează vânătoarea în Austria, la noi totul e diferit din păcate, la noi cea mai mare problemă este impredictibilitatea pentru că astăzi este o lege și mâine este altă lege, poimâine se anulează prima lege și intră a treia lege și tot așa”, ni-l prezintă Dragoș Hârjoabă pe asociatul său. Indignarea lui Dan Buia provine din faptul că ONG-urile reușesc să aibă mai multă influență decât oamenii de specialitate, cei care zilnic găsesc în teren cadavre de animale sălbatice omorâte de urși și lupi. Mai mult, când un braconier intervine în fondul de vânătoare și ucide ilegal un urs, administratorul fondului trebuie să parcurgă mai multe proceduri și să suporte din cheltuielile proprii extragerea leșului, firme precum Protan SRL (societate autorizată pentru incendierea cadavrelor de animale sălbatice) cerând până la 2.000 de lei pentru o astfel de acțiune. „Din păcate, noi avem oameni fără specialitate lângă miniștrii noștri, neavând oameni specialiști, neavând oameni din teren, ne confruntăm cu niște probleme enorme. Toate țările spun: „protejați”. Dar noi am ajuns grădina zoologică a Europei. E frumos să fii grădina zoologică a Europei, dar am dori sa facă ceva și pentru noi. Din toate speciile astea de carnivore mari, să se mai recolteze, pentru că din cauza asta riscăm să dispară aceste animale.În țările occidentale, în Austria, Germania, Italia, Elveția au dispărut total râsul, lupul, ursul și vor să le protejeze mai mult, nu se poate! Noi avem deja efectivele prea mari de animale răpitoare. Aproape in fiecare zi găsești un cadavru, un căprior, o ciută, nu mai vorbesc de speciile la care ursul le mănâncă puii în primăvară. Cand au fătat scroafele toți porcii dispar, îi mănâncă ursoaicele, îi mănâncă urșii mari în perioada de primavară când apar la punctele de hrană, fiind zăpadă în dezgheț, atunci ursul îi ajunge și îi distruge. Ursul indiferent că îl ai sau nu, când administrezi hrană în teren pentru mistreț, e prezent acolo, domină punctele de hrană și de el nu te mai scapi indiferent ce se întamplă. Astăzi mănâncă la punctul de hrană, mâine mănâncă o oaie, mănâncă o vacă sau, cum spunem noi, îți rupe un cal și țăranul de la noi nu mai vine să te anunțe, să-ți spună că uite a venit ursul și mi-a omorât o oaie, ci își găsește problema lui, o ia în mână și spune „lasă că-l rezolv eu”. Îi pune o momeală sau cheamă un braconier și te trezești că găsești un leș de urs, astfel, își face fiecare dreptate cu mâna lui. Eu înțeleg pe cineva când spune „să protejăm!”. Să protejăm, dar să facă și ceva să protejeze, ori să ducă mancare, ori să protejăm 5%,  10%, 40%  și de acolo recoltăm 2% , exact cum ai avea dumneata o turmă de oi – le crești, le înmulțești, dar nu ai voie să mănânci lapte, nu ai voie să mănânci un miel, nimic absolut. În situația asta sunt asociațiile de vânătoare în România momentan. Părerea mea este că ONG-urile sunt alimentate din exterior cu foarte mulți bani. Ei nu știu, stau la apartamentul 45, la etajul șapte, în București sau mai știu eu pe unde, și de acolo spun „protejăm ursul”, protejăm aia, protejăm aia. Nu au cărat vreodată un sac cu porumb, nu au fost în teren niciodată, dar toți sunt cu mâna sus că protejăm, protejăm, protejăm. Nu așa se face o politică de a proteja ceva. Atunci protejezi ceva când ai interes să recoltezi, sa poți să crești și să ai un randament, altfel nu se poate face nimic”, explică Dan Buia.Daea: ONG-știi pun pe masa decidenților informații care nu au corespondent în realitateL-am contactat pe fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, cunoscut la nivel național pentru două proiecte majore: resuscitarea comerțului cu carne de oaie și încercarea de a stopa pagubele provocate de cormorani, păsări răpitoare, care nu au dușman natural, care s-au înmulțit extrem de mult și au provocat pagube totale producătorilor piscicoli.Înainte să trecem mai departe, vă invităm să vizionați un clip cu modul în care cormoranul se hrănește: Daea vorbește și despre necesitatea eliberării de derogări la urs, lup, păsări daunătoare, pentru prosperitatea producătorilor români și chiar pentru integritatea vieții acestora. „Tema pe care o abordați reflectă realitatea, izvorăște dintr-o nemulțumire aproape generală, indiferent unde te afli, indiferent cu cine vorbești, există această îngrijorare la fiecare producător agricol și nu numai, pentru că știm, cunoaștem, sunt cazuri multiple cu consecințe extraordinar de grele vis-a-vis de incidența unor situații care însemnă pe de-o parte pierderi de vieți omenești, pe de altă parte pierderi de recolte și cu efecte negative asupra desfășurării activității din producție. Mă refer aici la atacul animalelor sălbatice, atât în comunități, cât și la atacul acestor animale asupra culturilor înființate de producătorii români. Din acest punct de vedere, al îngrijorării, sigur că apar și acele semne de întrebare privind modul în care putem acționa într-o atare situație. Știm foarte bine că există Directiva Habitat a UE, modul în care trebuie să se acționeze în această direcție trebuie să fie, evident, prin introducerea la pagina juridică a acelor proceduri privind monitorizarea și gestionarea efetivelor de animale săbatice, în vedere păstrării biodiversității în spațiul european. Din acest punct de vedere, fiecare stat, inclusiv România, trebuie să intre într-o logică de cunoaștere și a acțiunii concrete. Trebuie stabilit modul prin care Directiva Habitat poate fi implementată la nivelul țării, cunoscându-se faptul că și la această directivă, cum e și la directiva cu păsările, există și un capitol de derogări, care înseamnă acțiunile pe care le poate lua fiecare stat în parte când aceste directive depășesc echilibrul impus prin normele de păstrare a biodiversității, dar și acțiunile concrete priivind eliminarea și prevenirea pagubelor pe care le suferă producătorii agricoli români. Faptul că nu se eliberează derogări la urs și la lupi, din punctul meu de vedere este o mare greșeală pe care o localizez în dreptul autorității statale, a Ministerului Mediului, care se ascunde în spatele unor justificări administrative, nu a acțiunilor concrete. Știm foarte bine că urșii, carnivorele mari precum lupii sau șacalii,- și iată că au trecut și Carpații, produc pagube la animale. În anumite zone, crescătorii de animale au renunțat la această procupare, speriați fiind de atacurile animalelor sălbatice, în special în zonele cu creșterea animalelor pe pășuni sau în golurile alpine. Într-un cuvânt, acolo unde activitatea zootehnică trebuia să se desfășoare în liniște și cu siguranța că acolo pot sta prospera crescătorii de animale și animalele. Dar Ministerul Mediului, după cum spuneam, autoritatea care gestionează acest domeniu, se ascunde în spatele unor prevederi din directivă pe care nu le interpretează în mod concret privind nevoile țării și lasă acestă interpretare într-un mod lipsit de răspundere, știindu-se că efectele nu sunt la Ministerul Mediului, ci la cei din agricultură, cei care într-un fel sau altul sunt afectați de atacul urșilor și al lupilor, atât la animale, cât și la oameni. Este inadmisibilă această situație și de fiecare dată trebuie să fie luate măsuri clare, pentru că România are cel mai mare efectiv de urși din Uniunea Europeană, cu mult peste echilibrul pe care trebuie să îl păstrăm în momentul în care dorim în țară să avem și o zootehnie în folosul românilor și păstrarea efectivelor de urși pentru a da contur biodiversității, în condițiile în care prevederile europene obligă statele membre să aibă grijă de aceste animale sălbatice. Însă, reducerea afectivelor de urși trebuie făcută tot timpul și mai ales în zonele unde această densitate este mare, cu alte cuvinte, unde efectivele fac pagube și atacă localități sau sfâșie cetățeni, pe unii ducându-i în cimitir. E foarte mult formalism la ONG-uri, formalism care se instalează urmând traseul interesului. Ei au o serie de programe care sunt impuse în mișcare și care sunt realizate în mare parte în mod formal. Pun pe masa celor care decid legislația o serie de informații care nu au corespondent în realitate, ma refer aici la efectivele pe care le prezintă, dinamica efectivelor, nu doar la carnivorele mari, ci și la păsări. Știți foarte bine că și în Directiva Păsări există reguli care imprimă o anumită conduită pentru fiecare stat în parte, există derogări atunci când sunt puse în pericol activitățile umane, producțiile umane, atât în agricultură, cât și în piscicultură. Mă refer la acel mare dușman al pisciculturiii: cormoranul. Eu sunt cunsocut în țară, mai ales de cei care într-un mod lipsit de analiză concretă au luat în derâdere explicațiile mele și intervențiile mele la timpul potrivit, când spuneam că această pasăre produce o serie întreagă de pagube piscicultorilor. Iată că și în partea de vest, nord-vest a țării, în Bihor, de exemplu, sunt plantații piscicole care și-au oprit activitatea datorită dezastrului cauzat de cormorani, păsări care nu au dușman natural. Cormoranii, la nivel național, mănâncă mai mult pește decât întrega populație de români. Iată că i-au îndepăratat pe piscicultori de activitatea pentru care s-au pregătit și în care au investit. Astăzi suntem în situația de a răspunde la întrebarea „Ce facem cu România?”: o lăsăm să devină o grădină zoologică, la interpretarea ochiului celui care vrea să vadă pentru câteva clipe România, ori lăsăm țara într-o ordine, încercând să o gestionăm cu interesul țării și al producătorului român?”, exemplifică fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea.  Comisia impotențeiÎn prima săptămână în care am început cercetările pe marginea acestui subiect, noi fiind din Cluj, am reușit în paralel să documentăm două spețe nefericite, oi moarte fiind atacate de șacali și lupi. În speța cu șacali era vorba despre moartea a 18 oi, dintr-un ocol situat într-o curte de casă (nu stână, nu extravilan), lucru care rezultă că animalele carnivore nu mai au rețineri pentru a ataca în zona rurală. Într-adevăr, șacalul nu este protejat de lege precum lupul, dar acest lucru a însemnat de fapt pentru păgubit că nimeni nu o sa îi achite contravaloarea oilor moarte. Intrați în primăria de la Mintiu Gherlii, am cerut să asistăm la ședința comisiei care a fost convocată să evalueze pagubele făcute de șacal. Rând pe rând, cei din comisie (reprezentanți ai Gărzii Forestiere, Gărzii de Mediu, ai primăriei Mintiul Gherlii, medicul veterinar) au enunțat argumente pentru care pgubitul ”își merită soarta”, asta deși la un simplu telefon, comisia a aflat de la Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor&Pescarilor Sportivi că nu au fost notate niciodată cote de recoltă la șacali în zona respectivă. În acest caz, păgubitul a completat zeci de hărtii, fără sens, comisia concluzionând că nu poate suporta cheltuiala produsă de șacali care trebuiau vânați, dar vânătorii n-au știut de ei, însă pe viitor vor lua în calcul să pună cote de vânat și ma Mintiu Gherlii. Cealaltă speță, mai gravă, s-a petrecut la nici 24 de ore de când am aflat de prima, fiind vorba de un cioban care a pierdut într-o singură noapte aproximtiv 100 de oi, toate ucise de o haită de lupi. Și aici a fost convocată comisia pentru despăgubiri, însă birocrația a fost în așa măsură încât pentru oile pe care lupii le-au cărat în pădure nu s-au acordat despăgubiri pentru că ”nu exista o probă că au fost mâncat de lupi”. Adică, dacă păgubitul n-are măcar norocul ca lupul sau ursul să lase în urma cadavrul, neapărat cu urechea în care e pus crotalul, pentru ca să bată cu cifrele din registru, atunci Statul Român îl salută din mers. În cele din urmă s-a stabilit suma de 33.000 de lei, pe care păgubitul o va primi după mai bine de șase luni, vecinul său, la care ursul i-a distrus stupii de albine și-a primit despăgubirea după 11 luni. Cu toate acestea, suma pentru care Statul Român l-a despăgubit pentru cele 82 de ori probate clar ca fiind ucise de lupi este extrem de mică, dat fiind că majoritate oilor ucise erau gestante, iar producătorul nu va avea marfă de Paști. În România există 2.153 de fonduri cinegetice, dintre care, în 1.542 este semnalată prezența ursului. Estimările neoficiale arată că în România sunt acum aproximativ 12.000 de urși, ca urmare a faptului că din 2016 nu au mai existat cote de recoltă petru această specie. În privința lupilor, situația este la fel de dură, dacă nu mai gravă, pentru că lupii au strategii de atac și sunt greu de reperat sau îndepărtat. În 2012 a fost demarat proiectul LIFE FOR BEAR, pentru care Statul Român a primit finanțare de la Uniunea Europeană pentru derularea acestuia pe o perioadă de 7 ani. Luna aceasta, inginerul Ramon Jurj, managerul acestui proiect, a prezentat rezultatele. În cadrul cercetărilor, 22 de urși au fost monitorizați prin GPS, aceștia fiind capturați și relocați după ce au cauzat pagube serioase în rândul oamenilor și a animalelor. Rezultatul este unul șocant: niciun urs tranchilizat și relocat într-un habitat adecvat nu și-a reabilitat comportamentul. Vă invităm să vă convingeți prin următorul clip: Video Managerul proiectului LIFE FOR BEAR: Niciun urs relocat nu s-a reabilitatȘtim de problemă. Situația e gravă. Mai stăm un pic și vedem ce facemTot a clișeu sună și acest intertitlu. Într-o notă optimistă, ministrul Mediului – Tanczos Barna recunoaște că trebuie reluată cota de recoltare pentru carnivorele mari și că România are de recuperat șase ani în care ursul s-a înmulțit în mod haotic. Însă justificarea pentru care astăzi nu se iau măsuri concrete pentru a preveni atacurile carnivorelor mari e că nu există un studiu concret cu numărul acestora. ONG-urile propun o bază de date cu ADN-uri extrase din fecalele animalelor sălbatice, însă acest lucru este imposibil și, chiar dacă s-ar realiza, ar fi inutil, dat fiind că durata de identificare s-ar întinde pe ani buni, iar riscul ca la sfâșitul studiului să nu fie date conforme cu realitatea este de 1000%. Imaginați-vă cât de greu este să identifici câte albine sunt într-un stup, darămite exemplarele de urs sau lup pe întreg teritoriul României. Culmea, ministrul susține că anul acesta vor fi identificați toți urșii și în funcție de numărul acestora se vor elibera derogări pentru recoltarea exemplarelor. „Ne lipsește o piesă din aces puzzle: evaluarea populației, lucru care s-a încercat anul trecut de două ori.Am toate speranțele că anul acesta vom și reuși în perioada optimă de evaluare a populației să facem o evaluare numerică, lucru care s-a făcut până în 2016 an de an, chiar dacă toate metodele care au fost aplicate an de an sunt contestate de unii care, așa cum am mai spus, au percepția, dar nu au cunoștința și știința. Deci, în momentul în care punem această piesă de puzzle în acest peisaj complet științific putem să facem o estimare de populație și o eventuală cotă de intervenție bazată pe ultima cifră din evaluare.Până atunci ne putem baza strict pe cifrele oficiale ultimele, care au fost la un moment dat în 2016, acum înțeleg că s-a făcut o nouă raportare în 2019, pe alte metode de evaluare, toate aceste evaluări duc undeva la o populație de peste 6.000-7.000 de exemplare.Din punctul meu de vedere, nu se va putea rezolva soluția din cote de prevenție sau de extragere. Deci nu este singura soluție. Ursul a găsit soluția, s-a dus la Călărași, la Craiova și a fost și prin Galați și prin Bihor. Ursul a găsit soluția pentru că suprapopularea unor habitate duce automat la expulzarea din acel habitat a exemplarelor mai slabe, a femelelor cu pui. Vom avea o țară foarte bogată în urși începând de la Galați până la Arad și de la Craiova până sus în Maramureș sau în Botoșani, practic, nu va mai exista județ fără urși. Nu cred că acesta este scopul.Căutăm soluțiile științifice, inclusiv cu specialiștii. Trebuie să facem pachet de soluții: protecție pentru fermieri, păstrarea acestei acceptanțe pentru a nu aluneca pe partea cealaltă de soluționare nelegală și neetică a problemei. Soluții pentru fermieri în anumite zone ale culturilor de câmp care atrag ursul și care asigură un habitat artificial extraordinar de bun pentru aceste specii, porumbul, spre exemplu. Porumbul nerecoltat este mană cerească pentru urs în perioada de iarnă. Deci toate aceste elemente combinate pot duce la un management rațional, corect, științific al acestei specii. Va fi foarte greu să recuperăm cei cinci ani de inactivitate. Lucrurile au fost lăsate intenționat să fie scăpate de sub control, asta este acum situația. Din păcate, inclusiv în mentalul public s-au făcut schimbări spectaculoase pentru că oamenii de știință au făcut pasul înapoi, n-au fost lăsați de Ministerul Mediului și de autorități să vină cu un plan și să explice cu argumente științifice care este situația și am rămas în zona percepției, iar percepția ne-a adus unde ne-a adus. În niciun caz nu putem rezolva problema doar prin cote de prevenție”, a declarat ministrul Mediului, după ce a asistat la prezentare făcută de managerul Life for BEAR. Rețetă pentru proști, de la un inconștientPrin prisma platformei media RFI, directorul ONG-ului Agent Green – Gabriel Păun, cel mai mare influencer din România în domeniul mediului (tăieri ilegale și animale sălbatice),  prezintă cum s-a derulat întâlnirea lui cu o ursoaică cu pui, explicând oamenilor că trebuie să știe cum să se comporte în pădure: să bați din palme când vezi ursul, că nu te atacă, ci își vede de treabă. Badum tsssss!Video: Cum să scapi de atacul ursuluiÎn încheiere, Strict Secret vă prezintă partea aia de realitate pe care ong-urile nu o arată, cu fotografii îngrozitoare ale românilor uciși de urs, a sutelor de persoane mutilate, a sutelor de mii de animale sfâșiate. După ce ați plâns cu toții pe Facebook pentru Arthur, poate meditați puțin și la cealaltă parte a problemei. 

Source link