Connect with us

Prin Oras

VIDEO – Va fi finalizată în luna iunie Baza Sportivă „La Terenuri”? Cum arată, în acest moment, „80% grad de realizare”

Alex Campian

Published

on

VIDEO – Va fi finalizată în luna iunie Baza Sportivă „La Terenuri”? Cum arată, în acest moment, „80% grad de realizare”

Primăria municipiului Cluj-Napoca a anunțat începerea lucrărilor la noua bază sportivă „La Terenuri” în 30 iunie 2020.Pe panoul de șantier, este trecută durata de execuție a lucrărilor de 12 luni, în intervalul 4 mai 2020 – 4 mai 2021.Nu a fost să fie, dar au fost anunțate noi termene ulterioare.În 11 iunie 2021, după vizita sa pe șantier, Emil Boc declara că baza sportivă este realizată în proporție de 30% și că „termenul contractual este luna septembrie, la care pot fi adăugate zilele ploioase în care nu s-a putut lucra, conform legii”.Anul trecut, în 16 iunie, în cadrul unei ședințe de Consiliu Local, primarul Boc anunța că noul termen până la care trebuie finalizată baza sportivă este 10 octombrie 2021.În luna iulie, într-o intervenție la un post de radio local, viceprimarul Dan Tarcea explica:„Ritmul nu este cel dorit. Am câteva rezerve că vor reuși să recupereze termenul, iar dacă nu, vom sancționa. Proiectul trebuie finalizat anul acesta.”Chiar dacă viceprimarul Tarcea declara că proiectul trebuie finalizat în 2021, acum putem spune că trebuia. Baza nu a fost terminată, iar în 12 februarie 2022, edilul a povestit la radio despre un nou termen de finalizare – sfârșitul lunii iunie:„Avem 3 proiecte care sunt în întârziere, sunt proiecte mai vechi pe care le-am mai avut în întârziere, despre care tot am mai povestit, este vorba de baza sportivă de la Terenuri, bază sportivă care ar fi trebuit să fie gata încă de anul trecut; nu s-a întâmplat acest lucru. În acest moment suntem la 80% grad de realizare, deci mai sunt încă 20% de realizat. Un nou termen avansat de către constructor, după ce a făcut toate evaluările, este sfârșitul lunii iunie al acestui an.Dacă își păstrează aceeași mobilizare, pe care au avut-o în ultimele luni, lucrurile ar trebui să se finalizeze la sfârșitul lunii iunie, astfel încât clujenii, mănășturenii, și, după aceea, toți clujenii să se poată bucura de o nouă bază sportivă. Deja lucrurile prind contur, sunt arbori plantați, sunt aparate de fitness montate, este gazon montat deja pe anumite zone, dar încă mai sunt anumite zone de clarificat și de modernizat acolo.”Ziar de Cluj a făcut o vizită pe șantier, pentru a vă arăta ce înseamnă, concret, „80% grad de realizare”. Dacă baza va fi finalizată în luna iunie, lucrările vor fi durat 2 ani în loc de unul. Dacă…Nu suntem experți tehnici, dar, în imaginile de mai sus, pare a mai fi mult de lucru, iar ritmul de lucru nu pare unul debordant.Lucrările de la Baza Sportivă „La Terenuri” sunt executate de asocierea formată din SC RoVerde Landscaping SRL Petrești, jud. Ilfov – SC Open Trans SRL Sfântu Ilie, jud. Suceava – SC Electrogrup SA Cluj-Napoca – SC Cris Garden SRL București – SC Prospect Dream SRL.Contractul a fost semnat în 2020, la sfârșitul lunii aprilie, și avea valoarea de 5,5 milioane de euro, fără TVA.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Orasul Tau

Poliția Română, prezentă la datorie în zona Tarnița: „Acționăm pentru ca weekendul să se încheie în siguranță, nu cu neplăceri

Stefania Heinz

Published

on

Într-o postare publicată pe rețelele de socializare, Poliția Română anunță că acționează și în acest weekend pe Drumul Județean 107P, în zona turistică Tarnița, una dintre cele mai frecventate destinații din județul Cluj în sezonul estival.

 

📍 „Acționăm pentru ca weekendul să se încheie în siguranță, nu cu neplăceri”, transmite instituția. Echipajele sunt prezente pe traseu pentru a preveni staționările neregulamentare, care pot cauza blocaje în trafic și disconfort atât pentru localnici, cât și pentru turiștii care aleg să se relaxeze în zona lacului.

„Ne dorim ca toți cei care se bucură de natură să ajungă acasă fără griji”, mai spun reprezentanții Poliției, care subliniază că prezența lor are un caracter preventiv, dar ferm, în sprijinul siguranței rutiere.

👮‍♂️ Autoritățile le mulțumesc celor care aleg să respecte regulile și spațiul celorlalți participanți la trafic. Sub mesajul prietenos „Enjoy the views, respect the rules ✌️”, Poliția încurajează comportamentele responsabile, în special în zonele turistice aglomerate.

 

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Prin Oras

RIVUS Cluj-Napoca găzduiește cea mai mare librărie Cărturești și un nou concept de edutainment în premieră națională

Alex Campian

Published

on

Cărturești aduce la Cluj-Napoca, în cadrul proiectului RIVUS, cea mai mare librărie din rețea și un concept revoluționar de edutainment, într-un spațiu de 2.500 mp desfășurați pe două niveluri. Noua locație va reuni, în premieră națională, o selecție vastă de cărți, produse de papetărie, articole home decor, jucării, dar și o cafenea, zone pentru ateliere, expoziții și evenimente dedicate artei și culturii românești.

Proiectul Cărturești din RIVUS va funcționa ca un centru cultural și educațional integrat, conceput ca un „lifestyle hub”, în care cititorii și vizitatorii vor descoperi experiențe interactive și spații de relaxare. De la ateliere creative și educaționale la evenimente de promovare a designerilor și artiștilor locali, noua librărie va deveni un punct de referință în peisajul cultural al Clujului.

„De peste două decenii, Cărturești construiește comunități în jurul cărții. Suntem onorați să fim brand ancoră în RIVUS și să oferim publicului din Cluj o selecție diversă de cărți în română, maghiară și engleză, dar și spații dedicate pasiunilor, evenimentelor și descoperirilor culturale”, a declarat Adrian Păun, Head of Marketing Cărturești.


RIVUS – Reconversie urbană la scară mare

RIVUS este cel mai amplu proiect de reconversie industrială din România, dezvoltat de companiile IULIUS și Atterbury Europe, cu o investiție de peste 550 de milioane de euro. Amplasat pe fosta platformă Carbochim, proiectul își propune să transforme un fost spațiu industrial de 14 hectare într-un pol urban modern și vibrant.

Pe lângă cea mai mare suprafață de retail din România (142.000 mp), RIVUS va include peste 400 de magazine, restaurante-concept, cafenele orientate spre râul Someș, un parc de peste 5,2 hectare, spații culturale, birouri premium și facilități de entertainment pentru toate vârstele. Proiectul integrează și soluții verzi – grădină japoneză, acoperișuri înierbate, fațade verzi – alături de peste 700 de copaci maturi și 100.000 de plante decorative.

„Ne dorim ca RIVUS să devină o destinație-experiență pentru întreaga comunitate. Împreună cu Cărturești, lansăm un concept de edutainment în premieră națională, un spațiu dinamic în care lectura, joaca, arta și educația se întâlnesc într-un mod inedit”, a declarat Oana Diaconescu, Head of Leasing Retail IULIUS.

Proiectul se află în etapa de autorizare și a fost aprobat de Consiliul Local Cluj-Napoca în august 2024. Este primul proiect din România realizat de celebra firmă de arhitectură UNStudio, gândit în colaborare cu comunitatea locală.


Mai multe detalii despre proiect pe
🌐 www.rivus.ro
📸 Instagram: @rivuscluj
📘 Facebook: facebook.com/rivuscluj

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Magia Nopții la Cluj Never Sleeps, surprinsă de fotograful Lucian Nuță

Egon Kilin

Published

on

Weekendul trecut, Clujul a fost din nou cuprins de farmecul nopții, odată cu ediția spectaculoasă Cluj Never Sleeps. Pe strada Iuliu Maniu, locul unde istoria se întâlnește cu energia urbană, trupa Eternal Flames a încins atmosfera cu un show de foc plin de emoție, lumină și adrenalină. 🔥🌙

În mijlocul acestui spectacol vizual impresionant, fotograful Lucian Nuță a reușit să surprindă esența momentului în imagini de o forță rară – cadre care redau nu doar mișcarea flăcărilor, ci și vibrația publicului, conexiunea dintre artiști și oraș, și acel „ceva” magic ce transformă o noapte de vară într-o amintire de neuitat. ✨

📷 Lucian este cunoscut pentru talentul său de a captura momente autentice, iar seria de fotografii de la Cluj Never Sleeps dovedește încă o dată măiestria sa. Fiecare imagine transmite povestea unei nopți în care arta, pasiunea și orașul au bătut la unison.

#cluj #clujulmagic #clujneversleeps #eternalflames #luciannuta #artaînstradă #noapteamagică

Foto: Lucian Nuta

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom