Sponsorizat
Social

Înscrierile pentru Gala de Excelență „10 pentru Cluj” – ediția 17 – se prelungesc până în 26 noiembrie

Sponsorizat
Sponsorizat

Gala de excelență „10 pentru Cluj” reprezintă un eveniment dedicat valorificării performanțelor elevilor și profesorilor din municipiul Cluj-Napoca. Organizat de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, cu sprijinul mediului de afaceri și al instituțiilor locale, evenimentul premiază tinerii care au obținut rezultate remarcabile pe parcursul anului școlar 2024–2025.

Înscrierea în concurs

Poate fi nominalizat orice tânăr cu vârsta între 3 și 18 ani care s-a remarcat prin rezultate de excepție în anul școlar 2024–2025.

Dosarul de înscriere trebuie să conțină:

  • formularul de înscriere completat;

  • opisul dosarului;

  • copie după actul de identitate (C.I. sau certificat de naștere);

  • CV / fișa competițiilor, conform Regulamentului;

  • copii ale diplomelor obținute;

  • descrierea competițiilor la care elevul a participat;

  • o recomandare din partea unui profesor, antrenor, expert sau, în situații excepționale, din partea părinților;

  • orice alte dovezi relevante ale excelenței în domeniul nominalizat.

Pentru înscrierea unui grup: dosarul va include documentele de identitate și CV-urile tuturor membrilor, iar restul documentelor vor viza activitatea și rezultatele obținute de grupul respectiv în anul școlar 2024–2025.

Categorii de premiere

Gala cuprinde patru mari categorii:

  • Categoria A: elevi de liceu

  • Categoria B: elevi din ciclul gimnazial

  • Categoria C: elevi din ciclul primar

  • Categoria D – „Prichindeii cetății”: copii preșcolari din grădinițe de stat și particulare

Secțiuni de concurs

Pentru categoriile A și B (liceu și gimnaziu):

  • Ambasador pentru Cluj

  • Arte – ansambluri

  • Arte – individual

  • Inovație

  • IT

  • Mediu

  • Social

  • Sport de echipă

  • Sport individual

  • Științe

Pentru categoria C (ciclul primar):

  • Ambasador pentru Cluj

  • Arte – ansambluri

  • Arte – individual

  • Social

  • Sport de echipă

  • Sport individual

  • Științe

Notă: Echipele de majorete se înscriu la „Sport de echipă”, nu la „Arte – ansambluri”.

Nominalizarea la mai multe secțiuni presupune depunerea unui dosar separat pentru fiecare secțiune.

Pentru categoria D – „Prichindeii cetății”:

Se pot înscrie preșcolari cu rezultate în arte, sport sau alte domenii de activitate.

Premii speciale

Se păstrează tradiția acordării titlului „Profesorul anului”, deschis atât profesorilor elevilor înscriși, cât și cadrelor didactice care îndeplinesc criteriile disponibile pe www.10pentrucluj.ro.

De asemenea, se acordă și titlul „Elevul anului”, selectat pe baza rezultatelor obținute la concursuri și olimpiade (județene, naționale și internaționale), a activităților extracurriculare și a implicării în acțiuni de voluntariat.

Criterii de jurizare

Evaluarea dosarelor se va face în funcție de:

  • relevanța rezultatelor pentru secțiunea la care elevul este nominalizat;

  • contribuția la dezvoltarea activității practicate;

  • impactul asupra imaginii municipiului Cluj-Napoca;

  • rezultatele obținute la competiții naționale și internaționale;

  • implicarea în activități școlare și comunitare;

  • excelența în domenii noi sau inovatoare.

Comisia de jurizare va include reprezentanți ai mediului universitar, ai Inspectoratului Școlar Județean Cluj, ai ONG-urilor, ai Primăriei, specialiști din domeniile secțiunilor și reprezentanți ai sponsorilor.

Depunerea dosarelor

Dosarele trebuie depuse integral, conform Regulamentului, până la termenul limită, și se pot transmite:

a) Online, la adresa: registratura@primariaclujnapoca.ro, cu subiectul „Gala de excelență – 10 pentru Cluj”
b) Fizic, la oricare dintre sediile Registraturii:

  • Centrul de Informare pentru Cetățeni – str. Moților nr. 7

  • Primăria Gheorgheni – Aleea Băișoara nr. 4A

  • Primăria Mănăștur – str. Ion Meșter nr. 10

  • Primăria Iris – Piața Karl Liebknecht nr. 7-8

  • Primăria Mărăști – str. Porumbeilor nr. 41

  • Primăria Someșeni – str. Traian Vuia nr. 41

  • Primăria Zorilor – str. Pasteur nr. 60

Facebook Comments Box
Stefania Heinz

Recent Posts

Restricții de trafic în Grigorescu: Trasee CTP deviate din 15 aprilie din cauza lucrărilor din Piața 14 Iulie

Cartierul Grigorescu intră din nou în „șantier activ”, iar harta transportului public se redesenează temporar.…

20 hours ago

Cabinetul Stomatologic Diacicov – locul unde zâmbetul devine prioritate

Într-o perioadă în care tot mai mulți oameni își doresc nu doar sănătate, ci și…

2 weeks ago

Charles Montgomery, invitat internațional la TILIA – Summitul Orașelor din România, organizat la Iași

Pentru prima dată în România, unul dintre cei mai influenți urbaniști ai lumii, Charles Montgomery,…

3 weeks ago

Povestea vinurilor Zaig & Engelhardt– comoara redescoperită din inima Transilvaniei

Într-o zonă unde timpul pare că a încetinit, iar dealurile Transilvaniei spun povești la fiecare…

3 weeks ago

Urban Kinetics: Clinica din Cluj care schimba modul in care sunt tratate durerile de spate

Tot mai mulți pacienți aleg tratamente personalizate, non-chirurgicale, pentru dureri lombare, hernii de disc și…

3 weeks ago

De ce se simte miros în Cluj-Napoca în această perioadă. Explicația oficială

În ultimele zile, mai mulți clujeni au semnalat apariția unor mirosuri neplăcute în diferite zone…

3 weeks ago