Connect with us

Sport

Aproape o treime dintre români nu cred că vor rămâne la același loc de muncă până la 60 de ani

Stefan Petre

Published

on

Un angajat român din trei crede că nu îşi va putea păstra aceeaşi slujbă sau una similară până la vârsta de 60 de ani/ Foto: pixabay.com

Economie

Un angajat român din trei crede că nu îşi va putea păstra aceeaşi slujbă sau una similară până la vârsta de 60 de ani, cu 4% peste media Uniunii Europene (UE).

Un angajat român din trei crede că nu îşi va putea păstra aceeaşi slujbă sau una similară până la vârsta de 60 de ani/ Foto: pixabay.com

  Un angajat român din trei (31%) crede că nu îşi va putea păstra aceeaşi slujbă sau una similară până la vârsta de 60 de ani, cu 4% peste media Uniunii Europene (UE), potrivit celui mai recent raport al Agenţiei Europene de Securitate şi Sănătate în Muncă, analizat de o companie specializată în consultanţa de resurse umane, citată de agerpres.ro Datele analizate relevă faptul că, în comparaţie cu alte state, în Portugalia, doar 16% dintre angajaţi consideră că nu şi-ar putea menţine acelaşi parcurs în carieră până la vârsta de 60 de ani, în timp ce în Germania procentul este de 17%, iar în Italia de 21%.CITEȘTE ȘI:
Sectorul imobiliar din România, considerat cel mai expus la riscul de spălare de baniLa polul opus se află Franţa şi Slovenia, unde 44% dintre francezi, respectiv 43% dintre sloveni, se văd în viitor într-un alt loc de muncă decât cel actual. Conform analizei de specialitate, percepţia mediului de business de la începutul anului s-a schimbat la jumătatea acestuia, de la stadiul de „revenire” de după pandemie la „precauţie”, respectiv de la „recrutare” s-a ajuns la „restructurare” sau de la „dezvoltare” la „stabilizare”.„Provocările economice şi sociale vor continua şi în următoarele luni. Modificările fiscale aduc schimbări importante în mai multe sectoare cheie din economie. În domeniul IT, s-ar putea observa, în 2024, o limitare a creşterii remuneraţiilor sau a recrutărilor. De asemenea, sectorul real estate, dar şi cel bancar, ar putea întâmpina dificultăţi din cauza unui eventual ritm mai încetinit al construcţiilor civile, care ar putea aduce un acces limitat la credite. Transformări majore au loc, însă, şi în mediul economic internaţional, iar acest lucru ar putea aduce României oportunităţi, prin relocarea operaţiunilor unor organizaţii europene sau globale în ţara noastră, dar şi prin dezvoltarea de noi afaceri, în special în sectorul de bunuri de consum, automotive şi chiar şi aeronautic, care ar avea un impact pozitiv asupra economiei naţionale”, notează sursa citată.Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Source link

Facebook Comments Box

Info

Scandal U Cluj – CFR: A fost ură etnică? Poliția dezvăluie ADEVĂRUL!

Cosmin Ardelean

Published

on

Fan U Cluj, reținut pentru atacul cu sticlă asupra unui suporter CFR după derby!

Poliția Cluj a anunțat reținerea suporterului U Cluj acuzat că a lovit cu o sticlă un fan al rivalilor de la CFR Cluj, în urma incidentelor violente de după marele derby din 31 martie 2025.

Conform anchetei, în acea seară, doi tineri de 19 ani au sesizat Poliția că au fost agresați în Parcul Central de un grup de persoane necunoscute. Unul dintre ei a suferit răni grave la față, fiind lovit cu o sticlă.

Poliția a demarat o investigație amplă, iar în urma cercetărilor, au fost identificate 8 persoane implicate în agresiune: 7 adulți (cu vârste cuprinse între 25 și 35 de ani) și un minor de 16 ani.

Pe 5 aprilie, a fost reținut principalul suspect, un bărbat de 38 de ani din Cluj-Napoca, acuzat că a aruncat sticla. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore.

Poliția Cluj a reiterat că incidentul nu are conotație etnică, așa cum se insinuase inițial, infirmând acuzațiile liderilor UDMR Cluj.

Cercetările continuă pentru toate cele 8 persoane, fiind acuzate de tulburarea ordinii și liniștii publice. Bărbatul de 38 de ani este cercetat și pentru lovire sau alte violențe.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Sport

David Popovici devine cel mai rapid înotător din istorie la 50, 100 și 200 m liber

Maria Costea

Published

on

David Popovici face din nou istorie: cel mai rapid om din toate timpurile la 50, 100 și 200 de metri liber

La doar 20 de ani, David Popovici continuă să redefinească limitele natației mondiale. Vineri, 11 aprilie, sportivul român a anunțat cu mândrie pe pagina sa de Facebook că a devenit primul om din lume care a spart toate cele trei bariere de elită în stilul liber:

  • Sub 22 de secunde la 50 m

  • Sub 47 de secunde la 100 m

  • Sub 1:43 la 200 m

Performanța care a completat acest trio legendar a fost reușită chiar vineri, când Popovici a obținut un nou record național la 50 m liber, cu timpul de 21.83 secunde.

„De asta sunt tare mândru”, a scris David, într-un mesaj sincer și emoționant, care a rezonat cu fanii din toată lumea.


O revenire conștientă, după Jocurile Olimpice de la Paris

După ce a urcat din nou pe podium la Jocurile Olimpice de la Paris, Popovici a decis să ia o pauză de opt luni. Nu din cauza oboselii fizice, ci pentru a-și regăsi echilibrul interior.

„A fost nevoie de timp – pentru a respira, a mă bucura, pentru a înțelege ce am realizat și mai ales, pentru a mă reconecta cu de ce-ul din spatele acestui drum”, a explicat el.

Campionul vorbește deschis despre faptul că adevărata performanță nu înseamnă doar antrenamente sau medalii, ci mai ales claritate mentală, echilibru și bucuria sinceră de a înota.

„Am ales conștient această pauză, iar acum revin cu și mai multă claritate, motivație și încredere.”


Titluri naționale și un mesaj către fani

La Campionatele Naționale de Înot de la Otopeni, Popovici a cucerit deja aurul la 50 m, 100 m și 200 m liber, cu un timp excelent de 1:45.07 în proba de 200 m.

În stilul său autentic, David nu s-a limitat doar la medalii – a transmis și un mesaj deschis fanilor, invitându-i să fie parte din povestea înotului românesc:

„Energia voastră contează mai mult decât credeți!”


David Popovici nu doar că face valuri în bazin, ci și în inimile oamenilor. Cu maturitatea unui campion și sufletul unui adevărat lider, el inspiră o generație întreagă. Iar povestea lui abia începe.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Actualitate

Șoc la CFR Cluj! Paszkany și Mureșan, în fața judecății pentru FURT! Prejudiciu de 10 milioane de euro!

Cosmin Ardelean

Published

on

Cutremur la CFR Cluj! Paszkany și Mureșan, judecați pentru delapidare! Prejudiciu de 10 milioane de euro!

Un nou scandal de proporții zguduie fotbalul clujean! Procesul în care Arpad Paszkany (53 de ani), fost patron al CFR Cluj, și Iuliu Mureșan (71 de ani), fost președinte al clubului, sunt acuzați de infracțiuni grave este pe cale să înceapă.

Tribunalul Cluj a decis începerea procedurilor judiciare în acest dosar, în care Paszkany și Mureșan sunt acuzați de constituirea unui grup infracțional organizat, delapidare, evaziune fiscală și spălare de bani.

Acuzațiile sunt extrem de grave: cei doi foști conducători ar fi delapidat fonduri provenite din participarea echipei în grupele Ligii Campionilor, provocând un prejudiciu uriaș de aproximativ 10 milioane de euro clubului CFR Cluj. Se presupune că sumele ar fi fost deturnate între anii 2008 și 2013, prin intermediul unor contracte fictive încheiate cu firme offshore.

Arpad Paszkany, care a condus CFR Cluj până în 2017, este acuzat de:

  • Săvârșirea infracțiunilor de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat
  • Instigare la delapidare, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată
  • Instigare la evaziune fiscală în formă agravată și continuată
  • Instigare la spălarea banilor, în formă continuată

Iuliu Mureșan, înlăturat din conducerea clubului în aceeași perioadă cu Paszkany, este considerat complice la săvârșirea acestor fapte.

Între timp, Arpad Paszkany trăiește în Marbella, Spania, alături de iubita sa cu 24 de ani mai tânără, Antonela Pătruț, cunoscută pentru participarea la emisiunea “Insula Iubirii”.

Această perioadă controversată din istoria clubului CFR Cluj contrastează puternic cu succesele sportive obținute sub conducerea lui Paszkany: promovarea în Superliga, câștigarea a trei campionate și participarea în Liga Campionilor.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Cele mai citite