Categories: Sport

Continuă controversa privind deschiderea accesului în Complexul Sportiv „Iuliu Hațieganu”

Social

Deschiderea parcului sportiv „Iuliu Hațieganu” ar putea perturba activitatea didactică a Facultății de Educație Fizică și Sport. În același timp, deciza ar putea reprezenta un semnal de deschidere a administrației și universității în relație cu societatea. Ce decizie va lua UBB?

Complexul Sportiv „Iuliu Hațieganu”/Foto: turvirtual.ubbcluj.ro

  


Potrivit sondajului realizat de monitorulcj.ro, 52% dintre respondenți consideră că Parcul Sportiv „Iuliu Hațieganu” ar trebui să rămână gratuit pentru studenți, iar clujenii să plătească un preț modic pentru acces. De asemenea, 47% dintre respondenți cred că spațiul ar trebui transformat în parc public, gratuit pentru toată lumea. 



O deschidere cu impact majorO parte a Complexului Sportiv Universitar „Iuliu Hațieganu” (Parcul Babeș) dinspre râul Someș ar urma să fie accesibilă publicului larg de anul viitor.La finalul săptămânii trecute, reprezentanții Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul UBB semnalau că deși decizia este binevenită, aceasta ar putea implica anumite riscuri cu privire la desfășurarea actului educațional, precum și în ceea ce privește întreținerea spațiului, care ar putea fi afectat de accesul publicului. 



CITEȘTE ȘI: 
Rectorul UBB cedează presiunilor activiștilor civici și deschide parțial publicului Complexul Sportiv „Iuliu Hațieganu”. Cu riscul degradării unor investiții de milioane de euro.Consiliul Facultății de Educație Fizică și Sport a transmis, recent, un punct de vedere oficial rectoratului UBB pe tema deschiderii pentru public a Complexului Sportiv „Iuliu Hațieganu” „Deciziile cu privire la deschiderea parcului nu se iau în interiorul facultății. Acest aspect ține de decizia conducerii universității și sigur va fi găsită o soluție corectă în acest sens. 


Cred că aceste decizii sunt de importanță majoră, trebuie analizate bine, atât din punctul de vedere al oportunităților, cât și al riscurilor.Vineri am avut o ședință la nivelul consiliului facultății. Poziția consiliului Facultății de Educație Fizică și Sport, care coincide în mare parte cu ceea ce am declarat anterior, a fost transmisă către rectorat. 


Iar conducerea universității va lua decizia finală, în funcție de toate elementele care sunt puse pe masă”, a declarat, luni, decanul Facultății de Educație Fizică și Sport (UBB), Leon Gomboș, pentru monitorulcj.roPrintre riscurile aferente acestui demers, reprezentanții Facultății de Educație Fizică și Sport semnalau și posibilitatea perturbării actului educațional, precum și potențiala degradare a spațiului aferent complexului sportiv. „Dacă parcul se deschide către public, procesul didactic va avea parte de tot felul de spectatori, care vor face diverse comentarii și nu se vor opri doar la comentarii și vor afecta, cred eu, destul de grav procesul didactic. Din acest punct de vedere, nu mă încântă ideea, și nici pe colegii mei. Din punct de vedere social, nu aș avea nimic împotrivă. Pe de altă parte, îmi pun o mare problemă, acest parc arată acum foarte bine și ne mândrim cu acest lucru, pentru că lucrează o mulțime de oameni să îl îngrijească, să îl păzească și să îl aranjeze. Din momentul în care este deschis către public și mai mult decât este deschis acum, atunci acest parc s-ar putea să aibă de suferit și prin prisma aspectului pe care îl are, dar aceasta nu este neapărat o problemă a mea sau a facultății la care îmi desfășor activitatea. Iar aici, nu îmi dau cu presupusul, este aproape o certitudine că este așa, este greu să controlezi mase mari de oameni și am experiența anumitor competiții care au fost desfășurate în parc și când era un aflux mai mare de populație. Oamenii se apucau să fumeze, să arunce mizerii, să bea o bere, ori așa ceva, într-un parc sportiv, nu este permis, ori nu ar trebui să fie permis”, declarau recent reprezentanții Facultății de Educație Fizică și Sport. „Nu trebuie făcut din deschiderea parcului subiect electoral”Solicitarea activiștilor civici clujeni privind deschiderea Parcului Sportiv „Iuliu Hațieganu” datează de mai bine de un deceniu. Deși demersul este apreciat de societatea civilă din Cluj-Napoca, reprezentanții acesteia avertizează cu privire la implicațiile unei asemenea decizii. După cum arată Adrian Dohotaru, președintele Asociației Societate Organizată Sustenabil, o asemenea măsură nu trebuie exploatată electoral. „De mai bine de un deceniu propun ca UBB să își deschidă campusul sportiv. Am reluat propunerea săptămâna trecută cu un extras de carte funciară în care arăt că proprietară pe partea dinspre râu a parcului e Primăria. (…). UBB a răspuns prompt că ia în calcul propunerea, dar trebuie să definitiveze detaliile juridico-administrative cu primăria pentru o posibilă deschidere cu acces general și gratuit în preajma alegerilor rectorului UBB, dar și de primar, din primăvara-vara anului 2024. Din start, cred că parcul poate fi deschis de toamna aceasta sau iarna, când afluxul e mai mic, nu trebuie făcut din deschiderea parcului subiect electoral”, notează Adrian Dohotaru în cadrul unui mesaj publicat pe pagina de Facebook.Printre argumentele aduse în favoarea accesului public în cadrul complexului sportiv, figurează asemenea aspecte precum:Deschiderea parcului la Somel și Canalul Morii, potrivit proiectului inițial asumat de dr. Iuliu Hațieganu. Realizarea unui spațiu public verde-albastru la Someș, un spațiu continuu, în afara traficului auto.Schimbarea paradigmei de mobilitate din Cluj, printr-un gest simbolic de deschidere a spațiilor pietonale și velo. monitorulcj.ro a formulat o solicitare către UBB în privința deciziei pe care o va lua universitatea cu privire la deschiderea pentru public a complexului sportiv, în condițiile în care Facultatea de Educație Fizică și Sport a ridicat o serie de obiecții cu privire la acest demers. De altfel, și Primăria Cluj-Napoca trebuie să aducă o serie de clarificări cu privire la caracterul acestui spațiu, dar și cu privire la modul în care va fi gestionat și întreținut Complexul Sportiv „Iuliu Hațieganu” odată cu deschiderea accesului pentru public. Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:



Source link

Facebook Comments Box
Stefan Petre

Recent Posts

Cel mai mare glob de zăpadă din România va fi atracția principală la un târg de Crăciun inedit din Cluj-Napoca.

În perioada 23 noiembrie – 8 decembrie, Cluj-Napoca va găzdui cea de-a șaptea ediție a…

2 days ago

Un spectacol pe care nu-l vei uita niciodată. Cei mai talentați rideri din lume SuperEnduro World Championship – GP of Romania VIDEO

Pe 18 ianuarie 2025, Sala Polivalentă BTarena din Cluj-Napoca se transformă într-o arenă a adrenalinei…

3 days ago

Impact violent pe strada București din Cluj-Napoca: Scuterist proiectat câțiva metri după coliziunea cu un SUV

Un grav accident de circulație a avut loc astăzi, pe strada București din Cluj-Napoca, implicând…

4 days ago

DJ Bobo a electrizat Clujul: primul concert susținut în România s-a încheiat cu piesa “Freedom”

Seara trecută, Cluj-Napoca a fost epicentrul muzicii dance, găzduind unul dintre cele mai așteptate evenimente…

5 days ago

Dispeceratul Termoficare Napoca: Tehnologia și modernizarea aduc eficiență și siguranță pentru clujeni (P)

Termoficare Napoca trece printr-un amplu proces de modernizare, aducând în prim-plan tehnologia de ultimă generație…

1 week ago