Connect with us

Sport

Copiii inhalează gaz din BALOANE ca să simtă că s-au drogat. „E la dispoziția oricui. Așa sărbătoresc la vârste de 11-13 ani” VIDEO

Stefan Petre

Published

on

Copii care inhalează gaz din baloane ca să se simtă drogați / Foto: Europol - Facebook

Actualitate

A apărut o nouă modă în rândul copiilor și tinerilor care vor să simtă efectele drogurilor. Gazul ilariant din baloane, deși este extrem de toxic, este inhalat deseori de adolescenții români.

Copii care inhalează gaz din baloane ca să se simtă drogați / Foto: Europol – Facebook

  Europol a tras un semnal de alarmă privind gazul din baloane, care mai este numit „funny gas” din cauza efectelor pe care le are, similare cu cele ale drogurilor.Sindicatul a publicat și o filmare cu fete care par a fi în clase de gimnaziu, care „sărbătoresc începerea școlii” prin inhalarea acestui gaz. „11-13 ani? Cam aceasta este vârsta fetelor din imagine care “sărbătoresc” începerea noului an școlar. Euforie, amețeli, halucinații, stări de sufocare dar și stare de anxietate sunt doar câteva dintre efectele pe care le oferă protoxidul de azot, cunoscut popular drept “gaz ilariant” sau “funny gas”. Acest gaz este la dispoziția oricui, fiind oferit spre vânzare la o simplă căutare pe web. Cu toate că acest gaz este utilizat în mod special în domeniul medical, auto și în cel alimentar, tot mai mulți tineri îl caută pentru aparentele efecte apropiate de droguri. Din păcate, nu există nicio Interdicție sau condiționalitate în achiziție sau utilizare. Nu figurează pe lista substanțelor interzise iar utilizarea lui în rândul tinerilor a căpătat o amploare în special în rândul copiilor. Se poate vedea în imagini tubul de gaz ascuns în ghiozdan iar cu ajutorul baloanelor, preiau gazul și îl inhalează. Este doar începutul obișnuinței cu consumul…”, a transmis sindicatul Europol.Cum ne afectează protoxidul de azot În 2021, Agenţia Naţională Antidrog (ANA) trăgea un semnal de alarmă cu privire la apariția unui nou tipar de consum de substanțe psihoactive în zona de sud a litoralului românesc. La petrecerile organizate de regulă pe plajă, adolescenții și tinerii inhalau protoxid de azot (N2O) din baloanele umflate cu ajutorul unui dispozitiv (sifon) ce are încorporat un cartuș care degajă în interiorul balonului substanța mai sus menționată. Protoxidul de azot (N2O) – gazul ilariant, cunoscut și sub denumirea de „funny gas”, este un sedativ incolor și inodor și este folosit în domeniul medical, sub supraveghere medicală, în combinație cu alte substanțe, în special ca anestezic, dar și în domeniul alimentar, la prepararea cremelor de tip frișcă (inhalarea acestei substanțe fiind strict interzisă).Efecte negative: încetinirea timpului de reacție a corpului uman, transpirația excesivă, greață, vărsături, amețeală, oboseală, halucinații, distorsiuni de sunet și pierderi de memorie. Efectele se amplifică ca urmare a creşterii cantităţii de gaz inhalat sau a inhalării gazului prea rapid și în combinație cu alcoolul. În cazul în care, după inhalare, semnele și simptomele sunt cele ale unei reacții alergice (febră, frisoane, urticarie, respirație dificilă), este recomandabilă solicitarea de urgență a ajutorului medical. Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Sport

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Alex Campian

Published

on

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat Sportivul Anului la prima ediție a Galei Sportului Paralimpic, organizată de Comitetul Național Paralimpic precizeaza ziarulfaclia.ro

Distincția vine după un an de excepție pentru sportivul legitimat la CSM Cluj-Napoca, care și-a confirmat statutul de lider mondial în categoria sa.

„Mă simt foarte fericit, este o onoare pentru mine să câștig acest premiu la prima Gală a Sportului Paralimpic din România. Acest lucru demonstrează faptul că, încet, încet, sportul paralimpic are mai multă vizibilitate. Pe mine mă motivează întotdeauna faptul că îmi doresc să fiu cel mai bun și încerc să fiu cel mai bun, să dau tot ce pot pentru a fi pe cea mai înaltă treaptă a podiumului”, a declarat Bologa.

Sprijin internațional și obiective majore în 2025

Sportivul a subliniat și sprijinul primit din partea președintelui Federației Internaționale de Judo, Marius Vizer, precum și susținerea de la nivel internațional.

Pentru 2025, Alexandru Bologa are obiective clare: Campionatul European și Campionatul Mondial programate în august și septembrie, competiții pentru care se pregătește intens la fiecare antrenament.

Ceilalți laureați ai Galei Sportului Paralimpic

Titlul de Sportiva Anului 2025 a fost câștigat de Gabriela Constantin (para tenis de masă).

La categoriile non-paralimpice au fost premiați:

  • Adriana Tofan – Sportiva anului (para climbing)

  • Cosmin Candoi – Sportivul anului (para climbing)

Titlul de Sportivul Special Olympics al anului i-a revenit schiorului Casian Munteanu.

Premiul „Speranța paralimpică” a fost acordat lui Darius Dumitru (para înot), iar distincția pentru întreaga carieră și excelență a fost înmânată Paula Cristea.

Clubul și echipa anului

Titlul de Clubul Anului 2025 a fost câștigat de CSM Cluj-Napoca, unde activează și Antrenorul Anului, Tamas Gergely, cel care îl pregătește pe Alexandru Bologa.

Premiul pentru Echipa Anului în sportul paralimpic din România a fost adjudecat de echipa națională de fotbal pentru nevăzători.

Prezență internațională la gală

La eveniment au participat numeroase oficialități din sportul mondial, printre care:

  • Andrew Parsons, președintele Comitetului Paralimpic Internațional;

  • Ilgar Rahimov, președintele IBSA;

  • Laszlo Szabo, președintele Comitetului Paralimpic Maghiar;

  • Rufat Hajili, director executiv IBSA.

Prima ediție a Galei Sportului Paralimpic marchează un moment important pentru creșterea vizibilității și recunoașterii performanței sportivilor paralimpici din România.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Sport

Dacia scrie istorie la Dakar 2026: victorie absolută cu Nasser al-Attiyah în cea mai dură cursă din lume

Alex Campian

Published

on

Dacia intră definitiv în istoria motorsportului mondial după ce a câștigat Raliul Dakar 2026, cea mai prestigioasă și exigentă competiție de rally-raid de pe glob. Victoria a fost obținută de pilotul qatarez Nasser al-Attiyah, la volanul unui model Dacia Sandrider, marcând prima victorie absolută a constructorului român în Dakar, conform rfi.fr

Este un rezultat cu atât mai impresionant cu cât Dacia se află abia la a doua participare în competiție. În doar doi ani, proiectul sportiv al mărcii a trecut de la debut la triumf, demonstrând performanța tehnică, fiabilitatea și competitivitatea platformei dezvoltate pentru condiții extreme.

Pentru Nasser al-Attiyah, succesul din 2026 reprezintă a șasea victorie din carieră la Raliul Dakar, însă este prima obținută alături de Dacia, un moment de referință atât pentru pilot, cât și pentru constructor. Copilotul său, belgianul Fabian Lurquin, bifează la rândul său primul triumf la Dakar.

Performanța Dacia nu s-a limitat doar la victoria finală. Un alt moment important a fost clasarea pe locul patru a legendarului Sébastien Loeb, aflat la a zecea participare în Dakar, tot la volanul unui Sandrider. De asemenea, un al treilea echipaj Dacia a încheiat competiția pe locul șapte, confirmând consistența și potențialul întregului program sportiv.

În clasamentul general, Nasser al-Attiyah a dominat cursa, reușind să își devanseze adversarii cu aproape zece minute. Locurile doi și trei au fost ocupate de piloții Ford, Nani Roma și Mattias Ekström, într-o ediție extrem de disputată.

Dakar 2026 s-a desfășurat pe parcursul a 13 zile, pe un traseu de aproape 8.000 de kilometri prin deșertul Arabiei Saudite, unde fiabilitatea și strategia sunt decisive. În acest context, victoria Dacia capătă o greutate simbolică majoră: un constructor român reușește să se impună în cea mai dură competiție auto din lume, transformând Dakar 2026 într-un reper istoric pentru brand și pentru motorsportul european.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Sport

Meci istoric pentru U-BT: clujenii au întâlnit Partizan Belgrad în Sala Polivalentă

Alex Campian

Published

on

Potrivit Radio Cluj, baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au disputat aseară cel mai important meci din istoria clubului, întâlnind Partizan Belgrad în ultima etapă a turului Ligii Adriatice. Partida s-a jucat de la ora 20:30, în Sala Polivalentă, într-o atmosferă impresionantă.

Antrenorul Mihai Silvășan a transmis înaintea confruntării că își dorește ca echipa sa să ofere o replică solidă, iar publicul a răspuns într-un mod entuziast. Biletele online s-au epuizat în mai puțin de 24 de ore, iar ultimele 300 de tichete puse în vânzare în ziua meciului au fost cumpărate imediat.

Întâlnirea a fost una cu adevărat specială: prima dispută directă dintre U-BT și Partizan Belgrad, dar și prima ocazie în care formația clujeană a jucat pe teren propriu, într-un meci oficial, împotriva unei echipe ce evoluează în Euroligă. Sala Polivalentă a fost arhiplină, iar atmosfera a pus în valoare comunitatea de suporteri a clubului.

Scorul a fost: [85-92]

Foto / sursă: Ovidiu Tebu, Facebook U-BT Cluj-Napoca.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era