Connect with us

Sport

Cum ne afectează trecerea la ora de iarnă? Sfaturile unui psiholog pentru a trece mai ușor peste schimbarea orei

Stefan Petre

Published

on

Printre simptome se numără și oboseala/ Foto: pixabay.com

Sănătate

România trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică, 28-29 octombrie. Ora 4:00 devine ora 3:00. Cum ne afectează?

Printre simptome se numără și oboseala/ Foto: pixabay.com

  Trecerea de la ora de vară la cea de iarnă poate aduce modificări în comportamentul oamenilor, aceasta putând avea ca efect dificultatea de a ne trezi dimineaţa sau de a adormi după noul orar. Psihologul Liliana Luca a explicat într-un interviu acordat pentru Agerpres că în primele zile de la trecerea la ora de iarnă putem fi mai irascibili, putem avea insomnii sau resimţi oboseală, putem fi mai melancolici. Liliana Luca a arătat că un simptom îl reprezintă dificultatea de a adormi după noua oră, întrucât corpul omenesc încă nu este pregătit pentru somn la acel moment. Acest lucru poate avea efect asupra calităţii somnului. De asemenea, schimbarea orei poate avea ca efect şi dificultatea de a ne trezi dimineaţa, existând riscul de a resimţi pe parcursul zilei stări de oboseală şi somnolenţă. Asta pentru că ritmul circadian încă nu s-a adaptat la noul orar. „Afectarea este în primul rând la nivel hormonal, pentru că secreţia de melatonină ajută la reglarea ritmului circadian. Melatonina facilitează trecerea din starea de veghe la somnul consistent şi de calitate. Este important să menţinem programul de somn. Nemaifiind lumină la fel de mult, aşa cum este în timpul sezonului cald, senzaţia noastră este că trebuie să mergem mai devreme la culcare sau ne expunem mai mult la lumina albastră produsă de ecranele telefoanelor şi computerelor. Uneori, în sezonul rece, apar stări de depresie sau anxietate tocmai pentru că avem impresia că nu mai aven timp să facem mai nimic sau pentru că e urât afară”, spune Liliana Luca, psiholog la Institutul de Psihiatrie Socola din Iaşi.Schimbarea orei, un exercițiu de a ne adapta la ceea ce ne oferă viaţaÎn opinia ei, trecerea de la ora de vară la cea de iarnă poate fi un exerciţiu de a ne adapta la ceea ce ne oferă viaţa. „În general, nu putem controla totul. Cheia succesului, din punctul meu de vedere, este găsirea resurselor interne pentru a ne adapta mereu la situaţiile cu care ne confruntăm în viaţă. Nu putem controla viaţa şi oamenii, cum a fost pandemia, dar putem să ne controlăm pe noi. Când ne gândim la fericire e bine să ne gândim la noi, la persoana noastră. Am observat că sunt mult mai multe petreceri în perioada asta de toamnă, lucru care înseamnă că aduni nişte oameni să se simtă bine, fie la ceremonii, gale sau team buildinguri. Pe de altă parte, sunt convinsă că sunt oameni care iubesc ploaia, iubesc toamna, se bucură că nu mai sunt temperaturi crescute”, afirmă psihologul Liliana Luca.Pentru a ne acomoda mai uşor cu ora de iarnă este recomandat să schimbăm treptat rutina de somn, adormind şi trezindu-ne la noua oră. De asemenea, este important ca atunci când dorim să ne culcăm să avem camere confortabile, cu un mediu adecvat programului de somn: fără televizor şi telefoane mobile, cu un pat comod, draperii opace şi să avem o temperatură a camerei agreabilă. Este recomandată totodată limitarea expunerii la dispozitive electronice înainte de culcare şi trebuie să ne stabilim un ritual de relaxare, fie că ascultăm muzică liniştitoare, fie că facem exerciţii de meditaţie ori citim. Potrivit specialistului, în această perioadă avem tendinţa să socializăm mai puţin, tocmai pentru că se întunecă mai devreme, iar asta ne determină să stăm mai mult în casă.Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Sport

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Alex Campian

Published

on

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat Sportivul Anului la prima ediție a Galei Sportului Paralimpic, organizată de Comitetul Național Paralimpic precizeaza ziarulfaclia.ro

Distincția vine după un an de excepție pentru sportivul legitimat la CSM Cluj-Napoca, care și-a confirmat statutul de lider mondial în categoria sa.

„Mă simt foarte fericit, este o onoare pentru mine să câștig acest premiu la prima Gală a Sportului Paralimpic din România. Acest lucru demonstrează faptul că, încet, încet, sportul paralimpic are mai multă vizibilitate. Pe mine mă motivează întotdeauna faptul că îmi doresc să fiu cel mai bun și încerc să fiu cel mai bun, să dau tot ce pot pentru a fi pe cea mai înaltă treaptă a podiumului”, a declarat Bologa.

Sprijin internațional și obiective majore în 2025

Sportivul a subliniat și sprijinul primit din partea președintelui Federației Internaționale de Judo, Marius Vizer, precum și susținerea de la nivel internațional.

Pentru 2025, Alexandru Bologa are obiective clare: Campionatul European și Campionatul Mondial programate în august și septembrie, competiții pentru care se pregătește intens la fiecare antrenament.

Ceilalți laureați ai Galei Sportului Paralimpic

Titlul de Sportiva Anului 2025 a fost câștigat de Gabriela Constantin (para tenis de masă).

La categoriile non-paralimpice au fost premiați:

  • Adriana Tofan – Sportiva anului (para climbing)

  • Cosmin Candoi – Sportivul anului (para climbing)

Titlul de Sportivul Special Olympics al anului i-a revenit schiorului Casian Munteanu.

Premiul „Speranța paralimpică” a fost acordat lui Darius Dumitru (para înot), iar distincția pentru întreaga carieră și excelență a fost înmânată Paula Cristea.

Clubul și echipa anului

Titlul de Clubul Anului 2025 a fost câștigat de CSM Cluj-Napoca, unde activează și Antrenorul Anului, Tamas Gergely, cel care îl pregătește pe Alexandru Bologa.

Premiul pentru Echipa Anului în sportul paralimpic din România a fost adjudecat de echipa națională de fotbal pentru nevăzători.

Prezență internațională la gală

La eveniment au participat numeroase oficialități din sportul mondial, printre care:

  • Andrew Parsons, președintele Comitetului Paralimpic Internațional;

  • Ilgar Rahimov, președintele IBSA;

  • Laszlo Szabo, președintele Comitetului Paralimpic Maghiar;

  • Rufat Hajili, director executiv IBSA.

Prima ediție a Galei Sportului Paralimpic marchează un moment important pentru creșterea vizibilității și recunoașterii performanței sportivilor paralimpici din România.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Sport

Dacia scrie istorie la Dakar 2026: victorie absolută cu Nasser al-Attiyah în cea mai dură cursă din lume

Alex Campian

Published

on

Dacia intră definitiv în istoria motorsportului mondial după ce a câștigat Raliul Dakar 2026, cea mai prestigioasă și exigentă competiție de rally-raid de pe glob. Victoria a fost obținută de pilotul qatarez Nasser al-Attiyah, la volanul unui model Dacia Sandrider, marcând prima victorie absolută a constructorului român în Dakar, conform rfi.fr

Este un rezultat cu atât mai impresionant cu cât Dacia se află abia la a doua participare în competiție. În doar doi ani, proiectul sportiv al mărcii a trecut de la debut la triumf, demonstrând performanța tehnică, fiabilitatea și competitivitatea platformei dezvoltate pentru condiții extreme.

Pentru Nasser al-Attiyah, succesul din 2026 reprezintă a șasea victorie din carieră la Raliul Dakar, însă este prima obținută alături de Dacia, un moment de referință atât pentru pilot, cât și pentru constructor. Copilotul său, belgianul Fabian Lurquin, bifează la rândul său primul triumf la Dakar.

Performanța Dacia nu s-a limitat doar la victoria finală. Un alt moment important a fost clasarea pe locul patru a legendarului Sébastien Loeb, aflat la a zecea participare în Dakar, tot la volanul unui Sandrider. De asemenea, un al treilea echipaj Dacia a încheiat competiția pe locul șapte, confirmând consistența și potențialul întregului program sportiv.

În clasamentul general, Nasser al-Attiyah a dominat cursa, reușind să își devanseze adversarii cu aproape zece minute. Locurile doi și trei au fost ocupate de piloții Ford, Nani Roma și Mattias Ekström, într-o ediție extrem de disputată.

Dakar 2026 s-a desfășurat pe parcursul a 13 zile, pe un traseu de aproape 8.000 de kilometri prin deșertul Arabiei Saudite, unde fiabilitatea și strategia sunt decisive. În acest context, victoria Dacia capătă o greutate simbolică majoră: un constructor român reușește să se impună în cea mai dură competiție auto din lume, transformând Dakar 2026 într-un reper istoric pentru brand și pentru motorsportul european.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Sport

Meci istoric pentru U-BT: clujenii au întâlnit Partizan Belgrad în Sala Polivalentă

Alex Campian

Published

on

Potrivit Radio Cluj, baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au disputat aseară cel mai important meci din istoria clubului, întâlnind Partizan Belgrad în ultima etapă a turului Ligii Adriatice. Partida s-a jucat de la ora 20:30, în Sala Polivalentă, într-o atmosferă impresionantă.

Antrenorul Mihai Silvășan a transmis înaintea confruntării că își dorește ca echipa sa să ofere o replică solidă, iar publicul a răspuns într-un mod entuziast. Biletele online s-au epuizat în mai puțin de 24 de ore, iar ultimele 300 de tichete puse în vânzare în ziua meciului au fost cumpărate imediat.

Întâlnirea a fost una cu adevărat specială: prima dispută directă dintre U-BT și Partizan Belgrad, dar și prima ocazie în care formația clujeană a jucat pe teren propriu, într-un meci oficial, împotriva unei echipe ce evoluează în Euroligă. Sala Polivalentă a fost arhiplină, iar atmosfera a pus în valoare comunitatea de suporteri a clubului.

Scorul a fost: [85-92]

Foto / sursă: Ovidiu Tebu, Facebook U-BT Cluj-Napoca.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era