Connect with us

Sport

Cum să-ți protejezi ochii dacă lucrezi în fața unui monitor? Sfaturi de la specialiștii clujeni

Stefan Petre

Published

on

Ochii noștri sunt grav afectați dacă lucrăm în fața unui calculator și nu luăm măsuri de prevenție / Foto: pixabay.com

Sănătate

Dacă lucrăm în fiecare zi în fața unor monitoare, automat ochii noștri au mult de suferit. Specialiștii clujeni în sănătate publică ne explică ce trebuie să facem pentru a evita problemele de vedere, din cauza modul de lucru.

Ochii noștri sunt grav afectați dacă lucrăm în fața unui calculator și nu luăm măsuri de prevenție / Foto: pixabay.com

  La nivel global, cel puțin 2,2 miliarde de oameni au o deficiență de vedere cu scăderea acuității vizuale la apropiere sau la distanță, iar în cel puțin jumătate dintre aceste cazuri, deficiența vederii ar fi putut fi prevenită sau nu a fost încă tratată, potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică Cluj. Principalele cauze ale deficienței vederii și orbirii în toată lumea sunt viciile de refracție, cataractă și retinopatia diabetică.„Se estimează că la nivel global doar 36% dintre persoanele cu deficiență de vedere din cauza viciilor de refracție și doar 17% dintre persoanele cu deficiență de vedere din cauza cataractei au primit acces la o intervenție adecvată. Pierderea vederii poate afecta oameni de toate vârstele; cu toate acestea, majoritatea persoanelor cu tulburări de vedere și orbire au peste 50 de ani”, transmit specialiștii DSP Cluj.
Ochii noștri, afectați grav de monitoareUtilizarea pe scară largă a computerelor/monitoarelor la locul de muncă, dar și acasă, aduce o serie de probleme de vedere și un disconfort ocular pentru persoanele care le folosesc.Privitul într-un ecran digital diferă de cititul unei pagini tipărite, prin luminozitatea ecranului, unghiul de vedere, distanța textului față de ochi, obligând ochiul să se adapteze și să facă un efort suplimentar.
CITEȘTE ȘI:
Creștere alarmantă a cazurilor de diabet. „Numărul pacienților a crescut cu o treime”. Serviciile medicale de prevenție sunt gratuite Specialiștii de la DSP Cluj spun că persoanele care petrec mai mult de două ore în fiecare zi în fața unui ecran sunt la risc să dezvolte simptome oculare încadrate în sindromul vederii computerizate (oboseală a ochilor). Acest sindrom include o gamă largă de simptome nespecifice (astenopie), care includ oboseală oculară, ochi uscat, durere în ochi și în jurul ochilor, vedere încețoșată, dureri de cap și chiar diplopie (vedere dublă).Cum prevenim problemele de vedere?„Pentru a preveni sindromul vederii computerizate se pot lua măsuri preventive precum organizarea ergonomică a mediului de lucru (stabilirea distanțelor de lucru optime și a posturii adecvate pentru vizualizarea pe ecran, controlul luminozității și strălucirii ecranului dispozitivului) și corectarea corespunzătoare a problemelor minore de vedere. 
Întreruperea privitului la ecran pentru 20 de secunde la fiecare 20 de minute poate contribui, de asemenea, la reducerea disconfortului ocular.CITEȘTE ȘI:
Începe campania de vaccinare antigripală, în Cluj. Cine are gratuitate la vaccin și care sunt pașii de urmat pentru pacienții din grupele de risc? Problemele de vedere pot afecta performanța la locul de muncă și este nevoie de eforturi comune ale angajaților și angajatorilor pentru a le preveni”, a transmis DSP Cluj.Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Sport

Dacia scrie istorie la Dakar 2026: victorie absolută cu Nasser al-Attiyah în cea mai dură cursă din lume

Alex Campian

Published

on

Dacia intră definitiv în istoria motorsportului mondial după ce a câștigat Raliul Dakar 2026, cea mai prestigioasă și exigentă competiție de rally-raid de pe glob. Victoria a fost obținută de pilotul qatarez Nasser al-Attiyah, la volanul unui model Dacia Sandrider, marcând prima victorie absolută a constructorului român în Dakar, conform rfi.fr

Este un rezultat cu atât mai impresionant cu cât Dacia se află abia la a doua participare în competiție. În doar doi ani, proiectul sportiv al mărcii a trecut de la debut la triumf, demonstrând performanța tehnică, fiabilitatea și competitivitatea platformei dezvoltate pentru condiții extreme.

Pentru Nasser al-Attiyah, succesul din 2026 reprezintă a șasea victorie din carieră la Raliul Dakar, însă este prima obținută alături de Dacia, un moment de referință atât pentru pilot, cât și pentru constructor. Copilotul său, belgianul Fabian Lurquin, bifează la rândul său primul triumf la Dakar.

Performanța Dacia nu s-a limitat doar la victoria finală. Un alt moment important a fost clasarea pe locul patru a legendarului Sébastien Loeb, aflat la a zecea participare în Dakar, tot la volanul unui Sandrider. De asemenea, un al treilea echipaj Dacia a încheiat competiția pe locul șapte, confirmând consistența și potențialul întregului program sportiv.

În clasamentul general, Nasser al-Attiyah a dominat cursa, reușind să își devanseze adversarii cu aproape zece minute. Locurile doi și trei au fost ocupate de piloții Ford, Nani Roma și Mattias Ekström, într-o ediție extrem de disputată.

Dakar 2026 s-a desfășurat pe parcursul a 13 zile, pe un traseu de aproape 8.000 de kilometri prin deșertul Arabiei Saudite, unde fiabilitatea și strategia sunt decisive. În acest context, victoria Dacia capătă o greutate simbolică majoră: un constructor român reușește să se impună în cea mai dură competiție auto din lume, transformând Dakar 2026 într-un reper istoric pentru brand și pentru motorsportul european.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Sport

Meci istoric pentru U-BT: clujenii au întâlnit Partizan Belgrad în Sala Polivalentă

Alex Campian

Published

on

Potrivit Radio Cluj, baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au disputat aseară cel mai important meci din istoria clubului, întâlnind Partizan Belgrad în ultima etapă a turului Ligii Adriatice. Partida s-a jucat de la ora 20:30, în Sala Polivalentă, într-o atmosferă impresionantă.

Antrenorul Mihai Silvășan a transmis înaintea confruntării că își dorește ca echipa sa să ofere o replică solidă, iar publicul a răspuns într-un mod entuziast. Biletele online s-au epuizat în mai puțin de 24 de ore, iar ultimele 300 de tichete puse în vânzare în ziua meciului au fost cumpărate imediat.

Întâlnirea a fost una cu adevărat specială: prima dispută directă dintre U-BT și Partizan Belgrad, dar și prima ocazie în care formația clujeană a jucat pe teren propriu, într-un meci oficial, împotriva unei echipe ce evoluează în Euroligă. Sala Polivalentă a fost arhiplină, iar atmosfera a pus în valoare comunitatea de suporteri a clubului.

Scorul a fost: [85-92]

Foto / sursă: Ovidiu Tebu, Facebook U-BT Cluj-Napoca.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Sport

Dragoș Tuluc, minunea din Cluj care a cucerit raliurile României la doar 16 ani

Alex Campian

Published

on

Pilotul clujean Dragoș Tuluc, triplu campion național la doar 16 ani, în Campionatul Național de Raliuri 2025

Performanță de excepție pentru motorsportul românesc: Dragoș Tuluc, un adolescent din Cluj-Napoca, a devenit triplu campion național la doar 16 ani. Tânărul pilot, legitimat la AMC Driving Academy, a dominat sezonul 2025 din Campionatul Național de Raliuri, alături de copilotul său, Aurelian Hanea.

Triplu campion în primul sezon complet

Tuluc a impresionat în trei competiții distincte — Suzuki Swift Cup, clasa RO6 și categoria debutanți — unde a reușit câte cinci victorii din opt etape. Rezultatele l-au transformat în cel mai tânăr pilot care reușește o asemenea performanță în România.

În clasamentul dedicat piloților sub 26 de ani, echipajul Tuluc-Hanea a încheiat pe locul al treilea, depășind rivali cu experiență și mașini mult mai puternice.

Talent, disciplină și un mentor cu experiență

Dragoș Tuluc spune că succesul s-a datorat pasiunii și muncii susținute, dar și experienței copilotului său:

„A fost un an incredibil. Am învățat enorm de la fiecare cursă și de la echipa care m-a susținut. Nu m-am gândit la trofee, ci la cum să devin mai bun de la o etapă la alta”, a spus tânărul campion.

La rândul său, Aurelian Hanea, copilot și antrenor, consideră că performanța lui Dragoș este dovada seriozității și profesionalismului promovate de AMC Driving Academy:

„Aceste rezultate sunt rodul muncii în echipă și al unei pregătiri riguroase. Pentru noi, este o confirmare că investiția în tineri talentați dă roade.”

Cu o maturitate sportivă impresionantă, Dragoș Tuluc promite să fie una dintre revelațiile raliurilor românești din următorii ani.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era