Connect with us

Sport

Gică Hagi, probleme înainte de CFR Cluj – Farul Constanța: „Încercăm să trăim cu ele și să trecem peste”

Stefan Petre

Published

on

Gheorghe Hagi în cadrul Sports Festival /Foto: Sports Festival – Facebook

Sport

CFR Cluj întâlnește echipa Farul Constanța, luni, 30 octombrie, în Gruia. Gigă Hagi are probleme de lot.

Gheorghe Hagi în cadrul Sports Festival /Foto: Sports Festival – Facebook

  Tehnicianul a expus problema pe care o are înainte de meciul pe care Farul îl va juca în deplasare cu CFR Cluj.  Potrivit acestuia, va aborda partida din Gruia cu nu mai puțin de cinci fotbaliști care se încadrează la regula Under 21 pe banca de rezerve, din cauza fotbaliștilor accidentați. Acesta a transmis că este imposibil să obțină performanțe constant, în condițiile în care limitările de buget nu îi permit să facă achizițiile dorite nici la nivel calitativ, nici numeric.„Avem cinci jucători U21 pe bancă. Cei născuți în 2003 sunt accidentat. Sunt niște lucruri cu care încercăm să trăim cu ele și să trecem peste ele (…) Ăștia suntem. Asta e puterea noastră. Nu avem mai mult. Deocamdată nu avem de unde să avem putere mai mare. Nu prea ai bani de achiziții. Am cumpărat un jucător (…) Am vândut ceva și am cumpărat ceva, la bani mai puțini. În orice afacere, când nu ai bani de achiziții nu poți să progresezi. E simplu. O știe toată lumea. Nu ai cum să progresezi! Ca s-o faci, trebuie să ai bani.
Nu se poate doar cu jucători aduși cu bani puțini, care nu sunt în formă, dar au talent. Și să spui «Vino la noi și încercăm să muncim». Vine Hagi, începe Hagi (…) Câteodată îmi iese, câteodată nu. E un risc. Deocamdată asta e. Dar, am făcut o muncă extraordinară”, a transmis Gică Hagi, în cadrul unei conferințe de presă. Ultimele partide directe între cele două echipe au fost spectaculoase. Farul a dominat majoritatea partidelor, au reușit să câștige 3 din ultimele 5 meciuri, în timp ce CFR Cluj a obținut o singură victorie.CFR Cluj, sezon bunCFR Cluj se bucură de un sezon bun până acum, se află pe locul 2 în campionat și au reușit să câștige 3 din ultimele 5 partide jucate și nu a pierdut niciun meci. Atacul CFR-ului este mult mai bun decât în sezonul trecut, iar în primele 13 meciuri jucate au reușit să marcheze în total 25 de goluri. Farul Constanța nu este într-o perioadă foarte bună, iar echipa vine după două rezultate de egalitate contra celor de la UTA Arad și „U” Cluj. Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Source link

Facebook Comments Box

Actualitate

ȘOC înaintea derby-ului! Fanii U Cluj BOICOTEAZĂ meciul cu CFR! FURIE!

Cosmin Ardelean

Published

on

BOICOT la derby! Fanii U Cluj NU merg în Gruia! “Integritatea are un preț!”

Suporterii U Cluj au luat o decizie radicală înaintea derby-ului cu CFR Cluj, refuzând cele 1158 de bilete alocate pentru meciul din Gruia. Peluza Șepcile Roșii a anunțat public hotărârea, invocând lipsa de reciprocitate din partea CFR Cluj în ceea ce privește alocarea biletelor la meciurile de pe Cluj Arena.

Fanii “șepcilor roșii” acuză CFR Cluj că a condiționat vânzarea biletelor într-un mod special, menționând o nemulțumire legată de numărul redus de bilete primite la inelul II pe Cluj Arena la partidele anterioare. Mai mult, CFR Cluj ar fi acuzat suporterii U Cluj de “tertipuri” pentru a evita oferirea de bilete la inelul superior.

Drept răspuns, Peluza Șepcile Roșii a transmis un mesaj ferm: “Peluza Șepcile Roșii refuză să accepte cele 1158 de bilete alocate la meciul din deal. Este dureros să nu fim alături de Universitatea și să nu ne cântăm dragostea pentru Simbol, să nu ne bucurăm de “U”, dar ăsta-i prețul INTEGRITĂȚII pe care am hotărât să-l plătim.”

Suporterii U Cluj au subliniat că aleg “DEMNITATEA fără concesii” și refuză să fie tratați ca și cum li s-ar face un favor. Ei cred în principiile ultraseriei și consideră că CFR Cluj nu a manifestat reciprocitate în privința alocării biletelor.

În ciuda absenței din stadion, fanii U Cluj au anunțat că se vor strânge vineri, la ora 16:30, la stadion pentru a susține echipa la antrenament, iar în ziua meciului, la ora 16:00, se vor întâlni în Piața Unirii, sperând să găsească o modalitate de a urmări partida împreună.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Info

Scandal U Cluj – CFR: A fost ură etnică? Poliția dezvăluie ADEVĂRUL!

Cosmin Ardelean

Published

on

Fan U Cluj, reținut pentru atacul cu sticlă asupra unui suporter CFR după derby!

Poliția Cluj a anunțat reținerea suporterului U Cluj acuzat că a lovit cu o sticlă un fan al rivalilor de la CFR Cluj, în urma incidentelor violente de după marele derby din 31 martie 2025.

Conform anchetei, în acea seară, doi tineri de 19 ani au sesizat Poliția că au fost agresați în Parcul Central de un grup de persoane necunoscute. Unul dintre ei a suferit răni grave la față, fiind lovit cu o sticlă.

Poliția a demarat o investigație amplă, iar în urma cercetărilor, au fost identificate 8 persoane implicate în agresiune: 7 adulți (cu vârste cuprinse între 25 și 35 de ani) și un minor de 16 ani.

Pe 5 aprilie, a fost reținut principalul suspect, un bărbat de 38 de ani din Cluj-Napoca, acuzat că a aruncat sticla. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore.

Poliția Cluj a reiterat că incidentul nu are conotație etnică, așa cum se insinuase inițial, infirmând acuzațiile liderilor UDMR Cluj.

Cercetările continuă pentru toate cele 8 persoane, fiind acuzate de tulburarea ordinii și liniștii publice. Bărbatul de 38 de ani este cercetat și pentru lovire sau alte violențe.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Sport

David Popovici devine cel mai rapid înotător din istorie la 50, 100 și 200 m liber

Maria Costea

Published

on

David Popovici face din nou istorie: cel mai rapid om din toate timpurile la 50, 100 și 200 de metri liber

La doar 20 de ani, David Popovici continuă să redefinească limitele natației mondiale. Vineri, 11 aprilie, sportivul român a anunțat cu mândrie pe pagina sa de Facebook că a devenit primul om din lume care a spart toate cele trei bariere de elită în stilul liber:

  • Sub 22 de secunde la 50 m

  • Sub 47 de secunde la 100 m

  • Sub 1:43 la 200 m

Performanța care a completat acest trio legendar a fost reușită chiar vineri, când Popovici a obținut un nou record național la 50 m liber, cu timpul de 21.83 secunde.

„De asta sunt tare mândru”, a scris David, într-un mesaj sincer și emoționant, care a rezonat cu fanii din toată lumea.


O revenire conștientă, după Jocurile Olimpice de la Paris

După ce a urcat din nou pe podium la Jocurile Olimpice de la Paris, Popovici a decis să ia o pauză de opt luni. Nu din cauza oboselii fizice, ci pentru a-și regăsi echilibrul interior.

„A fost nevoie de timp – pentru a respira, a mă bucura, pentru a înțelege ce am realizat și mai ales, pentru a mă reconecta cu de ce-ul din spatele acestui drum”, a explicat el.

Campionul vorbește deschis despre faptul că adevărata performanță nu înseamnă doar antrenamente sau medalii, ci mai ales claritate mentală, echilibru și bucuria sinceră de a înota.

„Am ales conștient această pauză, iar acum revin cu și mai multă claritate, motivație și încredere.”


Titluri naționale și un mesaj către fani

La Campionatele Naționale de Înot de la Otopeni, Popovici a cucerit deja aurul la 50 m, 100 m și 200 m liber, cu un timp excelent de 1:45.07 în proba de 200 m.

În stilul său autentic, David nu s-a limitat doar la medalii – a transmis și un mesaj deschis fanilor, invitându-i să fie parte din povestea înotului românesc:

„Energia voastră contează mai mult decât credeți!”


David Popovici nu doar că face valuri în bazin, ci și în inimile oamenilor. Cu maturitatea unui campion și sufletul unui adevărat lider, el inspiră o generație întreagă. Iar povestea lui abia începe.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Cele mai citite