Sponsorizat
Categories: Sport

Hăncescu: Salariile din Educaţie vor creşte de anul viitor, negociem procentul cu partea guvernamentală

Sponsorizat
Sponsorizat

Actualitate

Salariile din Educaţie vor creşte de anul viitor, dar procentul urmează să fie stabilit în urma negocierilor purtate cu partea guvernamentală, a declarat preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu.

Salariile profesorilor vor crește Foto arhiva monitorulcj.ro

  Reprezentanţii sindicatelor din învăţământ au avut, vineri, la Palatul Victoria, o întâlnire cu premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Educaţiei, Ligia Deca. Alături de liderul FSLI, la discuţiile cu partea guvernamentală a fost prezent şi Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”.„Deci urmează să mai facă nişte calcule. Noi ştim că avem de atins un ţel. Deci, dacă e să ne gândim la grila per total, cea pe care noi am propus-o, ar trebui să obţinem o mărire de cel puţin 20% anul viitor. (…) Se vor găsi bani şi pentru profesori, pentru salariaţii din învăţământ. Ca să fie lucrurile foarte clare, nu ne permitem să lansăm acum procente pentru că s-ar putea să-i derutăm pe oameni şi nu e bine”, a declarat Simion Hăncescu, fiind întrebat dacă salariile profesorilor vor creşte de la 1 ianuarie 2024, potrivit Agerpres. El a explicat că procentul pe care l-a avansat poate reprezenta 50% din diferenţa de majorare promisă, întrebat dacă sindicaliştii vor accepta un procent mai mic. „N-are nicio legătură una cu alta. Păi, foarte simplu, 50% din diferenţă poate să însemne 20% mărire, de exemplu. Deocamdată nu este grila tranşată la nivel de lege a salarizării”, a afirmat Hăncesc, potrivit Agerpres.La rândul său, liderul Federaţiei “Spiru Haret”, Marius Nistor, a precizat că majorarea salarială avută în vedere trebuie să ia în calcul toate categoriile de personal din învăţământ. „Deci, când vorbim de o majorare salarială, vorbim de toate categoriile de personal. Adică vorbim şi de director, vorbim şi de personal de execuţie şi de personal nedidactic. Deci, în termenii aceştia trebuie să discutăm. Trebuie să crească salariile tuturor angajaţilor din învăţământ şi din învăţământul preuniversitar şi universitar”, a afirmat Nistor.El a explicat că majorarea salariilor în Educaţie se poate face aşa cum s-a făcut creşterea şi de la 1 iunie, întrebat cum se va proceda, în condiţiile în care noua lege a salarizării nu este finalizată. Nistor a subliniat că procentul urmează să fie clarificat cu ministerele responsabile, întrebat cu cât vor creşte salariile. „Urmează să clarificăm în momentul de faţă, pentru că este vorba de o colaborare şi cu Ministerul de Finanţe. Nu poate să fie doar un lucru care se negociază la nivelul Ministerului Educaţiei şi la nivelul Ministerului Muncii. De la 1 ianuarie se va acorda ceea ce trebuia acordat”, a afirmat Nistor.Liderul Federaţiei “Spiru Haret” a precizat că, în cazul în care negocierile cu Guvernul eşuează, sindicaliştii vor anunţa formele de protest la care vor recurge. Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
 

Source link

Facebook Comments Box
Stefan Petre

Recent Posts

Rețea de cămătărie destructurată la Cluj. Percheziții în Cluj-Napoca și Florești, dobânzi uriașe și amenințări la adresa victimelor

O rețea de cămătărie care ar fi acționat în Cluj-Napoca și Florești a fost destructurată…

1 day ago

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena,…

1 day ago

Programul DARIA începe în august 2026 la IOCN: 119.000 de femei vor fi testate gratuit pentru cancerul de sân

Proiectul DARIA, un amplu program național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân,…

2 days ago

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i…

2 days ago

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat…

2 days ago

Cluj Arena se modernizează cu 13,5 milioane de euro: iluminat UEFA, panouri solare de 1 MW și reducere de 40% a consumului

Cluj Arena intră într-un amplu proces de modernizare energetică, în baza unui proiect inițiat de…

3 days ago