Connect with us

Sport

O Seară de Vis la Berăria Culturală cu Romanțe, Vin și Cântece Românești

Stefan Petre

Published

on

O Seară de Vis la Berăria Culturală cu Romanțe, Vin și Cântece Românești

Artă & Cultură

Miercuri, 22 noiembrie, de la ora 19, la Casino-ul din Parcul Mare, artiștii de mare măestrie ai Operei Române din Cluj Napoca: mezzosoprana Liliana Feher, basul Petry Burca și tenorul Sorin Lupu, acompaniați de excelenta pianistă, Larisa Pentea, au încântat sufletul publicului prezent în număr mare la cea de-a 111-a ediție a fenomenului cultural artistic „Berăria Culturală”.

 Prin recitalurile lor de excepție, de romanțe și cântece vechi românești, cei trei artiști ai Operei Române din Cluj Napoca, au făcut ca publicul să vibreze, să cânte și să se bucure de acest spectacol superb de romanțe și cântece românești.
Cei trei artiști au interpretat cele mai frumoase romanțe și cântece românești și, mai mult decât atât, au făcut publicului pe plac la bisurile solicitate.
Basul Petre Burcă a fost cuceritor în rolul său de „Vrăjitor al Scenei” și de co-prezentator, alături de Ion Novăcescu – fondatorul și gazda „Berăriei Culturale”.
Mezzosporana Liliana Feher a confirmat încă odată – dacă mai era nevoie – de ce este, constant, una dintre laureatele Festivalului national de romanțe „Crizantema de Aur”, de la Târgoviște, dar și a festivalului de romanțe de la Zlatna.
Cât îl privește pe tenorul Sorin Lupu, acesta este un tenor desăvârșit care prin vocea lui te duce-n tărâmuri de Poveste Minunată a României eterne.
Toți trei artiștii, vrăjiți și ei de joaca pe clape a minunatei pianiste, Larisa Pentea, s-au dăruit oamenilor prezenți în sală, dar și în fața ecranelor transmisiei live, cu tot ce au ei mai de preț: talentul și pregătirea lor excepțională, încântând auditoriul cu prestația lor artistică.
La minunata stare de bine a oamenilor, precum și la pogorârea inspirației, au contribuit și aromele degustării unor vinuri nobile ale podgoriei Chateau Vartely Winery.
A fost o Seară de Vis într-o zi de toamnă superbă clujeană. O atmosferă faină, împlinită frumos de lumina, căldura și vibrația emanate de toți cei care au contribuit la reușita acestui eveniment cultural-artistic de mare clasă: artiști, organizatorii de la Berăria Culturală, susținătorii, sponsorii și colaboratorii acestui proiect academic și, evident, publicul care a fost beneficiarul acestor daruri de suflet.
Beraria Culturala este un proiect al Fundației Armonia realizat cu sprijinul  Municipiul Cluj-Napoca și al Consiliul Judetean Cluj.
Un proiect cultural susținut de Eco Garden Construct
Sponsori Spirituali: Cărțile  Poveștile Minunate ale României și Modernizarea României. 1875-1938. Oameni. Idei. Acte și Fapte.
Parteneri: Visit Cluj, PMA Invest, Casino Centrul de Cultura Urbana, Cinema Teatru Florin Piersic.
Partener media: Cluj24.ro
Co-producătoare: Dana Patricia Novăcescu.
Consultant: Ioana Calin
Filmare & transmisiune live: Caius Borza
Foto: Media Vox



Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Sport

Florin Piersic strălucește la 89 de ani! Marele actor face senzație pe Cluj Arena

Alex Campian

Published

on

Florin Piersic, unul dintre cei mai iubiți actori români, a făcut senzație luni seara pe Cluj Arena, la derby-ul dintre Universitatea Cluj și CFR Cluj, impresionând prin vitalitate și bunăstare, după problemele recente de sănătate.

Luni, 29 septembrie 2025, Cluj Arena a fost martora unui moment special. Pe fondul derby-ului dintre Universitatea Cluj și CFR Cluj, care s-a încheiat la egalitate, scor 2-2, marele actor Florin Piersic a fost prezent pe stadion, stârnind emoție și aplauze din partea fanilor și spectatorilor.

Ajuns la venerabila vârstă de 89 de ani, Florin Piersic arată remarcabil, surprinzând publicul prin energie și prezență, mai ales după problemele de sănătate pe care le-a traversat în ultima perioadă.

„Un oraș. Un club. Un simbol! Florin Piersic”, au scandat spectatorii, primindu-l pe actor cu căldură și admirație.

Florin Piersic a declarat că se simte mult mai bine acum și că își dorește să depășească pragul de 90 de ani, lăsând totul „în mâinile lui Dumnezeu”. Prezența sa pe stadion a transformat derby-ul într-un eveniment memorabil nu doar pentru iubitorii de fotbal, ci și pentru admiratorii săi.

Momentul a fost unul plin de emoție, iar vedeta cinematografiei românești a demonstrat încă o dată că spiritul său rămâne la fel de puternic ca în tinerețe.

Florin Piersic continuă să inspire românii prin vitalitatea sa, iar apariția sa pe Cluj Arena rămâne un simbol al longevității, pasiunii pentru viață și al legăturii cu publicul.

foto: fcucluj.ro

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Sport

Sabrina Voinea, aur strălucitor la Paris! Gimnasta româncă a uimit la Cupa Mondială și a arătat că nu renunță la visul ei!

Alex Campian

Published

on

Sabrina Voinea cu medalia de aur la sol la Cupa Mondială de la Paris

Duminică, în Arena Bercy din Paris, Sabrina Maneca Voinea a scris istorie pentru România: a câștigat medalia de AUR la sol, cu un punctaj fabulos de 13,800.
Rivalele ei au rămas fără replică – rusoaica Angelina Melnikova s-a mulțumit cu argintul (13,400), iar finlandeza Kaia Tanskanen cu bronzul (13,366).

▶️ Sabrina intrase deja în competiție cu prima notă în calificări (13,633), dar azi a urcat spectaculos pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.
▶️ Emoțiile au fost uriașe, pentru că Arena Bercy i-a adus aminte de amintiri olimpice dureroase, însă Sabrina și-a învins fricile și a strălucit!

Deși colegele Miruna Botez și Bianca Vișovan nu au prins finala, echipa României a fost puternic susținută de antrenorii Camelia Voinea, Carmen Traicu și Ciprian Crețu, de arbitra Ana Iordache și de kinetoterapeutul Răzvan Spirescu.

Sabrina a arătat că drumul ei în gimnastică nu s-a încheiat!”, a transmis Comitetul Olimpic și Sportiv Român.
Sportiva face parte din proiectul „Țară, țară, vrem campioane!”, coordonat de Mariana Bitang și Octavian Bellu.

Sabrina Voinea cu medalia de aur la sol la Cupa Mondială de la Paris

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Sport

La doar 17 ani, Luca Savu scrie istorie pentru Cluj! Podium spectaculos în Iberian Supercars

Alex Campian

Published

on

Luca Savu, pilot de 17 ani din Cluj, podium în Iberian Supercars

Performanță uriașă pentru motorsportul clujean! Luca Savu, un pilot de doar 17 ani, a reușit să urce pe podium în prestigiosul campionat Iberian Supercars – GT4 / TCR, desfășurat pe circuitul Ricardo Tormo din Valencia.

La volanul unui Aston Martin Vantage AMR GT4, Luca – împreună cu portughezul Henrique Oliveira, coleg în Aston Martin Racing Academy – a terminat pe locul 2 la clasa GT4 Pro și pe 6 la general, dintr-un total impresionant de 45 de mașini.

Rezultatul e cu atât mai spectaculos cu cât echipajul a plecat doar de pe poziția 11 pe grilă, reușind o cursă de recuperare incredibilă.

Mama tânărului pilot a transmis un mesaj emoționant după reușită:
„O bucurie infinită pentru noi! Emoții, eforturi, sacrificii și multă muncă, care de cele mai multe ori se încununează cu succes. Luca a demonstrat din nou că orice este posibil. Împreună cu Henrique au scris o pagină frumoasă în povestea lor, obținând primul podium în Iberian Supercars.”

Această performanță confirmă talentul extraordinar al lui Luca Savu și deschide noi drumuri pentru motorsportul românesc.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom