Connect with us

Sport

Performanță de campion! David Popovici a adunat 34.000 de euro pentru o cauză nobilă, în decurs de câteva zile

Stefan Petre

Published

on

David Popovici în cadrul unui concurs /FOTO: David Popovici Facebook.com

Social

Dublul campion mondial la înot, David Popovici, a reușit să strângă 34.000 de euro din donaţii în doar 10 zile. Fondurile colectate sunt destinate unei acțiuni caritabile.

David Popovici în cadrul unui concurs /FOTO: David Popovici Facebook.com

  


Recent, înotătorul român David Popovici a anunțat că îşi donează ziua de naştere, aniversată în 15 septembrie, pentru ca cinci frați muzicieni să aibă o casă. 


„În doar zece zile de la startul campaniei, David Popovici a reuşit să adune aproximativ 34.000 de euro din cei 45.000 de euro necesari cumpărării unui apartament pentru cinci fraţi performanţi, dar extrem de vulnerabili. Până acum, 1.500 de donaţii şi tot atâţia oameni de Bine au făcut ca visul lui David să prindă contur şi să avem încredere că putem spune, cu toată inima, #SuntAici, atunci când privim spre copii performanţi, dar marcaţi de fragilitate şi greu. Pentru a împlini visul celor cinci fraţi, David are nevoie de voi, pentru încă 11.000 de euro”, arată reprezentanții Fundaţiei Hope and Homes for Children, care a inițiat acest demers.David Popovici îşi doreşte ca vineri, 15 septembrie, când împlineşte 19 ani, întreaga sumă să fie strânsă, chiar dacă această campanie de donaţii se încheie oficial la 30 septembrie.


„Sunt tare bucuros pentru sprijinul pe care l-am primit din partea oamenilor, în perioada asta! Dacă în 10 zile am reuşit, împreună, să strângem peste 34.000 de euro – şi aş vrea să mulţumesc fiecărui donator – am încredere că suntem şi mai mulţi, iar puterea noastră este şi mai mare, pentru a ajunge la întreaga sumă de care este nevoie. Îmi doresc din tot sufletul să adunăm împreună banii necesari, iar mâine, de ziua mea, să îi pot strânge în braţe pe Andrei, Matei, Bogdan, David, Teodor şi să le spun: «Am reuşit!»”, a menţionat dublul campion mondial.CITEȘTE ȘI: 
David Popovici și-a donat medalia de aur câștigată la Campionatele Mondiale pentru copiii bolnavi de cancerCei cinci tineri muzicieni au câştigat până acum peste 100 de medalii la concursurile la care au participat. Andrei cântă la vioară şi a absolvit Conservatorul, Matei şi Bogdan studiază pianul şi trec în anul II la Conservator, iar Teodor şi David sunt în clasa a XII-a la canto clasic, respectiv chitară, se pregătesc amândoi pentru aceeaşi facultate.


În primăvara acestui an, înotătorul român David Popovici şi-a donat medalia de aur câştigată în proba de 200 m liber la Campionatele Mondiale, pentru copiii bolnavi de cancer.Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:



Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Sport

Sabrina Voinea, aur strălucitor la Paris! Gimnasta româncă a uimit la Cupa Mondială și a arătat că nu renunță la visul ei!

Alex Campian

Published

on

Sabrina Voinea cu medalia de aur la sol la Cupa Mondială de la Paris

Duminică, în Arena Bercy din Paris, Sabrina Maneca Voinea a scris istorie pentru România: a câștigat medalia de AUR la sol, cu un punctaj fabulos de 13,800.
Rivalele ei au rămas fără replică – rusoaica Angelina Melnikova s-a mulțumit cu argintul (13,400), iar finlandeza Kaia Tanskanen cu bronzul (13,366).

▶️ Sabrina intrase deja în competiție cu prima notă în calificări (13,633), dar azi a urcat spectaculos pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.
▶️ Emoțiile au fost uriașe, pentru că Arena Bercy i-a adus aminte de amintiri olimpice dureroase, însă Sabrina și-a învins fricile și a strălucit!

Deși colegele Miruna Botez și Bianca Vișovan nu au prins finala, echipa României a fost puternic susținută de antrenorii Camelia Voinea, Carmen Traicu și Ciprian Crețu, de arbitra Ana Iordache și de kinetoterapeutul Răzvan Spirescu.

Sabrina a arătat că drumul ei în gimnastică nu s-a încheiat!”, a transmis Comitetul Olimpic și Sportiv Român.
Sportiva face parte din proiectul „Țară, țară, vrem campioane!”, coordonat de Mariana Bitang și Octavian Bellu.

Sabrina Voinea cu medalia de aur la sol la Cupa Mondială de la Paris

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Sport

La doar 17 ani, Luca Savu scrie istorie pentru Cluj! Podium spectaculos în Iberian Supercars

Alex Campian

Published

on

Luca Savu, pilot de 17 ani din Cluj, podium în Iberian Supercars

Performanță uriașă pentru motorsportul clujean! Luca Savu, un pilot de doar 17 ani, a reușit să urce pe podium în prestigiosul campionat Iberian Supercars – GT4 / TCR, desfășurat pe circuitul Ricardo Tormo din Valencia.

La volanul unui Aston Martin Vantage AMR GT4, Luca – împreună cu portughezul Henrique Oliveira, coleg în Aston Martin Racing Academy – a terminat pe locul 2 la clasa GT4 Pro și pe 6 la general, dintr-un total impresionant de 45 de mașini.

Rezultatul e cu atât mai spectaculos cu cât echipajul a plecat doar de pe poziția 11 pe grilă, reușind o cursă de recuperare incredibilă.

Mama tânărului pilot a transmis un mesaj emoționant după reușită:
„O bucurie infinită pentru noi! Emoții, eforturi, sacrificii și multă muncă, care de cele mai multe ori se încununează cu succes. Luca a demonstrat din nou că orice este posibil. Împreună cu Henrique au scris o pagină frumoasă în povestea lor, obținând primul podium în Iberian Supercars.”

Această performanță confirmă talentul extraordinar al lui Luca Savu și deschide noi drumuri pentru motorsportul românesc.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Sport

🌊 Gest superb al lui David Popovici – își donează din nou ziua de naștere pentru copiii din Bursele DAR

Alex Campian

Published

on

David Popovici își donează ziua de naștere pentru copiii din Bursele DAR Hope and Homes for Children

David Popovici, campionul României la înot, demonstrează încă o dată că adevărații campioni strălucesc nu doar prin performanțe, ci și prin generozitate. Pe 15 septembrie, când își va sărbători ziua de naștere, sportivul a decis să renunțe la cadouri pentru a sprijini copiii incluși în programul Bursele DAR al Fundației Hope and Homes for Children.

„De ziua mea nu vreau cadouri, vreau șanse pentru viitorii campioni. Dragoș scrie poezii și visează să înoate cu mine. Ana cântă la vioară și pian, deși nu are acasă încă o baie funcțională. Laur e campion european la karate”, a spus Popovici, subliniind că fiecare dintre acești copii merită o șansă reală la viitor.

Campionul a adăugat că fiecare medalie pe care a câștigat-o poartă amprenta celor care l-au susținut – părinți, profesori, antrenori și prieteni – și că, la rândul lui, vrea să devină sprijin pentru acești copii cu povești impresionante.

Nu este primul gest de acest fel. Anul trecut, David Popovici a contribuit la strângerea de fonduri pentru construirea unei case destinate copiilor cu nevoi speciale. În trecut, și-a scos la licitație casca și ochelarii de campion mondial pentru a ajuta o fostă sportivă aflată în luptă cu boala.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom