Connect with us

Sport

Viktor Orbán, delir populist într-un discurs public: „Ungaria este astăzi singura ţară care vorbeşte aşa cum gândesc oamenii”

Stefan Petre

Published

on

Viktor Orbán, delir populist într-un discurs public. FOTO: Facebook/ Viktor Orban

Politică

Înainte de depunerea așa-numitei legi de protecție a suveranității ţării, premierul ungar Viktor Orbán a susținut că lumea nu are niciun interes ca Ungaria să rămână o ţară suverană, la o conferință pe această temă.

Viktor Orbán, delir populist într-un discurs public. FOTO: Facebook/ Viktor Orban

  „Ungaria este astăzi vocea poporului european, singura ţară care vorbeşte aşa cum gândesc oamenii maghiari şi vest-europeni, însă este timpul ca schimbări să aibă loc şi în Europa, iar europenii să redobândească instituţiile europene”, a declarat premierul ungar Viktor Orbán, luni, la Budapesta, scrie publicația maghiară Hirado. Viktor Orbán, prezent la evenimentul „Conferinţa Suveranitate” a Centrului de Cunoştinţe Publice „Századvég”, a afirmat că „Ungaria este singura țară care vorbește așa cum gândesc oamenii”, și a precizat că „Ungaria are o influență dincolo de greutatea sa reală în politica internațională”. Motivul acestui fapt ar fi că europenii „îşi pot exprima astăzi opiniile prin intermediul Ungariei”, şi nu prin propriul lor sistem public.La începutul discursului său, premierul a explicat că Guvernul s-a implicat în toate acestea, „deoarece nu se poate trăi într-o minciună, iar dacă nu poți spune ce vezi și ce simți, te vei îmbolnăvi și chiar vei putea muri de aceasta”. „Este timpul ca schimbări să aibă loc şi în Europa, iar europenii să redobândească instituţiile europene”, a subliniat Orbán.
„Nici oamenii din Ungaria care locuiesc în lume nu au interesul ca Ungaria să rămână suveran㔪eful guvernului de la Budapesta a vorbit despre presupuși răuvoitori din afara țării care nu vor ca Ungaria să fie o țară suverană, arătând că printre aceștia se numără și „maghiari care locuiesc în lume”. „Este numai şi numai în interesul nostru, al maghiarilor ca Ungaria să rămână suverană. Lumea din jurul nostru nu are niciun interes ca Ungaria să rămână o ţară suverană, nici oamenii din Ungaria care locuiesc în lume nu au interesul ca Ungaria să rămână suverană – deşi sunt maghiari, le este mai bine dacă noi ne pierdem suveranitatea parţial sau complet”, a explicat Orbán. „Vor exista întotdeauna forţe care vor lupta în mod constant împotriva liniilor de apărare ale suveranităţii”, a adăugat premierul ungar.Şeful guvernului de la Budapesta a subliniat că Ungaria nu va fi suverană atâta timp cât „gândirea publică este dominată de hegemonia liberală”. Asta nu înseamnă că trebuie să eliminăm ceea ce este al adversarului, ci dimpotrivă, „noi vrem ca în Ungaria să existe pluralism”, a afirmat Viktor Orbán.
Soros, acuzat că vrea să distrugă suveranitatea statelorLa conferinţă, Viktor Orbána vorbit și despre George Soros și planul său „de inunda Europa cu migranți” și de a desființa granițele naționale:„La fiecare ceremonie este important să fie rostit și numele diavolului. La un moment dat am mers în aceeaşi direcţie cu acesta, iar motivul a fost acela că nici George Soros nu a vrut ca Ungaria să fie dominată de comunişti şi în acest sens a existat un consens. De aceea Soros a susținut întotdeauna inițiativele anticomuniste în Ungaria chiar și în anii 1980. Însă în acea perioadă nu era încă foarte clar că el vrea să conducă Europa Centrală în locul comuniștilor și sovieticilor. Astăzi suntem cu un pas mai înainte, astăzi el nu își ascunde planurile, cunoaștem planul Soros, care a făcut să se prăbuşească lira sterlină, a inundat Europa cu migranți, şi declară deschis că trebuie desființate granițele naționale, adică țările europene trebuie lipsite de suveranitatea lor”, a mai arătat Orbán. Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Sport

Dacia scrie istorie la Dakar 2026: victorie absolută cu Nasser al-Attiyah în cea mai dură cursă din lume

Alex Campian

Published

on

Dacia intră definitiv în istoria motorsportului mondial după ce a câștigat Raliul Dakar 2026, cea mai prestigioasă și exigentă competiție de rally-raid de pe glob. Victoria a fost obținută de pilotul qatarez Nasser al-Attiyah, la volanul unui model Dacia Sandrider, marcând prima victorie absolută a constructorului român în Dakar, conform rfi.fr

Este un rezultat cu atât mai impresionant cu cât Dacia se află abia la a doua participare în competiție. În doar doi ani, proiectul sportiv al mărcii a trecut de la debut la triumf, demonstrând performanța tehnică, fiabilitatea și competitivitatea platformei dezvoltate pentru condiții extreme.

Pentru Nasser al-Attiyah, succesul din 2026 reprezintă a șasea victorie din carieră la Raliul Dakar, însă este prima obținută alături de Dacia, un moment de referință atât pentru pilot, cât și pentru constructor. Copilotul său, belgianul Fabian Lurquin, bifează la rândul său primul triumf la Dakar.

Performanța Dacia nu s-a limitat doar la victoria finală. Un alt moment important a fost clasarea pe locul patru a legendarului Sébastien Loeb, aflat la a zecea participare în Dakar, tot la volanul unui Sandrider. De asemenea, un al treilea echipaj Dacia a încheiat competiția pe locul șapte, confirmând consistența și potențialul întregului program sportiv.

În clasamentul general, Nasser al-Attiyah a dominat cursa, reușind să își devanseze adversarii cu aproape zece minute. Locurile doi și trei au fost ocupate de piloții Ford, Nani Roma și Mattias Ekström, într-o ediție extrem de disputată.

Dakar 2026 s-a desfășurat pe parcursul a 13 zile, pe un traseu de aproape 8.000 de kilometri prin deșertul Arabiei Saudite, unde fiabilitatea și strategia sunt decisive. În acest context, victoria Dacia capătă o greutate simbolică majoră: un constructor român reușește să se impună în cea mai dură competiție auto din lume, transformând Dakar 2026 într-un reper istoric pentru brand și pentru motorsportul european.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Sport

Meci istoric pentru U-BT: clujenii au întâlnit Partizan Belgrad în Sala Polivalentă

Alex Campian

Published

on

Potrivit Radio Cluj, baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au disputat aseară cel mai important meci din istoria clubului, întâlnind Partizan Belgrad în ultima etapă a turului Ligii Adriatice. Partida s-a jucat de la ora 20:30, în Sala Polivalentă, într-o atmosferă impresionantă.

Antrenorul Mihai Silvășan a transmis înaintea confruntării că își dorește ca echipa sa să ofere o replică solidă, iar publicul a răspuns într-un mod entuziast. Biletele online s-au epuizat în mai puțin de 24 de ore, iar ultimele 300 de tichete puse în vânzare în ziua meciului au fost cumpărate imediat.

Întâlnirea a fost una cu adevărat specială: prima dispută directă dintre U-BT și Partizan Belgrad, dar și prima ocazie în care formația clujeană a jucat pe teren propriu, într-un meci oficial, împotriva unei echipe ce evoluează în Euroligă. Sala Polivalentă a fost arhiplină, iar atmosfera a pus în valoare comunitatea de suporteri a clubului.

Scorul a fost: [85-92]

Foto / sursă: Ovidiu Tebu, Facebook U-BT Cluj-Napoca.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Sport

Dragoș Tuluc, minunea din Cluj care a cucerit raliurile României la doar 16 ani

Alex Campian

Published

on

Pilotul clujean Dragoș Tuluc, triplu campion național la doar 16 ani, în Campionatul Național de Raliuri 2025

Performanță de excepție pentru motorsportul românesc: Dragoș Tuluc, un adolescent din Cluj-Napoca, a devenit triplu campion național la doar 16 ani. Tânărul pilot, legitimat la AMC Driving Academy, a dominat sezonul 2025 din Campionatul Național de Raliuri, alături de copilotul său, Aurelian Hanea.

Triplu campion în primul sezon complet

Tuluc a impresionat în trei competiții distincte — Suzuki Swift Cup, clasa RO6 și categoria debutanți — unde a reușit câte cinci victorii din opt etape. Rezultatele l-au transformat în cel mai tânăr pilot care reușește o asemenea performanță în România.

În clasamentul dedicat piloților sub 26 de ani, echipajul Tuluc-Hanea a încheiat pe locul al treilea, depășind rivali cu experiență și mașini mult mai puternice.

Talent, disciplină și un mentor cu experiență

Dragoș Tuluc spune că succesul s-a datorat pasiunii și muncii susținute, dar și experienței copilotului său:

„A fost un an incredibil. Am învățat enorm de la fiecare cursă și de la echipa care m-a susținut. Nu m-am gândit la trofee, ci la cum să devin mai bun de la o etapă la alta”, a spus tânărul campion.

La rândul său, Aurelian Hanea, copilot și antrenor, consideră că performanța lui Dragoș este dovada seriozității și profesionalismului promovate de AMC Driving Academy:

„Aceste rezultate sunt rodul muncii în echipă și al unei pregătiri riguroase. Pentru noi, este o confirmare că investiția în tineri talentați dă roade.”

Cu o maturitate sportivă impresionantă, Dragoș Tuluc promite să fie una dintre revelațiile raliurilor românești din următorii ani.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era