Pe o suprafaţă de peste 1,2 hectare, parcul situat în Piaţa Ştefan cel Mare cuprinde esplanada şi spaţiile verzi aferente clădirii Teatrului Naţional Cluj-Napoca. Prin acest...
Drumuri și Poduri Județene SA este o întreprindere publică aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj și are ca obiect de activitate întreținerea, repararea, construirea și modernizarea...
În august 2020, Adina Socaciu a fost numită, fără susținerea unui concurs, în funcția de director interimar la Agenția de Protecția Mediului Cluj. Fiica ei, Daniela...
Un bărbat a fost transportat la spital după ce a intrat cu mașina într-un cap de pod lângă Câmpia Turzii. Polițiiștii au fost sesizați în jurul...
Proiectul așa-numitului hub educațional din cartierul BORHANCI, aprobat recent de urbaniștii din Primărie, ar putea fi dezbătut în Consiliul local «anul acesta». Potrivit celor mai optimiste...
Licitația pentru modernizarea căii ferate Cluj Napoca-Episcopia Bihor, loturile 3 și 4, lansată la începutul acestui an, a fost suspendată. Aceeași soartă o va avea zilele...
O casa din Faget, Cluj, a fost vanduta cu 1,6 milioane de euro. Agentul imobiliar care a vândut casa – Cristina Ciobanu, specializată pe vânzarea proprietăţilor...
Firmele cu capital exclusiv de stat sunt conduse de obicei de sinecuriști care încasează salarii mari plătite din bani publici. De cele mai multe ori, șefii...
Potrivit DSP Cluj, marți, incidența Covid în Cluj-Napoca este de 30,46 la mie, în creștere față de luni, când era 29,43, informează Mediafax.În total, trei localități...
Videoul spune despre Cluj-Napoca că este orașul cu cea mai rapidă dezvoltare din Europa. Totuși, internauții atrag atenția că videclipul nu este tocmai acurat, că conține...
Recent Comments