Grădina Botanică "Alexandru Borza" din Cluj-Napoca a anunțat că a reușit să crească cu succes șofranul, planta din care se…
Primăria a stabilit unde vor fi amplasate standurile care se ocupă cu vânzarea de flori pentru Ziua Morților. Astfel, în perioada…
Social Ziua Morţilor sau Luminaţia are loc în 1 noiembrie, fiind ziua în care gândurile se îndreaptă către cei dragi…
Inițiate în ianuarie 2022, dar promise de ani de zile, lucrările de modernizare a Parcului Feroviarilor se apropie de finalizare.…
Clujenii se vor putea bucura în curând de cele peste 5 hectare modernizate ale Parcului Feroviarilor. Înaintea investiției de 9…
Fostul parlamentar clujean Aurelia Cristea, iniţiatoarea legii antifumat care a scos fumul din spațiile publice din România, se află într-o…
Fostul parlamentar clujean Aurelia Cristea, iniţiatoarea legii antifumat care a scos fumul din spațiile publice din România, se află într-o…
Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și…
„Clujul cu flori”, mișcare inițiată de Asociația pentru Înfrumusețarea Clujului și care va avea loc în perioada 15 iunie –…
Primul street delivery din țară costumat într-o piață de flori atipică prinde viață pentru al șaptelea an la rând pe…