Ungaria a adoptat o modificare constituțională prin care genul legal este recunoscut exclusiv ca masculin sau feminin, eliminând astfel orice…
Fanii muzicii hip-hop au motive de entuziasm: Curtis, unul dintre cei mai apreciați și influenți rapperi din Ungaria, ajunge la…
Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orbán, a transmis un mesaj de solidaritate și sprijin financiar pentru Salina Praid, afectată de probleme tehnice…
Puțini știu că la doar câțiva kilometri de Cluj-Napoca, într-o zonă pitorească, se află satul Săvădisla – o localitate cu…
În inima Budapestei, un colț de viitor a prins viață: acoperișul Muzeului Etnografic s-a transformat într-un parc spectaculos, o adevărată…
Consecințele Schengen: Din martie, autobuze speciale îi vor aduce pe maghiari în România pentru cumpărături. Se înființează o companie pentru…
Duminică seara, medicii au intervenit de urgență pe teren pentru a-i acorda primul ajutor fotbalistului maghiar Barnabas Varga, rănit grav…
Laszlo Toroczkai, liderul partidului ungar de extremă dreaptă Mi Hazank (Patria noastră), a avertizat că în cazul în care Ucraina…
Directorii executivi ai celor două bănci majore, Banca Transilvania și OTP Bank, vor avea o întâlnire crucială pe 17 ianuarie…
Actualitate Un bărbat în vârstă de 44 ani ani a fost prins de polițiști când încerca să transfere zeci de…