Connect with us

Prin Oras

OBLIGAŢIA DE A FI TURNĂTOR: Civilii și firmele vor fi obligați să sprijine agenții SRI la cerere în derularea operațiunilor serviciului de informații. BĂ, NU VĂ E RUŞINE PENTRU TOŢI MORŢII ŞI RĂNIŢII DIN DECEMBRIE 1989? – ZiardeCluj.ro

Alex Campian

Published

on

NCN ROMANIA

Ne întrebăm care este deosebirea dintre obligaţia de a fi turnător al vechii Securităţi, înainte de 89, şi noua lege care prevede obligaţia atât pentru civili, cât şi pentru instituţiile statului de a deveni turnătorii noii Securităţi? Chair nu mai există nici o ruşine între politicienii români? Au murit români în decembrie 1989 tocmai ca să nu se mai întâmple aşa ceva.Persoanele fizice și juridice, precum și autoritățile și instituțiile publice vor fi obligate să acorde sprijin SRI la cerere pentru derularea operațiunilor sale, arată un proiect de lege pentru funcționarea SRI, aflat în dezbaterea coaliției de guvernare. Aceste obligații nu există în legea actuală de funcționare a SRI, în vigoare încă din 1992.Coaliția de guvernare dezbate proiectele legilor securității naționale, un pachet mai amplu de legi care privesc funcționarea și organizarea serviciilor de informații, a armatei, ministerului de Interne și CSAT. Premierul Nicolae Ciucă a anunțat pe 27 mai că proiectele sunt analizate în cadrul fiecărui partid din coaliție, iar într-o săptămână vor intra în dezbaterea Guvernului, pentru a fi trimise la Parlament. Şi altceva mai bun decât a transforma întreaga populaţie a României în slugile SRI (turnători) nu le-a trect!Proiectul de lege arată că persoana căreia un angajat al SRI i-a cerut sprijinul e obligată să păstreze secretul ”asupra aspectelor care au făcut obiectul cererii”. BĂ, NU VĂ E RUŞINE PENTRU TOŢI MORŢII ŞI RĂNIŢII DIN DECEMBRIE 1989?Încă, proiectul de lege nu prevede sancțiuni pentru persoanele fizice și juridice care nu sprijină SRI la cerere. Atunci nu înţelegem de ce vorbim despre o OBLIGAŢIE? A, este primul pas, pus în pragul încălcării prin lege a drepturilor şi libertăţilor civile! Apoi vor veni “legiuitorii” (majoritar la cheremul, prin şantaj, al SRI), să completeze această lege mizerabilă.Totuşi, deja, proiectul prevede că beneficiarii legali ai serviciilor furnizate de SRI răspund civil, disciplinar sau material pentru prejudiciile cauzate de neluarea măsurilor necesare, în conditiile legii. Precizarea este vagă, nefiind clare sancțiunile pentru instituțiile sau autoritățile publice care sunt considerate beneficiari legali. BĂ, NU VĂ E RUŞINE PENTRU TOŢI MORŢII ŞI RĂNIŢII DIN DECEMBRIE 1989?Ce menționează proiectul de lege despre obligativitatea civililor de a colabora cu SRI:Art. 9:– (1) Pentru îndeplinirea atribuţiilor sale, Serviciul cooperează cu alte autorităţi şi instituţii, potrivit competenţelor legale.
– (2) Autorităţile şi instituţiile publice, precum şi persoanele fizice şi juridice au obligaţia să acorde sprijin, la cerere, Serviciului, în îndeplinirea atribuţiilor sale, potrivit legii.șiArt. 32
– (1) Personalul Serviciului în exercitarea funcţiei îndeplinite în condiţiile legii are dreptul de a utiliza tehnici speciale de investigare specifice activităţii de informaţii şi contrainformaţii ori de aplicare a legii, precum şi să solicite oricărei persoane sprijin pentru realizarea atribuţiilor şi competenţelor legale. Persoana solicitată este obligată să păstreze secretul asupra aspectelor care au făcut obiectul cererii.SĂ NE AMINTIM DE CE TREBUIE SĂ LE FIE RUŞINE ACESTOR INDIVIZI: Securiștii recrutau copii în vârstă de 13-14 ani pentru a furniza informații despre părinții sau profesorii lor. Şi copiii sunt “civili” ai RomânieiConsiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) încearcă să elucideze modul în are securitatea comunistă îi transforma în turnători pe elevi încă de la vârste foarte fragede. Instituția a anunțat, la mijlocul acestei săptămâni, că a trimis procurorilor militari un număr total de 2.680 de documente. Aceste acte se referă la activitatea desfăşurată de 32 de foşti ofiţeri de Securitate. Aceștia au fost implicaţi în activităţi de recrutare şi dirijare a nu mai puțin de 838 de elevi minori, în ultimii ani ai regimului comunist.László Csendes, membru al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității: „Este vorba despre o istorie foarte tristă. Securiştii reuşeau să abordeze copii în vârstă de 13-14 ani în aşa fel încât aceştia nici nu-şi dădeau seama cu cine stau de vorbă. Îi recrutau şi îi convingeau să furnizeze poliţiei secrete informaţii despre părinţii sau profesorii lor. Această metodă era ilegală chiar şi în acea perioadă, de aceea am predat dosarele a 50 de asemenea ofiţeri Parchetului Militar pentru a fi cercetate”.Referitor la recrutarea tinerilor a mai existat o declaraţie făcută de un alt membru al CNSAS, Germina Nagâţ. Cercetătoarea a afirmat în cadrul unui interviu acordat pentru portalul Ziare.com că numărul elevilor de şcoală medie pe care i-a folosit Securitatea drept informatori înainte de 1989 era de cel puţin 10.000:„Dacă luăm drept bază numărul gimnaziilor care funcţionau la vremea respectivă şi pornim de la faptul demonstrat de documente că anual erau recrutaţi în mod obligatoriu câţiva elevi pentru a deveni informatori, am putea vorbi liniştit şi de un multiplu al celor 10.000. Evident că nu mai există toate dosarele referitoare la «colaboratorii proveniţi din rândurile elevilor», aşa cum era denumită oficial această pătură” – a declarat Germina Nagâţ.Conform relatării sale, minorii semnau nişte angajamente formale. După cum a precizat, „unii ofiţeri au recrutat dintr-o singură şcoală chiar şi 3-4 elevi”.Securitatea a pregătit o armată de nu mai puţin de cinci divizii de copii, care-şi spionau părinţii şi profesorii, ca un exerciţiu pentru activitatea lor ulterioară în slujba regimului, ca ”urechi” exersate ale poliţiei politice şi, cei mai merituoşi, drept viitoare cadre ale acesteia. Un proces întrerupt aparent de revoluţia din 1989 – pentru că mare parte a lor, cum s-a întîmplat şi cu informatorii ”majori”, au fost preluaţi, odată cu ofiţerii care i-au avut în legătură, de noile servicii de informaţii din România, clădite pe ruinele Securităţii. VREM SĂ O LUĂM DE LA CAPĂT?Naţiunile sînt dezmembrate prin pierderea memoriei. Dar nu avem voie nici să iertăm şi cu atât mai puţin să uităm noi, cei care am supravieţuit, în numele celor care au căzut victimă regimului comunist. După estimările celor de la CNAS, din cei 136.000 de informatori şi colaboratori ai Securităţii, câţi erau activi în decembrie 1989, în jur de 25.000 erau ”persoane de sprijin din rândul elevilor”. Această armată de copii ai Securităţii a crescut mare şi, se pare, a cam ajuns în Parlament şi la Guvernare, dă legi în favoarea aceluiaşi “Ochiului şi Timpanului”.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Orasul Tau

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

Diana Petrescu

Published

on

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i s-a făcut rău pe o stradă intens circulată din oraș.

Incidentul a avut loc în cursul zilei de astăzi, când trecătorii au observat că femeia, aflată pe trotuar, părea dezorientată și slăbită. Martorii spun că aceasta s-a sprijinit de un gard, iar la scurt timp s-a așezat jos, acuzând stări de amețeală și dificultăți de respirație.

Persoanele aflate în zonă au sunat imediat la 112, iar un echipaj al Serviciul de Ambulanță a ajuns la fața locului în doar câteva minute. Cadrele medicale i-au acordat primul ajutor chiar pe trotuar, monitorizându-i tensiunea și pulsul.

După stabilizarea stării sale, femeia a fost urcată în ambulanță și transportată la Spitalul Județean de Urgență pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Potrivit primelor informații, starea acesteia este stabilă, însă medicii continuă evaluările pentru a determina cauza exactă a incidentului.

Autoritățile recomandă persoanelor în vârstă să evite deplasările în perioadele cu temperaturi extreme și să solicite ajutor imediat la apariția oricăror simptome neobișnuite.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Prin Oras

Incendiu puternic pe strada Henri Barbusse din Cluj-Napoca: o autoutilitară și fațada unui bloc au fost cuprinse de flăcări

Stefania Heinz

Published

on

Pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente pentru limitarea și stingerea unui incendiu izbucnit pe strada Henri Barbusse din municipiul Cluj-Napoca, unde flăcările au cuprins o autoutilitară și s-au extins la fațada unui bloc de locuințe.

La fața locului au fost mobilizate forțe importante de intervenție. Acționează patru autospeciale de stingere, două autoscări pentru intervenție la înălțime, un echipaj SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Cluj.

Pentru siguranța locatarilor, pompierii au evacuat până în prezent patru persoane din imobilul afectat. Una dintre acestea primește îngrijiri medicale la fața locului din partea echipajului SMURD. Potrivit primei evaluări medicale, persoana este conștientă și cooperantă.

Intervenția este în desfășurare, iar pompierii lucrează pentru lichidarea completă a incendiului și pentru a preveni extinderea acestuia la alte apartamente sau autovehicule din apropiere. Cauza producerii incendiului urmează să fie stabilită după finalizarea operațiunilor de stingere.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Prin Oras

S-a deschis un nou parking în centrul Clujului. 34 de locuri și tarife reduse seara și în weekend

Alex Campian

Published

on

Șoferii care ajung în zona centrală din Cluj-Napoca au, din 2026, o alternativă nouă pentru parcare: un parking suprateran pe Bulevardul 21 Decembrie 1989, nr. 78, cu 34 de locuri disponibile. Investiția aparține companiei Intra Muros Properties SRL și vine într-un context în care deficitul de locuri de parcare din centru este deja bine cunoscut precizeaza Ziua de Cluj (zcj.ro).

Presiunea traficului din centrul orașului

Numărul autoturismelor din Cluj-Napoca a continuat să crească și în 2025, iar centrul istoric rămâne una dintre cele mai aglomerate zone. Pe lângă mașinile rezidenților, fluxul constant de turiști amplifică presiunea asupra infrastructurii rutiere.

Proiectele publice pentru parkinguri subterane în zona centrală, precum cele din Piața Mihai Viteazul sau Piața Cipariu, nu au trecut încă de faza de intenție. În acest peisaj, inițiativele private încep să ocupe spațiul lăsat liber.

Unde este amplasat noul parking

Noua parcare este poziționată strategic, la câteva minute de mers pe jos de instituții și repere importante precum:

Tribunalul Cluj
Curtea de Apel Cluj
Teatrul Național Cluj-Napoca
Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca
Piața Unirii Cluj-Napoca

Accesul rapid către aceste puncte face din noul parking o opțiune practică pentru cei care au treburi administrative, juridice sau culturale în centru.

Tarifele practicate

Structura tarifară este diferențiată în funcție de intervalul orar:

• Luni–Vineri, 07:00–19:00 → 8 lei/oră
• Luni–Vineri, 19:00–07:00 → 4 lei/oră
• Sâmbătă–Duminică → 4 lei/oră

Prețul redus din afara programului de vârf poate reprezenta un avantaj pentru cei care ajung seara la teatru, la restaurant sau în weekend în oraș.

Spațiu verde și supraveghere permanentă

Parkingul se remarcă printr-un aspect îngrijit și funcțional. Terenul este înconjurat de spații verzi, cu arbori ornamentali și pomi fructiferi, iar zona este monitorizată video 24/7. Sunt amenajate și locuri dedicate persoanelor cu dizabilități.

Într-un oraș unde găsirea unui loc de parcare în centru poate deveni o adevărată probă de răbdare, cele 34 de locuri noi pot însemna timp câștigat și mai puțin stres pentru șoferi.

Sursa info&foto: Ziua de Cluj |zcj.ro

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era