Connect with us

Eveniment

Casa Albă spulberă speranțele Ucrainei: „Admiterea în NATO este improbabilă în viitorul apropiat”

Stefania Heinz

Published

on

Casa Albă spulberă speranțele Ucrainei: „Admiterea în NATO este improbabilă în viitorul apropiat”

Admiterea Ucrainei în Alianţa Nord-Atlantică este improbabilă în viitorul apropiat, întrucât ar plasa NATO în război cu Rusia, a comunicat marţi seară Preşedinţia SUA, amintind că Administraţia de la Kiev trebuie să aplice o serie de reforme politice.
“Ucraina este în război în acest moment. Deci, apartenenţa la NATO în viitorul apropiat este puţin probabilă, deoarece ar plasa NATO în război cu Rusia”, a declarat John Kirby, coordonatorul pentru Comunicare Strategică al Consiliului de Securitate Naţională de la Casa Albă, conform postului de televiziune CNN şi publicaţiei The Hill.

Anterior, preşedintele SUA, Joseph Biden, a afirmat că nu va exista unanimitate în cadrul NATO asupra oportunităţii integrării Ucrainei. “Noi avem angajamentul de a apăra fiecare centimetru pătrat de teritoriu NATO. Este un angajament asumat, indiferent de situaţie. Iar, dacă războiul continuă, atunci am fi cu toţii în război cu Rusia. Cred că trebuie să stabilim un parcurs raţional pentru ca Ucraina să se califice să devină membră a NATO”, a argumentat Biden.

Poziţii similare au adoptat Germania şi Polonia. John Kirby a subliniat că Ucraina va trebui să aplice o serie de reforme pentru a putea deveni membră NATO. “Sunt o serie de reforme pe care Ucraina trebuie să le aplice – bună-guvernare, stat de drept, reforme politice. Noi înţelegem că este dificil să fie aplicate aceste reforme în timpul unui război”, a subliniat Kirby.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a denunţat, cu ocazia summitului de la Vilnius, ceea ce el consideră a fi “lipsa de hotărâre” şi “slăbiciunea” Alianţei Nord-Atlantice. “Se pare că nu există deloc voinţa de a adresa Ucrainei invitaţia de a adera la NATO sau de a o face membră a Alianţei”, a afirmat Zelenski. “Sunt frustrări”, a reacţionat John Kirby, referindu-se la acuzaţiile preşedintelui Ucrainei.

Cu ocazia summitului de la Vilnius, liderii naţiunilor din NATO au reafirmat că Ucraina va deveni membră a Alianţei Nord-Atlantice, subliniind însă că integrarea se va produce când va exista unanimitate din partea statelor membre şi când Kievul va îndeplini condiţiile. Guvernul Germaniei nu este de acord cu posibilitatea integrării automate a Ucrainei în NATO nici măcar după încheierea războiului izbucnit prin invazia militară rusă, au declarat oficiali de la Berlin, sub protecţia anonimatului.

Administraţia de la Moscova a avertizat că eventuala admitere a Ucrainei în Alianţa Nord-Atlantică ar genera efecte “negative” pentru securitatea Europei, subliniind că Rusia va avea o reacţie “fermă”.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Eveniment

Accident tragic în Cluj: Copil de 2 ani și 7 luni, lovit mortal de o mașină în Căpușu Mic

Alex Campian

Published

on

Un grav accident rutier a avut loc marți seara, 2 iulie, în localitatea Căpușu Mic, județul Cluj. Un copil de doar 2 ani și 7 luni și-a pierdut viața după ce a fost lovit de un ansamblu de vehicule format din autoturism și remorcă.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj, două echipaje SMURD din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca, dintre care unul de terapie intensivă mobilă, au fost mobilizate de urgență la locul accidentului. La fața locului a fost solicitat și un elicopter SMURD pentru sprijin medical aerian.

Copilul a fost găsit în stop cardio-respirator, iar echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor depuse, medicii au fost nevoiți să declare decesul micuțului.

Conform Poliției Cluj, accidentul s-a produs în jurul orei 18:45. Primele cercetări arată că un bărbat în vârstă de 43 de ani, aflat la volanul unui vehicul cu remorcă, l-ar fi accidentat pe copilul care se afla în apropierea Drumului Comunal 114 (DC114). Circumstanțele exacte urmează să fie stabilite în cadrul anchetei.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

Poliția continuă cercetările pentru a clarifica toate aspectele privind modul în care s-a produs tragedia.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Tragedie la Săvădisla, Cluj: Bărbatul prins între fiarele contorsionate a murit

Alex Campian

Published

on

Un grav accident rutier a avut loc în localitatea Săvădisla, județul Cluj. Un bărbat de aproximativ 60 de ani, aflat în autoturismul implicat în coliziunea cu un autocamion, și-a pierdut viața.

Victima a fost găsită încarcerată, în stop cardio-respirator, între fiarele contorsionate ale mașinii. Pompierii Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit de urgență, reușind să-l extragă din autoturism. În ciuda eforturilor medicilor de a-l resuscita, bărbatul nu a mai putut fi salvat.

„Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un grav accident rutier petrecut pe raza localității Săvădisla. În accident au fost implicate un autocamion și un autoturism”, a transmis ISU Cluj.

Circumstanțele exacte ale impactului urmează să fie stabilite de către polițiști. Traficul în zonă a fost restricționat temporar.

Sursa: ISU Cluj / Radio Cluj

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Tragedie la Florești: Fetiță de 12 ani lovită pe trecerea de pietoni. A fost intubată și transportată de urgență la spital

Alex Campian

Published

on

O fetiță de doar 12 ani a fost grav rănită marți seara, în jurul orei 21:25, după ce a fost lovită de un autoturism pe trecerea de pietoni de pe DN1 E60, în zona Metro din Florești, județul Cluj. Incidentul a provocat o intervenție medicală de urgență, copila fiind intubată la fața locului și transportată în stare critică la spital de către o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Cluj, accidentul s-a produs în momentul în care un tânăr de 24 de ani, din Oradea, care conducea un autoturism pe direcția Gilău – Cluj-Napoca, a surprins și accidentat grav minora care traversa regulamentar pe trecerea de pietoni.

„Din primele cercetări, a reieşit că un tânăr de 24 de ani din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism din direcția Gilău spre Cluj-Napoca, ar fi acroşat o minoră de 12 ani din comuna Florești, aflată în traversarea drumului public pe trecerea pentru pietoni”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

Polițiștii continuă ancheta pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului. Impactul a fost extrem de violent, iar starea fetiței este în continuare una critică, medicii depunând toate eforturile pentru a-i salva viața

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom