Connect with us

Sport

Economia României încetinește puternic din cauza măsurilor populiste și a haosului fiscal. PIB de 1,1% din creșterea estimată de 2,8 în 2023

Stefan Petre

Published

on

Lei românești/ Foto: Depositphotos.com

Economie

România se confruntă cu o încetinire economică din cauza haosului fiscal și a măsurilor electorale. Potrivit datelor revizuite de statistică, PIB-ul a crescut usor peste 1% în perioada ianuarie-septembrie, din creșterea estimată de 2,8% pentru acest an.

Lei românești/ Foto: Depositphotos.com

  Institutul Național de Statistică (INS) a revizuit creșterea economiei românești, iar datele pentru primele nouă luni ale anului reflectă o situație economică îngrijorătoare: Produsul Intern Brut (PIB) a înregistrat o creștere de doar 1,1% în perioada ianuarie-septembrie 2023.  Dacă la începutul anului, în ianuarie 2023, Guvernul se aștepta la o creștere economică de 2,8%, în condițiile în care anul trecut creșterea economică a fost de 4,9%, incertitudinile cauzate de măsurile fiscale și cele de plafonare a prețurilor operate de Guvernul Ciolacu par să fi adus România în impas. CITEȘTE ȘI: 
Ciucă: PIB-ul în 2022, creștere cu 49 de miliarde de euro; în acest an, avem o prognoză favorabilă pentru economie, de 2,8%De asemenea, previziunile economice de iarna trecută ale Comisiei Europene pentru România erau de 2,5% creștere economică în 2023 și 3% în 2024.
De ce încetinește creșterea economicăAnaliștii financiari estimau o creștere optimistă pentru economia României în 2023 de 1,7%. Însă creşterea economiei româneşti a încetinit la 0,4% în trimestrul trei al acestui an, faţă de trimestrul precedent, după un avans de 1,3% în trimestrul doi faţă de primele trei luni. În perioada ianuarie-septembrie 2023, Produsul intern brut a crescut cu 1,1% comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit INS.Situația economică dificilă este explicată atât prin factori externi, precum războiul din Ucraina și situația din Orientul Mijlociu, cât și de factori interni precum inflația și modificările fiscale operate de Guvernul Ciolacu, la care se pot adăuga și măsurile electorale de majorare a pensiilor și salariilor din sectorul bugetar, de anul viitor.  Mai mult, noile taxe aplicate de Guvern vor genera o creștere a inflației la începutul anului viitor, potrivit analizei Băncii Naționale a României. Recent, și președintele Klaus Iohannis a admis că noile măsuri fiscale adoptate de Guvern și promulgate de președinție, nu au fost bine primite de mediul de afaceri.Creștere economică modestă„Cele mai recente date și analize indică o decelerare semnificativă a creșterii economiei în a doua parte a anului curent, implicând o dinamică anuală mai modestă a PIB în trimestrul III decât cea anticipată anterior”, se arată în cea mai recentă analiză BNR, publicată în 8 noiembrie 2023. Astfel, în intervalul iulie-august, vânzările cu amănuntul și cele auto-moto, precum și serviciile prestate populației au consemnat noi pierderi de dinamică anuală, iar producția industrială și-a prelungit declinul apreciabil în termeni anuali.Doar volumul lucrărilor de construcții și-a reaccelerat creșterea în raport cu aceeași perioadă din 2022, în principal pe seama evoluțiilor de pe segmentul nerezidențial și de pe cel al construcțiilor inginerești.Pe piața muncii, datele recente arată o încetinire pronunțată a creșterii lunare a efectivului salariaților din economie în iulie-august și menținerea relativ stabilă a ratei șomajului BIM, iar potrivit sondajelor de specialitate, intențiile de angajare pe orizontul foarte scurt de timp și-au accentuat ușor scăderea în luna octombrie față de trimestrul III.CITEȘTE ȘI: 
BNR menține la 7,5% prognoza de inflație pentru finalul acestui an. „Măsurile de majorare a taxelor duc direct la creșterea prețurilor”Banca Naţională a României (BNR) a menţinut la 7,5% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi a majorat la 4,8% pe cea pentru sfârşitul lui 2024.Potrivit raportului asupra inflației prezentat săptămâna trecută de Mugur Isărescu, Banca Națională a României estimează o creștere de doar 2% a economiei pentru acest an.„Evoluțiile sectoriale cele mai recente confirmă tendința de încetinire a economiei. Aceste evoluții reflectă, pe de o parte, temperarea concomitentă a economiilor partenerilor externi din Europa, influențată de performanța mult sub așteptări a Germaniei, iar pe de altă parte, efectele constrângătoare ale șocurilor anterioare de ofertă, precum și pe cele asociate normalizării politicii monetare. În România, efectele procesului de consolidare fiscală vor fi vizibile, însă, în special pe parcursul anului 2024. Date fiind evoluțiile nefavorabile din debutul anului – inclusiv contracția temporară, din trimestrul I, a consumului populației – pe ansamblul acestuia, dinamica PIB a fost reevaluată la valori plasate în apropiere de 2%”, se arată în documentul citat.Fondul Monetar Internaţional (FMI) a înrăutăţit, recent, estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an, de la 2,4% cât estima în aprilie, până la 2,2%, potrivit celui mai nou raport publicat. Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Foto: Depositphotos.com

CITEȘTE ȘI:

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Sport

Sabrina Voinea, aur strălucitor la Paris! Gimnasta româncă a uimit la Cupa Mondială și a arătat că nu renunță la visul ei!

Alex Campian

Published

on

Sabrina Voinea cu medalia de aur la sol la Cupa Mondială de la Paris

Duminică, în Arena Bercy din Paris, Sabrina Maneca Voinea a scris istorie pentru România: a câștigat medalia de AUR la sol, cu un punctaj fabulos de 13,800.
Rivalele ei au rămas fără replică – rusoaica Angelina Melnikova s-a mulțumit cu argintul (13,400), iar finlandeza Kaia Tanskanen cu bronzul (13,366).

▶️ Sabrina intrase deja în competiție cu prima notă în calificări (13,633), dar azi a urcat spectaculos pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.
▶️ Emoțiile au fost uriașe, pentru că Arena Bercy i-a adus aminte de amintiri olimpice dureroase, însă Sabrina și-a învins fricile și a strălucit!

Deși colegele Miruna Botez și Bianca Vișovan nu au prins finala, echipa României a fost puternic susținută de antrenorii Camelia Voinea, Carmen Traicu și Ciprian Crețu, de arbitra Ana Iordache și de kinetoterapeutul Răzvan Spirescu.

Sabrina a arătat că drumul ei în gimnastică nu s-a încheiat!”, a transmis Comitetul Olimpic și Sportiv Român.
Sportiva face parte din proiectul „Țară, țară, vrem campioane!”, coordonat de Mariana Bitang și Octavian Bellu.

Sabrina Voinea cu medalia de aur la sol la Cupa Mondială de la Paris

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Sport

La doar 17 ani, Luca Savu scrie istorie pentru Cluj! Podium spectaculos în Iberian Supercars

Alex Campian

Published

on

Luca Savu, pilot de 17 ani din Cluj, podium în Iberian Supercars

Performanță uriașă pentru motorsportul clujean! Luca Savu, un pilot de doar 17 ani, a reușit să urce pe podium în prestigiosul campionat Iberian Supercars – GT4 / TCR, desfășurat pe circuitul Ricardo Tormo din Valencia.

La volanul unui Aston Martin Vantage AMR GT4, Luca – împreună cu portughezul Henrique Oliveira, coleg în Aston Martin Racing Academy – a terminat pe locul 2 la clasa GT4 Pro și pe 6 la general, dintr-un total impresionant de 45 de mașini.

Rezultatul e cu atât mai spectaculos cu cât echipajul a plecat doar de pe poziția 11 pe grilă, reușind o cursă de recuperare incredibilă.

Mama tânărului pilot a transmis un mesaj emoționant după reușită:
„O bucurie infinită pentru noi! Emoții, eforturi, sacrificii și multă muncă, care de cele mai multe ori se încununează cu succes. Luca a demonstrat din nou că orice este posibil. Împreună cu Henrique au scris o pagină frumoasă în povestea lor, obținând primul podium în Iberian Supercars.”

Această performanță confirmă talentul extraordinar al lui Luca Savu și deschide noi drumuri pentru motorsportul românesc.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Sport

🌊 Gest superb al lui David Popovici – își donează din nou ziua de naștere pentru copiii din Bursele DAR

Alex Campian

Published

on

David Popovici își donează ziua de naștere pentru copiii din Bursele DAR Hope and Homes for Children

David Popovici, campionul României la înot, demonstrează încă o dată că adevărații campioni strălucesc nu doar prin performanțe, ci și prin generozitate. Pe 15 septembrie, când își va sărbători ziua de naștere, sportivul a decis să renunțe la cadouri pentru a sprijini copiii incluși în programul Bursele DAR al Fundației Hope and Homes for Children.

„De ziua mea nu vreau cadouri, vreau șanse pentru viitorii campioni. Dragoș scrie poezii și visează să înoate cu mine. Ana cântă la vioară și pian, deși nu are acasă încă o baie funcțională. Laur e campion european la karate”, a spus Popovici, subliniind că fiecare dintre acești copii merită o șansă reală la viitor.

Campionul a adăugat că fiecare medalie pe care a câștigat-o poartă amprenta celor care l-au susținut – părinți, profesori, antrenori și prieteni – și că, la rândul lui, vrea să devină sprijin pentru acești copii cu povești impresionante.

Nu este primul gest de acest fel. Anul trecut, David Popovici a contribuit la strângerea de fonduri pentru construirea unei case destinate copiilor cu nevoi speciale. În trecut, și-a scos la licitație casca și ochelarii de campion mondial pentru a ajuta o fostă sportivă aflată în luptă cu boala.

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom