Connect with us

Turda

TurdaNews – Cristi Ghiță: „Din păcate, nu am reușit să ne ridicăm la nivelul meciului”

Calin Roman

Published

on

TurdaNews - Cristi Ghiță: „Din păcate, nu am reușit să ne ridicăm la nivelul meciului”

Potaissa Turda a pierdut aseară, scor 26-28, pe teren propriu, în fața celor de la CSM București, într-o partidă care a contat pentru etapa a III-a din Liga Zimbrilor.
La finalul partidei, antrenorul Horațiu Gal, și cel mai bun marcator al turdenilor din partida de ieri, Cristi Ghiță (9 goluri) au tras concluziile partidei.
„Parcă ei au avut mai multă prospețime în repriza a doua. Nu vreau să caut scuze dar, probabil, deplasarea lungă și epuizare meciului de la Medgidia, unde am ajuns dimineața, și-a spus cuvântul la jucătorii de bază. Trebuia să ne mobilizăm și să ținem punctele la Turda.
Avem nevoie de o recuperare, după care o să avem o ședință la primul antrenament. O să vedem unde am greșit. Au fost foarte multe greșeli neforțate, în primul rând multe ratări singuri cu portarul, iar în apărare am fost cam moi, 22 de faulturi, pe teren propriu, sunt puține. Vom găsi soluția bună, până când plecăm la Baia Mare.

Înainte de meci nu credeam că o să fie așa numeros. Pe ei pot să îi felicit, ei au câștigat meciul de azi, ne pare rău că am pierdut noi.” – Horațiu Gal
Din păcate, nu am reușit să ne ridicăm la nivelul meciului
„Din păcate, nu am reușit să ne ridicăm la nivelul meciului, știam din start că va fi un meci extrem de greu, dar nu am reușit să jucăm jocul nostru. Am întâlnit și un portar în zi mare, practic a închis poarta din toate pozițiile și cred că acesta a fost factorul principal, iar apoi ne-am pierdut din încredere, din entuziasm.
Au fost niște semne de oboseală, inclusiv eu, nu m-am simțit cel mai bine, dar în momentele astea, psihicul contează cel mai mult. Trebuie să lucrăm la mentalul nostru, astfel de momente vor mai fi. Nu avem ce să facem, ăștia suntem, avem schimburi pe post, când cineva nu mai poate, are schimb, dar important e ca până atunci să dea maxim.
Știam că o să avem patru meciuri de foc (n.r. Constanța, CSM București, Minaur CSM Focșani), ne doream foarte mult să câștigăm aici. De miercuri trebuie să intrăm 100%, să muncim mai mult decât până acum, și să mergem la Baia Mare să ne recuperăm punctele pentru că ne dorim să fim în față.” – Cristi Ghiță

Pentru Turda urmează o altă partidă extrem de dificilă, pe terenul vicecampioanei României, Minaur Baia Mare, duminică, de la ora 17:30.
sursă foto: Marius Romilă/www.ActionFoto.ro

 

Source link

Facebook Comments Box

Turda

Salina Turda se mărește cu încă 10.000 de metri pătrați, adăugând o nouă mină echipată cu 5 lifturi panoramice, un râu artificial și alei suspendate pentru o experiență inedită.

Diana Petrescu

Published

on

O nouă mină de 10.000 de metri pătrați va fi deschisă în curând pentru turiști. Este vorba despre Mina Iosif, care va include 5 lifturi panoramice, un râu artificial și mai multe alei suspendate. Cu o investiție de peste 25 de milioane de euro, autoritățile locale estimează că numărul turiștilor va fi dublat.

Mina Iosif, cunoscută și sub numele de Sala Ecourilor, a fost o sursă majoră de sare în zonă timp de 150 de ani.

„În prezent, mina poate fi vizitată doar de la nivelul balconului. Mina Iosif are o formă de clopot, a fost exploatată din 1740 și are o adâncime de 115 metri”, explică Mădălina Craiu, ghid la Salina Turda, pentru digi24.ro.

Lucrările de extindere sunt programate să înceapă anul viitor și vor dura doi ani, conform autorităților.

„Se va extinde pe aproximativ 10.000 de metri pătrați, iar finanțarea este estimată la 25,5 milioane de euro. Noua salină ar putea dubla numărul de vizitatori, atingând, conform estimărilor noastre, între 1,2 și 1,5 milioane de turiști anual”, a declarat Cristian Matei, primarul orașului Turda.

Reprezentanții Salinei Turda au anunțat revenirea la programul de toamnă pentru vizitatori. Astfel, obiectivul turistic va fi deschis zilnic între orele 9:00 și 17:00, cu ultima intrare permisă la ora 16:00.

„Toamna a sosit, iar școala începe!

Cu amintiri dragi din vara minunată care s-a încheiat, vă informăm că programul Salinei Turda, cel mai îndrăgit obiectiv turistic, va reveni la intervalul orar 09:00 – 17:00, cu ultimul acces în subteran la ora 16:00.

Vă așteptăm în continuare, zilnic, pentru momente de neuitat și experiențe fantastice!” au transmis oficialii Salinei.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Locuri de vizitat in Romania

FOTO – Lacul sărat din Cluj unde te poți scălda gratuit! Este o adevărată comoară, iar acum a fost curățat

Diana Petrescu

Published

on

Lacul Tarzan din Turda, un lac cu apă sărată renumit pentru proprietățile sale curative, a fost modernizat recent. Cu toate acestea, accesul rămâne gratuit, oferind astfel tuturor șansa de a beneficia de această comoară naturală.

La Turda, era de ceva vreme ”băltoaca”, extrem de sărată, dar abandonată de autorități, mai ales ca era ștrandul municipal lângă, cu taxă, și lacul ‘Tarzan’, cu acces general. Totuși, Tarzanul e mai pe nebuneală, aici pensionarii vor, firesc, liniște.

Lipseau dușuri, coșuri de gunoi, wc, foișoare, bănci, pontoane solide, nu improvizații, curățenie, gărdulețe care să delimiteze clar locurile de șezut de parcare.

În urma unui proiect câștigător de bugetare participativă, cu voturi online, dar mai ales offline, seniorii din toată țara se bucură de balta sărată, foarte sănătoasă pentru piele. Și nu doar ei, erau și destui copii din zonă si de vorbit se auzea în trei limbi, română, maghiară ori români. Lacul e decolmatat și mai adânc, curățenia exemplară, iar sarea, oricât de bună e ea, nu mai irită după ce te speli bine. Plus că nămolul în care ne distrăm constant vine mai ușor jos. Toaleta e de bun simt, mai ales când ai copii. Aș merge, dacă e buget, pe toaletă cu spălare automată, nu wc ecologic. Plus că aș mai pune explicații despre sărătura unde suntem, de ce e arie naturală protejată, iar mașinile le-aș muta si mai departe față de gărdulețul actual”, a explicat activistul Octavian Dohotaru.

Acesta a spus că proiectele de bugetare participativă ar trebui extinse.

Se pot face mult mai multe prin bugetare participativă si astfel de exemple să se multiplice cât mai tare, dar mai ales în adâncime. Discutăm cum putem face asta mâine, luni, ora 18, La Terenuri, în amfiteatrul cerut de mediul asociativ, alături de civici și candidați la alegerile locale. Mă bucur să moderez discuția de mâine, din partea Asociației Societatea OrganizatăSustenabil SOS, la invitația Consiliului Civic Local.

Mă bucur că am impulsionat introducerea bugetării participative în RO. Am ținut doar sa arăt un exemplu simplu, light, de vacanță, dar de care beneficiază anual zeci de mii de români, din vizita de azi la băi, pentru a arăta că merită revitalizat procesul la noi”, a mai spus Dohotaru.

Implicarea Directă a Comunității în Prioritizarea Cheltuielilor Locale: Bugetarea Participativă

Facebook Comments Box
Continue Reading

Info

România Primește Trei Avioane F-16 Achiziționate din Norvegia, Staționate la Baza Aeriană Câmpia Turzii

Stefan Petre

Published

on

România Primește Trei Aeronave F-16 Fighting Falcon Achiziționate din Norvegia, Aterizate la Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” din Câmpia Turzii

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziționate de România din Norvegia au aterizat vineri, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, potrivit MApN

Prin executarea apărării spațiului aerian național/NATO, pe timp de pace și în situații de criză, achiziția noului lot de avioane F-16 Fighting Falcon și a pachetului de bunuri și servicii aferent va asigura creșterea securității României prin intermediul Serviciului de Luptă Permanent – Poliție Aeriană (SLP-PA), sub comanda NATO.

Prin sosirea graduală, pe parcursul acestui an și a celui viitor, a celor 32 de aeronave multirol F-16 Fighting Falcon, care vor înzestra încă două escadrile ale Forțelor Aeriene, România își consolidează capabilitățile de apărare aeriană la un nivel adaptat provocărilor de securitate din regiune. Aceste aeronave vor avea un rol important în menținerea unei posturi aliate credibile de apărare și descurajare a oricărei agresiuni pe flancul estic și, la fel de important, vor asigura tranziția pentru forțele noastre aeriene către era generației a V-a – înzestrarea cu aeronavele F-35, a declarat ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr.

În prezent, Forțele Aeriene Române au în dotare 20 aeronave F-16 achiziționate în baza prevederilor Concepţiei de realizare graduală a capabilităţii de apărare aeriană în cadrul programului „Avion multirol al Forţelor Aeriene”.

Această este a doua serie de trei aeronave F-16 achiziționate de România de la Regatul Norvegiei și a pachetului de bunuri și servicii aferent, prima fiind recepționată la finalul lunii noiembrie 2023, în Baza 86 Aeriană „Locotenent aviator Gheorghe Mociorniță” de la Borcea.

Conform Concepției de realizare graduală a capabilității de apărare aeriană, în cadrul programului „Avion multirol al Forțelor Aeriene”, Guvernul României a atribuit Guvernului Regatului Norvegiei contractul de achiziție a 32 de aeronave F-16, cu suport logistic inițial și a unui a pachet de bunuri şi servicii complementar (de la Guvernul Statelor Unite ale Americii). Avioanele vor fi livrate în stare operațională, resursa disponibilă a acestora asigurând operarea lor pentru o perioadă de tranziție, de minimum 10 ani, către avioanele de generația a V-a, ceea ce face ca achiziția avioanelor de luptă norvegiene să reprezinte, în fapt, un transfer de capabilitate între două țări NATO aliate.

Aeronavele vor asigura îndeplinirea noilor cerințe existente la nivelul NATO, ulterior urmând a fi introduse în programul de modernizare la aceeași configurație (M6.X) cu avioanele F-16 din prima escadrilă, intrată deja în dotarea Forțelor Aeriene Române. Această soluţie asigură implicarea industriei naţionale de apărare pentru efectuarea lucrărilor de mentenanță şi modernizare a avioanelor F-16, prin compania Aerostar Bacău.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Cele mai citite