Connect with us

Prin Oras

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a mai făcut un pas legal pentru ”metroul lui Boc”: a anunţat deschiderea procedurii de transparenţă decizională pentru exproprieri. Vezi care e marele câștigător

Alex Campian

Published

on

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a mai făcut un pas legal pentru ”metroul lui Boc”: a anunţat deschiderea procedurii de transparenţă decizională pentru exproprieri. Vezi care e marele câștigător

Luni, 4 decembrie 2023, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a anunţat deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de elaborare a următorului proiect de act normativ:
Hotărâre de Guvern privind declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Tren metropolitan Gilău – Florești – Cluj-Napoca – Baciu – Apahida – Jucu – Bonțida – etapa I a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj: Magistrala I de metrou și tren metropolitan, inclusiv legătura dintre acestea. Componenta 1. Magistrala I de metrou Cluj”, aprobarea listei imobilelor proprietate publică a statului, precum și a listei imobilelor proprietate publică a unităților administrativ – teritoriale care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național.
Ce ne-a sărit în ochi din scurta descriere a proiectului este următorul aspect (cităm):
Pentru prezentul act normativ este necesară aprobarea sumei cu titlu de despăgubire, în valoare de 283.182.098,36 lei, aferentă unui număr de 486 imobile, în suprafață totală de  418.188 mp., construcții în suprafață totală de 58.402 mp., împrejmuiri în suprafață totală de 5.209,28 ml., masa lemnoasă în cantitate de 22,68 mc., astfel cum este prevăzut în anexa nr. 2 la prezentul proiect de act normativ.
Suma de 283.182.098,36 lei, aferentă despăgubirii imobilelor, reprezentând terenuri fără investiții prevăzute în anexa nr. 2 la prezentul proiect, pentru localitățile Cluj-Napoca și Florești din județul Cluj, rezultă din raportul de evaluare întocmit de către evaluatorul autorizat, membru atestat ANEVAR, Chelaru Ștefan Dragoș, având legitimația nr. 11297, valabilă pe anul 2023, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Hotărârii Guvernului nr. 53/2011 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a acesteia.
Este chiar culmea cum se vor acorda 283 de milioane de lei despăgubiri pentru exproprierea a peste 400 de obiective (mai precis: 486 conform anexei 2 din sursa citată), când Boc tocmai ce a alocat suma de 300 de milioane de lei numai pentru exproprieri la un parc!
Și, pe sărăcia asta, cu 4 rânduri de alegeri în față, de unde scoate guvernul 56 de milioane de euro numai pentru exproprieri? Poate îi împrumută Boc?
CITEȘTE ȘI:

Apoi, la 486 de obiective de expropriat, credem că procesele cu cei nemulțumiți vor dura ani de zile.
Dar, studiind anexa 2, printre mulți pierdanți, găsim și un mare câștigător: UAT Municipiul Cluj-Napoca cu 53 de poziții la expropriere. Statul îi plătește primăriei, apoi va da în administrare municipalității aceleași terenuri pentru operarea metroului. Dacă OSĂ se facă ceva și nu ne apucă șoricelul lui Boc de cașcaval cam prin anul 2050.

De restul citiți și aplaudați: mândră corabia, meșter Cârmaciul.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile legale în materie de expropriere, raportul de evaluare se întocmește avându-se în vedere expertizele întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 111, alin. (5) din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 4 alin (4)  lit. e) din Hotărârea Guvernului nr. 53/2011 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean şi local, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora „expertul evaluator […] este obligat să se raporteze la expertizele întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 111, alin. (5) din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.”
Prin prezentul act normativ se propune aprobarea:
1) amplasamentului lucrării de utilitate publică de interes național „Tren metropolitan Gilău – Florești – Cluj-Napoca – Baciu – Apahida – Jucu – Bonțida – etapa I a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj: Magistrala I de metrou și tren metropolitan, inclusiv legătura dintre acestea. Componenta 1. Magistrala I de metrou Cluj”, conform anexei nr. 1 la proiectul de act normativ;
2) declanșării procedurilor de expropriere pentru imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere a lucrării de utilitate publică de interes național „Tren metropolitan Gilău – Florești – Cluj-Napoca – Baciu – Apahida – Jucu – Bonțida – etapa I a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj: Magistrala I de metrou și tren metropolitan, inclusiv legătura dintre acestea. Componenta 1. Magistrala I de metrou Cluj”.
3) listei proprietarilor de imobile proprietate privată supuse exproprierii, situate pe raza localităților Cluj-Napoca și Florești din județul Cluj, așa cum rezultă  din evidențele unităților administrativ – teritoriale, precum şi a sumelor individuale estimate de către expropriator, aferente despăgubirilor în valoare de 283.182.098,36 lei,  pentru un număr de 486 imobile, reprezentând teren în suprafață totală de 418.188 mp., construcții în suprafață totală de 58.402 mp., împrejmuiri în suprafață totală de 5.209,28 ml., masa lemnoasă în cantitate de 22,68 mp., astfel cum rezultă din anexa nr. 2 la proiectul de act normativ.
4) listei imobilelor proprietate publică a statului care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică „Tren metropolitan Gilău – Florești – Cluj-Napoca – Baciu – Apahida – Jucu – Bonțida – etapa I a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj: Magistrala I de metrou și tren metropolitan, inclusiv legătura dintre acestea. Componenta 1. Magistrala I de metrou Cluj”, prevăzută în anexa nr. 3 la prezenta hotărâre.
5) listei imobilelor proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică, „Tren metropolitan Gilău – Florești – Cluj-Napoca – Baciu – Apahida – Jucu – Bonțida – etapa I a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj: Magistrala I de metrou și tren metropolitan, inclusiv legătura dintre acestea. Componenta 1. Magistrala I de metrou Cluj”,  prevăzută în anexa nr. 4 la prezenta hotărâre.
Întreaga suprafață de teren ce urmează a fi afectată de executarea lucrărilor preconizate este inclusă în coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Tren metropolitan Gilău – Florești – Cluj-Napoca – Baciu – Apahida – Jucu – Bonțida – etapa I a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj: Magistrala I de metrou și tren metropolitan, inclusiv legătura dintre acestea. Componenta 1. Magistrala I de metrou Cluj”.

Source link

Facebook Comments Box

Prin Oras

Musafiri noi in Parcul Central

Diana Petrescu

Published

on

Tocmai că treceam azi prin parc și am observat doi bătrânei care se uitau în sus intr-un copac. Inițial am crezut că se uită după vreo veveriță sau vreo ciocănitoare, dar ce să vezi …  într-o scorbură erau 2 bufnițe.. 😮… Una a zburat în celălalt copac iar cealaltă a rămas în scorbură ( probabil există şi pui acolo.)

Poate au mai observat și alții ( eu abea aci 😀 ) dar din câte am înțeles nu sunt de multă vreme “stabiliți” acolo … ( bătrânul zicea că ii urmăresc de ceva vreme cu nevastăsa și mereu le si fac poze 😊 ) .  a spus Tunde Pop trecătoarea care a observat bufnițele.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Prin Oras

Spectacolul Cosmic Capturat de Sergiu Răzvan: Aurora Boreală din Grigorescu

Stefania Heinz

Published

on

În seara zilei de 10 mai 2024, cerul din Grigorescu a fost iluminat de un spectacol cosmic fascinant: aurora boreală. Această minunată manifestare naturală a fost surprinsă într-o imagine spectaculoasă de către talentatul fotograf local, Sergiu Răzvan.

Cu ajutorul camerei sale, Sergiu a reușit să imortalizeze momentul în care cerul s-a transformat într-o paletă de culori vibrante. Lumina verde intensă, însoțită de nuanțe de roz și mov, a dansat grațios pe bolta cerească, creând un peisaj de o frumusețe ireală.

Fotografia lui Sergiu a capturat esența acestui eveniment rar și a oferit o privire privilegiată asupra măreției naturii. Imaginea sa a devenit rapid virală pe rețelele de socializare, fiind apreciată și distribuită de mii de oameni fascinați de frumusețea aurorii boreale.

Aurora boreală este rezultatul interacțiunii dintre particulele solare încărcate electric și câmpul magnetic al Pământului, iar apariția ei în Grigorescu a fost un moment deosebit pentru comunitatea locală. Fotografia lui Sergiu Răzvan va rămâne ca o mărturie a acestui eveniment uimitor și va continua să inspire și să încânte oamenii cu frumusețea și misterul universului.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Prin Oras

Clujul interbelic: Un aer parizian surprins într-o fotografie istorică de un laureat al Premiului Nobel – FOTO

Alex Campian

Published

on

În perioada interbelică, Piața Unirii din Cluj-Napoca emană un aer parizian distinct. În jurul statuii lui Matei Corvin erau dispuse scaune, oferind oamenilor posibilitatea de a se relaxa și de a se bucura de atmosferă. Fotografia istorică recent descoperită este de o frumusețe absolută.

Fotografii facute la Cluj de scriitorul englez Edward Morgan Forster, nominalizat la premiul Nobel de 22 ori.

A vizitat Clujul de doua ori, in iunie si august 1932. Fotografiile sunt pastrate in original la King’s College Cambridge”, a explicat un iubitor al Clujului Vechi.

Facebook Comments Box
Continue Reading

Cele mai citite