Connect with us

Eveniment

Abuzuri grave la Şcoala de Balet din Viena, condusă de o clujeancă: tinerii puși să fumeze și porecliți după măsura la haine

Diana Petrescu

Published

on

Abuzuri grave la Şcoala de Balet din Viena, condusă de o clujeancă: tinerii puși să fumeze și porecliți după măsura la haine


Copiii de la Academia de Balet din cadrul Operei de Stat din Viena (OSV), una dintre cele mai prestigioase instituţii de profil din lume, care are ca manager o clujeancă, au fost încurajaţi să fumeze pentru a-şi controla greutatea, a constatat o amplă anchetă, potrivit BBC.
Ancheta a dezvăluit că tinerii dansatori au fost expuşi la exerciţii extrem de dure în cadrul antrenamentelor. Şefa comisiei de anchetă, Susanne Reindl-Krauskopf, a spus că elevilor li s-au atribuit apelative batjocoritoare compuse din prenumele lor şi mărimea pe care o purtau la haine.

Ea afirmă că directorul managerial al școlii de balet, Simona Noja-Nebyla, ar trebui înlocuită cu un lider nou, inovator. „Este clar că aceşti copiii şi adolescenţii nu au fost feriţi de discriminare, că au fost neglijaţi şi că asta le-a provocat probleme medicale grave”, se arată în raportul comisiei. Ancheta a arătat că ritmul de lucru „pune în pericol sănătatea copiilor”.

OSV a anunţat că a redus deja numărul de spectacole ale studenţilor şi că va studia cu atenţie raportul înainte de a da un răspuns complet. Creată în 1771, academia este una dintre cele mai prestigioase şcoli de balet din Europa. Mulţi dintre foştii studenţi dansează pentru companii precum Baletul Regal (Royal Ballet) din Londra (Marea Britanie), Teatrul Mariinsky din Sankt Petersburg (Rusia), American Ballet Theatre din New York (SUA).

Scandalul a pornit în aprilie, când ziarul austriac Falter a publicat o anchetă care susţinea că unii tineri dansatori ar fi fost loviţi fizic şi zgâriaţi, iar alţii, batjocoriţi din cauza kilogramelor în plus. Ministrul austriac al culturii, Alexander Schallenberg, a solicitat măsuri urgente.

CINE ESTE SIMONA NOJA, DIRECTORUL ŞCOLII DE BALET DIN VIENA

Simona Noja s-a născut în Huedin, în 1968. În copilărie a practicat gimnastica, iar, la nouă ani a fost cooptată în lotul olimpic al României. Studiul baletului l-a început la Liceul de Coregrafie din Cluj-Napoca, unde l-a avut ca maestru pe Vasile Solomon. Aici a absolvit și Facultatea de Litere a Universităţii Babeş-Bolyai.

În perioada 1986-1991 a fost prim-balerina Operei Române din Cluj-Napoca, iar între 1991 şi 1995, prim-balerina Operei Germane Rhein din Düsseldorf. Din 1995 a fost prim-balerina OSV, iar de-a lungul carierei a susţinut spectacole de balet la Buenos Aires, Santiago de Chile, Havana, Moscova, Milano, Roma, Dresda, Napoli, Stockholm, Helsinki, Stuttgart, Frankfurt şi München.

În 2010 a devenit director executiv al școlii de balet a OSV. În 2002 a fost decorată cu Steaua României în grad de Cavaler, iar în 2008 i-a fost decernată Crucea Onorifică a Austriei pentru Ştiinţe şi Arte, Clasa Întâi.

În 2012, a fost desemnată ca ambasador al municipiului Cluj-Napoca în competiţia pentru obţinerea titlului de Capitală Culturală Europeană – 2020. Ea este căsătorită cu fostul balerin slovac Boris Nebyla, are doi copii şi locuieşte atât la Viena, cât şi la Cluj-Napoca.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy

Eveniment

🩸 Bilet gratuit de o zi la Untold pentru cei care donează sânge în acest weekend la Cluj!

Alex Campian

Published

on

Organizatorii festivalului Untold 2025 oferă o șansă unică clujenilor să participe la cea mai așteptată ediție aniversară: un bilet gratuit de o zi la festival pentru toți cei care donează sânge în cadrul campaniei Blood Network.


📅 Când și unde?

Caravana mobilă Blood Network va fi prezentă în parcarea Kaufland de pe Strada Fabricii, nr. 12, în zilele de:

  • Sâmbătă, 28 iunie 2025

  • Duminică, 29 iunie 2025

⏰ Program: 8:00 – 14:00


🎟️ Cum poți primi biletul?

Pentru a primi biletul gratuit, trebuie să:

  1. Donezi sânge la caravana mobilă în cele două zile menționate.

  2. Te înscrii pe platforma oficială a campaniei: reteaua.sieudonez.ro.

Biletele oferite vor fi valabile pentru prima zi a Festivalului Untold, care se va desfășura între 7 și 10 august 2025.


🌟 Despre campania Blood Network

Aceasta este cea de-a unsprezecea ediție a inițiativei Blood Network, cea mai longevivă campanie de donare de sânge din România, susținută de Untold, care îmbină responsabilitatea socială cu distracția.


⚠️ Atenție!

Donarea se face în limita capacității de recoltare a caravanei mobile, așa că grăbește-te să faci o faptă bună și să-ți asiguri biletul!

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

🛑 Femeie agresată în Parcul Rozelor pentru că „ar fi ucraineancă”. Incident șocant în fața propriei fiice

Alex Campian

Published

on

O scenă revoltătoare s-a petrecut în plină zi, în Parcul Rozelor din Cluj-Napoca, unde o femeie aflată împreună cu fiica sa a fost agresată fizic și verbal de un bărbat care purta însemnele echipei de fotbal „U” Cluj. Motivul? A fost acuzată pe nedrept că ar fi ucraineancă și i s-a spus că „nu are ce căuta aici”.

👧 Totul s-a întâmplat în fața copilului femeii, care a asistat îngrozită la întreaga scenă.


⚠️ Cum a început conflictul

Femeia, cetățean român de origine din Republica Moldova, a povestit pe Facebook că se afla în parc pentru o plimbare cu trotinetele alături de fiica sa. Când a ajuns în dreptul fetiței, a observat un băiat pe bicicletă îndepărtându-se. Micuța plângea: copilul îi apucase trotineta, încercase să o smulgă și o insultase.

Femeia a încercat să îl confrunte, cerându-i scuze și să își cheme părinții. În scurt timp a apărut tatăl băiatului, care a devenit imediat agresiv, a țipat, a insultat, a invadat spațiul personal al femeii și chiar a scuipat-o în față. După acest gest, femeia a reacționat instinctiv și l-a împins, moment în care bărbatul a început să o lovească.

💬 „Mi-a fost extrem de greu să mă concentrez… Fiica mea plângea, iar el țipa și la ea, spunând că are nevoie de psihiatru. Nu s-a oprit până când vecinul meu a strigat că a sunat la poliție”, a povestit femeia.


🎙️ Reacția autorităților

Primarul Emil Boc a declarat public că va solicita o prezență sporită a poliției în parc, în special în zonele frecventate de copii și familii.


👮‍♂️ Ce spun polițiștii

Potrivit IPJ Cluj, incidentul a fost raportat pe 29 iunie, în jurul orei 12:40, iar polițiștii de la Secția 4 au intervenit. Din primele verificări, s-a stabilit că cele două persoane s-ar fi agresat reciproc, pe fondul unei neînțelegeri între copiii lor.

Conform legii, ambii pot depune plângere penală în termen de 90 de zile, conform art. 289 din Codul de Procedură Penală.


❗Întrebarea care rămâne: e normal?

„Este normal ca o femeie să fie agresată în fața copilului ei doar pentru că e presupusă a fi ucraineancă? Este normal ca un bărbat să ridice mâna asupra unei femei doar pentru că îndrăznește să îl înfrunte?”, se întreabă victima în mesajul său viral pe rețelele sociale.

Sursa Foto&Video : Siuko Siu Facebook

 

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Eveniment

Magia Nopții la Cluj Never Sleeps, surprinsă de fotograful Lucian Nuță

Egon Kilin

Published

on

Weekendul trecut, Clujul a fost din nou cuprins de farmecul nopții, odată cu ediția spectaculoasă Cluj Never Sleeps. Pe strada Iuliu Maniu, locul unde istoria se întâlnește cu energia urbană, trupa Eternal Flames a încins atmosfera cu un show de foc plin de emoție, lumină și adrenalină. 🔥🌙

În mijlocul acestui spectacol vizual impresionant, fotograful Lucian Nuță a reușit să surprindă esența momentului în imagini de o forță rară – cadre care redau nu doar mișcarea flăcărilor, ci și vibrația publicului, conexiunea dintre artiști și oraș, și acel „ceva” magic ce transformă o noapte de vară într-o amintire de neuitat. ✨

📷 Lucian este cunoscut pentru talentul său de a captura momente autentice, iar seria de fotografii de la Cluj Never Sleeps dovedește încă o dată măiestria sa. Fiecare imagine transmite povestea unei nopți în care arta, pasiunea și orașul au bătut la unison.

#cluj #clujulmagic #clujneversleeps #eternalflames #luciannuta #artaînstradă #noapteamagică

Foto: Lucian Nuta

Facebook Comments Box
Tetarom

Tractari Auto Tudy
Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom