Connect with us

Prin Oras

Tragediile de sub ochii specialiștilor care au și rolul de părinți. Cazul lui David Delcea arată DIN NOU impotența crasă a Statului Român și a părintelui specialist care acum se dă victimă

Alex Campian

Published

on

Cel care a atacat cu cuțitul o femeie în fața magazinului Profi, este fiul unui cunoscut medic psiholog din Cluj. Tânărul avea probleme mintale grave: la începutul anului s-a filmat scoţând ochii unei pisici, apoi a atacat o femeie cu o cărămidă

În urma cu patru ani, Ziar de Cluj a prezentat un caz exstraordinar în care o fosta profesoara de la UBB, fiica Sofiei Chirică – profesor universitar în cadrul Catedrei de Psihologie a UBB Cluj, care și-a sechestrat cu anii copilul în casă, privându-l de educație și socializare. Mai multe aici și aici. Cazul s-a terminat aproape tragic. După ce Ziar de Cluj a apelat la mai multe instituții pentru ca tatăl copilului să-l recupereze de la mama cu probleme mintale, femeia a ieșit din apartament și a încercat să se arunce cu copilul în fața unui autobuz din Zorilor. Șoferul a frânat la timp, poliția a intervenit, iar micuțul a fost dat tatălui și femeia internată la psihiatrie. Știți cât a durat până la acest final fericit? Vreo patru ani!!!Zilele trecute, un copil cu probleme mintale, fiul psihologului Cristian Delcea, a înjughiat o femeie care se afla la cumpărături într-un supermarket din Cluj-Napoca. Tânărul a intrat în atenția poliției în iarnă când schijuia, tortura și se filma în timp ce omora pisici. La scurt timp după, Ziar de Cluj a obținut informația potrivit căreia tânărul a încercat să omoare un medic pe stradă, aruncând cu o cărămidă în capul acesteia. Femeia s-a speriat și a primit îngrijiri medicale, însă nu a dorit să depună plângere împotriva minorului problematic. De atunci și până în prezent, Delcea jr. a fost internat la o clinică de specialitate, iar în baza unor evaluări (sursele noastre susțin că tatăl acestuia a apelat la colegi pentru a obține evaluări favorbile) minorul a fost externat și predat familiei. Vezi și: EXCLUSIV: Băiatul unui medic de la IML Cluj, internat la PSIHIATRIE. Tânărul a scos ochii unei pisici și a atacat o femeie cu cărămidaSurpriză, după tentativa de omor, Delcea jr. a primit o sentință de la Tribunalul Cluj conform căreia ar trebui internat din nou într-o clinică de specialitate. Doar că centrul care funcționa la Cluj-Napoca, dedicat pe tratarea minorilor cu astfel de probleme, s-a închis. Astfel că minorul a stat păzit de mascați într-o secție de poliție până s-a găsit un spital care să își asume internarea lui: Spitalul Obregea.„În baza art. 248 alin. 1, 2 şi 8 rap. la art. 247 al.1 şi 2 din Codul de procedură penală admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj şi, în consecinţă, dispune internarea medicală provizorie, nevoluntară, într-o instituţie specializată de asistenţă medicală, până la însănătoşire sau până la ameliorarea care înlătură starea de pericol ce a determinat luarea măsurii a suspectului D.Delcea, cercetat pentru săvârşirea tentativei la omor, p.p.de art.32 al.1 C.penal rap.la art.188 al.1 şi 2 C.penal cu aplicarea art.113 al.3 C.penal. În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.” Părinții acestuia se declară victime ale sistemului și susțin că nu mai știu ce să facă cu el. În seara în care minorul a înjunghiat o femeie, ei știau că el se află într-o cameră alăturată într-o biserică, ei participând la slujbă, iar juniorul la un studiu biblic. Copilul s-ar fi cerut la baie și de acolo a fugit. Surse din cadrul anchetei ne-au declarat că după ce Tribunalul Cluj a pronunțat soluția cu internarea juniorului, organele de cercetare s-au trezit că n-au unde să îl ducă, motiv pentru care s-a luat legătura cu procurorul general al României, iar în cele din urmă, provizoriu, Spitalul Obregea din capitală și-a asumat internarea lui. Procurorul general ar fi promis că ia legătura cu ministrul Sănătății și ministrul Justiției pentru a soluționa problema cu existența clinicilor de specialitate care să ofere tratament pentru astfel de persoane(am formulat o solicitare la PICCJ pentru a confirma aceste informatii). Cât despre victimizarea de care dau dovadă părinții, personal, ne-am convins de competențele domnului Cristian Delcea, când în procesul cu polițistul Paul Gavriș, fără jenă a emis o evaluare psihologică prin care spunea că acesta n-a consumat și nu consumă băuturi alcoolice. Este greu de conceput, că în mod legal, un psiholog emite astfel de evaluări fără a-și monitoriza 24 din 24 ”pacientul”. Gavriș a pierdut procesul cu noi, că evaluarea emisă de Delcea mirosea a fals și minciună, lucruri pe care noi le-am demonstrat în instanță cu imagini de necontestat. Și ca să întărim afirmația cu impotența din titlu vă reamintim cazul micuțului Luca, omorât în bătaie de mama și fratele mai mare. Ghiciți ce? Mamei i s-a eliberat un raport favorabil prin care l-a reprimit în tutelă pe minor, deși psihologul care l-a întocmit a identificat că femeia era violentă în prezența gemenilor și îl favoriza pe băiatul cel mare. Cu toate acestea, inevitabilul s-a petrecut: copilul a fost luat acasă de mamă și acolo a și murit.Citește și: Ioana Boldis este psihologul de la DGASPC care a avut cel mai greu cuvant in reintegrarea lui LUCA, copilul ucis de mama in bataie. DETALII SOCANTE  

Source link

Facebook Comments Box

Prin Oras

Programul de transport urban și metropolitan valabil în perioada 7 – 9 iunie 2025

Stefania Heinz

Published

on

Cu ocazia minivacanței de Rusalii, Compania de Transport Public aduce la cunoștința călătorilor programul special de circulație al mijloacelor de transport în comun, valabil în perioada 7 – 9 iunie 2025.

📅 Programul de circulație:

Sâmbătă, 7 iunie 2025 – mijloacele de transport vor circula între orele 5:30 – 23:00, conform programului obișnuit pentru ziua de sâmbătă.

Duminică, 8 iunie și luni, 9 iunie 2025 – circulația se va desfășura între orele 6:00 – 23:00, conform programului pentru zilele de duminică.

🚌 Programele detaliate de circulație pot fi consultate atât pe site-ul oficial al companiei www.ctpcj.ro, cât și în aplicația mobilă Tranzy, disponibilă pentru Android și iOS.

📣 Cu această ocazie, Compania de Transport Public urează tuturor călătorilor:
🎉 Sărbători fericite și călătorii plăcute!

Facebook Comments Box
Continue Reading

Prin Oras

Act de vandalism la izvorul „Sfântul Ion”: Panoul informativ al traseelor turistice, distrus cu spray

Stefania Heinz

Published

on

Un nou act de vandalism a avut loc la izvorul „Sfântul Ion”, o zonă cunoscută pentru frumusețea sa naturală și frecventată de turiști și localnici deopotrivă. Panoul informativ cu traseele turistice, amplasat pentru a ghida vizitatorii prin pădurile și potecile din împrejurimi, a fost deteriorat cu spray. Persoana responsabilă nu a fost identificată, întrucât în momentul incidentului nu se afla nimeni la fața locului.

Acest tip de comportament nu este doar un act lipsit de respect față de natură și față de munca celor care întrețin aceste trasee, ci creează și dificultăți reale turiștilor care se bazează pe aceste informații pentru a se orienta în siguranță.

Autoritățile locale au fost anunțate, iar cazul a fost semnalat pentru a fi investigat. Se fac apeluri către comunitate și vizitatori să semnaleze orice comportament suspect și să contribuie la protejarea patrimoniului natural.

Este important ca astfel de locuri, care oferă liniște și conectare cu natura, să fie respectate și păstrate curate, pentru ca toți cei care le vizitează să se poată bucura de ele în siguranță și cu responsabilitate.

Sursa foto: Exclusivitate iLoveYouCluj

Facebook Comments Box
Continue Reading

Eveniment

1 Iunie în Parcul Colina – Tradiție, voie bună și distracție pentru toată familia!

Stefania Heinz

Published

on

Cluj-Napoca – Pe 1 iunie, Parcul Colina din cartierul Mănăștur se transformă într-un tărâm al bucuriei, tradițiilor și copilăriei! Vă invităm cu drag la Kolozsvári Majális, un festival dedicat întregii familii, cu un program plin de surprize, ateliere, concerte și momente de neuitat.

🗓️ Duminică, 1 iunie, de la ora 11:00, ne întâlnim în mijlocul naturii, acolo unde sunetele muzicii, mirosul bucatelor tradiționale și râsetele copiilor creează o atmosferă de sărbătoare.


🎭 Program artistic:

11:00 – 12:00 – Teatru de păpuși
12:00 – 13:00 – „Kerekítő” – activitate educativă interactivă pentru cei mici
13:00 – 14:00 – Dansuri populare: Kaláka (Gherla), Tulipántos (Gilău), Kaláris (Cluj), Visa Tánccsoport, Apró&Morzsa Bogáncs (Cluj)
14:00 – 15:00 – Spectacol de dans modern cu Dance Fever
15:30 – 16:30 – Concert interactiv pentru copii cu Buborék Zenekar
17:30 – 18:00 – Tombolă cu premii
18:30 – 19:30 – Spectacol cu Manó & Gregor
20:30 – 22:00 – Concert de seară cu îndrăgita trupă NOX


🛍️ Activități permanente & zone speciale:

  • 🧵 Târg de meșteșuguri și artizanat local

  • 🍖 Mâncăruri tradiționale & delicii de sezon

  • 🧒 Ateliere pentru copii

  • 🐐 Mini-grădină zoologică & zonă de animale prietenoase

  • 🐎 Plimbări cu ponei și cai

  • 🎨 Ateliere de pictură pe față și olărit

  • 🧗 Trambuline, jocuri gonflabile și jocuri de societate în aer liber (Kubuk)

  • 🛡️ Demonstrații de sabie, lupte medievale și ateliere interactive cu tematică istorică

  • ⛑️ Zone educative de prim-ajutor, sănătate și siguranță pentru cei mici

  • 🧩 Standuri interactive MCC, Pro Medical, RideEffect Junior

  • 🧺 Piață cu produse locale și bunătăți artizanale (Mukit Manufaktúra)


🎟️ Intrarea este liberă pentru toți!

Fie că veniți cu familia, cu prietenii sau doar pentru o plimbare relaxantă, 1 iunie în Parcul Colina vă va surprinde plăcut prin diversitatea activităților și atmosfera caldă și prietenoasă.


Vă așteptăm cu drag să sărbătorim copilăria, tradițiile și comunitatea!
Organizat cu sprijinul: Asociația Kifor, Junior și partenerii locali.

SUPRIZA ZILEI – iLoveYouCluj oficial va deschide magazinul de suveniruri cu tematica clujeana sub logo iLoveYouCluj – Cautati standul Oficial

Facebook Comments Box
Continue Reading

Cele mai citite