Connect with us

Prin Oras

LISTA RUȘINII lui Boc e degeaba! Doar o firmă apare cu întârzieri foarte mari la lucrări, deși lista trebuie să fie mult mai lungă

Alex Campian

Published

on

LISTA RUȘINII lui Boc e degeaba! Doar o firmă apare cu întârzieri foarte mari la lucrări, deși lista trebuie să fie mult mai lungă

La Terenuri, Turnul Pompierilor, Parcul Ștefan cel Mare, Podul Porțelanului, Parcul Feroviarilor, drumul de acces în Lomb sunt doar câteva din șantierele care sunt în întârziere, dar cu toate acestea nu apar pe așa zisa Lista Rușinii, pe care a inventat-o Emil Boc pentru, chipurile, firmele care nu își respectă termenele de realizare a lucrărilor.Pe acea listă se află acum o singură asociere, condusă de SC RHEINBRUCKE SRL Timișoara, care are trei contracte cu întârziere de sute de zile. Toate cele trei contracte au fost reziliate.Este vorba despre:1. Servicii de proiectare supraetajare clădire şcoală şi reabilitare termică – Şcoala Gimnazială ”Ion Creangă” – întârzieri: 297 de zile pentru documentația de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI); 311 zile pentru documentaţia tehnică pentru obţinerea autorizaţiei de construire (DTAC) la 15 octombrie 2020;2. Servicii de proiectare supraetajare clădire şcoală, sală de sport şi reabilitare termică – Şcoala Gimnazială ”Nicolae Titulescu” – întârzieri: 239 de zile pentru documentația de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI); 274 zile pentru documentaţia tehnică pentru obţinerea autorizaţiei de construire (DTAC) la 15 octombrie 2020;3. Servicii de proiectare consolidare sală de sport din incinta Colegiului Național ”George Coșbuc” – întârzieri: 47 zile pentru documentația de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI); 274 de zile pentru documentaţia tehnică pentru obţinerea autorizaţiei de construire (DTAC) la 15 octombrie 2020.În septembrie 2021, primarul Emil Boc recunoștea că și asocierea Research Consorzio Stabile Societate Consortile, care s-a ocupat de modernizarea Turnului Pompierilor va fi pusă pe Lista Rușinii. Surpriză! Nu este pe listă! Tot în septembrie, același Boc vorbea și despre firma Acomin, care a făcut lucrări de reabilitare a blocurilor de pe strada Hațeg nr. 4 și nu a terminat proiectul la timp. Cu toate acestea, nici Acomin nu este de găsit pe listă.„Avem firma aia, SC RHEINBRUCKE SRL, care ne-a scos în decor cu proiectarea la Școala Titulescu, că a trebuit sa reziliem contractul. Mai avem o firmă SC ACOMIN, care a făcut lucrările de reabilitare a blocurilor pe Hațeg 4, nu a terminat la timp și suntem în instanță cu rezilierea contractului, le cerem despăgubiri. Niciodată în Cluj-Napoca nu vor mai intra la licitație și sper că nici altundeva, le voi face recomandare negativă, și-au bătut joc de Cluj.Mai este Turnul Pompierilor din Cluj-Napoca, unde avem asocierea Research Consorzio Stabile Societate Consortile, un contract de aproape 8 milioane de lei cu TVA, trebuiau să termine lucrările în iulie 2020, dirigintele de șantier le-a aprobat lucrări suplimentare până în 19 mai 2021 și suntem în 26 august 2021 și nu sunt gata. Trebuia să le termine cu toate prelungirile”, declara Boc, în septembrie.Nici lucrările de la Baza Sportivă La Terenuri nu apar pe Lista Rușinii, deși nici în acest caz situația nu este în termene. Lucrările sunt executate de asocierea formată din SC RoVerde Landscaping SRL Petrești, jud. Ilfov – SC Open Trans SRL Sfântu Ilie, jud. Suceava – SC Electrogrup SA Cluj-Napoca – SC Cris Garden SRL București – SC Prospect Dream SRL.SC RoVerde Landscaping este firma lui Ion Olteanu, care a mai prins un contract cu Primăria lui Boc printr-o altă firmă a sa – Garden Center Grup. Este vorba despre modernizarea Parcului Ștefan cel Mare, unde lucrările se desfășoară cu încetinitorul și sunt șanse foarte mari să nu se respecte data de finalizare prevăzută în contract.Pe listă nu apare nici super întârziatul proiect de modernizare a drumului de acces din strada Oașului pe Dealul Lomb unde se află Centrul Regional de Excelență pentru Industrii Creative și Centrul de Sprijinire a Afacerilor TEAM. Acesta trebuia terminat în urmă cu aproximativ șase ani și nici acum nu este finalizat. În acest caz vorbim însă despre încăpățânarea Primăriei în primul rând, care nu a ținut cont de studiile geo care arătau că terenul este cu probleme și se pot produce alunecări.Citește și:Rușine! Boc își dă filme că termină într-o lună jumate drumul Lomb, neterminat de șase ani. Drumul are doar 1,6 kilometriPropunem pe această cale ca pe site-ul Primăriei să fie creată și o listă a rușinii pe care să o completeze cetățenii, cu referire la adevăratele proiecte întârziate, nu doar cele întârziate conform viziunii primarului.

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Orasul Tau

Cum aleg pacienții cabinetele stomatologice din Mărăști și ce face diferența reală

Diana Petrescu

Published

on

Cartierul Mărăști din Cluj-Napoca oferă o varietate largă de cabinete stomatologice, fiecare promițând tratamente moderne și rezultate bune. Totuși, experiența pacienților arată că diferențele dintre aceste cabinete nu țin doar de dotări sau prețuri, ci mai ales de modul în care este trăit actul medical.

Pentru mulți, vizita la stomatolog rămâne asociată cu stresul, durerea sau disconfortul. Însă, din ce în ce mai des, apar și exemple care schimbă complet această percepție.

Ce caută, de fapt, pacienții

Analizând opiniile pacienților care au trecut prin mai multe cabinete stomatologice din Mărăști, apar câteva criterii recurente:

  • tratamente fără durere

  • o abordare calmă și atentă

  • explicații clare

  • tehnologie modernă

  • senzația de siguranță și confort

Deși multe cabinete bifează teoretic aceste aspecte, puține reușesc să le îndeplinească în mod constant.

Experiența care schimbă așteptările

Există cabinete în Mărăști unde tratamentele sunt corecte din punct de vedere medical, dar realizate într-un ritm alert, cu mai puțină atenție la confortul pacientului. În contrast, tot mai mulți pacienți vorbesc despre experiențe complet diferite, în care procedurile sunt atât de fine încât relaxarea devine naturală.

Sunt relatări frecvente despre pacienți care spun că au ajuns să se relaxeze complet în timpul tratamentului, unii chiar afirmând că „ai putea adormi în scaun”. Acest tip de feedback nu apare întâmplător și este strâns legat de profesionalismul și experiența medicilor.

Rolul tehnologiei moderne

Un alt element important care separă cabinetele obișnuite de cele cu adevărat performante este nivelul aparaturii utilizate. Tratamentele minim invazive, diagnosticarea precisă și intervențiile sigure sunt posibile doar acolo unde există investiții constante în tehnologie.

În acest context, Cabinetul Stomatologic Diacicov este menționat frecvent ca exemplu de bună practică, fiind recunoscut pentru utilizarea unor echipamente moderne și pentru adaptarea continuă la noile standarde din stomatologia actuală.

De ce este recomandat de pacienți

Fără a fi promovat agresiv, Cabinetul Diacicov apare constant în recomandările pacienților din Mărăști. Motivele invocate sunt similare:

  • lipsa aproape totală a durerii

  • mișcări extrem de precise și delicate

  • medici care explică și lucrează cu răbdare

  • o stare de calm rar întâlnită într-un cabinet stomatologic

Rata mare de pacienți care revin și recomandă mai departe este un indicator clar al calității serviciilor, mai ales într-o zonă cu ofertă atât de diversă.

Concluzie

Alegerea unui cabinet stomatologic în Mărăști nu ar trebui să se bazeze doar pe proximitate sau preț. Experiențele pacienților arată că diferența reală este dată de confort, finețea tratamentelor și nivelul tehnologic.

Iar atunci când aceste criterii sunt analizate obiectiv, Cabinetul Stomatologic Diacicov este adesea menționat ca reper și recomandare naturală pentru cei care își doresc o experiență stomatologică lipsită de durere și stres.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Eveniment

Curtis, cel mai cunoscut rapper din Ungaria, vine la Cluj-Napoca pentru un super concert pe 29 ianuarie

Maria Costea

Published

on

Fanii muzicii hip-hop au motive de entuziasm: Curtis, unul dintre cei mai apreciați și influenți rapperi din Ungaria, ajunge la Cluj-Napoca pentru un concert de excepție. Evenimentul va avea loc pe 29 ianuarie, în cunoscuta locație After Eight, promițând o seară plină de energie, hituri și atmosferă explozivă.

Artistul este recunoscut pentru stilul său autentic, versurile puternice și show-urile memorabile, având o bază uriașă de fani în întreaga Europă Centrală. Concertul din Cluj-Napoca face parte dintr-un turneu special și reprezintă o ocazie rară pentru publicul din România de a-l vedea live pe unul dintre cei mai mari rapperi maghiari ai momentului.

Biletele sunt disponibile online pe platforma LiveTickets, iar organizatorii au pregătit mai multe oferte atractive:

  • Early Bird: 60 lei

  • Mega ofertă de Crăciun – Xmas Dual Pass: 85 lei

https://www.livetickets.ro/bilete/curtis-live-kolozsvar

Având în vedere popularitatea artistului și interesul crescut pentru eveniment, se recomandă achiziționarea biletelor din timp.

Concertul Curtis de la After Eight se anunță a fi unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale ale începutului de an la Cluj-Napoca, un must-attend pentru iubitorii de hip-hop și nu numai.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Actualitate

Mașină cuprinsă de flăcări pe Tăietura Turcului. Nu se cunosc încă detalii

Stefania Heinz

Published

on

Un autoturism a fost cuprins de flăcări, în urmă cu puțin timp, pe Tăietura Turcului. Incidentul a atras atenția șoferilor aflați în zonă, traficul fiind îngreunat temporar.

La fața locului au intervenit echipaje de pompieri pentru stingerea incendiului, precum și forțe de ordine pentru asigurarea zonei. Deocamdată nu se cunosc cauzele izbucnirii focului și nici dacă există persoane rănite.

Autoritățile urmează să stabilească circumstanțele exacte ale incidentului. Vom reveni cu informații pe măsură ce acestea vor fi disponibile.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom