Connect with us

Prin Oras

UBB SE LEAPĂDĂ DE PAGIATORUL DE CV-URI FLORIN ROMAN: „Domnul Florin Roman nu a urmat cursurile și nu a luat licență la noi”, spune rectorul Babeș-Bolyai. Care este similitudinea cu “Cazul Seplecan”?

Alex Campian

Published

on

UBB SE LEAPĂDĂ DE PAGIATORUL DE CV-URI FLORIN ROMAN: „Domnul Florin Roman nu a urmat cursurile și nu a luat licență la noi”, spune rectorul Babeș-Bolyai. Care este similitudinea cu "Cazul Seplecan"?

Un element care stârnește curiozitatea apare în CV-ul ministrului Cercetării. Florin Roman susține că e licențiat de două ori în economie, la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj în 1992-1996 și apoi la Universitatea Athenaeum București în 2008-2011. De ce ar studia cineva la două facultăți de economie și cu exact aceeași specialitate, aceea de contabilitate: întâi la o facultate bună, de stat, și, peste 12 ani, la o facultate privată, plasată printre ultimele în topul Ministerului Educației?La cererea Libertății, Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) a căutat și a găsit în arhivă că, de fapt, politicianul a studiat în acei ani la un colegiu universitar neacreditat aparținând de Universitatea 1 Decembrie din Alba Iulia. Colegiul se numea Colegiul Universitar Economic și de Muzeologie, potrivit unor persoane care au văzut documentele din arhiva UBB. Roman a urmat la colegiul din Alba Iulia un învățământ superior de scurtă durată, de trei ani, și apoi și-a dat la UBB doar un examen de absolvire a colegiului, care nu echivalează cu o licență, după cum subliniază Universitatea în răspunsul oficial către redacție. Titlul obținut e echivalent cu cel de „subinginer”, ca să folosim o comparație mai cunoscută în societate.ESTE A TREIA GAURĂ DIN CV_UL ACESTUI “MINISTRU”: E a treia oară, în zece zile, când ziarul descoperă o minciună în CV-ul vicepreședintelui PNL: cartea nescrisă, masterul plagiat și acum licența la Babeș-Bolyai.”Domnul Florin Roman nu a urmat cursurile și nu a luat licență la noi, la Babeș-Bolyai. A dat la noi un examen de absolvire a unui colegiu urmat în Alba Iulia. Mesajele mele sunt două: trebuie corectat rapid în CV și în mesajul public. Și, fiind vorba de o persoană publică, dar oricine ar fi fost, trebuie să dea explicații pentru cei care sunt interesați. Atât pot spune acum.” – Daniel David, rectorul UBB Cluj-Napoca
 Parlamentar al României și ministru, Florin Roman a declarat în CV-ul oficial de demnitar care sunt instituțiile la care a studiat și ce diplome a obținut:A învățat la două facultăți de economie, cu aceeași specialitate: contabilitate În total, Florin Roman a urmat două facultăți (Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și Universitatea Athenaeum București), un program de masterat (Universitatea Titu Maiorescu Bucureşti), un colegiu (Colegiul Național de Apărare al Ministerului Apărării) și cursuri de calificare (CODECS București).La ambele universități a urmat aceeași facultate, de economie, și aceeași specializare, contabilitate și gestiune. Prin urmare, ministrul Roman are în CV două licențe cu aceeași temă.Întâi, a fost student patru ani la Universitatea Babeș-Bolyai în Cluj (1992-1996), unde și-a luat licența la „Contabilitate și Gestiune Financiară”.A doua oară a fost student la Universitatea Athenaeum București (2008-2011), unde și-a mai luat încă o licență la „Contabilitatea şi Informatica de Gestiune”.De ce urmează cineva cursurile și își ia licența în contabilitate la o prestigioasă facultate de stat cum e Babeș-Bolyai pentru ca, peste 12 ani, să mai facă încă o dată tot o facultate economică, cu aceeași specializare în contabilitate, la o instituție mult mai slab cotată, precum facultatea privată Athenaeum, studii care mai și costă bani?Athenaeum confirmăLibertatea a rugat cele două instituții de învățământ superior să răspundă dacă ministrul Cercetării a fost studentul lor și dacă și-a luat licența. Facultatea cel mai recent absolvită, Athenaeum, a confirmat că Roman a urmat cursurile, dar cu un an devansat față de ceea ce ministrul scrie în CV. Roman a declarat ”2008-2011”, Athenaeum spune că ”Domnul Roman I. Florin Claudiu a urmat cursurile în perioada 2007-2010”. În iulie 2010 și-a luat licența și a primit diploma de absolvire.Babeș-Bolyai nu l-a găsit ca student sau licențiat, ci cu un examenLa universitatea clujeană Babeș-Bolyai, absolvită în perioada 1992-1996, deslușirea a durat câteva zile. Facultatea de Economie a UBB a căutat în arhivă, ”dar actele atât de vechi sunt depozitate în arhiva Universității”, ne-a spus unul dintre oamenii care au participat la clarificarea situației. Arhiva, serviciul de acte de studii și cel juridic au fost implicate în dezlegarea misterului, după ce UBB a primit întrebările de la Libertatea.Universitatea nu a găsit niciun student Florin Claudiu Roman care a intrat la admitere, a terminat sau care și-a luat licența. Nu l-a găsit nici ca ”licențiat”,  așa cum scrie politicianul în CV. Angajații facultății au descoperit care a fost legătura lui Florin Roman cu Babeș-Bolyai, căci ministrul Florin Roman a dat, într-adevăr, un examen la Cluj.Ce fel de examen?A studiat, de fapt, la Colegiul Universitar Economic și de Muzeologie din Alba.Colegiul urmat de Florin Roman la Alba Iulia, orașul unde locuia, făcea parte din instituțiile apărute imediat după Revoluție, echivalate cu o școală de subingineri ”O struțocămilă”, conform unui lector contactat de Libertatea.Colegiul din Alba era afiliat Universității 1 Decembrie din Alba Iulia.Ce este un colegiu?În Legea Învățământului 84/1995, valabilă în acel moment, colegiul universitar este definit ca „unitatea funcțională subordonată instituției de învățământ superior sau facultății”. Se fac cursuri de trei ani, nu de patru, ca la facultate.Colegiul din Alba fiind neacreditat de către Ministerul Educației, cei care-i urmau studiile trebuia să susțină examenul de final la o școală acreditată.Cum și Universitatea 1 Decembrie din Alba era neacreditată, așa a ajuns Florin Roman pentru examen la Babeș Bolyai. UBB explică de ce examenul lui Roman nu e licențăTestul celor veneau de la colegiu și care studiaseră doar trei ani se numea ”examenul de colegiu” și nu de licență. Nu era o disertație, ca la licență, ci un examen propriu zis. ”Domnul Florin Roman a urmat studii universitare de scurtă durată în cadrul Colegiului  universitar din cadrul Universității 1 Decembrie 1918 din Alba-Iulia. În anul 1996 a susținut examenul de absolvire a acestor studii la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Facultatea de Științe economice și, în urma susținerii examenului, i s-a eliberat o diplomă de absolvire și nu o diplomă de licență.  Examenul de absolvire se susține la finalizarea învățământului universitar de scurtă durată organizat în colegiile universitare, iar examenul de licență se susține la finalizarea învățământului universitar de lungă durată”, sună răspunsul  de la UBB, la solicitarea Libertatea.Rectorul David îi cere ministrului Roman să corecteze ”rapid în CV” și „să dea explicații”Ziarul l-a contactat pe Daniel David, rectorul Babeș-Bolyai.- Bună ziua, domnule rector David, domnul ministru Florin Roman a urmat cursurile Universității pe care o conduceți?- Nu, nu. – Dânsul a trecut acest lucru  în CV.- Domnul Florin Roman nu a urmat cursurile și nu a luat licență la noi, la  Babeș-Bolyai. A dat la noi un examen de absolvire a unui colegiu universitar. Acestea sunt datele pe care le avem. – Domnul Roman scrie explicit ”licențiat Babeș-Bolyai” în CV.- Am spus clar în răspunsul nostru către ziar că asta nu echivalează cu licența.- Ce ar fi trebui să facă domnul Roman ca să ia licența la UBB- Pentru ca să transforme această absolvire de învățământ superior de scurtă durată, de trei ani, într-o facultate de patru ani și să obțină licență, ar fi trebuit să mai facă încă trei pași: să dea admitere la UBB, dacă despre UBB vorbim, să îi fie echivalate studiile și intra în anul 3, să urmeze încă doi ani de facultate și să dea licență. Lucru pe care domnul Florin Roman nu l-a făcut.- Cineva susține în CV-ul oficial că a urmat Universitatea dumneavoastră și că are licență aici. Dumneavoastră aflați că nu are. Cum comentați situația, ca rector?- Mesajele mele sunt două: trebuie corectat rapid în CV și în mesajul public. Și, fiind vorba de o persoană publică, dar oricine ar fi fost, trebuie să dea explicații pentru cei care sunt interesați. Atât pot spune acum. NOTA REDACŢIEI ZIAR DE CLUJ: Noi nu am uitat cum s-a prăvălit Legea peste Mihai Seplecan, fost preşedinte al CJ Cluj din partea PNL, atunci când s-a descoperit că ar fi declarat în fals că are o diplomă de licenţă. AŞTEPTĂM DE LA BRAVII MILIŢIENI ŞI PROCURORI AI ROMÂNIEI aceeaşi celeritate şi rigoare, ca şi în cazul Seplecan, pentru a lămuri şi penaliza acest fals şi uz de fals al unei persoane publice! Şi aceeaşi indignare din partea civililor civici. CITEŞTE: EXCLUSIV Mihai Seplecan, fostul președinte al Consiliului Județean Cluj, condamnat definitiv pentru UZ de FALS Athenaeum, printre cele mai slabe școli din RomâniaDupă 11 ani de la întâmplările de la Cluj, politicianul a făcut cu adevărat facultatea, la școala privată Athenaeum din Bucureşti, unde și-a luat prima licență reală.În 2011, la un an după ce Florin Roman o absolvea, Athenaeum era cotată printre cele mai slabe facultăți din România la specialitatea contabilitate.Topul a fost publicat de Ministerul Educației și realizat de Asociația Universităților Europene.  Facultățile din România au fost ierarhizate de la A la E, descrescător în funcție de calitatea programelor de studii universitare. La specialitatea aleasă de Florin Roman, Athenaeum era de categorie E, ultima.În schimb, Babeș-Bolyai este singura universitate din România care a intrat în TOP Shanghai 2021, una dintre evaluările de rigoare și referință ale elitei academice globale. Babeș-Bolyai este plasată pe locurile 801-900, dintre cele aproximativ 30.000 de universități de pe glob.În CV-ul lui Roman nu apare deloc Colegiul Universitar Economic și de Muzeologie, cel unde a fost, de fapt, student, ci apare Babeș-Bolyai, unde nu a fost student, nu și-a luat licența, doar a dat un examen.A treia minciună din CVPovestea cu studiile inexistente și falsa pretenție a licenței de la UBB este al treilea neadevăr descoperit de redacție în CV-ul vicepreședintelui PNL, în decurs de 10 zile. Inițial, Florin Roman a spus că nu-și găsește cartea publicată la Editura Academiei, apoi a recunoscut că n-a scris-o.După aceea a declarat că, de fapt, cartea e un articol, dar nici pe acesta nu l-a găsit.Într-o investigație consecutivă, Libertatea a arătat că 10 pagini din 10 verificate din masteratul ministrului Cercetării sunt plagiate la literă din lucrarea unui profesor din Timișoara.Acum, una dintre cele mai importante universități din țară, Babeș-Bolyai, pe care o avea în CV, nu-l recunoaște ca student și absolvent de licență. Roman, în cinci Consilii de Administrație simultanDin corelarea răspunsurilor de la cele două facultăți, rezultă că, până în 2010, Florin Roman nu avea licență de studii superioare, chiar dacă și-a trecut asta în CV. În perioada 2005-2010, când abia împlinise 31 de ani și nu avea decât în CV ”studiile superioare” la Babeș-Bolyai, Roman a fost angajat pe poziții importante la 8 autorități, comisii și companii cu capital de stat. În 2007, pe când era deja politician, Roman ocupa, în același timp următoarele funcții: secretar general la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, președinte al Consiliului de Administrație la Daewoo și membru în CA la Eximbank, SC Automobile România SA, CEC și Eon Distribuție. (asta dacă se întreabă cumva procurorii şi miliţenii Patriei cam care ar fi foloasele necuvenite obţinute de Florin Roman în urma falsului şi uzului de fals – n. red. Ziar de Cluj)Apoi și-a continuat cariera și a devenit parlamentar cu două mandate, vicepreședinte PNL și, din 25 noiembrie 2021, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării.El este responsabil pentru ”Transformarea Digitală a României”, unul dintre capitolele PNRR, în valoare de 1,88 miliarde de euro. Roman ne-a închis telefonulLibertatea l-a sunat pe Florin Roman ca să obțină o explicație pentru licența trecută în CV.Când a auzit de unde este jurnalistul și că care are o întrebare legată de CV, ministrul a închis telefonul.”Vă sun după ședința de guvern”, a spus politicianul. I-am trimis apoi un mesaj cu întrebarea dacă este  licențiat la Universitatea Babeș-Bolyai, așa cum scrie în CV.Ministrul Cercetării nu a răspuns pînă la publicarea articolului. ZIAR DE CLUJ AŞTEAPTĂ CA ORGANELE ÎN DREPT SĂ NE RĂSPUNDĂ, CONFORM LEGII, LA ACESTE ÎNTREBĂRI

Source link

Facebook Comments Box
Tetarom

Actualitate

Imagine care doare în centrul Clujului: scândurile dispar, iar în locul lor apar geamuri de termopan alb la Librăria Universității. „Mi s-a spus să nu fac poze”

Alex Campian

Published

on

O imagine care ridică semne serioase de întrebare chiar în centrul Clujului. La fosta Librărie a Universității, un spațiu încărcat de istorie și de amintiri pentru generații întregi de clujeni, ultimele bucăți de scândură din vechile ferestre dispar, iar în locul lor își fac apariția tâmplării cu aspect modern, de culoare albă.

Pentru un oraș care vorbește atât de mult despre patrimoniu, identitate și protejarea centrului istoric, imaginea este greu de ignorat.

Și apare inevitabil întrebarea: ce se întâmplă cu una dintre clădirile emblematice ale centrului Clujului și în baza căror avize sunt realizate aceste intervenții?

„Îmi zgârie ochii și mă doare inima”

Situația a fost semnalată de un clujean revoltat de transformările observate la fațadă:

„Ultimele bucăți de scânduri din geamurile de la Librăria Universității fac loc geamurilor de termopan alb. Oare care este prețul avizului de la Monumente? A, asta n-o fi monument? A, poate nu are aviz? Nu știu. Știu doar că este dureros să văd ce se întâmplă. Îmi zgârie ochii și mă doare inima.”

Dincolo de revoltă, întrebările sunt legitime și merită un răspuns oficial.

Clădirea este monument istoric? Se află într-o zonă construită protejată? Pentru modificarea tâmplăriei exterioare au fost obținute toate avizele necesare? Ce prevede proiectul aprobat și cine a autorizat soluția estetică aleasă?

Până la clarificarea situației de către instituțiile competente, nu se poate afirma că lucrările ar fi ilegale sau că acestea s-ar desfășura fără avize. Tocmai de aceea, transparența autorităților este esențială.

Și mai surprinzător: „Mi s-a comunicat să nu fac poze”

Un alt detaliu relatat de persoana care a observat lucrările ridică și mai multe semne de întrebare.

„Mi s-a comunicat să nu fac poze.”

De ce ar deranja fotografierea unei intervenții vizibile din spațiul public? Ce anume ar trebui să nu vadă clujenii?

Aceste întrebări nu reprezintă automat dovada vreunei nereguli, dar într-un oraș în care patrimoniul construit dispare uneori bucată cu bucată, orice intervenție asupra unei clădiri istorice sau dintr-o zonă protejată merită explicată public.

Centrul Clujului nu este doar o colecție de clădiri

Centrul istoric înseamnă mai mult decât pereți, vitrine și ferestre.

Înseamnă memoria orașului.

Înseamnă locurile prin care au trecut părinții și bunicii noștri, spațiile în care generații de studenți și-au cumpărat cărțile și clădirile care dau Clujului identitatea pe care astăzi o promovăm în fața turiștilor.

Modernizarea este necesară. Renovarea este necesară. Siguranța și eficiența energetică sunt importante.

Dar modernizarea nu trebuie să însemne ștergerea identității unui oraș.

Dacă intervențiile sunt autorizate și respectă toate cerințele impuse pentru această zonă, autoritățile pot clarifica foarte simplu situația.

Dacă însă există nereguli, acestea trebuie verificate.

Clujenii merită un răspuns

Nu este vorba despre nostalgia după niște ferestre vechi.

Este vorba despre o întrebare mult mai importantă:

Cât din Clujul vechi mai suntem dispuși să pierdem până când ne vom da seama că nu îl mai putem reconstrui?

Așteptăm un punct de vedere din partea instituțiilor competente privind statutul clădirii, natura lucrărilor și avizele emise pentru intervențiile realizate la fosta Librărie a Universității.

Pentru că patrimoniul unui oraș nu aparține doar proprietarului unei clădiri.

El face parte din memoria unei comunități.

Sursa foto: Apai Emese

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Prin Oras

Clinica Stomatologică Diacicov – Locul unde pacienții vin pentru un tratament și rămân pentru oamenii care îi fac să zâmbească

Anamaria Ioana

Published

on

Într-o perioadă în care mulți oameni încă asociază vizita la dentist cu teama și stresul, Clinica Stomatologică Diacicov din Cluj-Napoca reușește să schimbe complet această percepție. Tot mai mulți pacienți aleg această clinică nu doar pentru tratamentele moderne, ci mai ales pentru modul în care sunt primiți și tratați de întreaga echipă medicală.

De la primul pas în clinică, pacienții descoperă o atmosferă caldă și relaxată. Aici nu sunt doar un număr pe o fișă medicală, ci oameni care au nevoie de atenție, răbdare și înțelegere. Tocmai această combinație dintre profesionalism și empatie face ca recomandările din partea pacienților să vină în mod natural. Clinica pune accent pe un mediu primitor, dialog și identificarea celei mai bune soluții de tratament pentru fiecare persoană.

Finețea cu care lucrează medicii face diferența

Pacienții povestesc adesea că au rămas impresionați de delicatețea intervențiilor. Explicațiile sunt oferite pas cu pas, iar fiecare procedură este realizată cu atenție pentru a reduce disconfortul și anxietatea.

La Clinica Diacicov, medicii nu urmăresc doar rezolvarea unei probleme dentare, ci construirea unei relații de încredere pe termen lung. Echipa este formată din medici cu experiență în mai multe specializări stomatologice, iar abordarea este una personalizată pentru fiecare pacient.

Empatia – ingredientul care nu apare în lista de prețuri

Poate cel mai mare atu al clinicii este felul în care pacienții sunt ascultați. Frica de dentist dispare atunci când medicul îți explică fiecare etapă, îți răspunde la întrebări și îți oferă timpul necesar pentru a lua cea mai bună decizie.

În comunitatea online din Cluj, pacienții au recomandat în repetate rânduri Clinica Diacicov și pe dr. Mihail Diacicov pentru profesionalism și experiența pozitivă avută în timpul tratamentelor.

Tratamente moderne pentru toate vârstele

Clinica oferă o gamă completă de servicii stomatologice, de la profilaxie și igienizare, până la implanturi dentare, tratamente de canal, aparate dentare, albire profesională și lucrări protetice. Totul este realizat cu aparatură modernă și cu accent pe confortul pacientului.

Calitate fără costuri exagerate

Un alt motiv pentru care pacienții aleg Clinica Stomatologică Diacicov este echilibrul dintre calitatea actului medical și costurile accesibile. Echipa încearcă să găsească soluții adaptate fiecărui buget, explicând transparent planul de tratament și opțiunile disponibile, astfel încât fiecare pacient să poată beneficia de îngrijire dentară de calitate fără compromisuri.

Zâmbetele frumoase încep cu încrederea

Într-un oraș în care există numeroase clinici stomatologice, Clinica Stomatologică Diacicov continuă să fie recomandată datorită unui lucru care nu poate fi cumpărat: grija autentică față de oameni.

Atunci când profesionalismul, empatia, răbdarea și atenția la detalii se întâlnesc în același loc, rezultatul este unul firesc: pacienți care pleacă zâmbind și care revin cu încredere de fiecare dată când au nevoie de ajutor.

📍 Clinica Stomatologică Diacicov – Cluj-Napoca
📞 Programează-te AICI pentru o consultație și află dacă aparatul dentar invizibil Spark este soluția potrivită pentru tine!
Telefon: 0731 177 699

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Prin Oras

Fosta platformă Carbochim renaște: RIVUS transformă un spațiu industrial într-un nou centru al culturii și divertismentului din Cluj, printr-o investiție de 550 de milioane de euro

Egon Kilin

Published

on

Cluj-Napoca se pregătește să câștige unul dintre cele mai spectaculoase spații urbane din România.

Fosta platformă industrială Carbochim, timp de decenii un simbol al industriei clujene, se transformă într-o destinație complet nouă, unde cultura, natura, divertismentul și comunitatea vor conviețui într-un proiect fără precedent.

 

RIVUS, investiția de peste **550 de milioane de euro** realizată de companiile **IULIUS și Atterbury Europe**, reprezintă cel mai amplu proiect de regenerare urbană aflat în construcție în România. Mai mult decât un centru comercial sau un complex multifuncțional, RIVUS este gândit ca un nou reper al vieții urbane clujene, unde fiecare anotimp va aduce concerte, spectacole, festivaluri, expoziții și experiențe pentru toate generațiile.

📷 Vlad Cupşa ◘ http://komiti.media/

## Un nou pol cultural pentru Cluj

 

Viitorul RIVUS va integra o infrastructură dedicată organizării de evenimente pe tot parcursul anului. Concerte, festivaluri, spectacole de teatru și dans, expoziții de artă, proiecții de film, târguri tematice, evenimente gastronomice și activități dedicate familiilor vor putea avea loc simultan în mai multe zone ale proiectului.

 

Evenimentele vor fi organizate în piațetele și atriumurile complexului, în spectaculoasa **Hală cu Arcade**, în grădina amenajată pe acoperiș, în cinematograful open-air și în impresionantul **Parc RIVUS**, transformând întregul ansamblu într-o scenă urbană permanentă.

Experiența dezvoltatorului nu este deloc întâmplătoare. Proiectele IULIUS din Iași, Timișoara, Cluj-Napoca și Suceava atrag anual peste **73 de milioane de vizite**, devenind puncte de întâlnire pentru comunitățile locale prin sute de evenimente culturale și de divertisment.

 

## Hala cu Arcade – simbolul renașterii fostei platforme industriale

Una dintre cele mai spectaculoase componente ale proiectului va fi **Hala cu Arcade**, prima hală industrială din România transformată într-un centru de arte performative integrat într-un proiect de real-estate.

 

Clădirea va fi restaurată și va găzdui spectacole de teatru, dans contemporan, concerte, expoziții, festivaluri și ateliere creative, păstrând astfel patrimoniul industrial al fostei fabrici și oferindu-i o viață complet nouă.

 

Spiritul cultural al viitorului centru este deja vizibil încă din perioada construcției. Șantierul RIVUS a găzduit deja performance-ul de dans contemporan **„Sculpting Space”**, realizat împreună cu Centrul Cultural Clujean, precum și expoziția **„Under Construction”**, organizată în parteneriat cu Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, transformând pentru o lună șantierul într-o veritabilă galerie de artă contemporană.

 

## Un parc urban de peste 52.000 de metri pătrați

 

Parcul RIVUS va deveni una dintre cele mai spectaculoase zone verzi ale orașului.

 

Cu **52.000 de metri pătrați**, peste **700 de arbori maturi**, mai mult de **100.000 de plante decorative**, peluze generoase, zone de picnic și trasee pentru relaxare, spațiul verde va fi conceput nu doar pentru recreere, ci și pentru organizarea de evenimente în aer liber.

 

Festivaluri, spectacole, proiecții de film, activități sportive și evenimente dedicate familiilor vor completa atmosfera unui parc care își propune să devină una dintre principalele destinații de petrecere a timpului liber din Cluj.

 

## Premiere pentru întreaga regiune

 

RIVUS va aduce la Cluj o serie de concepte noi, multe dintre ele în premieră regională sau chiar națională.

 

Multiplexul **Cineplexx** va introduce pentru prima dată în regiune tehnologia **IMAX**, iar proiectul va include și primul cinematograf în aer liber integrat într-un astfel de ansamblu urban.

 

Familiile vor beneficia de centrul de divertisment **Hype by Kiddo**, cu zone de cățărare, trambuline, trasee cu obstacole, simulatoare și experiențe interactive.

 

Tot aici va fi amenajată și **cea mai mare librărie-concept Cărturești din România**, un spațiu care va combina librăria cu o cafenea, expoziții de artă, evenimente culturale și activități educaționale.

 

## Peste 400 de magazine și investiții majore în infrastructură

 

Pe lângă componenta culturală, proiectul va include peste **400 de magazine**, restaurante, zone de entertainment și concepte noi pentru piața din România.

 

Suprafața închiriabilă de retail va ajunge la **142.000 de metri pătrați**, fiind cea mai mare din țară, iar aproximativ **80% din spații sunt deja închiriate**.

 

Dezvoltarea este susținută și de investiții importante în infrastructura orașului: un pod rutier nou peste Someș, două pasarele pietonale, modernizarea străzilor din jurul proiectului și accesibilizarea malului Someșului printr-o conexiune verde cu Parcul Feroviarilor și Parcul Armătura.

 

În același timp, relocarea și retehnologizarea fabricii Carbochim beneficiază de o investiție de aproximativ **7 milioane de euro**, iar proiectul este finanțat inclusiv prin cel mai mare credit sindicalizat verde acordat vreodată unei dezvoltări imobiliare din România, în valoare de **400 de milioane de euro**, condiționat de respectarea standardelor internaționale de sustenabilitate LEED Platinum și EDGE Advanced.

 

## Un nou capitol pentru Cluj

 

RIVUS își propune să schimbe radical imaginea unei foste platforme industriale și să redea orașului un spațiu care, timp de decenii, a fost inaccesibil publicului.

 

Prin îmbinarea naturii cu patrimoniul industrial, a culturii cu divertismentul și a infrastructurii moderne cu spațiile verzi generoase, proiectul promite să devină unul dintre cele mai importante repere urbane ale Clujului și una dintre cele mai spectaculoase reconversii urbane din Europa Centrală și de Est.

Dacă planurile vor fi concretizate așa cum sunt prezentate, RIVUS nu va însemna doar un nou loc pentru cumpărături, ci o adevărată destinație în care clujenii și turiștii vor veni pentru experiențe, evenimente și timp petrecut împreună.

 

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Prin Oras

EXCLUSIV iLoveYouCluj | Un nou încărcător electric pentru autobuze este instalat în stația I.P. Voitești. Clujul își extinde infrastructura pentru transportul verde

Stefania Heinz

Published

on

Cluj-Napoca continuă investițiile în transportul public nepoluant. În cursul zilei de astăzi, în stația I.P. Voitești, echipele de muncitori au început montarea unui nou încărcător electric destinat autobuzelor electrice, folosind o macara și echipamente de mare tonaj. Imaginile surprinse de iLoveYouCluj prezintă în exclusivitate operațiunea de instalare a noii infrastructuri.

Noul echipament va permite încărcarea rapidă a autobuzelor electrice aflate în exploatare și vine în contextul extinderii flotei de vehicule electrice a Companiei de Transport Public Cluj-Napoca. Recent, administrația locală a anunțat introducerea în circulație a încă 22 de autobuze electrice articulate Solaris Urbino 18, investiție însoțită și de dezvoltarea infrastructurii de încărcare.

Din fotografiile realizate de iLoveYouCluj se poate observa că încărcătorul este amplasat chiar în zona stației I.P. Voitești, una dintre locațiile importante din rețeaua de transport public, unde autobuzele vor putea beneficia de alimentare rapidă în timpul programului de circulație.

Cluj-Napoca este unul dintre orașele din România care investesc constant în mobilitatea electrică, dezvoltând atât flota de autobuze, cât și infrastructura necesară pentru funcționarea acesteia. Primele stații de încărcare rapidă pentru autobuzele electrice au fost puse în funcțiune încă din anii anteriori, iar extinderea lor continuă odată cu sosirea noilor vehicule.

Noua instalație contribuie la reducerea timpilor necesari alimentării autobuzelor și la creșterea eficienței transportului public, susținând obiectivul municipiului de a avea o flotă tot mai puțin poluantă.

📸 Imagini exclusive: iLoveYouCluj

Dacă ați surprins imagini interesante din Cluj-Napoca sau aveți informații care pot deveni o știre, le puteți trimite redacției iLoveYouCluj.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cultura

Prima casă evreiască din patrimoniul Muzeului Etnografic al Transilvaniei prinde contur la Cluj. Un proiect unic care recuperează o parte importantă din istoria Transilvaniei

Cosmin Ardelean

Published

on

Cluj-Napoca face încă un pas important în păstrarea și valorificarea patrimoniului multicultural al Transilvaniei. Muzeul Etnografic al Transilvaniei lucrează în această perioadă la un proiect cu o valoare istorică și simbolică deosebită: reconstruirea primei case evreiești care va intra în patrimoniul Parcului Etnografic Național „Romulus Vuia”.

Construcția, originară din localitatea Cămărzana, Țara Oașului, reprezintă un autentic exemplu de arhitectură vernaculară și completează patrimoniul muzeului cu o componentă culturală care până acum era insuficient reprezentată.

Lucrările avansează într-un ritm impresionant

Reconstrucția a început în luna iunie, iar în doar câteva săptămâni au fost finalizate cele mai importante etape structurale ale proiectului.

Au fost realizate:

  • lucrările de terasament și pregătirea terenului;
  • fundațiile și sistemul de hidroizolație;
  • montarea structurii din lemn;
  • realizarea șarpantei;
  • montarea acoperișului din țiglă.

Proiectul este coordonat de artistul Florin Adrian Marc, managerul întregii reconstrucții, alături de o echipă formată din arhitecți, proiectanți, specialiști în conservarea patrimoniului, meșteri constructori și artizani din Maramureș.

Execuția propriu-zisă este realizată de meșterii din Rona, coordonați de Gheorghe Tifrac, recunoscuți pentru experiența lor în restaurarea și reconstruirea arhitecturii tradiționale din lemn.

Toate intervențiile respectă tehnicile tradiționale și principiile moderne de conservare a patrimoniului construit.

Urmează finisajele tradiționale

În perioada următoare, echipele de specialiști vor realiza:

  • tencuielile tradiționale pe bază de pământ;
  • finisajele specifice unei locuințe istorice;
  • amenajările exterioare;
  • integrarea construcției în circuitul expozițional al Parcului Etnografic Național „Romulus Vuia”.

După finalizarea lucrărilor, vizitatorii vor putea descoperi încă o pagină importantă din istoria multiculturală a Transilvaniei chiar în cadrul muzeului în aer liber din Cluj-Napoca.

Un proiect care merge dincolo de patrimoniu

Reconstrucția casei nu reprezintă doar salvarea unei clădiri istorice, ci și recuperarea memoriei unei comunități care a contribuit timp de secole la dezvoltarea Transilvaniei.

Proiectul a fost inițiat de Muzeul Etnografic al Transilvaniei, la propunerea artistului israelian de origine română Belu Simion Făinaru, cu sprijinul Asociației „Simion Bărnuțiu” din Cluj-Napoca, condusă de Adrian Crivii.

Ansamblul va fi completat de o instalație artistică realizată de Belu Simion Făinaru, dedicată comemorării evreilor deportați din nordul Transilvaniei și exterminați în lagărul de concentrare și exterminare de la Auschwitz.

Astfel, proiectul îmbină conservarea patrimoniului construit cu o puternică dimensiune memorială și educativă, oferind generațiilor viitoare posibilitatea de a înțelege mai bine istoria și contribuția comunităților evreiești din Transilvania.

Un efort comun al instituțiilor culturale

Transferul construcției în Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia” a fost posibil datorită colaborării dintre mai multe instituții și organizații.

Casa a fost transferată cu sprijinul Muzeului Județean Satu Mare, în administrarea căruia se afla monumentul, beneficiind totodată de susținerea Academiei Române, Rețelei Naționale a Muzeelor din România, Comunității Evreilor din Cluj-Napoca – Cultul Mozaic, precum și a numeroase personalități și organizații din domeniul cultural.

Prin acest proiect, Clujul demonstrează încă o dată că investiția în patrimoniu înseamnă nu doar conservarea unor clădiri istorice, ci și păstrarea memoriei colective și promovarea dialogului intercultural, oferind vizitatorilor o perspectivă autentică asupra diversității care a definit de-a lungul timpului Transilvania.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era

Era