Connect with us

Administratie

Noi tipuri de documente online prin aplicația „Ghișeul Unic”

Tudor Calinescu

Published

on

Consiliul Județean Cluj continuă procesul de digitalizare a entităților avizatoare

            Consiliul Județean Cluj a operaționalizat noi funcții în aplicația „Ghișeul Unic” (https://public.cluj.archi/).

Astfel, prin intermediul platformei digitale, cetățenii au posibilitatea de a depune cererile aferente și de a obține, în format online, trei tipuri de avize eliberate de către Compania de Apă Arieș S.A.

Lista noilor avize pentru care documentația poate fi depusă online și care vor fi emise online cuprinde:

– Cerere pentru eliberarea avizului de principiu;

– Cerere pentru eliberarea avizului de amplasament;

– Cerere pentru eliberarea avizului de racordare definitiv.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: Continuăm să includem în aplicație tot mai multe facilități care să vină în sprijinul direct al cetățenilor din întreg județul. La Cluj, digitalizarea administrației județene avansează într-un ritm extrem de rapid. Conștienți fiind de necesitatea alinierii serviciilor publice la cadrul tehnologic actual și de beneficiile clare și vizibile care survin de aici, în perioada următoare vor fi cuprinse și alte tipuri de documente.”

Aceste facilități se adaugă celor deja puse la dispoziția clujenilor, primii din țară care au putut depune și obține online certificate de urbanism (CU) sau autorizații de construcție (AC) perfect valide din punct de vedere juridic. În plus, Consiliul Județean a reușit să digitalizeze, până la acest moment, alte 13 categorii de documentații din domeniul urbanismului, 5 documentații necesare în cazul derulării unor lucrări în proximitatea sau care implică utilizarea drumurilor județene, solicitări în vederea obținerii finanțărilor nerambursabile de la Consiliul Județean Cluj, precum și 11 categorii de cereri emise de către I.S.U. Cluj.

Facebook Comments Box
Tetarom

Administratie

S-a schimbat termenul pentru metroul Clujului? 2031 rămâne anul-țintă, spune primarul Emil Boc

Alex Campian

Published

on

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a clarificat public situația termenului de finalizare a metroului, în cadrul unei ședințe a Consiliului Local. Edilul a subliniat că, în ciuda schimbării sursei de finanțare, termenul maximal de finalizare a proiectului rămâne anul 2031.

„E important să știe clujenii că lucrările nu sunt oprite. Lucrările sunt în derulare la metrou. PNRR-ul a fost transformat în fonduri de coeziune. Termenul maximal, care este 2031, nu a fost schimbat”, a declarat Emil Boc.

Potrivit primarului, finanțarea proiectului de infrastructură nu se va mai realiza prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), ci prin fonduri europene de coeziune, ca urmare a unei decizii asumate la nivel guvernamental.

„Guvernul României a decis ca anumite proiecte majore de infrastructură să fie transferate din PNRR pe fondurile de coeziune. Astăzi, metroul din Cluj nu mai este în PNRR, ci se află în procedura oficială prin care statul român notifică Comisia Europeană pentru această schimbare, așa cum a fost deja anunțat”, a explicat edilul.

Emil Boc a precizat că PNRR nu mai reprezintă un cadru de referință activ pentru acest proiect, în urma unei legi adoptate de Parlament, prin care Planul Național de Redresare și Reziliență a fost închis.

„Nu mai suntem legați de jaloanele din PNRR, pentru că acest mecanism nu mai este în vigoare. Este o decizie a Guvernului României, pe care o respectăm. În acest context, odată cu trecerea pe fondurile de coeziune, se va stabili exact calendarul de implementare pentru întregul proiect”, a mai spus primarul.

Primăria Cluj-Napoca susține că lucrările la metrou continuă conform etapelor asumate, iar obiectivul major rămâne finalizarea proiectului până în anul 2031, termen considerat realist în noul cadru de finanțare europeană.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Administratie

UMF „Iuliu Hațieganu” investește 255 milioane lei într-un centru medical revoluționar la Cluj-Napoca

Alex Campian

Published

on

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca lansează cel mai amplu proiect de infrastructură academică și de cercetare medicală din Sud-Estul Europei. Proiectul, în valoare totală de 255 milioane de lei, presupune construirea unui centru integrat cu două corpuri conform clujcapitala,ro:

  • Corp A – Centrul de simulare, training și cercetare (208 milioane lei, finanțat din sursele proprii ale universității)

  • Corp B – Biblioteca universitară (47 milioane lei, finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență, PNRR)

Corpul A va fi dedicat dezvoltării competențelor practice ale studenților și rezidenților, prin simulări medicale, chirurgie experimentală și training în diverse specialități. Corpurile sunt conectate într-o clădire cu suprafață construită totală de 17.000 mp, din care 13.000 mp pentru Corpul A și 3.900 mp pentru Corpul B – biblioteca modernă.

Președintele UMF Cluj, profesorul coordonator al proiectului, a subliniat că centrul va include spații pentru stomatologie, chirurgie experimentală, simulare medicală, realitate virtuală, robotică și laparoscopie, precum și amfiteatre și zone de studiu pentru studenți. Etajul retras va găzdui patru amfiteatre cu 150 de locuri fiecare, iar biblioteca va avea 246 de locuri pentru lectură și studiu, inclusiv spații de relaxare și socializare.

Centrul va integra tehnologii de ultimă generație:

  • simulatoare virtuale pentru chirurgie robotică, neurochirurgie și ecografie cardiacă

  • manechine pentru proceduri clinice complexe

  • săli de microchirurgie, laboratoare de procesare probe și aparatură imagistică avansată (micro-CT, ecograf)

  • infrastructură pentru educație în urgențe, pediatrie și naștere

Contractul de proiectare și execuție a fost atribuit companiei Construcții Erbașu SA, durata totală fiind de 39 de luni. Biblioteca (Corp B) va fi finalizată până în august 2026, iar centrul de simulare (Corp A) până în august 2028. Proiectul include și măsuri de eficiență energetică și sustenabilitate, cum ar fi 214 panouri fotovoltaice și infrastructură pentru fluide medicale.

Prin acest centru, UMF Cluj consolidează formarea profesională și educația medicală la standarde internaționale, oferind studenților și rezidenților un cadru sigur, modern și complet pentru dezvoltarea competențelor practice și cercetarea medicală. Noul proiect va poziționa universitatea drept reper în regiune și va sprijini creșterea siguranței actului medical prin instruire avansată și simulări realiste.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Administratie

Program județean de microcipare, înregistrare și sterilizare a câinilor cu stăpân în Cluj. CJ alocă 500.000 de lei

Alex Campian

Published

on

Conform cjcluj.ro, Consiliul Județean Cluj a demarat un program județean de microcipare, înregistrare și sterilizare a câinilor cu stăpân, cu scopul de a preveni abandonul și de a reduce, pe termen mediu și lung, fenomenul câinilor fără stăpân.

Programul, implementat prin Compartimentul Protecția Animalelor din cadrul aparatului de specialitate al CJ Cluj, poartă denumirea „Servicii medical-veterinare pentru identificarea prin microcip, înregistrare în R.E.C.S. și sterilizare a câinilor de rasă comună, cu stăpân, de pe raza județului Cluj” și urmează să fie derulat pe parcursul anului 2026.

Jumătate dintre UAT-uri, deja acoperite

În urma licitației publice și a evaluării ofertelor depuse de cabinetele sanitar-veterinare, au fost încheiate patru contracte din totalul de opt, acoperind 45 din cele 81 de unități administrativ-teritoriale (UAT-uri) din județ.

Contractele semnate până în prezent vizează următoarele loturi:

🩺 LOT 1 – servicii medical-veterinare contractate
UAT-uri: Apahida, Bonțida, Borșa, Căianu, Cămărașu, Cojocna, Jucu, Mociu, Pălatca, Suatu
Cabinet sanitar-veterinar: PROFESIONAL VET SRL

📋 LOT 2 – identificare, înregistrare și sterilizare
UAT-uri: Aluniș, Buza, Cătina, Cornești, Dăbâca, Fizeșul Gherlii, Geaca, Iclod, Mintiu Gherlii, Gherla, Sânmartin, Sic, Țaga
Cabinet sanitar-veterinar: CIRCE IMPEX SRL

🐕 LOT 6 – câini cu stăpân, rasă comună
UAT-uri: Mihai Viteazu, Turda, Petreștii de Jos, Ploscoș, Săndulești, Tritenii de Jos, Tureni, Viișoara
Cabinet sanitar-veterinar: PETSILVANIA SRL

🏥 LOT 8 – acoperire extinsă în zona montană și Huedin
UAT-uri: Beliș, Călățele, Căpușu Mare, Ciucea, Gilău, Izvorul Crișului, Mănăstireni, Mărgău, Negreni, orașul Huedin, Poieni, Râșca, Săcuieu, Sâncraiu
Cabinet sanitar-veterinar: ROXALBIO IMPORT EXPORT SRL

Reprezentanții CJ Cluj precizează că evaluarea ofertelor continuă și pentru celelalte loturi rămase, astfel încât programul să acopere întreg județul.

Alin Tișe: „Un exemplu de bune practici pentru autoritățile locale”

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a subliniat importanța acestui program și necesitatea unei abordări unitare la nivelul județului:

„Împărțirea pe loturi a fost realizată pentru a ne asigura că respectivele cabinete veterinare sunt cât mai aproape de cetățeni, facilitând accesul fiecărui posesor de câine la serviciile subvenționate de Consiliul Județean. Ne dorim ca acest program să devină un exemplu de bune practici pentru toate autoritățile locale din județ, în beneficiul comunității și al bunăstării animalelor.”

Prevenție, responsabilizare și respectarea legii

Programul este finanțat de Consiliul Județean Cluj cu suma de 500.000 de lei și are ca obiective:

  • prevenirea abandonului câinilor;

  • responsabilizarea deținătorilor de animale;

  • respectarea legislației privind identificarea și înregistrarea câinilor în Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân (R.E.C.S.).

Sterilizarea câinilor de rasă comună este considerată o măsură esențială de control responsabil al populației canine, contribuind la reducerea numărului de pui nedoriți, la îmbunătățirea stării de sănătate a animalelor și la diminuarea presiunii asupra adăposturilor.

Pe termen mediu și lung, autoritățile județene consideră sterilizarea cea mai eficientă și umană metodă de reducere a populației de câini fără stăpân și a riscurilor asociate pentru siguranța publică.

info&foto: cjcluj.ro

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom Somesul


Era