După o lungă și tăcută luptă cu suferința, marele Florin Piersic, stâlp al teatrului și cinematografiei românești, a reapărut în public, la 89 de ani, într-un loc cu adâncă încărcătură spirituală: Putna. A fost o reîntâlnire tăcută, dar copleșitoare. Cu sufletul plin, comunitatea l-a întâmpinat nu doar cu aplauze, ci cu lacrimi și recunoștință. Iar peste toate acestea, a fost rostit un singur cuvânt: mulțumim.

Pentru viața sa dăruită artei, pentru zâmbetele și emoțiile pe care le-a semănat în inimi de-a lungul a peste șapte decenii, Florin Piersic a fost onorat cu titlul de Cetățean de Onoare al comunei Putna. O distincție care nu adaugă greutate numelui său, ci îl înconjoară cu dragostea sinceră a celor care nu l-au uitat — și nu îl vor uita niciodată.

O viață pe scenă. O viață pentru oameni.

Evenimentul „Putna, vatră de cuvânt și poveste”, desfășurat în zi de sărbătoare, pe 21 mai, la Mănăstirea Sihăstria Putnei, a fost mai mult decât o ceremonie. A fost o plecăciune în fața celor care ne-au dăruit rădăcini și sens. Alături de Florin Piersic, a fost omagiată și Sofia Vicoveanca, vocea sufletului bucovinean, purtătoarea cântecului nostru străbun.

Primarul Gheorghe Coroamă a înmânat distincțiile cu mâinile tremurânde de emoție și cuvintele pline de adevăr:

„Florin Piersic și Sofia Vicoveanca nu sunt doar artiști. Sunt parte din ființa acestui neam.”

Un trup slăbit. Un suflet neclintit.

A coborât încet din mașină, sprijinit într-un baston. Slăbit fizic, dar cu ochii arzând de aceeași lumină de odinioară. Florin Piersic purta un costum sobru, demn, și eșarfa sa roșie – simbol al eleganței și spiritului său neînfrânt. A salutat cu mâna ridicată, iar oamenii l-au întâmpinat cu pâine și sare, vechiul semn românesc al bunului venit.

A fost o tăcere adâncă, apoi au început aplauzele. Nu erau pentru un actor. Erau pentru un om. Un om care a devenit, de-a lungul vieții, parte din noi toți.

Boala i-a luat puterea. Dar nu și chemarea.

În urmă cu un an, maestrul Piersic a trecut printr-o cumpănă grea. Un episod medical care l-a îndepărtat de scenă, de luminile rampei, de aplauze. A ales tăcerea, liniștea și vindecarea. Și, totuși, a găsit în inima sa puterea de a reveni. Discret, dar prezent. Tăcut, dar viu.

A mărturisit, cu voce blândă, că nu se poate întoarce deocamdată pe scenă. Dar că vrea să rămână aproape de oameni, de valorile care l-au călăuzit o viață întreagă: demnitatea, credința și dragostea pentru țară.

Florin Piersic nu mai are nevoie de cuvinte. El este cuvântul.

Fiecare pas al său e o pagină de istorie. Fiecare zâmbet, o lecție de curaj. Și fiecare tăcere, o rugăciune pentru ceea ce suntem și ce-am putea fi.

Într-o lume care uită ușor, noi alegem să ținem minte.
Și să spunem, cu toată ființa noastră:

Mulțumim, Maestre. Sunteți acasă.

1 Mai la Cluj: De la defilări OBLIGATORII la grătare în HOIA și FĂGET! Cum sărbătoreau clujenii odinioară?

Astăzi, 1 Mai, mulți clujeni au luat cu asalt pădurea Hoia și zona Făget, respectând tradiția modernă a picnicurilor și grătarelor în aer liber. Dar cum arătau sărbătorile de 1 Mai în Clujul de altădată, în perioada comunistă?

Pentru mulți români, 1 Mai evocă amintiri puternice ale defilărilor impuse de regimul comunist. La Cluj, pregătirile începeau cu săptămâni înainte, cu mobilizarea muncitorilor, elevilor și pionierilor pentru parade grandioase. Nimeni nu avea voie să lipsească, iar repetițiile erau intense, cu pași sincronizați, lozinci și pancarte dedicate “eroilor muncii socialiste”. Străzile Clujului se umpleau de manifestații impresionante, cu defilarea principală având loc în fața Teatrului Național, sub privirile oficialilor de partid.

Însă, după încheierea formalităților, ziua se transforma într-o sărbătoare populară. Clujenii se îndreptau spre iarbă verde, în special în pădurea Hoia sau zona Făget, unde relaxarea și socializarea luau locul propagandei. Se juca fotbal, se asculta muzică și se aprindeau grătare, într-o atmosferă de destindere.

După 1989, 1 Mai a pierdut caracterul propagandistic, devenind o zi dedicată odihnei și socializării în natură, tradiție respectată cu sfințenie și astăzi de clujeni în zonele Hoia și Făget.

Controverse la Oslo: Creștinism și Yoga, o spiritualitate fără Hristos? Reacții vehemente în mediul online

O dezbatere aprinsă a izbucnit în mediul online, cu ecouri și în rândul comunității clujene, după ce a fost semnalată o abordare neconvențională a spiritualității de către noul episcop din Oslo. Practica Yoga, o disciplină cu rădăcini în tradițiile orientale, a fost integrată în ritualuri și învățături creștine, stârnind reacții puternice din partea unor credincioși.

Utilizatorul de Instagram lucian_balanescu și alții au exprimat îngrijorări cu privire la această tendință, subliniind ceea ce consideră a fi o diluare a mesajului central al creștinismului prin introducerea elementelor Yoga. Criticii se tem că o astfel de sinteză poate duce la o spiritualitate “fără Hristos”, în care figură centrală a creștinismului este marginalizată sau reinterpretată.

Această controversă nu este una izolată, ci reflectă o tendință mai largă de căutare a unor forme alternative de spiritualitate, care îmbină elemente din diverse tradiții. Întrebarea care se ridică este dacă o astfel de abordare poate coexista cu fidelitatea față de învățăturile tradiționale ale creștinismului.

Reacțiile din partea comunității clujene, cu o tradiție religioasă puternică, sunt de așteptat să fie variate. Unii pot vedea în această inițiativă o încercare de a face creștinismul mai relevant pentru societatea contemporană, în timp ce alții o pot considera o trădare a credinței lor.