Sponsorizat
Economie

În Cluj-Napoca, prețul locuințelor va crește în 2020. Cine cumpără și din ce bani

Sponsorizat
Sponsorizat

Agenții imobiliari atrag atenția că, în 2020, preţul locuinţelor va continua să crească.

În Cluj-Napoca, de la 1.450 de euro pe metrul pătrat, cei care-şi caută locuinţe au ajuns să plătească în medie şi 1.700 de euro, în București preţul mediu a crescut de la 1.382 de euro, la 1.413 euro.

Din august, la noi (în Cluj-Napoca -n.r.) au crescut gradual, dacă media era undeva la 1.450 de euro metrul pătrat atunci, acum suntem undeva spre 1.700 şi credem că dacă lucrurile vor ţine tot aşa, va creşte. Faptul că dobânzile bancare nu te încurajează să îţi ţii banii pe care îi ai, ci să îi investeşti este un impuls pentru piaţă şi este motivul pentru care mulţi oameni cumpără ca să fie banii investiţi şi să genereze valoare. Chiria întotdeauna va fi mai mare decât dobânda pe care o încasează ei pentru suma respectivă de bani, iar banii investiţi nu sunt pierduţi văzând cât costă activele în Cluj. Am vândut în ultimele trei luni 70 şi mai avem 18 apartamente. O categorie mare sunt investitorii care au bani lichizi şi pot să genereze mai mulţi bani cu ei, iar cealaltă categorie sunt tinerii proaspeţi căsătoriţi, tinerii profesionişti din noile industrii. Acestea sunt cele două categorii de cumpărători”, a declarat Vlad Buzoianu, dezvoltator imobiliar.

Vor creşte preţul apartamentelor din Cluj în 2020. Îmi doresc să crească nu mai mult decât veniturile populaţiei şi nu mai mult decât ritmul normal al economiei, să nu ajungem într-o zonă de bulă. În continuare, Clujul este cel mai scump oraş din România, avem un preţ mediu raportat la ultimul trimestru din 2019 de peste 1.500 de euro, în medie, pe când în Bucureşti, avem 1.300 pe metru. Acest lucru este datorat cererii foarte mari care există în Cluj, mai mare decât în Bucureşti“, a spus Adrian Vasiu, agent imobiliar.

Analiștii nu cred că ce vedem acum în piață se compară cu ceea ce s-a întâmplat în 2008, an după care a urmat criza.

În zona imobiliară atât în ţară cât mai ales în zona Clujului presiunea din partea cererii este una ridicată. De asemenea, evoluţiile economice, conjunctura economică pozitivă din ultima perioadă, tradusă în creşteri salariale, creşteri de venituri, în creditare mai facilă, face de asemenea ca preţul să crească. Putem spune că fenomenul nu este unul negativ, este unul pozitiv în general. De asemenea comparând cu fenomenul de dinainte de 2008, constatăm că dinamica sau ritmul de creştere al salariilor este mai ridicat în acest moment faţă de atunci în comparaţie cu ritmul de creştere al preţurilor. Din acest punct de vedere accesul la piaţa imobiliară este unul mai facil ca acum 10-12 ani“, a declarat Liviu Deceanu, economist, citat de Mediafax.

Source Link

Facebook Comments Box
Calin Roman

Recent Posts

Rețea de cămătărie destructurată la Cluj. Percheziții în Cluj-Napoca și Florești, dobânzi uriașe și amenințări la adresa victimelor

O rețea de cămătărie care ar fi acționat în Cluj-Napoca și Florești a fost destructurată…

18 hours ago

Bryan Adams vine la Cluj în 2026. Concert uriaș anunțat la BT Arena, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului

Un concert internațional de top va avea loc la finalul anului 2026 la BT Arena,…

1 day ago

Programul DARIA începe în august 2026 la IOCN: 119.000 de femei vor fi testate gratuit pentru cancerul de sân

Proiectul DARIA, un amplu program național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de sân,…

2 days ago

Femeie în vârstă, preluată de urgență de ambulanță după ce i s-a făcut rău pe stradă

O femeie în vârstă a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență după ce i…

2 days ago

Clujeanul Alexandru Bologa, desemnat Sportivul Anului la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Judoka clujean Alexandru Bologa, campion mondial în 2025 la judo pentru nevăzători, a fost desemnat…

2 days ago

Cluj Arena se modernizează cu 13,5 milioane de euro: iluminat UEFA, panouri solare de 1 MW și reducere de 40% a consumului

Cluj Arena intră într-un amplu proces de modernizare energetică, în baza unui proiect inițiat de…

3 days ago