Connect with us

Educatie

Daniel David, singurul candidat pentru un nou mandat la Universitatea Babeș-Bolyai

Dani Muresan

Published

on

Daniel David, actualul rector al Universității Babeș-Bolyai, a depus candidatura pentru un nou mandat la conducerea instituției clujene pentru următorii 5 ani (2024-2029). El este singurul candidat înregistrat pentru alegerile programate pentru data de 8 februarie, conform anunțului publicat pe site-ul universității.

În cadrul dosarului de candidatură, Daniel David a prezentat Programul „UBB Q-Optimum” (2024-2029), continuarea Programului „ProUBB+” (2020-2024), cu care a obținut funcția de rector în 2020. Acest program detaliat cuprinde o analiză a situației actuale a universității, viziunea sa pentru mandatul viitor, Curriculum Vitae și lista contribuțiilor academice.

Printre obiectivele propuse pentru noul mandat se numără extinderea programelor internaționale, dezvoltarea competențelor transversale, promovarea inovației în tehnologie și cercetare, susținerea multiculturalismului și consolidarea legăturii universității cu mediul socio-economic.

Aceasta ar putea fi ultima candidatură pentru Daniel David, în conformitate cu regulile interne ale UBB, care permit maximum două mandate pentru funcția de rector. În ciuda faptului că noua lege a învățământului superior ar permite un al treilea mandat, David a subliniat că sprijină limitarea la două mandate pentru rectori, conform tradiției universitare.

Înainte de a deveni rector, Daniel David a ocupat funcții importante în cadrul UBB și a fost implicat în analiza care a stat la baza legii educației din 2011. De asemenea, el are o vastă experiență în domeniul psihologiei, fiind implicat în diverse instituții de prestigiu din România și Statele Unite ale Americii.

Facebook Comments Box
Tetarom

Educatie

Elev de la Colegiul Național „Andrei Mureșanu” Dej, admis în Mensa România: în top 2% la nivel mondial

Alex Campian

Published

on

Colegiul Național „Andrei Mureșanu” din Dej conform dejeanul.ro, marchează o nouă performanță de excepție. Gabriel Pop, elev în clasa a XI-a A, a fost admis recent în Mensa România, una dintre cele mai prestigioase organizații internaționale dedicate persoanelor cu un nivel de inteligență peste medie.

Elevul a devenit eligibil în urma testării oficiale susținute pe 18 octombrie, la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Rezultatul obținut îl plasează în top 2% din populația globală, confirmând nu doar un coeficient de inteligență ridicat, ci și o pasiune constantă pentru studiu și cunoaștere.

Mensa a fost fondată în anul 1946, la Oxford, în Marea Britanie, de Roland Berrill și Lancelot Ware, fiind cea mai mare și mai veche organizație non-profit din lume destinată persoanelor cu inteligență superioară. Admiterea se face exclusiv pe baza unor teste standardizate riguroase, recunoscute internațional.

Reușita lui Gabriel Pop reflectă seriozitatea, perseverența și dorința de autodepășire care îl caracterizează și reprezintă, totodată, un motiv de mândrie pentru Colegiul Național „Andrei Mureșanu” Dej, consolidând prestigiul instituției în plan educațional.

Conducerea unității de învățământ și cadrele didactice îl felicită pentru această performanță remarcabilă și îi urează mult succes în parcursul academic și personal.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Educatie

Elev maghiar din Cluj, premiat la Gala „10 pentru Cluj” 2025. Mátyás Papp, felicitat de viceprimarul Oláh Emese

Alex Campian

Published

on

Excelența educațională a fost din nou pusă în lumină la Cluj-Napoca, unde un elev din comunitatea maghiară s-a remarcat la Gala de Excelență „10 pentru Cluj” 2025, eveniment dedicat celor mai performanți elevi ai orașului releateaza Știri de Cluj.

Mátyás Papp, elev al Colegiului Unitarian János Zsigmond din Cluj-Napoca, a fost distins pentru rezultatele sale deosebite în domeniul științelor, fiind selectat printre laureații unei gale care celebrează munca susținută, talentul și perseverența. Recunoașterea vine ca o confirmare a nivelului ridicat de pregătire academică din rândul tinerilor clujeni.

Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Oláh Emese, a transmis un mesaj de apreciere, subliniind importanța acestui succes pentru comunitatea maghiară din oraș. Aceasta a evidențiat faptul că performanța lui Mátyás Papp reflectă atât implicarea elevului, cât și dedicarea profesorilor care contribuie constant la formarea unor generații de tineri competitivi.

Premiul obținut de elevul clujean este considerat un simbol al valorilor educației și excelenței, dar și un motiv de mândrie pentru familia sa, cadrele didactice și întreaga comunitate maghiară locală. Reușita demonstrează că investiția în educație și susținerea talentului produc rezultate vizibile.

Gala „10 pentru Cluj” a reunit în acest an elevi și grupuri din domenii precum educație, cultură, arte, sport, știință, inovație și informatică. În total, aproximativ 200 de participanți au fost recompensați pentru performanțele obținute în anul școlar 2024–2025, valoarea premiilor acordate depășind suma de 110.000 de lei.

foto:

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cultura

Șantierul RIVUS devine sursă de inspirație artistică pentru studenții Universității de Arte și Design din Cluj-Napoca

Alex Campian

Published

on

Pe fosta platformă industrială Carbochim, unde proiectul de reconversie urbană RIVUS – dezvoltat de companiile IULIUS și Atterbury Europe – prinde contur într-un ritm accelerat, șantierul a devenit recent o veritabilă „scenă” creativă pentru studenții Universității de Arte și Design din Cluj-Napoca. În cadrul unui parteneriat dedicat mediului educațional local, 15 tineri artiști au reinterpretat vizual acest amplu spațiu aflat în transformare, demonstrând că imaginația poate transforma chiar și un șantier într-o lume fantastică.

Studenții de la specializările Grafică, Foto-Video, Ceramică–Sticlă–Metal și Pictură au participat la un concurs special lansat de RIVUS, menit să aducă o perspectivă artistică asupra unuia dintre cele mai mari proiecte de regenerare urbană din România. Provocarea: utilajele, structurile tehnice și dinamica șantierului au fost tratate ca personaje, simboluri sau forme expresive care pot prinde viață.

„Această colaborare le oferă studenților șansa de a întâlni lumea reală a orașului și de a o privi critic și creativ. E important ca viitorii artiști să înțeleagă cum pot contribui la dinamica comunității și la reinventarea orașului”, a declarat Dan Alban, decanul Facultății de Arte Decorative și Design din cadrul Universității de Arte și Design din Cluj-Napoca.

Participanții au primit imagini reale de pe șantier, pe care le-au animat prin ilustrații originale. Un juriu mixt, format din reprezentanți ai Universității de Arte și Design din Cluj-Napoca și RIVUS, a selectat șase câștigători pe baza creativității, interpretării temei și impactului vizual. În perioada următoare, o selecție extinsă din lucrări va fi prezentată pe paginile de social media ale RIVUS.

„Ne-am dorit să aducem o dimensiune creativă șantierului și să le oferim studenților ocazia de a contribui cu perspectiva lor la felul în care prinde viață acest proiect”, a declarat Dora Andercău, Marketing Manager RIVUS.

RIVUS este cel mai mare proiect de reconversie urbană din România, integrând pentru prima dată un centru cultural dedicat comunității artistice clujene și o grădină urbană de 5,2 hectare cu acces la Someș. Proiectul include cea mai mare suprafață de retail din țară, peste 400 de branduri, zone de entertainment, cinema, sport, restaurante, cafenele și funcțiuni comunitare într-un concept family friendly.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom