Connect with us

Educatie

Invenția care a uimit America: doi liceeni din Cluj, aleși dintre 27.600 de participanți la un concurs din New York

Alex Campian

Published

on

Proiectul iRIDE, realizat de doi elevi de liceu din Cluj-Napoca, a fost distins cu o Mențiune Onorabilă la Olimpiada Genius din Statele Unite ale Americii, desfășurată la Rochester Institute of Technology din New York.

Recunoașterea vine în urma unei competiții acerbe, la care au fost înscrise peste 27.600 de proiecte din întreaga lume. Proiectul clujenilor a fost desemnat printre cele mai bune 200, la categoria Știință.

Anunțul a fost făcut de profesoara Dorina Gîrbovan de la Transylvania College, cea care i-a coordonat pe elevi. „Această recunoaștere este extrem de valoroasă pentru noi. Este un semnal că ideile tinerilor pot contribui concret la rezolvarea unor probleme reale. Suntem motivați să continuăm și să revenim anul viitor cu un proiect și mai puternic”, a declarat aceasta.

Soluție pentru mobilitatea nevăzătorilor
Ce este iRIDE? Este un vehicul electric autonom, creat special pentru a ajuta persoanele cu deficiențe de vedere să se deplaseze independent în aeroporturi. Proiectul integrează tehnologii moderne, precum inteligență artificială, senzori de detecție, comenzi vocale și o tastatură Braille, facilitând astfel orientarea în spații aglomerate și complexe.

Dispozitivul este capabil să detecteze obstacole în timp real și să asigure o deplasare sigură pentru utilizator. Conceptul reprezintă o soluție inovatoare cu potențial real de aplicare în infrastructura aeroportuară.

Cei doi elevi care au realizat proiectul sunt Mara Cristiana Cioban, de la Transylvania College, și Gombos Domokos, de la Colegiul Unitarian „Zsigmond Janos”.

Participarea și premierea lor la Genius Olympiad reprezintă o nouă confirmare a valorii tinerilor români în competițiile internaționale de știință și tehnologie.

 

Facebook Comments Box
Tetarom

Educatie

Elev de la Colegiul Național „Andrei Mureșanu” Dej, admis în Mensa România: în top 2% la nivel mondial

Alex Campian

Published

on

Colegiul Național „Andrei Mureșanu” din Dej conform dejeanul.ro, marchează o nouă performanță de excepție. Gabriel Pop, elev în clasa a XI-a A, a fost admis recent în Mensa România, una dintre cele mai prestigioase organizații internaționale dedicate persoanelor cu un nivel de inteligență peste medie.

Elevul a devenit eligibil în urma testării oficiale susținute pe 18 octombrie, la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Rezultatul obținut îl plasează în top 2% din populația globală, confirmând nu doar un coeficient de inteligență ridicat, ci și o pasiune constantă pentru studiu și cunoaștere.

Mensa a fost fondată în anul 1946, la Oxford, în Marea Britanie, de Roland Berrill și Lancelot Ware, fiind cea mai mare și mai veche organizație non-profit din lume destinată persoanelor cu inteligență superioară. Admiterea se face exclusiv pe baza unor teste standardizate riguroase, recunoscute internațional.

Reușita lui Gabriel Pop reflectă seriozitatea, perseverența și dorința de autodepășire care îl caracterizează și reprezintă, totodată, un motiv de mândrie pentru Colegiul Național „Andrei Mureșanu” Dej, consolidând prestigiul instituției în plan educațional.

Conducerea unității de învățământ și cadrele didactice îl felicită pentru această performanță remarcabilă și îi urează mult succes în parcursul academic și personal.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Educatie

Elev maghiar din Cluj, premiat la Gala „10 pentru Cluj” 2025. Mátyás Papp, felicitat de viceprimarul Oláh Emese

Alex Campian

Published

on

Excelența educațională a fost din nou pusă în lumină la Cluj-Napoca, unde un elev din comunitatea maghiară s-a remarcat la Gala de Excelență „10 pentru Cluj” 2025, eveniment dedicat celor mai performanți elevi ai orașului releateaza Știri de Cluj.

Mátyás Papp, elev al Colegiului Unitarian János Zsigmond din Cluj-Napoca, a fost distins pentru rezultatele sale deosebite în domeniul științelor, fiind selectat printre laureații unei gale care celebrează munca susținută, talentul și perseverența. Recunoașterea vine ca o confirmare a nivelului ridicat de pregătire academică din rândul tinerilor clujeni.

Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Oláh Emese, a transmis un mesaj de apreciere, subliniind importanța acestui succes pentru comunitatea maghiară din oraș. Aceasta a evidențiat faptul că performanța lui Mátyás Papp reflectă atât implicarea elevului, cât și dedicarea profesorilor care contribuie constant la formarea unor generații de tineri competitivi.

Premiul obținut de elevul clujean este considerat un simbol al valorilor educației și excelenței, dar și un motiv de mândrie pentru familia sa, cadrele didactice și întreaga comunitate maghiară locală. Reușita demonstrează că investiția în educație și susținerea talentului produc rezultate vizibile.

Gala „10 pentru Cluj” a reunit în acest an elevi și grupuri din domenii precum educație, cultură, arte, sport, știință, inovație și informatică. În total, aproximativ 200 de participanți au fost recompensați pentru performanțele obținute în anul școlar 2024–2025, valoarea premiilor acordate depășind suma de 110.000 de lei.

foto:

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cultura

Șantierul RIVUS devine sursă de inspirație artistică pentru studenții Universității de Arte și Design din Cluj-Napoca

Alex Campian

Published

on

Pe fosta platformă industrială Carbochim, unde proiectul de reconversie urbană RIVUS – dezvoltat de companiile IULIUS și Atterbury Europe – prinde contur într-un ritm accelerat, șantierul a devenit recent o veritabilă „scenă” creativă pentru studenții Universității de Arte și Design din Cluj-Napoca. În cadrul unui parteneriat dedicat mediului educațional local, 15 tineri artiști au reinterpretat vizual acest amplu spațiu aflat în transformare, demonstrând că imaginația poate transforma chiar și un șantier într-o lume fantastică.

Studenții de la specializările Grafică, Foto-Video, Ceramică–Sticlă–Metal și Pictură au participat la un concurs special lansat de RIVUS, menit să aducă o perspectivă artistică asupra unuia dintre cele mai mari proiecte de regenerare urbană din România. Provocarea: utilajele, structurile tehnice și dinamica șantierului au fost tratate ca personaje, simboluri sau forme expresive care pot prinde viață.

„Această colaborare le oferă studenților șansa de a întâlni lumea reală a orașului și de a o privi critic și creativ. E important ca viitorii artiști să înțeleagă cum pot contribui la dinamica comunității și la reinventarea orașului”, a declarat Dan Alban, decanul Facultății de Arte Decorative și Design din cadrul Universității de Arte și Design din Cluj-Napoca.

Participanții au primit imagini reale de pe șantier, pe care le-au animat prin ilustrații originale. Un juriu mixt, format din reprezentanți ai Universității de Arte și Design din Cluj-Napoca și RIVUS, a selectat șase câștigători pe baza creativității, interpretării temei și impactului vizual. În perioada următoare, o selecție extinsă din lucrări va fi prezentată pe paginile de social media ale RIVUS.

„Ne-am dorit să aducem o dimensiune creativă șantierului și să le oferim studenților ocazia de a contribui cu perspectiva lor la felul în care prinde viață acest proiect”, a declarat Dora Andercău, Marketing Manager RIVUS.

RIVUS este cel mai mare proiect de reconversie urbană din România, integrând pentru prima dată un centru cultural dedicat comunității artistice clujene și o grădină urbană de 5,2 hectare cu acces la Someș. Proiectul include cea mai mare suprafață de retail din țară, peste 400 de branduri, zone de entertainment, cinema, sport, restaurante, cafenele și funcțiuni comunitare într-un concept family friendly.

Facebook Comments Box
Tetarom

Continue Reading

Cele mai citite


Tetarom